74,167 matches
-
În care se Îndrepta America reprezenta un semnal de alarmă pentru Europa: o ocazie ca europenii să-și regândească identitatea comună, să se inspire din valorile iluministe pe care le Împărtășeau și să adopte o poziție europeană distinctă În politica mondială. Articolul a fost sincronizat cu apariția În tot Occidentul a unor eseuri similare semnate de figuri publice la fel de ilustre: Umberto Eco În La Repubblica, Gianni Vattimo În La Stampa, președintele elvețian al Academiei germane de Arte, Adolf Muschg, În Neue
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
murmur. La 100 de ani de la afacerea Dreyfus, la 50 de ani după apoteoza lui Sartre, intelectualii de frunte ai Europei lansaseră un apel - și nimeni nu s-a prezentat. La șase decenii de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, alianța atlantică dintre Europa și Statele Unite era sub semnul Întrebării. În parte, acesta era efectul previzibil al Încheierii Războiului Rece: deși puțini doreau desființarea NATO, Pactul În forma lui actuală nu era foarte logic, iar obiectivele sale de viitor erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a declanșat războiul din Irak, În ciuda unei opoziții internaționale copleșitoare și În absența unui mandat ONU, au făcut ca America (Întocmai ca „teroarea” căreia Îi declarase război pe termen nelimitat) să fie privită ca principala amenințare la adresa păcii și securității mondiale. Distincția dintre „vechea Europă” și „noua Europă”, dezgropată În primăvara anului 2003 de secretarul american al Apărării Donald Rumsfeld pentru a-i dezbina pe aliații SUA din Europa, nu explica divergențele de opinie europene și interpreta eronat situația. Polonia era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cei mai mulți credeau că relația transatlantică poate fi salvată, În 2004 trei europeni din cinci (și un procent mult mai mare În Spania, Slovacia și, surprinzător, Turcia) găseau că „nu este de dorit” ca America să Își asume rolul de lider mondial. Unul dintre motive era antipatia generală față de politica și persoana lui George W. Bush, În contrast cu popularitatea de care se bucurase predecesorul său, Bill Clinton. Dar și Lyndon Johnson suscitase mânia europenilor spre sfârșitul anilor ’60, Însă părerile lor despre războiul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a generațiilor (2,1 copii la o femeie). În Spania, Grecia, Polonia, Germania și Suedia, rata fertilității era sub 1,4. În unele zone din Europa de Est (Bulgaria și Letonia, de exemplu, sau Slovenia) era mai aproape de 1,1 - nivelul minim mondial. Conform prognozei pentru 2040, multe țări europene se puteau aștepta ca populația lor să scadă cu o cincime, dacă nu mai mult. Nici una dintre explicațiile clasice pentru declinul fertilității nu se aplica acestui Început de criză demografică. țări sărace ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
taxe și nu se poate război. Cum am văzut, i-a luat foarte mult timp să se doteze cu o flotă militară minimă, ca să nu mai vorbim de o politică străină. În prima jumătate de secol de după a doua conflagrație mondială, acest lucru nu a fost un handicap: toți europenii detestau ideea unui alt război; apărarea Împotriva unicului inamic posibil a fost subcontractată peste Atlantic. Dar după 11 septembrie 2001 s-a văzut limpede că rețeta postnațională pentru un viitor european
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
culturile lor naționale distincte este, poate, o realizare chiar mai mare decât creația colectivă și reușită a unei Uniuni transnaționale. Aceasta din urmă, dacă ne gândim bine, s-a aflat pe varii agende europene cu mult Înainte de al doilea război mondial, iar dezastrul semănat de conflagrație nu a făcut decât să-i netezească drumul. Dar resurecția Germaniei, a Poloniei și a Franței, ca să nu mai vorbim de Ungaria sau Lituania, era mult mai puțin probabilă. și mai greu de anticipat (de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
posibil compania demagogilor ca Jean-Marie Le Pen. Holocaustul nu mai este doar un fapt incontestabil dintr-un trecut pe care europenii nu Își pot permite să-l ignore. Astăzi, când Europa se pregătește să lase În urmă al doilea război mondial (sunt inaugurate ultimele memoriale, sunt omagiați ultimii supraviețuitori și combatanți În viață), memoria recuperată a evreilor morți a devenit Însăși definiția și garanția umanității regăsite a continentului. Dar lucrurile nu au stat Întotdeauna așa. Ce se Întâmplase cu evreii din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a evreilor morți a devenit Însăși definiția și garanția umanității regăsite a continentului. Dar lucrurile nu au stat Întotdeauna așa. Ce se Întâmplase cu evreii din Europa nu a fost niciodată un mister. Pe durata celui de-al doilea război mondial au fost asasinați șase milioane de evrei, fapt general acceptat la numai câteva luni de la sfârșitul luptelor. Puținii supraviețuitori, indiferent dacă se aflau În tabere de refugiați sau În țările lor de origine, dovedeau implicit numărul mare al morților. Din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Marea Britanie, unde anii războiului erau altminteri priviți cu mândrie și chiar cu o oarecare nostalgie. Declanșarea bruscă a Războiului Rece a contribuit, desigur, la această stare de lucruri 6. Existau Însă și alte cauze. Pentru majoritatea europenilor, al doilea război mondial nu fusese purtat din cauza evreilor (deși li se imputa declanșarea lui) și orice sugestie că suferința poporului evreu ar putea merita locul cel mai important provoca o aversiune profundă. Holocaustul era doar unul dintre numeroasele lucruri pe care oamenii voiau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
chinuită, reprimată și lacunară a războiului În Franța (a regimului de la Vichy, cu rolul său complice și activ În proiectele naziste, Îndeosebi În soluția finală) este cea care a stânjenit eforturile Europei postbelice de a-și asuma al doilea război mondial și Holocaustul. Nu fiindcă Franța s-a purtat cel mai rău. Ci fiindcă ea conta cel mai mult. Până În 1989, Parisul a rămas (din motive discutate În această carte) capitala intelectuală și culturală a Europei, primat care nu mai fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lexiconul juridic francez. Ele erau treaba nemților. Această situație s-a menținut timp de 20 de ani. Când autorul cărții de față studia istoria Franței la sfârșitul anilor ’60 În Anglia, literatura de specialitate despre Franța În al doilea război mondial (atâta câtă era) ignora cu desăvârșire problema „evreiască”. „Studiile despre Vichy” scrise În Franța și În alte părți analizau mai ales dacă regimul petainist a fost „fascist” sau „reacționar” și dacă el ilustra continuitatea sau ruptura cu trecutul republican al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Vichy nu Însemna decât o paranteză autoritaristă În istoria Republicii franceze. Vichy, cu alte cuvinte, nu era „Franța”, iar conștiința publică a Franței era curată ca lacrima. Președintele Mitterrand, ultimul șef de stat francez care a apucat al doilea război mondial ca adult (se născuse În 1916), avea motive speciale să perpetueze această distincție iezuită. Fost funcționar În regimul de la Vichy, Mitterrand și-a clădit ulterior cariera politică minimalizând compromisurile și ambiguitățile din propria biografie sau proiectând acele ambiguități asupra Întregii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Grass, apărut În 2002) - aveau tiraje uriașe. În al doilea rând, importanța acordată mai nou Holocaustului În versiunea oficială a trecutului Europei comporta pericolul unui alt tip de distorsiune. Fiindcă trăsătura cu adevărat incomodă a celui de-al doilea război mondial e că, pentru majoritatea protagoniștilor, ce au pățit evreii Între 1939 și 1945 nu era nici pe departe atât de important pe cât ar fi dorit contemporanii, cu susceptibilitățile lor. Mulți europeni au izbutit să ignore zeci de ani soarta vecinilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că toți europenii au trăit războiul așa cum l-au trăit evreii - ca pe un Vernichtungskrieg, un război de exterminare -, nu facem decât să confecționăm un nou strat de pseudomemorie. Retrospectiv, „Auschwitz” este lucrul cel mai important din al doilea război mondial. Dar atunci lucrurile păreau altfel. La fel și În Europa de Est. Pentru est-europeni, eliberați abia după 1989 de povara interpretării comuniste oficiale a celui de-al doilea război mondial, obsesia fin-de-siècle a Holocaustului În Occident avea implicații tulburătoare. Pe de o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pseudomemorie. Retrospectiv, „Auschwitz” este lucrul cel mai important din al doilea război mondial. Dar atunci lucrurile păreau altfel. La fel și În Europa de Est. Pentru est-europeni, eliberați abia după 1989 de povara interpretării comuniste oficiale a celui de-al doilea război mondial, obsesia fin-de-siècle a Holocaustului În Occident avea implicații tulburătoare. Pe de o parte, În comparație cu Vestul, Estul postbelic are mai multe lucruri de rememorat - și de uitat. Evreii erau mai numeroși În jumătatea de est a Europei și au fost uciși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost transformate În „lagăre speciale de izolare” pentru prizonierii politici. Mult mai târziu, după ce Buchenwald fusese transformat Într-un complex memorial, ghidul vizitatorului afirma că scopurile declarate ale „fascismului german” au fost „distrugerea marxismului, răzbunarea pentru Înfrângerea din primul război mondial și teroarea brutală Împotriva oricărei rezistențe”. În aceeași broșură, fotografiile care Înfățișează rampa de triere a deținuților de la Auschwitz erau Însoțite de un citat din comunistul german Ernst Thälmann: „Burghezia Își ia În serios obiectivul de a anihila partidul și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cuvenea. Puțină atenție era acordată Însă procentului disproporționat de evrei din rândul victimelor. Existau categorii naționale („unguri”) și mai ales categorii sociale („muncitori”), Însă etichetele etnice și religioase erau evitate meticulos. Așa cum am văzut (În capitolul VI), al doilea război mondial era etichetat și predat În școli ca un război antifascist; dimensiunea sa rasistă era ignorată. În anii ’70, guvernul Cehoslovaciei a Închis sinagoga pragheză Pinkus și a acoperit cu vopsea numele evreilor cehi uciși În Shoah care erau inscripționate pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care simt că suferințele și pierderile lor nu au fost recunoscute ca atare - și compensate. Unii conservatori germani, exploatând oprobriul internațional la adresa „epurării etnice”, au relansat solicitările comunităților germane expulzate din diverse țări la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. De ce, Întreabă ei, ar fi victimizarea lor mai puțin importantă? Doar ce le-a făcut Stalin polonezilor - sau, mai recent, ce le-a făcut Miloševiæ albanezilor - nu este fundamental diferit de ce le-a făcut președintele cehoslovac Beneš germanilor din regiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
determinante. Masivă (878 de pagini În original, format in octavo), extraordinar de densă, analitică și sintetică totodată, cartea conține, de fapt, patru tratate, patru posibile volume individuale, aproximativ egale ca Întindere, dedicate perioadei de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial până În anul apariției, 2005: partea Întâi, „Post-War: 1945-1953”, partea a doua, „Prosperity and Its Discontents: 1953-1971”, partea a treia, „Recessional: 1971-1989” și partea a patra, „After the Fall: 1989-2005”. Lucrarea Îți dă impresia unui tăvălug ce vine amenințător peste tine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
recenzând cartea lui Tony Judt chiar În revista citată mai sus, se arăta uluit de vastitatea proiectului: „A scrie o dare de seamă cuprinzătoare, serioasă din punct de vedere intelectual, a istoriei Europei Între sfârșitul celui de-al doilea război mondial și primele săptămâni ale lui 2005 este de-a dreptul imposibil - cu atât mai mult pentru un singur autor și Într-o singură carte”. Ei bine, Tony Judt a reușit această performanță incredibilă, smulgându-i exigentului profesor de la New College
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai mic continent al globului. E vorba cam tot de atâtea limbi, de experiențe istorice comune și separate În același timp, de formule de existență apropiate și totodată diferite. Născut la scurt timp după Încheierea celui de-al doilea război mondial, autorul conștientizează cu Îngrijorare postura dificilă În care se află: faptul de a fi fost martorul (și, uneori, participantul) unora dintre evenimentele narate nu-l face mai obiectiv și nici mai puțin pasionat. Într-un cuvânt, misiunea de istoric e
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a-și „blinda” propriile ipoteze, interpretări ori sugestii cu un material documentar pe cât de vast, pe atât de necesar pentru a-și credibiliza demersurile. Inițial, lucrarea s-a dorit istoria celor câteva decenii de la Încheierea celui de-al doilea război mondial până la căderea comunismului. Proiectul a suferit Însă nenumărate modificări și amplificări, tocmai datorită direcțiilor neașteptate luate de istoria europeană În perioada așa-numitei tranziții. Pe alocuri, ea e mai mult decât o istorie a Europei - e istoria conflictelor planetare În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În cealaltă. Spre deosebire de istoriile vechi ale Europei, care puteau vorbi de un continent uniform, de invariante locale În cadrul unei variante mai largi, istoria lui Tony Judt trebuie să țină cont de marea ruptură provocată de cel de-al doilea război mondial. Firește, el nu evită menționarea deceniilor dintre 1914 și 1939, când s-au pus, de fapt, bazele tragediei europene. Mai mult, trebuie să coboare până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a Început să se ridice, sub prusaci, cu acuitate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
convingerilor curente, Germania n-a fost „zdrobită” În 1918: dacă acest lucru s-ar fi Întâmplat, nu s-ar explica extraordinara ei forță dobândită În numai două decenii, când a Început procesul de cucerire a Europei). Faptul că primul război mondial n-a găsit soluții nici uneia din problemele ce măcinau Europa e dovedit de virulența acțiunilor „revizioniste”. Anii de după 1918 n-au fost decât „un interludiu creat de epuizare”, În care nemulțumirile perdanților sau ale celor nemulțumiți cu „prada teritorială” de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]