8,189 matches
-
Treziți de altădată, și aceasta este calea pe care eu o urmez” (purănam maggam purănañjasem anugacchim). Și, cum el face pe de altă parte elogiul brahmanilor de odinioară, care-și aminteau de Vechea Cale conducând la Brahmă, nu ne putem îndoi că Buddha făcea aluzie la „strâmta cărare care duce foarte departe, prin care contemplativii, cunoscătorii lui Brahmă, urcă și sunt mântuiți, eliberați (vimuktăh), menționați în versetele care erau deja antice când Yăjñavalkya le cita în prima Upanișadă. Idei asemănătoare întâlnim
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
biletul.) (Zoe l-a condus cu multă amabilitate până la ieșire; sentoarce, se oprește în fund, își deschide corsajul, pune scrisoarea în sân, se încheie la loc și coboară încet și țintă spre Cațavencu. La fiece pas al Zoii, Cațavencu se-ndoaie de încheieturi; când ea s-a apropiat bine, se oprește țapăn înaintea lui; el cade în genunchi.) SCENA IX Zoe, Cațavencu Cațavencu: Iartă-mă, iartă-mă... Zoe: (râzând) Scoală-te, ești bărbat, nu ți-e rușine! (cu ton aspru.) Scoală
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
ger, de oboseală, de suferință... Dar eram uniți. Și atunci am stabilit că nu facem norma, că snopii trebuie să fie puși pe jumătate. Și i-am Învățat și pe ceilalți cum să facă: tăiam un mănunchi de stuf, Îl Îndoiam În două, Îl băgam În mijloc și legam pe urmă. Și făceam gluga: „Vino să numeri!” Cui Îi convenea să vină să verifice? Totul era ca brigadierul să nu ne toarne. Am fost ulterior descoperiți, dar abia spre sfârșitul etapei
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
aminte acum. Îl chema la anchetă și-l bătea, săracu’, mereu... Era În cameră cu mine la 98, la etaju’ 4. Și odată a luat un fier de la pat, că aveam paturi de fier care avea niște cârlige, și a Îndoit fierul ăla și l-a bătut pe anchetator... Ce i-o fi făcut acolo, treaba lui... Așa. Și pe urmă l-a luat și l-a bătut săracu’... Da’ n-a murit. Și l-am văzut scris și În cartea
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
cu acesta în frunte, începeau să fluiere și făceau atâta zgomot, încât reprezentația nu putea urma. În sfârșit, poliția fu nevoită să intervie. Prefectul Hiotu luă măsuri la viitoarea reprezentație, postă în holul Teatrului Național un număr de polițiști și îndoi posturile de jandarmi călări. Sala teatrului era plină. Când primadona apăru pe scenă, o furtună de fluierături izbucni din sală. Atunci poliția interveni și o crâncenă bătaie începu. Din ceata lui Isvoranu făceau parte, între alții, un fiu al generalului
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
mele). *Prizez mai bine, cu o satisfacție nu doar intelectuală, lucrările științifice cu stil fulgurant, cu formulări memorabile. Una dintre acestea, citită recent, e Faillité de l’Université? (Gallimard, collection „Idées”, 1972), un eseu sociologic de Jean Fourastié. Autorul se îndoiește că dincolo de realizările tehnice putem vorbi de „progres”. Nu există - susține el - decît „erori, cruzimi, orori, eșecuri, reușite, sacrificii, devotamente, eroisme, sfințenii, care au constituit dintotdeauna condiția umană”. Mărturisesc faptul că, obișnuit cu teoria despre „progresul adevărului” și cu cea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să zic de insignifianța noastră, a celor „de rînd”: mă sperie de-a dreptul, și aproape îmi anulează orice elan... politic! „Sporește în sufletul meu puterea” (Ps. 137). Am nevoie, căci mă cumpănesc rău. Am ajuns eu însumi să mă îndoiesc de mine și mi-i teamă că nu voi reuși să folosesc „cărămidăria” adunată. *Dialog într-o stație de autobuz: - Vasile ce mai face? - La lucru. - Daˇ Geta? - La lucru. - și Tanța? - La lucru, schimbuˇ doi. - Bine? - Da, îi bine
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ai vrea, totuși, ca acel «compromis» să fie penultimul?”, am reluat eu, aproape convins că are să cedeze. „Numai pentru că ne cunoaștem de-o viață”, mi-a făgăduit că o să vadă „prin hîrtii, acasă, mîine”. La sfîrșitul convorbirii, nu mă mai îndoiam că-mi va „găsi” poemul pe care i l-am cerut. Puteam chiar să pariez că atunci cînd mi-l va trimite îmi va preciza, pentru a nu se dezminți, că e ceva „vechi”, scris înainte de „40 de ani”! *Oho
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vulnerabil. Amintindu-mi-l, spera să nu mai am nici un fel de replică. Trebuia, pur și simplu, să-l cred și să mă resemnez. Fața i se adumbrise, umerii i se curbaseră, își privea concentrat mîinile care continuau să răsucească - îndoind-o și dezdoind-o - aceeași clamă. Petru și Petre îi ascultau tăcuți explicațiile. Întrucît de la el emanase lista cu numele meu la numărul 1, primul era, fără îndoială, intrigat de „insuccesul” lui. Al doilea, dimpotrivă, era surprins că „șeful” catadicsește
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nu a vrut să fie de acord cu Tratatul de la San Stefano. Pe lîngă planul operațiunii, în pachet s-au păstrat și manifestele trilingve (în franceză, rusă și română) ce trebuiau răspîndite în timpul desfășurării ei. Fără să pară că se îndoiește o singură clipă de reușita sub raport literar a întreprinderii sale, Paul Anghel s-a declarat satisfăcut că a „mers pas cu pas ca să poată spune tot ce se putea spune despre epopeea independenței” și că prin ciclul său de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și-n săptămînile precedente ale postului, tentat de lucruri frivole, m-am amuzat sau m-am iritat din motive banale, pe scurt, n-am avut o constantă atitudinală. Rămînerea în același climat face imposibilă schimbarea, reînnoirea psihică și morală. Mă îndoiesc, de altminteri, că aceasta ar fi posibilă. Oamenii sînt ca arborii, care nu-și schimbă integral coroana în fiecare primăvară. Dau doar cîțiva lăstari. Cunoscîndu-mi limita puterilor, m-aș mulțumi și cu doi-trei din aceștia... *Hristos e acțiune. Comportamentul său
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ordine în lume”. Deși n-am dreptul să-l suspectez, mă întreb: lehamitea sa e autentică? și: ce eveniment, oare, l-o fi convins că „bîlbîielile noastre literare nu interesează Absolutul”? În această vreme de activism agresiv și zgomotos, mă îndoiesc că „factorii de decizie” ar putea fi sensibili la un avertisment de felul celui dat cîndva de Edmond Jaloux, membru al Academiei Franceze. Acesta spunea: „Popoarele nu vor avea viață decît în măsura în care anumiți oameni vor poseda virtutea să o stilizeze
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la Naturale se face bișniță ordinară”) și de cel ce conduce actualmente Cultura: „e un instalator... de veceuri!” Nu mi-a explicat ce anume i a provocat scîrba, iar eu nu i-am cerut lămuriri, ca să nu par că mă îndoiesc. * Imediat după ce ne-am salutat, bădia Lazan m-a reținut ca să mă întrebe „Care-i culmea «spațiului mioritic»?” știam că urmează un banc, dar am făcut o mutră gînditoare, așteptînd să-l spună. „Să ai oi și să n-ai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fac este sau nu poezie”. Altul: „a ști precis: merită să mai scriu sau nu; am talent sau nu”. Și așa mai departe. „Precis”!... Dacă-i spui „da”, te consideră un fel de aparat fiabil, dacă-i spui „nu” se îndoiește de tine și se adresează altuia. Sînt inși care se măsoară și se cîntăresc la zece cîntare. Ar fi inutil, totuși, să le reproșezi „infidelitatea”. Pentru mine, oameni interesanți sînt doar cei ce au „probleme sufletești”: cu ei „comunic”, cu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu el, vin!” * Am asistat la comunicarea lui Mihai despre „Drama geniului”. L-am urmărit cu destulă dificultate. Am înțeles, între altele, că polemizează cu o afirmație a lui Călinescu, după care „Luceafărul e un tratat de metafizică abstrusă”. Mă îndoiesc că, de data asta, de vină a fost doar oboseala mea. Mihai a devenit pretențios și foarte didactic. Lucrul se observă începînd de la pronunția pedantă a unor cuvinte: de pildă, „filosofie”, accentuînd și lungind siflanta. Apoi, el, care a reacționat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cumpere carne pentru nepoți. Marfa a fost adusă abia pe la șase seara. S-a produs îmbulzeală și și-a pierdut rîndul. S-a întors acasă fără nimic. Deși face parte dintr-o familie de longevivi (tatăl: 90, mama: 82), se îndoiește că va mai trăi mult. De altfel, la despărțire, în timp ce-l îmbrățișam, i-a scăpat un „Poate n-o să ne mai vedem niciodată”, care mi-a strîns inimaî *A trecut pe la noi „Bunicul”, să-i spunem unde-i „Plafarul”. Eram
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu trilurile lui văratice, să moară de foame! Ah, trădarea de confrați lafontainiană! Jalnică preamărirea filosofiei filistine a burții. Dureroasă, neașteptată trădare. A doua: concepția oportunistă, slugarnică, sclavagistă a povestitorului: laudă maleabilitatea bicisnicei trestii, odrasla mîlului, care păcălește vitregia firii îndoindu-se la pămînt. O dă ca exemplu (horribile dictu!) falnicului și nobilului stejar, care preferă să țină fruntea sus și mai curînd să moară decît să se ploconească. Astfel de fabule le-aș interzice ca profund imorale. Profund dăunătoare educației
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vizite, călătorii, scriitori străini și români (Voznesenski, șolohov, Preda), oameni politici (Ion Iliescu, „un lord printre muncitori și țărani”). Anecdotele despre Marin Preda mi s-au părut cele mai reușite. Iată una de a cărei autenticitate e greu să te îndoiești. Aflînd că C.ș. și-a trecut soția în contractul de cumpărare a casei, „Moromete” ar fi făcut o adevărată „scenă”: „Cum - refuza el să admită - dacă eu mor, să rămînă casa neveste-mi și ea să aducă un hăndrălău
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de plan pe anul curent). Cele spuse de mine i-au dat ocazia lui Filioreanu să-și facă numărul de propagandist, să mi explice „care e poziția partidului în problema planificării”. El îmi respectă dreptul de intelectual de a mă îndoi și chiar de a insinua anumite lucruri, dar „iată ce trebuie știut”; căci „e ușor să întrebi, să critici, dar e foarte greu să rezolvi”. Cînd a obosit să mă lămurească, i-am replicat că, îndoindu-mă, eu nu fac
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
intelectual de a mă îndoi și chiar de a insinua anumite lucruri, dar „iată ce trebuie știut”; căci „e ușor să întrebi, să critici, dar e foarte greu să rezolvi”. Cînd a obosit să mă lămurească, i-am replicat că, îndoindu-mă, eu nu fac altceva decît să mă ipostaziez în om simplu, care are mai mult curaj decît noi să întrebe, și să introduc în discuție aspecte de regulă ocultate, cum ar fi: dacă atunci cînd se fac planificările se
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cică prin ceea ce face (inclusiv la revistă) „devansează directivele ce urmează să apară”. Iar ca dramaturg „prospectează fenomenele”. Azi a admis că „despre Eminescu se merită să se scrie și în mai, și în iunie”! Lui Adam, care s-a îndoit de rostul unei inițiative „lansate” de el, i-a ghilotinat vorba: „Deocamdată eu gîndesc!” Stupefiat, A. a tăcut, dar mi l-a înjurat tot drumul spre casă: „Animalul!...” *Proaspăt uns director al Muzeului de Istorie din Piatra Neamț, ziaristul Cătălin Stupcanu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
folosește de ea, răspunsul ar fi: „Redacția!” Or, lucrurile nu stau tocmai așa. Beneficiarul (aproape) exclusiv e Genoiu. Rezultatele se văd în planurile editoriale, în notițele de la rubricile de „revista revistelor”, în primirile la înalți funcționari din Consiliul Culturii. Mă îndoiesc că Nicolae Manolescu și Eugen Simion au catadicsit vreodată să citească vreun articol scris de mine sau de Sporici (din cele publicate alături de ale lor). Văzîndu-ne sub același acoperiș, unii cred, probabil, în existența unor afinități. Chestiunea e, însă, fără
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Nu o dată, Carmen se comportă ca „une petite aguicheuse”, adică provocator, șocant, mai ales sub aspect verbal. Badineriile, picanteriile, tachineriile, formulările sale explicite țin de un anume „program”. Prin ele vrea să demonstreze - întrucît presupune că unii s-ar mai îndoi de asta - că e „fată deșteaptă”, independentă, emancipată, puternică. în biroul nostru, telefonul e pe masa mea. Luni, după ce a încheiat convorbirea cu bărbatu-su, a exclamat, bineînțeles, teatral: „Actoraș nenorocit! Pînă adineaori îl iubeam, acum să nu-l mai
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ca femeie, să văd cîtă minte au femeile”. Deși e foarte ciudată, înțeleg nevoia sa de experiențe complementare (care bărbat sensibil nu și-a pus barem o dată întrebarea cum simte o femeie, ce e în capul ei? etc.), totuși mă îndoiesc de rostul unei asemenea schimbări. Renan, care reflectase la aproape toate problemele timpului său, dă curs aci nostalgiei după altceva, fără să-și imagineze însă consecințele pe care schimbarea le va aduce. Oare femeia aceea își va mai aminti că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
patru) i-a fost sabotată, sub un pretext sau altul. La ultima, strîngînd din pumni, a strigat: „Rezistă, Bunică, rezistă!...” și pentru ca lucrurile să pară normale, la București a mers cu ea Ani, conform celor stabilite anterior. Nimeni nu se îndoiește că însăși „Bunica” și-ar fi dat acordul pentru așa ceva. Numai de nu s-ar trăda atunci cînd trenul va trece prin dreptul cantonului, de unde se vede strada „Bunicilor”!... *Aștept intens ca Nicu, pe care l-am rugat să urmărească
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]