9,252 matches
-
unele asemănări, unele elemente comune sau factori comuni care să apropie două sau mai multe opere literare date, creând astfel posibilitatea trecerii de la analiza unei opere literare individuale la un tip cum ar fi tragedia greacă și de aici la tragedie în general, la literatură în general și, în cele din urmă, la un sistem atotcuprinzător, comun tuturor artelor. 202 Dar aceasta este o altă problemă. Acum trebuie să stabilim unde și cum există aceste norme. O analiză mai atentă a
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
lui Aristotel apare cu sensul de intrigă, structură narativă, "fabulație". Antonimul si contrapunctul lui este logos. "Mitul" este narațiunea, povestirea ca gen opus disertației dialectice, expunerii ; el reprezintă, de asemenea, exprimarea irațională sau intuitivă în contrast cu exprimarea filozofică sistematică : mit este tragedia lui Eschil în comparație cu dialectica lui Socrate. *15 Mitul", un termen îndrăgit de critica modernă, este asociat cu o importantă sferă de gândire, care cuprinde religia, folclorul, antropologia, sociologia, psihanaliza si artele frumoase, în mod obișnuit el este opus termenilor de
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
pe arta lui, pe talentul lui de dramaturg, pe măiestria cu oare a dat la iveală piese noi și din ce în ce mai bune, în cadrul unei tradiții în care în trecut fuseseră înregistrate succese : de pildă, Hamlet e văzut ca o urmare la Tragedia spaniolă a lui Thomas Kyd ; iar Povestea de iarnă și Furtuna ca replici date de un teatru rival pieselor lui Beaumont și Fletcher. Dar nu toate studiile consacrate imagisticii poetice caută să surprindă secretele poetului sau să-i urmărească biografia
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
unui element important al semnificației generale a unei piese - asupra a ceea ce T. S. Eliot numește "sistemul de sub nivelul intrigii și personajelor". *58 În eseul ei din 1930, Leading Motives in the Imagery of Shakespeare's Tragedies (Laitmotive in imagistica tragediilor lui Shakespeare), Caroline Spurgeon însăși este preocupată în primul rând de definirea imaginii sau. grupului de imagini oare, dominând o anumită piesă, îi conferă o anume tonalitate. Analizele făcute de ea au pus în evidență în Hamlet imagini legate de
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
cele țesute în jurul urmăririi unui om : Caleb Williams, Litera stacojie, Crimă și pedeapsă, precum și Procesul lui Kafka. La rândul ei intriga (sau structura narativă) este formată din structuri narative mai mici (episoade, incidente). Formele literare mai mari și mai cuprinzătoare (tragedia, epopeea, romanul) s-au dezvoltat, istoric, din forme mai vechi, rudimentare, ca gluma, zicala, anecdota, epistola ; iar intriga unei piese sau a unui roman este o structură a structurilor. Formaliștii ruși siv-analiștii germani ai formei, ca Dibelius, numesc elementele din
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Erwählte (Alesul) de Thomas Mann. ) ; povestirea propriiu-zisă este detașată cu grijă de autorul ei sau de cititor, fond prezentată ca relatată A de către B, sau ca un manuscris încredințat lui A de către B, care poate că a așternut pe hârtie tragedia vieții lui C. Narațiunile la persoana întâi ale lui Poe sunt uneori, în aparență, monologuri dramatice (Balerca de Amontillado), alteori, mărturisirea scrisă a unui suflet chinuit, oare caută astfel să se ușureze (Inima care-și spune taina). Adesea ideea nu
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
știa, de asemenea, cum să ajusteze, să lărgească, să modifice formele clasice - știa cum să creștineze și să miltonizeze Eneida, tot așa cum, în Samson, a știut să-și spună propria poveste prin mijlocirea unei povestiri populare ebraice tratate ca o tragedie greacă. Genul literar e o "instituție" - în sensul în care și Biserica, Universitatea și Statul sânt instituții. El există, nu așa cum există un animal, o clădire, o capelă, o bibliotecă sau un palat, ci așa cum există o instituție. Noi putem
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
place, Opera de trei parale, Alice în țara minunilor. Cit despre Frații Karamazov este clasat în rândul romanelor senzaționale. Textele clasice care stau la baza teoriei genurilor sunt acelea ale lui Aristotel și Horațiu. De la ei am moștenit ideea că tragedia și epopeea sunt genuri literare). Dar Aristotel cel puțin remarcă și alte deosebiri, mai fundamentale, între dramă, epopee și lirică. Majoritatea teoriilor literare moderne înclină să ignore deosebirea între proză si poezie, împărțind literatura de imaginație (Dichtung) în : literatură narativă
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
corespunde vechii noțiuni de "poezie lirică"). Viëtor susține, pe bună dreptate, că termenul "genul n-ar trebui să fie folosit atât pentru aceste trei categorii mai mult sau mai puțin esențiale cât și pentru genurile istorice cum sunt de pildă, tragedia și comedia; suntem de acord cu el .că acest termen trebuie aplicat genurilor istorice. Un termen care să denumească cele trei categorii menționate este greu de găsit - și poate că, în practica, el nu este decât rareori necesar. *8 Principalele
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
scrisoarea lui către William Davenant (1605 - 1668), Hofobes a făcut o încercare de acest fel când, după ce a împărțit societatea în lumea de la curte, de la oraș și de la țară, a găsit trei tipuri corespunzătoare de poezie: poezia eroică (epopeea și tragedia), poezia burlescă (satira și comedia) și poezia pastorală. *10 E. S. Dallas, un talentat critic englez, care cunoștea gândirea critică a fraților Schlegel și a lui Coleridge *11, distinge trei tipuri fundamentale de literatură - "Drama, istorisirea și cântecul", - pe oare
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
treia, timpul trecut; poezia lirică = persoana întâi singular, viitor. John Erskine, care în 1912 a publicat o interpretare a principalelor tipuri literare de "temperament" poetic, este însă de părere că poezia lirică exprimă timpul prezent și, pornind de la ideea că tragedia ar reprezenta ziua judecății -asupra trecutului omului - asupra caracterului său acumulat în destinul lui - iar epopeea, destinul unei națiuni, sau al unui neam, ajunge la ceea ce, într-o formulare simplă, pare să fie echivalent cu a identifica drama cu trecutul
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
de la aceste genuri "fundamentale" - liric, epic si dramatic - la ceea ce am putea considera subdiviziunile lor. Thomas Hankins, un critic englez din secolul al XVIII-lea, tratează despre drama engleză așa cum este ilustrată de "diferitele ei specii, si anume : misterul, moralitatea, tragedia și comedia". în secolul al XVIII-lea proza a cunoscut două specii : romanul și romanul cavaleresc. Aceste "subdiviziuni", aceste grupe de ordinul al doilea sunt , credem noi, ceea -ce ar trebui să numim, în mod normal, "genuri". Secolele al XVII
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
o definiție a noțiunii de gen sau o metodă pentru a distinge un gen de altul, nu vom găsi aproape nici o consecvență și nici măcar conștiința necesității .unei sistematizări. 304 Canonul lui Boueau, de exemplu, include pastorala, elegia, oda, epigrama, satira, tragedia, comedia și epopeea ; totuși, Boileau nu definește baza acestei tipologii (poate pentru motivul că el consideră că tipologia este un dat istoric, nu o construcție raționalistă). Nu sunt cumva genurile lui Boileau diferențiate după subiect, după structură, după forma versului
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
de poezia de tradiție greco-romano-franceză. Apoi Blair se ocupă de ceea ce, foarte ortodox, el numește "genurile supreme .ale creației poetice, genul epic și genul dramatic"; cât despre acesta din urmă, Blair ar fi putut să se exprime mai exact, spunând "tragedia". Teoria neoclasică nu explică, nu dezvoltă si nici nu apără teoria genurilor sau criteriul diferențierii acestora. Intr-o oarecare măsură ea se ocupă însă de probleme cum ar fi puritatea, ierarhia și durata genurilor sau apariția unor noi genuri. 305
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
și consideră că în Seasons (Anotimpurile) lui James Thomson găsim "o poezie... de un gen nou", iar "modul în care Thomson cugetă si își exprimă gândurile" aici este "original". Principiul purității genurilor, care a fost invocat în Anglia de adepții tragediei clasice franceze împotriva tragediei elizabetane pentru că admitea și scene comice (groparul din Hamlet, portarul beat din Macbeth), este horațian, când este dogmatic, și aristotelic, când se întemeiază pe experiență si pe un hedonism rafinat. Tragedia, spune Aristotel, trebuie să ne
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Seasons (Anotimpurile) lui James Thomson găsim "o poezie... de un gen nou", iar "modul în care Thomson cugetă si își exprimă gândurile" aici este "original". Principiul purității genurilor, care a fost invocat în Anglia de adepții tragediei clasice franceze împotriva tragediei elizabetane pentru că admitea și scene comice (groparul din Hamlet, portarul beat din Macbeth), este horațian, când este dogmatic, și aristotelic, când se întemeiază pe experiență si pe un hedonism rafinat. Tragedia, spune Aristotel, trebuie să ne ofere nu "orice fel
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
invocat în Anglia de adepții tragediei clasice franceze împotriva tragediei elizabetane pentru că admitea și scene comice (groparul din Hamlet, portarul beat din Macbeth), este horațian, când este dogmatic, și aristotelic, când se întemeiază pe experiență si pe un hedonism rafinat. Tragedia, spune Aristotel, trebuie să ne ofere nu "orice fel de desfătare, ei numai cea care-i e proprie..."*18 Ierarhia genurilor se bazează, în parte, pe un calcul hedonist; totuși, în formulările clasice, ierarhizarea plăcerii produse de operele literare nu
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
bazează mai degrabă pe un amestec de elemente sociale, 'morale, estetice, hedoniste și tradiționale. Proporțiile operei nu sunt nici ele neglijate: genurile mai miei, ca sonetul sau chiar oda, nu pot fi puse, evident, pe același plan cu epopeea și tragedia. Poeziile "minore" ale lui Milton sunt scrise în genurile mai scurte, cum sunt , de pildă, sonetul, Ia canzone, "masca"; creațiile lui poetice "mari" sunt o tragedie "veritabilă" si două epopei. Dacă am folosi criteriul cantitativ în judecarea celor două mari
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
sau chiar oda, nu pot fi puse, evident, pe același plan cu epopeea și tragedia. Poeziile "minore" ale lui Milton sunt scrise în genurile mai scurte, cum sunt , de pildă, sonetul, Ia canzone, "masca"; creațiile lui poetice "mari" sunt o tragedie "veritabilă" si două epopei. Dacă am folosi criteriul cantitativ în judecarea celor două mari rivale - tragedia și epopeea - ar câștiga epopeea. Totuși, Aristotel a ezitat în această privință și, după cântărirea mai multor argumente opuse, a acordat locul întâi tragediei
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
minore" ale lui Milton sunt scrise în genurile mai scurte, cum sunt , de pildă, sonetul, Ia canzone, "masca"; creațiile lui poetice "mari" sunt o tragedie "veritabilă" si două epopei. Dacă am folosi criteriul cantitativ în judecarea celor două mari rivale - tragedia și epopeea - ar câștiga epopeea. Totuși, Aristotel a ezitat în această privință și, după cântărirea mai multor argumente opuse, a acordat locul întâi tragediei, în timp ce criticii Renașterii au preferat, în mod consecvent, epopeea. Deși ulterior au existat multe oscilații în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
tragedie "veritabilă" si două epopei. Dacă am folosi criteriul cantitativ în judecarea celor două mari rivale - tragedia și epopeea - ar câștiga epopeea. Totuși, Aristotel a ezitat în această privință și, după cântărirea mai multor argumente opuse, a acordat locul întâi tragediei, în timp ce criticii Renașterii au preferat, în mod consecvent, epopeea. Deși ulterior au existat multe oscilații în legătură cu pretențiile celor două genuri, criticii neoclasici, cum sunt Habbes sau Dryden sau Blair, se mulțumesc, în general, să le claseze pe amândouă pe primul
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
ușurință cuvintelor rare și metaforelor... *23 În ordine ascendentă, după "metru" și "strofă", următorul nivel al "formei" este "structura" (de pildă, un tip special de •organizare a intrigii). Structuri caracteristice, cel puțin în oarecare măsură, întâlnim în epopeea și în tragedia tradițională, adică în epopeea si tragedia care imită modelele eline (începutul în medias res, "peripeția" din tragedie, cele trei unități). Totuși, nu toate "procedeele clasice" sunt structurale; scenele de luptă și coborârea în Lumea subpământeană aparțin subiectului sau temei. In
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
În ordine ascendentă, după "metru" și "strofă", următorul nivel al "formei" este "structura" (de pildă, un tip special de •organizare a intrigii). Structuri caracteristice, cel puțin în oarecare măsură, întâlnim în epopeea și în tragedia tradițională, adică în epopeea si tragedia care imită modelele eline (începutul în medias res, "peripeția" din tragedie, cele trei unități). Totuși, nu toate "procedeele clasice" sunt structurale; scenele de luptă și coborârea în Lumea subpământeană aparțin subiectului sau temei. In literatura de după secolul al XVIII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
este "structura" (de pildă, un tip special de •organizare a intrigii). Structuri caracteristice, cel puțin în oarecare măsură, întâlnim în epopeea și în tragedia tradițională, adică în epopeea si tragedia care imită modelele eline (începutul în medias res, "peripeția" din tragedie, cele trei unități). Totuși, nu toate "procedeele clasice" sunt structurale; scenele de luptă și coborârea în Lumea subpământeană aparțin subiectului sau temei. In literatura de după secolul al XVIII-lea, acest nivel poate fi ușor stabilit numai în "piesa bine făcută
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
coarde este încă si mai pur (deoarece folosește numai unul dintre grupurile orchestrale, lăsând la o parte instrumentele de suflat din lemn, alămurile si instrumentele de percuție). Teoria clasică a făcut, de asemenea, o diferențiere socială a genurilor. Epopeea si tragedia se ocupă de viața regilor și nobililor, comedia, de cea a clasei de mijloc (lumea orașelor, burghezia), iar satira și farsa, de oamenii de rând. Și această categorică delimitare în ceea ce privește dramatis personae - personajele proprii fiecărui gen - are corespondențe în teoria
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]