74,167 matches
-
The Wooden Horse (1952), The Cruel Sea (1953), The Dam Busters (1954), Cockleshell Heroes (Comando În ape inamice, 1955), The Battle of the River Plate (1956). Inspirate, cu acuratețe istorică variabilă, de episoade de eroism britanic din al doilea război mondial (mai ales din luptele navale), aceste filme evocau consolator motivele britanicilor de a fi mândri - și plini de sine. Fără a exalta conflictul, ele cultivau mitul războiului britanic, subliniind importanța camaraderiei ce unea personajele dincolo de rang și ocupație. Dacă se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Comună a Comunității Economice Europene (PAC), inaugurată În 1962 și formalizată În 1970, după un deceniu de negocieri. Prețurile europene au crescut artificial și toată producția alimentară a Europei a devenit prea scumpă pentru a mai fi competitivă pe piața mondială. În ciuda eficienței lor, cooperativele olandeze de prelucrare a laptelui nu o duceau mai bine decât micile ferme germane neproductive, Întrucât toate erau forțate să se supună unei structuri comune a prețurilor. De-a lungul anilor ’60, CEE s-a consacrat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
PAC. Aceasta era extrem de neuniformă, acordând o pondere net mai Însemnată producției de cereale și celei animaliere, În care tindeau să se specializeze marile Întreprinderi agricole franceze, În detrimentul cultivatorilor de fructe, măsline și legume din sudul Italiei. Odată cu scăderea prețurilor mondiale la produsele agricole, spre sfârșitul anilor ’60, prețurile CEE au rămas la niveluri de-a dreptul absurde. În câțiva ani de la inugurarea PAC, porumbul și carnea de vacă europene se vindeau la 200% din prețurile mondiale, iar untul la 400
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Italiei. Odată cu scăderea prețurilor mondiale la produsele agricole, spre sfârșitul anilor ’60, prețurile CEE au rămas la niveluri de-a dreptul absurde. În câțiva ani de la inugurarea PAC, porumbul și carnea de vacă europene se vindeau la 200% din prețurile mondiale, iar untul la 400%. În 1970, patru din cinci administratori ai Pieței Comune lucrau pentru PAC, iar agricultura costa 70% din buget - o situație bizară pentru unele dintre cele mai industrializate state ale lumii. Nici o țară n-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era americană - bineînțeles, dacă nu ești american. Jimmy Porter, În Privește Înapoi cu mânie (1956) În 1979, scriitorul francez Jean Fourastié publica un studiu despre transformarea economică și socială a Franței În cei treizeci de ani de după al doilea război mondial. Titlul - Les Trente glorieuses, ou La révolution invisible de 1946 à 1975 - era bine ales. În Occident, cele trei decenii care au urmat Înfrângerii lui Hitler au fost realmente „glorioase”. Uimitoarea accelerare a dezvoltării economice a fost Însoțită de debutul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
națională totală În majoritatea țărilor europene. Prin simpla Înlăturare a impedimentelor ce stânjeneau comerțul internațional, guvernele din Vestul postbelic au reușit să depășească stagnarea din deceniile anterioare 1. Beneficiarul suprem a fost Germania de Vest, a cărei parte din exportul mondial de mărfuri a sporit de la 7,3% În 1950 la 19,3% doar zece ani mai târziu, redând economiei germane locul de frunte pe care-l ocupa În comerțul internațional Înainte de Marea Criză din 1929. În cei patruzeci și cinci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1950 la 19,3% doar zece ani mai târziu, redând economiei germane locul de frunte pe care-l ocupa În comerțul internațional Înainte de Marea Criză din 1929. În cei patruzeci și cinci de ani de după 1950, exporturile la nivel mondial au crescut În volum de 16 ori. Chiar și o țară ca Franța, a cărei cotă din exportul mondial a rămas constantă pe parcursul acestor ani, În jur de 10%, a beneficiat foarte mult de pe urma incredibilei creșteri a comerțului internațional. De
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ocupa În comerțul internațional Înainte de Marea Criză din 1929. În cei patruzeci și cinci de ani de după 1950, exporturile la nivel mondial au crescut În volum de 16 ori. Chiar și o țară ca Franța, a cărei cotă din exportul mondial a rămas constantă pe parcursul acestor ani, În jur de 10%, a beneficiat foarte mult de pe urma incredibilei creșteri a comerțului internațional. De fapt, toate țările industrializate au avut de câștigat În acești ani - condițiile contractuale s-au modificat substanțial În favoarea lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acestor ani, În jur de 10%, a beneficiat foarte mult de pe urma incredibilei creșteri a comerțului internațional. De fapt, toate țările industrializate au avut de câștigat În acești ani - condițiile contractuale s-au modificat substanțial În favoarea lor după al doilea război mondial, Întrucât costul materiilor prime și al hranei importate din alte spații decât cele occidentale a scăzut constant, În timp ce prețul mărfurilor fabricate a continuat să crească. Pe parcursul celor trei decenii de comerț privilegiat, inegal, cu Lumea a Treia, Occidentul s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Europa a fost mult timp o raritate, iar investițiile private din America nu au luat locul Planului Marshall sau asistenței militare decât pe la sfârșitul anilor ’50. În Italia, Cassa per il Mezzogiorno, susținută de un amplu Împrumut de la Banca Mondială, a investit inițial În infrastructură și dezvoltări agrare: asanarea pământului, construcția de drumuri, canalizare, viaducte etc. Mai târziu, s-a orientat către sprijinirea noilor uzine industriale. Ea a oferit stimulente - Împrumuturi, donații, scutiri de impozite - firmelor private dornice să investească
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În străinătate În căutarea unei vieți mai bune. și astfel, În secolul XX, războiul și emigrația au menținut creșterea demografică mult sub ce era de așteptat după saltul ratei natalității din primele decenii. În ajunul celui de-al doilea război mondial, efectele devastatoare ale dispariției unei generații de tineri În primul război mondial, pe lângă criza economică, războaiele civile și incertitudinea politică din anii ’30, au adus rata natalității, În unele regiuni occidentale, la minime istorice. În Marea Britanie erau doar 15,3
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
XX, războiul și emigrația au menținut creșterea demografică mult sub ce era de așteptat după saltul ratei natalității din primele decenii. În ajunul celui de-al doilea război mondial, efectele devastatoare ale dispariției unei generații de tineri În primul război mondial, pe lângă criza economică, războaiele civile și incertitudinea politică din anii ’30, au adus rata natalității, În unele regiuni occidentale, la minime istorice. În Marea Britanie erau doar 15,3 nou-născuți vii la mia de locuitori, În Belgia 15,4, În Austria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nou-născuți vii la mia de locuitori, În Belgia 15,4, În Austria 12,8. În Franța, unde rata natalității În 1939 a rămas de 14,6‰, rata mortalității a fost mai mare decât rata natalității nu doar În timpul primei conflagrații mondiale, În 1919 și din nou În 1929, dar și În fiecare an din intervalul 1935-1944. Acolo, ca și În Spania pe durata războiului civil, populația scădea constant. În restul Europei mediteraneene și la est de Viena, rata natalității era mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ratele crescute de deces la toate grupele de vârstă făceau ca până și acolo creșterea populației să fie nesemnificativă. Boom-ul nașterilor din perioada postbelică trebuie Înțeles În acest context și ținând cont de dezastrul demografic din al doilea război mondial. Între 1950 și 1970, populația Marii Britanii a crescut cu 13%, iar cea a Italiei cu 17%. În Germania Occidentală, populația a crescut În acești ani cu 28%, În Suedia cu 29%, iar În Olanda cu 35%. În unele dintre aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de fertilitate În statele comuniste au scăzut destul de devreme față de Vest și, de la mijlocul anilor ’60, erau sincronizate cu ratele mortalității, care se Înrăutățeau constant (În special În rândul bărbaților). Există multe explicații pentru revirimentul fertilității după al doilea război mondial, Însă majoritatea se rezumă la o combinație de optimism și lapte gratuit. În timpul marii crize demografice dintre 1913 și 1945, guvernele au căutat zadarnic să stimuleze procrearea, să compenseze prin Îndemnuri patriotice, „coduri” familiale și alte legi lipsa cronică de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și 1926 au plecat aproape fără excepție peste ocean: În Statele Unite sau Argentina. Este valabil și pentru milioanele de greci, polonezi, evrei și alții care au emigrat În aceiași ani, sau scandinavii, germanii și irlandezii mai vârstnici. După primul război mondial, a existat, Într-adevăr, un flux constant de mineri și fermieri din Italia și Polonia către Franța, de exemplu; iar În anii ’30, refugiații politici au scăpat de nazism și fascism Îndreptându-se spre Vest. Dar migrația În interiorul Europei, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu bani, făcute mai Întotdeauna de cineva cunoscut. Industrializarea din secolul al XIX-lea transformase orașele și locuitorii, dar În multe părți din Europa rurală economia tradițională a funcționat În mare măsură neschimbată până la (și chiar după) al doilea război mondial. De departe, cele mai mari cheltuieli din bugetul unei familii tradiționale erau hrana și Îmbrăcămintea: Împreună cu locuința, ele absorbeau mai tot venitul unei familii. Cei mai mulți oameni nu făceau cumpărături și nu „consumau” În sensul modern; ei subzistau. Pentru majoritatea covârșitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
60 Însă, automobilul s-a impus În Europa Occidentală, mutând traficul de pe șine pe șosele și din transportul public În cel privat. Rețelele de căi ferate atinseseră cote maxime ca lungime și volum de utilizatori În anii de după primul război mondial; acum, serviciile neprofitabile au fost suprimate și mii de kilometri de cale ferată au fost scoși din funcțiune. În Marea Britanie, căile ferate au avut În 1946 nu mai puțin de 901 milioane de pasageri, aproape de maximul istoric. Dar, după aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la acest gând - de cel puțin treizeci de ani22. Voga liniilor de producție stil SUA și „taylorizarea” normelor de lucru, ca și fascinația pentru filmele și modele americane erau o poveste veche chiar și Înaintea celui de-al doilea război mondial. Intelectualii europeni din perioada interbelică deplângeau lumea „haină” a modernității americane care Îi aștepta pe toți, iar naziștii și comuniștii deopotrivă au făcut mare caz de rolul lor ca ocrotitori ai culturii și valorilor În fața capitalismului american dezlănțuit și a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deja menționat a fost muzica pop - deși nici acest lucru nu era o noutate: În 1903 se cânta deja ragtime la Viena, iar trupele de dans americane și grupurile de jazz circulau În toată lumea Înainte și după al doilea război mondial. Nu a fost nici un proces unidirecționat: cea mai mare parte a muzicii pop moderne era un hibrid de genuri locale și importate. Muzica „americană” din Marea Britanie era ușor diferită de muzica „americană” din Franța sau Germania. Preferințele francezilor au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Povestea celor două economii" Germania colcăie de copii. E Înspăimântător când te gândești că, pe termen lung, s-ar putea ca germanii să fi câștigat până la urmă războiul. Saul Padover (1945) Desigur, dacă reușeam și noi să pierdem două războaie mondiale, să ne ștergem toate datoriile - În loc să avem 30 de milioane de lire sterline de plătit -, să scăpăm de toate obligațiile externe și să nu menținem forțe peste hotare, am fi fost la fel de bogați precum germanii. Harold Macmillan Bunăstarea și forța
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
doua oară Într-o singură generație, Germania era puterea Învinsă - orașele zdrobite, moneda distrusă, forța de muncă masculină decedată sau În Închisori, transportul și infrastructura pulverizate. Marea Britanie era singurul stat european care ieșea victorios fără echivoc din al doilea război mondial. În afară de distrugerile provocate de bombe și pierderile umane aferente, structura țării - drumuri, căi ferate, porturi, fabrici și mine - supraviețuise intactă. Cu toate acestea, la Începutul anilor ’60, Republica Federală era forța motrice a Europei, expansivă și prosperă, În timp ce Marea Britanie era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reconstruită. Marea Britanie nu putea concura cu SUA și, mai târziu, cu Germania pe piețele externe neprotejate, iar exporturile britanice către Europa rămâneau din ce În ce mai În urma celor realizate de alți producători europeni. Exporturile de produse britanice reprezentau, ca valoare, 25% din totalul mondial În 1950; douăzeci de ani mai târziu, ele constituiau doar 10,8%. Marea Britanie Își pierduse cota de pe piața mondială, iar furnizorii ei tradiționali - Australia, Noua Zeelandă, Canada și coloniile africane - se Îndreptau acum și către alte piețe. Într-o anumită măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
către Europa rămâneau din ce În ce mai În urma celor realizate de alți producători europeni. Exporturile de produse britanice reprezentau, ca valoare, 25% din totalul mondial În 1950; douăzeci de ani mai târziu, ele constituiau doar 10,8%. Marea Britanie Își pierduse cota de pe piața mondială, iar furnizorii ei tradiționali - Australia, Noua Zeelandă, Canada și coloniile africane - se Îndreptau acum și către alte piețe. Într-o anumită măsură, declinul economic relativ al Marii Britanii era astfel inevitabil. Dar contribuția ei nu trebuie subestimată. Înainte de al doilea război mondial
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mondială, iar furnizorii ei tradiționali - Australia, Noua Zeelandă, Canada și coloniile africane - se Îndreptau acum și către alte piețe. Într-o anumită măsură, declinul economic relativ al Marii Britanii era astfel inevitabil. Dar contribuția ei nu trebuie subestimată. Înainte de al doilea război mondial, se știa deja că industria britanică este ineficientă și se bazează pe succese din trecut. Nu era vorba despre faptul că britanicii erau supraevaluați. Chiar dimpotrivă. După cum sublinia Maynard Keynes Într-un comentariu sardonic asupra perspectivelor economice britanice de după război
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]