74,167 matches
-
aparțin lui Roberto Rossellini. Filmele neorealiste realizate Între 1945 și 1952 i-au propulsat, pe el și pe Vittorio de Sica - autorul celebrelor Sciuscià (1946), Ladri di biciclette (Hoții de biciclete, 1948) și Umberto D. (1952) -, În prim-planul cinematografiei mondiale. Ca și cele câteva comedii englezești filmate În aceeași perioadă În studiourile Ealing (mai ales Passport to Pimlico, 1949), filmele neorealiste au găsit În orașele devastate de război un decor și, În oarecare măsură, un subiect pentru cinematograful postbelic. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de după război În lumina avantajoasă a deceniilor de prosperitate care au urmat. Puțini europeni de atunci, informați sau nu, anticipau amploarea transformărilor ce aveau să urmeze. Experiența ultimilor cincizeci de ani le indusese multora un scepticism amar. Înainte de primul război mondial, Europa era un continent optimist: politicienii și jurnaliștii priveau cu Încredere spre viitor. Treizeci de ani și două războaie mondiale mai târziu, oamenii fixau cu anxietate un trecut teribil. Mulți observatori anticipau o nouă criză postbelică, alt val de extremism
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amploarea transformărilor ce aveau să urmeze. Experiența ultimilor cincizeci de ani le indusese multora un scepticism amar. Înainte de primul război mondial, Europa era un continent optimist: politicienii și jurnaliștii priveau cu Încredere spre viitor. Treizeci de ani și două războaie mondiale mai târziu, oamenii fixau cu anxietate un trecut teribil. Mulți observatori anticipau o nouă criză postbelică, alt val de extremism, un al treilea război mondial. Dar uriașa nefericire colectivă pe care europenii și-au provocat-o singuri În prima jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
optimist: politicienii și jurnaliștii priveau cu Încredere spre viitor. Treizeci de ani și două războaie mondiale mai târziu, oamenii fixau cu anxietate un trecut teribil. Mulți observatori anticipau o nouă criză postbelică, alt val de extremism, un al treilea război mondial. Dar uriașa nefericire colectivă pe care europenii și-au provocat-o singuri În prima jumătate a secolului a avut un efect profund depolitizant: departe de a căuta din nou soluții extreme, ca În anii ce au urmat primului război mondial
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mondial. Dar uriașa nefericire colectivă pe care europenii și-au provocat-o singuri În prima jumătate a secolului a avut un efect profund depolitizant: departe de a căuta din nou soluții extreme, ca În anii ce au urmat primului război mondial, europenii din această perioadă sumbră s-au Îndepărtat de politică. Pe moment nu au fost sesizate decât vag consecințele acestui fenomen: neputința partidelor comuniste sau fasciste de a profita de greutățile traiului zilnic, faptul că economia, și nu politica, a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o nouă Europă se năștea. PARTEA A DOUATC "PARTEA A DOUA" Prosperitatea și neajunsurile ei: 1953-1971tc "Prosperitatea și neajunsurile ei\: 1953‑1971" VIIItc "VIII" Politica de stabilitatetc "Politica de stabilitate" Cei mai mulți vor fi Înțeles, chiar Înainte ca al doilea război mondial să nu lase urmă de Îndoială, că a trecut de mult vremea când țările europene se ciondăneau Între ele pentru dominația mondială. Europa nu mai are ce spera În direcția asta și orice european care tânjește Încă după puterea mondială
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
VIIItc "VIII" Politica de stabilitatetc "Politica de stabilitate" Cei mai mulți vor fi Înțeles, chiar Înainte ca al doilea război mondial să nu lase urmă de Îndoială, că a trecut de mult vremea când țările europene se ciondăneau Între ele pentru dominația mondială. Europa nu mai are ce spera În direcția asta și orice european care tânjește Încă după puterea mondială e sortit deznădejdii sau ridicolului, ca Napoleonii fără număr din spitalul de nebuni. Max Frisch (iulie 1948) Fiindcă trupele noastre erau acolo
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mondial să nu lase urmă de Îndoială, că a trecut de mult vremea când țările europene se ciondăneau Între ele pentru dominația mondială. Europa nu mai are ce spera În direcția asta și orice european care tânjește Încă după puterea mondială e sortit deznădejdii sau ridicolului, ca Napoleonii fără număr din spitalul de nebuni. Max Frisch (iulie 1948) Fiindcă trupele noastre erau acolo, europenii nu și-au mai făcut treaba. N-au făcut sacrificii nici măcar pentru siguranța propriilor soldați. Dwight Eisenhower
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
subit cum se transformă apa În gheață”1. Ceva asemănător s-a Întâmplat pe neașteptate În Europa, la Începutul anilor ’50. Din 1945 până la Începutul lui 1953, europenii au trăit, cum am văzut, În umbra celui de-al doilea război mondial, anticipând nervos un al treilea. Eșecul aranjamentului din 1919 era Încă viu În mintea politicienilor și a electoratului. Comunismul impus În Europa de Est era un memento strident al instabilității revoluționare de după primul război mondial. Lovitura de stat de la Praga, tensiunile din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În umbra celui de-al doilea război mondial, anticipând nervos un al treilea. Eșecul aranjamentului din 1919 era Încă viu În mintea politicienilor și a electoratului. Comunismul impus În Europa de Est era un memento strident al instabilității revoluționare de după primul război mondial. Lovitura de stat de la Praga, tensiunile din Berlin și războiul din Coreea aduceau Îngrijorător cu crizele internaționale În serie din anii ’30. În iulie 1951, Aliații vestici declaraseră că „starea de război” cu Germania a luat sfârșit, dar pe fondul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ein Berliner (sic), din iunie 1963. Cu 250.000 de soldați În Europa În 1963, americanii, ca și rușii, nu se grăbeau, evident, să plece. Prin construcția Zidului, Berlinul și-a Încheiat cariera de zonă fierbinte a problemelor europene și mondiale. Deși au fost necesari zece ani pentru a se ajunge la un acord formal În chestiunea accesului, din noiembrie 1961 Berlinul nu a mai contat, iar zona vestică a orașului a Început să alunece lent În irelevanță politică. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
greu să pretinzi că anihilarea amenința Europa; dezarmarea a fost Înlocuită de subiecte noi pe agenda radicală. Chiar și În URSS, fizicianul atomic și disidentul Andrei Saharov a abandonat tema riscului unui dezastru nuclear iminent, Îndreptându-și atenția „dinspre problemele mondiale spre apărarea indivizilor”. Majoritatea occidentalilor erau, fără Îndoială, În favoarea dezarmării nucleare, atunci când subiectul le era adus În discuție: sondajele din 1963 arată că Îndeosebi italienii ar fi Întâmpinat cu bucurie interzicerea tuturor armelor nucleare. Francezii erau mai puțin unanimi, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stabilitatea politică În schimbul unui nivel intolerabil de corupție publică, pentru austrieci costul a fost mai puțin evident, dar la fel de pernicios. Un diplomat occidental compara Austria de după război cu „o operă interpretată de dubluri” - și nu se Înșela. În urma primului război mondial, Viena și-a sfârșit cariera de capitală imperială; În timpul ocupației naziste și a celui de-al doilea război mondial, orașul și-a pierdut evreii - adică mare parte din pătura cea mai educată și cosmopolită 15. După plecarea rușilor În 1955
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pernicios. Un diplomat occidental compara Austria de după război cu „o operă interpretată de dubluri” - și nu se Înșela. În urma primului război mondial, Viena și-a sfârșit cariera de capitală imperială; În timpul ocupației naziste și a celui de-al doilea război mondial, orașul și-a pierdut evreii - adică mare parte din pătura cea mai educată și cosmopolită 15. După plecarea rușilor În 1955, orașul nu mai avea nici măcar farmecul dubios al Berlinului scindat. Majoritatea vizitatorilor găseau Viena molcomă În platitudinea ei - și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și neutră, iar aproape 50% doreau ca, În caz de război, Republica Federală să se declare neutră. Aspirații ciudate dacă ne gândim la faptul că Însăși situația Germaniei constituia, În Europa, cea mai probabilă cauză a unui al treilea război mondial. Dar una dintre ciudățeniile Republicii Federale Germane a fost exact faptul că, pentru mulți cetățeni, protectoratul american reprezenta o sursă de securitate, dar și de resentimente. Iar acestea din urmă n-au făcut decât să se accentueze la sfârșitul anilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
soțul eliberat. La un pas de extazul conjugal, cei doi și bunurile lor lumești sunt distruse de o neatenție: o scăpare la țeava de gaze (sic) din bucătăria lor ultramodernă. Pe fundal, radioul aclamă isteric victoria Republicii Federale la campionatul mondial de fotbal din 1954. Pentru Fassbinder și tânăra generație de contestatari vest-germani, noile calități ale noii Germanii din noua Europă - prosperitate, compromis, demobilizare politică și angajamentul tacit de a nu trezi fantomele memoriei naționale - nu puteau masca vechile defecte. Erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Nagy, președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Ungare. În primele ore ale acestei dimineți, trupele sovietice au lansat un atac asupra capitalei noastre, cu intenția evidentă de a răsturna guvernul maghiar legal și democratic. Informez poporul și opinia publică mondială că trupele noastre luptă și guvernul este pe poziție. Imre Nagy la Radioul ungar (4 noiembrie 1956, ora 5.20 a.m.) Este o eroare gravă să apelezi la trupe străine pentru a da o lecție unui popor. Iosip Broz Tito
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
coloniile sale. șase ani mai târziu, lumea era Încă Împărțită În asupritori și asupriți, puternici și nevolnici, bogați și săraci - și era greu de crezut că diferențele vor dispărea În viitorul apropiat. Chiar și În 1960, cu mult după ce mișcarea mondială pentru independență luase avânt, 70% din produsul mondial brut și 80% din valoarea economică adăugată prin fabricarea bunurilor de consum proveneau din Europa de Vest și America de Nord. Micuța Portugalie - cea mai măruntă și săracă dintre puterile coloniale europene - extrăgea materii prime la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încă Împărțită În asupritori și asupriți, puternici și nevolnici, bogați și săraci - și era greu de crezut că diferențele vor dispărea În viitorul apropiat. Chiar și În 1960, cu mult după ce mișcarea mondială pentru independență luase avânt, 70% din produsul mondial brut și 80% din valoarea economică adăugată prin fabricarea bunurilor de consum proveneau din Europa de Vest și America de Nord. Micuța Portugalie - cea mai măruntă și săracă dintre puterile coloniale europene - extrăgea materii prime la prețuri foarte avantajoase din coloniile sale din Angola
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că, nu mai departe de 1951, secretarul britanic de Externe, laburistul Herbert Morrison, asemăna independența pentru coloniile africane cu „a-i da unui copil de zece ani o cheie de lacăt, un cont În bancă și o pușcă”. Dar războiul mondial provocase În colonii transformări mai mari decât Își puteau imagina cei mai mulți europeni. Deși teritoriile est-asiatice ale Marii Britanii ocupate de japonezi În timpul războiului au fost recuperate după Înfrângerea Japoniei, prestigiul vechii puteri coloniale fusese radical subminat. Capitularea britanicilor În Singapore În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
părerea multora, fusese stingherit de insistențele ONU asupra unui transfer negociat de putere, fiind aruncat rapid la groapa memoriei naționale. Pe termen mai lung, retragerea forțată din colonii a facilitat În Olanda o simpatie crescândă pentru Europa. Al doilea război mondial demonstrase că Olanda nu putea rămâne În afara relațiilor internaționale, Îndeosebi În raporturile cu vecinii ei mari, iar pierderea Indoneziei amintea la timp statutul real al Olandei: un stat european mic și vulnerabil. De voie, de nevoie, olandezii s-au trasnformat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Frontului Popular al lui Léon Blum În 1936, nu dăduse atenție guvernării scandaloase practicate de administratorii coloniali din Africa de Nord. Naționaliștii algerieni moderați ca Ferhat Abbas le erau bine cunoscuți politicienilor și intelectualilor francezi de dinainte și de după al doilea război mondial, Însă nimeni nu se aștepta ca Parisul să satisfacă prea curând modestele lor doleanțe privind autoguvernarea sau „conducerea internă”. Cu toate acestea, conducătorii arabi au sperat la Început că Înfrângerea lui Hitler va aduce reformele mult așteptate, iar În manifestul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
războiului. Marea Britanie era puternic dependentă de fermierii din imperiu pentru asigurarea alimentelor de bază (spre deosebire de Franța, unde producția internă era suficientă, iar teritoriile imperiale, În mare parte tropicale, produceau bunuri de cu totul altă natură); În anumite arene ale războiului mondial - Africa de Nord În special -, Commonwealthul contribuise cu un număr mai mare de soldați decât britanicii. Rezidenții Marii Britanii erau, așa cum am văzut, mult mai conștienți decât francezii că trăiau În inima unui imperiu. Unul dintre motivele pentru care Londra era mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
epuizate, iar costurile menținerii, fie și numai a imperiului indian, nu mai erau compensate de vreun avantaj economic sau strategic: exporturile către subcontinentul indian, care În 1913 formau aproape o optime din totalul exporturilor britanice, ajunseseră după al doilea război mondial la doar 8,3% și erau În scădere. În orice caz, toată lumea Înțelegea că tendința spre independență era de nestăvilit. Commonwealthul fusese creat prin Statutul de la Westminster din 1931 pentru a elimina mișcările bruște spre independența colonială, oferind un cadru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
importanța Indiei, căreia i se adăugase În ultimii ani nevoia de petrol. Trupele britanice au capturat Cairo pentru prima dată În 1882, la treisprezece ani după deschiderea Canalului Suez, administrat de la Paris de compania cu același nume. Înaintea primului război mondial, Egiptul a fost condus practic de un consul britanic (În persoana formidabilului lord Cromer). Din 1914 până În 1922, Egiptul a fost protectorat britanic, iar apoi a devenit stat independent. Relațiile dintre cele două țări au rămas stabile pentru o vreme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]