74,167 matches
-
memorabil episodul Într-un film din 1969, 7dalen ’31). Dacă În perioada interbelică Scandinavia - și În special Suedia - nu a avut soarta altor societăți afectate de criză de la marginea Europei, meritul le revine În mare măsură social-democraților. După primul război mondial, partidele socialiste scandinave au abandonat În linii mari dogma radicală și ambițiile revoluționare pe care le Împărtășiseră cu socialiștii nemți și cu alte mișcări socialiste din Internaționala a II-a; În cursul anilor ’30, ei au tins spre un compromis
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1973, producția sa de minereu de fier era cât cea a Franței, Marii Britanii și Republicii Federale la un loc, sau cât jumătate din cea a Statelor Unite. În producția de hârtie și cherestea și În transportul acestora, Suedia era lider mondial. În vreme ce social-democrația norvegiană consta În mobilizarea, raționalizarea și distribuția unor resurse limitate Într-o societate săracă, Suedia era deja, În anii ’60, una dintre cele mai bogate țări din lume. Acolo, social-democrația Însemna alocarea bogăției și serviciilor În spirit de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
guvernele social-democrate din Scandinavia de după război, se pare că nu era mare diferență Între impozit progresiv, concediu de paternitate și control forțat al reproducerii cetățenilor „defecți”. O concluzie posibilă ar fi că lecțiile morale ale celui de-al doilea război mondial nu erau atât de clare cum s-a presupus - tocmai (și nu Întâmplător) În țări precum Suedia, cu o conștiință colectivă aparent fără pată. În afara Scandinaviei, o altă țară mică, neutră, situată la marginea Europei de Vest, aproxima idealul social-democrat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oferi, pe lângă reclame și emisiuni distractive, „educație și informație”. Cenzura, ca și impozitul, a fost favorizată de război. În Marea Britanie și Franța, cele mai severe constrângeri asupra comportamentului și exprimării fuseseră introduse În timpul primului sau celui de-al doilea război mondial și rămăseseră de atunci În vigoare. În alte teritorii - Germania, Italia și câteva dintre statele ocupate de acestea -, regulamentele postbelice se situau În prelungirea unor legi fasciste pe care parlamentul democratic preferase să le mențină. În pragul anilor ’70, relativ
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
legalizat avortul. În anul următor a fost desființată cenzura dramatică. În 1969 s-a dat Legea Divorțului, care nu a precipitat, ci doar a confirmat transformarea dramatică a instituției matrimoniale: dacă În ultimul an dinaintea celui de-al doilea război mondial, În Anglia și țara Galilor se Înregistra un divorț la 58 de căsătorii, patruzeci de ani mai târziu proporția era de unul la trei. Reformele liberale și liberalizante din Anglia anilor ’60 au fost aplicate În tot nord-vestul Europei, Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau, cel puțin, un teatru care avea ca temă subiecte europene curente și controversate. Der Stellvertreter (Deputatul) al lui Rolf Hochhut, care Îl condamna pe papa Pius al XII-lea pentru că nu-i ajutase pe evrei În al doilea război mondial, s-a jucat În premieră În Germania În 1963 și, la puțin timp după aceea, În Marea Britanie; În schimb piesa următoare, Soldaten (1967), care Îl ataca pe Churchill pentru bombele incendiare lansate asupra orașelor germane, a fost inițial interzisă În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
paradox poate fi văzut - destul de concret - Într-un domeniu În care statul progresist din Est și din Vest era neobișnuit de activ: planificarea și lucrările publice. Împreună, creșterea demografică și urbanizarea rapidă care au urmat celui de-al doilea război mondial ridicau probleme fără precedent pentru planificatorii urbani. În Europa de Est, unde multe centre urbane fuseseră distruse sau pe jumătate părăsite În timpul războiului, douăzeci de milioane de oameni au migrat În mediul urban În primele două decenii postbelice. În Lituania, jumătate din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aleile măturate de vânt și fațadele de ciment crăpate ilustrează, din păcate, ceea ce marea urbanistă Jane Jacobs numea „plaga insipidului”. Nu e limpede de ce politicienii și edilii din perioada postbelică au comis atâtea greșeli, chiar admițând că după două războaie mondiale și o criză economică prelungită exista un apetit pentru orice lucru nou și fără legătură cu trecutul. Nu Înseamnă că nu sesizau sluțenia mediului Înconjurător: cei care locuiau În noile orașe, În turnuri și complexe uriașe de locuințe, erau nemulțumiți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la rândul său că sursa comunismului era autoritatea Moscovei: importante erau politicile și dispoziția conducerii sovietice. Până În 1964, istoria jumătății de est a Europei a fost scrisă de Nikita Hrușciov. Liderii sovietici din această generație Încă mai credeau În lupta mondială de clasă. Amintirea idealizată a revoluției sovietice, proiectată asupra revoltelor din America Latină, l-a făcut pe Hrușciov să comită gafele care au dus la criza cubaneză din 1962 și care i-au precipitat căderea. Conflictul cu China, care a devenit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au precipitat căderea. Conflictul cu China, care a devenit public În 1960, furnizând opoziției de stânga de la Moscova o alternativă „maoistă” la modelul sovietic, nu era doar o luptă pentru Întâietate geopolitică, ci și o bătălie autentică pentru sufletul „revoluției mondiale”. Din acest punct de vedere, competiția cu Beijingul Îi plasa pe liderii moscoviți poststaliniști Într-o poziție contradictorie. Ca patrie a revoluției anticapitaliste, ei Își afirmau mai departe ambițiile incendiare și insistau asupra autorității nezdruncinate a Partidului, În URSS și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-a acordat o autonomie substanțială; nu numai că li s-a permis, dar au fost Încurajate activ să sprijine În subsidiar activități private. Au fost sparte câteva monopoluri. Anumite prețuri la bunurile de consum au fost corelate cu piața mondială și lăsate să fluctueze prin intermediul ratelor de schimb multiple. S-au autorizat centre de desfacere private. Scopul exercițiului nu era să construiască un compromis funcțional Între două sisteme economice de altfel incompatibile, ci să introducă un maximum de activitate de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
național - „o fi el comunist, dar e de-al nostru” - a dat roade În cazul lui Ceaușescu: România a fost primul stat din Pactul de la Varșovia care a semnat Acordul General pentru Tarife și Comerț (1971), a aderat la Banca Mondială și la Fondul Monetar Internațional (1972), a Încheiat acorduri comerciale preferențiale cu Comunitatea Europeană (1973) și a primit de la americani clauza națiunii celei mai favorizate (1975)6. Ceea ce vedeau diplomații străini În autocrații antisovietici de la București erau germenii unui nou
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintotdeauna un stat problematic și dezechilibrat. Minoritatea solvacă din sudul și estul țării era mai săracă și mai rurală decât cehii din nord-vest. Eliberați de sub stăpânirea maghiară În 1918, slovacii erau rudele sărace În Cehoslovacia multietnică dintre cele două războaie mondiale, iar Praga nu-i trata Întotdeauna bine. Astfel, mulți politicieni slovaci au Întâmpinat cu bucurie scindarea țării În 1939 și apariția, sub oblăduirea naziștilor, a unui stat-marionetă „independent”, cu capitala la Bratislava. Invers, cehii din Boemia și Moravia, urbani și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
va purta pe viitor numele: „Fiecare partid comunist e liber să aplice principiile marxism-leninismului și socialismului În țara sa, dar nu trebuie să se abată de la aceste principii dacă vrea să rămână un partid comunist... O verigă slabă În sistemul mondial al socialismului afectează direct toate țările socialiste; ele nu pot rămâne indiferente”. E posibil ca această declarație, o afirmație voalată a dreptului Kremlinului de a lichida preventiv orice amenințare la adresa socialismului În orice țară socialistă, să-l fi pus pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prelua definitiv puterea și erau deja realmente Înspăimântați de efectul contagios al exemplului cehoslovac asupra vecinilor. Cum le spunea Gresko șefilor militari sovietici, când le-a comunicat decizia invaziei: „Invazia va avea loc chiar dacă duce la un al treilea război mondial”. Dar liderii sovietici știau foarte bine că nu exista un astfel de risc, și nu doar fiindcă Statele Unite erau implicate până peste cap În Vietnam. Cu numai cinci săptămâni În urmă, Moscova și Washingtonul semnaseră un Tratat de Neproliferare Nucleară
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lucru urma să se Întâmple și cu valutele europene, caz În care toate certitudinile laborios construite prin sistemele monetare și comerciale postbelice erau puse sub semnul Întrebării. Sistemul cursului de schimb fix, creat Înainte de sfârșitul celui de-al doilea război mondial ca prim pas spre o rețea controlată a economiilor naționale, fusese Încheiat. Ce avea să-i urmeze? După câteva luni de confuzie, două devaluări succesive ale dolarului și „deriva” monedei britanice În 1972 (care a pus capăt, Într-un târziu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care a subminat la rândul său efortul guvernelor individuale de a manipula ratele locale ale dobânzii și de a menține valoarea monedei naționale. Valutele au căzut. și, pe măsură ce ele se prăbușeau, a crescut costul importurilor: Între 1971 și 1973, prețul mondial al produselor (În afară de combustibil) a crescut cu 70%, cel al alimentelor cu 100%. Iar când economia internațională se afla deja În această situație instabilă, a fost lovită de primul din cele două șocuri ale petrolului din anii ’70. La 6
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
săi prim-ministrul laburist James Callaghan: „Înainte credeam că se poate ieși din recesiune cheltuind... Cu toată sinceritatea vă spun că această opțiune nu mai este valabilă”. Nici liberalizarea comerțului nu reprezenta o soluție, cum fusese după al doilea război mondial: recenta rundă de negocieri comerciale lansată de Kenedy la jumătatea anilor ’60 adusese deja tarifele industriale la un minimum istoric. Dimpotrivă, acum exista riscul ca o presiune locală tot mai mare să reimpună protecția, În defavoarea competiției. Un element În plus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împotmolirea vizibilă a economiei postbelice și dezinteresul electoratului tradițional au reușit să zdruncine Încrederea oarbă a generației de după război. Dincolo de accesele nebuloase de neîncredere și scepticism exista o amenințare foarte reală și, credeau contemporanii, foarte prezentă. După al doilea război mondial, conflictele civile și violența deschisă au ocolit Europa de Vest. Forțe armate au fost desfășurate cu urmări crâncene În toată Europa de Est, În coloniile europene, de-a latul Asiei, Africii și Americii de Sud. În afară de Războiul Rece, deceniile postbelice au adus lupte aprinse și letale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
frățească a patriarhilor Partidului, Europa de Vest părea să fi scăpat frâiele ordinii publice. Provocarea nu venea din partea stângii convenționale. Moscova era evident mulțumită de echilibrul internațional din acești ani: Watergate și căderea Saigonului au diminuat prestigiul Americii, În vreme ce Uniunea Sovietică, lider mondial În producția de țiței, a fost avantajată de criza petrolului. Dar apariția În engleză a Arhipelagului Gulag și expulzarea lui Aleksandr Soljenițîn din URSS În februarie 1974, urmate la câțiva ani de masacrele din Cambodgia și drama „vietnamezilor din bărci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Colegul lui Syberberg, Edgar Reitz, a regizat un miniserial de televiziune de 16 ore extrem de popular: Heimat: O cronică germană, care retrasa istoria germană contemporană prin povestea unei familii din zona rurală Hünsruck a Palatinatului Renan, de la sfârșitul primului război mondial până În prezent. În filmul lui Reitz, anii interbelici sunt scăldați În lumina caldă a amintirilor dragi; era nazistă umbrește prea puțin amintirea acelor vremuri mai bune. În schimb, lumea americanizată a republicii federale postbelice e prezentată cu un dispreț Înghețat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Când două state vor să-și Îmbunătățească relațiile, ele recurg la cea mai mare platitudine comună. Timothy Garton Ash În anii ’70, peisajul politic al Europei Occidentale a Început să se fractureze și să se fragmenteze. De la sfârșitul primului război mondial, scena politică fusese ocupată de două „familii” politice, stânga și dreapta, divizate la rândul lor În „moderați” și „radicali”. După 1945, cele două tabere s-au apropiat una de alta, dar modelul nu s-a schimbat radical. Spectrul opțiunilor politice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
condusă de o juntă de colonei. Peste perspectivele sumbre plana apăsător, În toate cele trei state, spectrul unui trecut instabil. Istoria recentă a Greciei, ca și cea a Spaniei, era Întunecată de confruntări civile. În anii de după al doilea război mondial, comuniștii din Partidul Comunist Elen (Kommounistiko Komma Ellados - KKE) au terorizat satele pe care le controlau; În memoria multor greci Înspăimântați, stânga radicală a rămas asociată cu represiunea și atrocitățile. După ce comuniștii au renunțat la luptă, În octombrie 1949, a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cursul unei tentative nereușite de utilizare a forței dincolo de frontiere pentru a rezolva vechea problemă a Ciprului. Insula Cipru, inclusă din 1571 În Imperiul Otoman, a fost după 1878 administrată de Marea Britanie și anexată unilateral când a Început primul război mondial. Aflată În estul extrem al Mediteranei, mai aproape de Anatolia turcă decât de Grecia peninsulară sau insulele elene, Ciprul avea totuși o majoritate de limbă greacă și religie ortodoxă, dispusă să se unească cu Grecia. Minoritatea turcă (aproximativ 18% din populația
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să-și caute de lucru peste hotare. Sectorul privat Însă, constrâns anterior de legile corporatiste și de o străveche politică de substituție a importurilor, putea acum să se dezvolte. Tarifele au fost reduse; Spania a intrat În organizații precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Acordul General pentru Tarife și Comerț și a fost admisă ca membru asociat În Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (În 1962, Franco a Încercat chiar - fără succes - să intre În Comunitatea Economică Europeană). Noua politică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]