KorAP: Find »[drukola/base=verb & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...291 292 293 ...639 >

15,959 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

fenomenul dublării clitice, care ridică, de altfel, numeroase întrebări, legate de unicitatea argumentului (un verb nu poate avea două complemente directe sau două complemente indirecte în dativ). 4. Criterii de distingere a cliticelor pronominale de mărcile de acord Acceptând că verbul se poate acorda cu complementele și că în română cliticele ar putea fi mărci ale acestui acord, trebuie să găsim niște criterii pe baza cărora să decidem dacă în română cliticele de dublare au devenit mărci ale acordului. Cu alte

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
complementului direct, cliticul este obligatoriu, am avea motive să considerăm că acesta este o marcă a acordului. În limba română, în contextele cu coordonare, în care nu se repetă complementul direct, cliticul de dublare trebuie să fie prezent la fiecare verb. Conform criteriului lui Fuß, ar fi un motiv să considerăm cliticul drept marcă de acord, întrucât prezența sa în contextele cu coordonare este obligatorie: (21) a. O respect și o admir pe Ana. a'. *O respect și admir pe Ana

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
lexicală. (i) Restricțiile selecționale în ceea ce privește gazda lexicală Afixele au restricții selecționale mai stricte în ceea ce privește gazda lor lexicală decât cliticele; altfel spus, cliticele au o mobilitate mai mare decât afixele. De exemplu, în engleză cliticul 's se poate combina cu prepoziție, verb, adjectiv sau adverb: (22) a. The person I was talking to's going to be angry with me. b. The ball you hit's just broken my dining room window c. Any answer not entirely right's going to be

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
to be marked as an error. d. The drive home tonight's been really easy. Cliticele de dublare din română pot părăsi gazda lor verbală pentru a migra pe alte elemente. Cliticul de dublare a complementului direct se combină cu verbul lexical, de care poate fi despărțit doar prin câteva semiadverbe (cam, mai, ?prea, tot, și), sau cu verbul auxiliar - (23)a, cu morfemul de conjunctiv să - (23)b, cu complementizatorul - (23)c, cu prepoziția - (23)d, cu pronumele relativ sau

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
din română pot părăsi gazda lor verbală pentru a migra pe alte elemente. Cliticul de dublare a complementului direct se combină cu verbul lexical, de care poate fi despărțit doar prin câteva semiadverbe (cam, mai, ?prea, tot, și), sau cu verbul auxiliar - (23)a, cu morfemul de conjunctiv să - (23)b, cu complementizatorul - (23)c, cu prepoziția - (23)d, cu pronumele relativ sau interogativ- (23)e, cu adverbul - (23)f, cu interjecția - (23)g, cu adjectivul - (23)h sau cu substantivul

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
și număr, iar la persoana a III-a, au forme speciale pentru gen: mă, te, îl, o, ne, vă, îi, le. Pe baza acestui criteriu, nu avem motive să analizăm cliticele drept mărci afixale de acord. (iv) Pozițiile fixe în raport cu verbul Un ultim criteriu propus de Fuß (2005) este legat de observația că elementele flexionare tind să apară în poziții fixe în raport cu elementul la care se atașează (i.e. verbul, dacă vorbim de acordul subiect-predicat), în timp ce cliticele pot fi reordonate sau repoziționate

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
să analizăm cliticele drept mărci afixale de acord. (iv) Pozițiile fixe în raport cu verbul Un ultim criteriu propus de Fuß (2005) este legat de observația că elementele flexionare tind să apară în poziții fixe în raport cu elementul la care se atașează (i.e. verbul, dacă vorbim de acordul subiect-predicat), în timp ce cliticele pot fi reordonate sau repoziționate în raport cu alte clitice. Spre deosebire de criteriul morfologic (i), care se referea la termenul la care se poate atașa cliticul, acest criteriu se referă la poziția față de verb, în cadrul complexului

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
atașează (i.e. verbul, dacă vorbim de acordul subiect-predicat), în timp ce cliticele pot fi reordonate sau repoziționate în raport cu alte clitice. Spre deosebire de criteriul morfologic (i), care se referea la termenul la care se poate atașa cliticul, acest criteriu se referă la poziția față de verb, în cadrul complexului verbal. Există o ierarhie între pronume, clitice și afixe în funcție de gradul lor de libertate de mișcare. Pronumele pot ocupa diverse poziții, cliticele pronominale sunt limitate la anumite poziții structurale sau anumite gazde, dar își pot uneori schimba pozițiile

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
diverse poziții, cliticele pronominale sunt limitate la anumite poziții structurale sau anumite gazde, dar își pot uneori schimba pozițiile în interiorul complexului clitic, iar mărcile de acord nu manifestă nicio variație, în mod tipic, ocupând poziții fixe în interiorul domeniului flexionar al verbului. Cliticele de dublare a complementului direct din română își schimbă poziția față de verb. Ele pot apărea în poziție preverbală, postverbală, între verb și morfemul de conjunctiv să: (24) îl dau; o voi da; am dat-o; dă-o; o să îl

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
dar își pot uneori schimba pozițiile în interiorul complexului clitic, iar mărcile de acord nu manifestă nicio variație, în mod tipic, ocupând poziții fixe în interiorul domeniului flexionar al verbului. Cliticele de dublare a complementului direct din română își schimbă poziția față de verb. Ele pot apărea în poziție preverbală, postverbală, între verb și morfemul de conjunctiv să: (24) îl dau; o voi da; am dat-o; dă-o; o să îl dau Prin contrast, mărcile de acord ocupă poziții fixe în română. Pe larg

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
iar mărcile de acord nu manifestă nicio variație, în mod tipic, ocupând poziții fixe în interiorul domeniului flexionar al verbului. Cliticele de dublare a complementului direct din română își schimbă poziția față de verb. Ele pot apărea în poziție preverbală, postverbală, între verb și morfemul de conjunctiv să: (24) îl dau; o voi da; am dat-o; dă-o; o să îl dau Prin contrast, mărcile de acord ocupă poziții fixe în română. Pe larg spus, la timpurile necompuse, desinențele de persoană și număr

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
îl dau; o voi da; am dat-o; dă-o; o să îl dau Prin contrast, mărcile de acord ocupă poziții fixe în română. Pe larg spus, la timpurile necompuse, desinențele de persoană și număr (adesea, fuzionate) sunt atașate la finalul verbului, după sufixul de timp. La timpurile compuse cu auxiliar, aceste desinențe se atașează auxiliarului (vezi GALR, I). Criteriile morfologice ne pot ajuta să distingem între clitic și afix, dar nu reprezintă neapărat criterii pe baza cărora să putem decide dacă

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Criterii sintactice (i) Coocurența mărcilor de acord cu argumentul nominal care reprezintă sursa acordului Cliticele de dublare a complementului indirect pot fi coocurente cu complementul indirect, deci pot fi considerate mărci de acord. (ii) Obligativitatea acordului Dublarea complementului indirect postpus verbului se face în anumite condiții semantice (vezi GALR, II: 433-436): (a) dacă nominalul complement are trăsătura semantică +uman, el se dublează; (b) dacă nominalul complement are trăsătura semantică -uman, +animat, dublarea este facultativă. Când complementul indirect este antepus verbului, dublarea

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
postpus verbului se face în anumite condiții semantice (vezi GALR, II: 433-436): (a) dacă nominalul complement are trăsătura semantică +uman, el se dublează; (b) dacă nominalul complement are trăsătura semantică -uman, +animat, dublarea este facultativă. Când complementul indirect este antepus verbului, dublarea se face în mai multe contexte, inclusiv când este "nedeterminat" semantic. Așadar, la fel ca în cazul complementului direct, dublarea complementului indirect se face în anumite condiții semantice, fiind obligatorie doar în anumite condiții. (iii) Dublarea clitică în contextul

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
am vorbit și i-am cerut o carte Mariei. b'. *I-am vorbit și am cerut o carte Mariei. 4.2.2. Criterii morfologice (i) Restricțiile selecționale în ceea ce privește gazda lexicală Cliticul de dublare a complementului indirect se poate combina cu verbul lexical, de care poate fi despărțit doar prin câteva semiadverbe (cam, mai, ?prea, tot, și), sau auxiliar - (27)a, cu morfemul de conjunctiv să - (27)b, cu complementizatorul - (27)c, cu prepoziția - (27)d, cu pronumele relativ sau interogativ- (27

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Cliticele de dublare a complementului indirect au forme speciale pentru fiecare persoană și număr (îmi, îți, îi, ne, vă, le). Distincțiile de gen nu sunt marcate la nicio persoană (spre deosebire de cliticele de dublare a complementului direct). (iv) Pozițiile fixe în raport cu verbul Cliticele de dublare a complementului indirect își schimbă poziția față de verb. Ele pot apărea în poziție preverbală, postverbală, între verb și morfemul de conjunctiv să: (28) îi telefonez; îi voi telefona; telefonează-le; o să le telefonez În tabelul de mai

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
persoană și număr (îmi, îți, îi, ne, vă, le). Distincțiile de gen nu sunt marcate la nicio persoană (spre deosebire de cliticele de dublare a complementului direct). (iv) Pozițiile fixe în raport cu verbul Cliticele de dublare a complementului indirect își schimbă poziția față de verb. Ele pot apărea în poziție preverbală, postverbală, între verb și morfemul de conjunctiv să: (28) îi telefonez; îi voi telefona; telefonează-le; o să le telefonez În tabelul de mai jos am rezumat rezultatele aplicării criteriilor lui Fuß (2005) la cliticele

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Distincțiile de gen nu sunt marcate la nicio persoană (spre deosebire de cliticele de dublare a complementului direct). (iv) Pozițiile fixe în raport cu verbul Cliticele de dublare a complementului indirect își schimbă poziția față de verb. Ele pot apărea în poziție preverbală, postverbală, între verb și morfemul de conjunctiv să: (28) îi telefonez; îi voi telefona; telefonează-le; o să le telefonez În tabelul de mai jos am rezumat rezultatele aplicării criteriilor lui Fuß (2005) la cliticele de dublare din limba română. Semnul [+] marchează răspunsul în favoarea

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
suplimentare - - (iv) Antiacordul - - (v) Cliticul-marcă a acordului apare în contextele de elipsă a nominalului + + 2. Criterii morfologice (i) Restricțiile selecționale în ceea ce privește gazda lexicală - - (ii) Rezultatele morfofonologice ale atașării la gazdă - - (iii) Golurile sau uniformizările din paradigmă - - (iv) Pozițiile fixe în raport cu verbul - - După cum se poate vedea, rezultatele sunt mai mult negative. Toate criteriile morfologice aplicate dau răspunsuri negative, ceea ce înseamnă doar că elementul clitic nu este afix, nu că dublarea clitică nu poate fi încadrată la acord. Singurele argumente sunt de ordin

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
încadra dublarea clitică la acord, ea fiind un fenomen guvernat de anumite interpretări semantice și de contextul pragmatic. 5. Argumente împotriva interpretării dublării clitice ca acord Se pot aduce mai multe argumente contra ipotezei că cliticele de dublare marchează acordul verb - complement: (i) DC este opțională în unele contexte, obligatorie în altele. Or, fenomenele de acord nu sunt opționale, contextuale, limitate la anumite tipuri de nominale (prin contrast, prezența acordului dintre subiect și predicat nu depinde de tipul de subiect). (ii

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
propuse mai multe analize: (i) Pentru limbile în care cliticul și nominalul sunt în distribuție complementară, cum ar fi franceza, Kayne (1975) a susținut ipoteza că pronumele clitic este generat în poziția de argument nominal și se deplasează apoi spre verb. Cliticul exprimă trăsăturile phi și cazul, iar o categorie vidă postverbală exprimă rolul tematic: (34) a. Je le vois [e]. b. *Je le vois Pierre. Această ipoteză nu este aplicabilă la limbile cu dublare, deoarece argumentul este complementul (iar argumentele

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
argumenta și că nominalul este cel care dublează cliticul, având în vedere că pronumele clitic trebuie să fie prezent în multe contexte în care nominalul poate lipsi. (ii) Jaeggli (1982, 1986) a susținut că pronumele clitic nu se deplasează spre verb, ci este generat în poziția sa de bază, la stânga verbului. În structurile cu DC, această analiză ar putea fi problematică, deoarece astfel, cazul și rolul tematic ar fi atribuite de două ori (cliticului și nominalului). Problema cazului și a rolului

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
în vedere că pronumele clitic trebuie să fie prezent în multe contexte în care nominalul poate lipsi. (ii) Jaeggli (1982, 1986) a susținut că pronumele clitic nu se deplasează spre verb, ci este generat în poziția sa de bază, la stânga verbului. În structurile cu DC, această analiză ar putea fi problematică, deoarece astfel, cazul și rolul tematic ar fi atribuite de două ori (cliticului și nominalului). Problema cazului și a rolului tematic a fost rezolvată prin împărțirea "sarcinilor" între clitic și

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
un mijloc alternativ de a marca acuzativul (cum ar fi prepoziția). Prin urmare, a apărut ideea că dublarea este strâns legată de posibilitatea de a marca acuzativul prin pe. Așa s-a născut ipoteza că elementul clitic absoarbe cazul, astfel încât verbul nu mai poate atribui caz nominalului coreferent. Prin urmare, este inserată prepoziția (gramaticalizată 171) pe, ca un mijloc de a atribui caz nominalului. Cliticul și nominalul dețin același rol tematic. (iv) În structurile cu complement direct antepus și cu dublare

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
personal): (35) a. Scaunul l-am rupt. b. *Scaunul am rupt. (v) În altă analiză, cliticul și nominalul formează un grup determinant extins (vezi Uriagereka, 1995, Bleam, 1999, via Van Peteghem, 2003-2004, Cornilescu și Dobrovie-Sorin, 2008). Cliticul se deplasează spre verb pornind din GD extins. Un argument ar fi similaritatea formală dintre clitic și determinant în limbile romanice, explicabilă prin originea lor comună: articolul definit și cliticul pronominal au la bază pronumele demonstrativ latinesc illum, illa. Analiza propusă ar capta și

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]