7,931 matches
-
nevoie. Știai doar că-s albaștri! El 1: Știam, dar... tu... și după ce mi-ai spus că... știam... (realizînd filonul coșmaresc al situației) Extraordinar. El n: Eu am ales doar un exemplu în care trebuia să funcționeze circumspecția... nesiguranța... dar, întîmplător, ochii ei sînt albaștri... Dar poți să continui... motive de neîncredere există întotdeauna... El 1: Da... sigură că da!... Cred că o să fii discret... El n: Adică să nu-i spun... Fii fără grijă. Dar cu asta să știi că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
decît fapte culturale particulare. Numai o anume figură literară poate pretinde la statutul de universal, În funcție de performanța autorului. Ideologia literară universalistă nu este decît o proprietate particulară. Literatura franceză a Înțeles foarte tîrziu că drumul de la individual la universal apare Întîmplător, nu ține de un program și nici nu trece prin manifestarea unei voințe. A Înțeles asta atît detîrziu Încît astăzi, cînd citesc cel mai recent roman al lui David McNeil, Angie ou les douze mesures d’un blues (Gallimard, 2007
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cer din ce În ce mai puține competențe hermeneutice din partea cititorului. Timpul necesar formării unui cititor se reduce astfel În favoarea unui acces rapid și superficial la cît mai multe tipuri de texte. Putem vorbi, o dată cu democratizarea lumii, despre democratizarea cărții, și poate nu e Întîmplător că majoritatea cărților grele din cultura europeană au apărut În perioade de ascensiune a ideilor politice totalitare: În vremea lui Napoleon apare Fenomenologia spiritului (1807), Heidegger scrie În anii 1930, Lacan Începînd cu aceiași ani ’30... La fel de interesantă este deplsasarea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
acel lucru să fi fost legat printr-o altfel de privire - „privirea ambientală”, scrie tot Heidegger - de subiect. La urma urmei, nu adevărul lucrului caută scriitorul, ci accesul l sine sau, dacă folosim cuvîntul lui Rancière, accesul la spirit. Nu Întîmplător, acest concept de stil este dedus din practica literară flaubertiană, din Madame Bovary, o carte scrisă „en style”, „pentru că stilul este identitatea exactă dintre o privire și o scriitură.” Detașate de afect, lucrurile care intră sub incidența privirii „absolutizante” devin
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
identitatea exactă dintre o privire și o scriitură.” Detașate de afect, lucrurile care intră sub incidența privirii „absolutizante” devin egale Între ele, nemaifiind ordonate conform vreunei ierarhii. Acesta este, așadar, stilul literaturii franceze, de la Flaubert pînă la Jean Echenoz (nu Întîmplător, ultimul și-l recunoaște ca maestru pe primul). A scrie cu stil Înseamnă, În literatura modernă, a Înlocui acordul dintre un limbaj și un subiect reprezentat cu acordul dintre un limbaj și o privire, indiferent de subiect. Așa fac Noii
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este evident dominată de spațiul anglo-saxon care și-a dobîndit prestigiul celei mai mari bogății, atît culturale cît și financiare. și, nu În ultimul rînd, prestigiul oportunității Întrebărilor pe care le pune și a modului cum acestea sînt puse. Nu Întîmplător, de vreo două decenii Încoace, au apărut și În spațiul francez vedete ale teoriei modernității care se revendică de la gîndirea anglo-saxonă. Două nume notorii ale lumii științifice franceze, Vincent Descombes și Jacques Bouveresse, primul de la EHESS, ultimul profesor la Collège
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
scrogneugneux, stîlcire a Înjurăturii sacré nom de Dieu - care bodogăne, cîrcotași, cîrtitori?), anti-modernii sînt revanșarzii spirituali ai modernității, cei care armează stiloul și trag În premianții zilei cu salve de cerneală, În efortul de a-i despuia de aparențe. Nu Întîmplător, deși În subtitlu epoca antimodernității apare situată Între de Maistre și Barthes, Compagnon citează spre final și opusculul lui Lindenberg Chemarea la ordine, căruia Îi asociază articolul lui Maurice M. Maschino „Noii reacționari” publicat În Le Monde diplomatique din noiembrie
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
existență care nu le mai inspiră nici o dorință metafizică, o existență care se supune, În termenii foucaldieni, unei „analitici a finitudinii”. În mod surprinzător, pînă și situația lor economică este onorabilă, iar lupta, dacă mai e una, devine freatică. Nu Întîmplător, unele personaje echenoziene sînt niște paria: lupta cu ceea ce a mai rămas palpabil din, să zicem, „le Șa” devine un fel de condiție existențială cotidiană și, iarăși deloc aleatoriu, scena protagoniștilor minimali este cotidianul, cu toată banalitatea lui ostentativă și
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
aproape deloc aintiri, din cauza inutilității lor, iar ceea ce tîram după mine nu semăna cu nimc din ce-ar putea lua vreo formă. Se-nțelege că, În atari condiții, nu-mi rămînea decît să mă Întorc spre prezent, și În mod Întîmplător spre viitor, care nu figura decît ca o prelungire plată a prezentului.” (trad. mea). În 2002, musca apare Într-o „nuvelă fantastică” a scriitoarei de origine japoneză Linda Lê (Autres jeux avec le feu) pe filiera unei tradiții absurd-minimaliste, Între
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
va afla niciodată, În puterea sa. Uneori se schimbă rolurile (nimic nu este stabil În acest roman În care, dacă ajungi la capătul unei pagini ți-e teamă că, recitind-o, nu o vei mai recunoaște). Titlul romanului nu este Întîmplător: autorul face dovada unor bogate cunoștințe de zoonimie cînd, la un moment dat, enumerarea celor mai exotice nume de specii de maimuțe face aluzie la haosul deopotrivă psihic, narativ și fizic, referențial. Gonșalves Își primește pacientul În cabinetul unui dentist
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
căci totul se aseamănă și, în același timp, totul este diferit? De la Labiche la Feydeau, o relație erotică tăinuită, ferită de ochii lumii, face ca „situația de supraveghere” să intervină pe neașteptate, iar dispozitivul supravegherii să se instaleze cu totul întâmplător. Această absență a oricărei programări, această nepremeditare devine o sursă a comicului pentru spectator. De cele mai multe ori, situația de supraveghere apare odată cu sosirea inopinată a unui soț sau a unei persoane apropiate, care tulbură intimitatea amanților; surprinși într-o postură
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
se petrece în afara zidurilor acestuia, de unde dușmanul ar putea năvăli pe neașteptate sau s-ar putea strecura pe furiș, nevăzut de nimeni. Pe meterezele castelului-cetate, oștenii stau la pândă, „veghează” într-un spațiu delimitat net de exteriorul amenințător și, nu întâmplător, cei ce îi schimbă în post îi întreabă, mai întâi, dacă „noaptea s-a scurs în liniște”. Ei știu prea bine că se pot aștepta oricând la surprize neplăcute. Hamlet începe într-un univers închis care se protejează printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
panoramică cunoscută din perioada Heian, ca tehnica fukinuki yatai, nu zărim nici un tavan, pereții tinzând să fie transparenți sau cel puțin translucizi. Lumea este deschisă, deși subdivizată în secționări ușor centrate, iar spațiul descris în prim-plan este unul oarecare - întâmplător, cel de care ne aflăm cel mai aproape. Privire suplimentară asupra proiecției Exemplele precedente au fost prezentate pentru a ilustra compoziția în spațiul tridimensional. Dar este clar că nu putea fi exclusă proiecția scenelor din planul frontal. În aranjamentul japonez
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
determină centrul de echilibru și definește poziția spațială a tuturor elementelor picturale. Este o bază internă de referință, precum nota de cheie în muzica tradițională. Numai în al doilea rând scena picturală funcționează ca o lume de sine stătătoare, care întâmplător este depășită de limita ferestrei privitorului. În proiecția de film, experiența este inversată. Centrul de echilibru al imaginii de film nu ține atât de mult de ceea ce se petrece pe ecran, cât de cadrul în care este cuprinsă imaginea. Precum
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
impune, există, dar Geo Dumitrescu este un poet liric și timpul ireversibil, tinerețea pierdută, gestul dragostei care nu se mai repetă, un anume sentiment de oboseală sunt condiții umane incluse în mecanismul jocului (cu majusculă) care este viața 11. Nu întâmplător nume ca Nichita Stănescu și Marin Sorescu și am putea numi și alți poeți plătesc tribut poeziei lui Geo Dumitrescu. A doua perioadă în evoluția poeziei de după război (1960-75) se caracterizează prin comunicativitatea strânsă a poeziei cu celelalte arte, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ramuri cu panglici tricolore,/ la căpăstru mânjii duc frunze țepene de stejar/ și burțile iepelor sunt pline de praf și sudoare." Mișcarea cailor, neastâmpărul mânjilor, exuberanța până la epuizare ne rămân bine întipărite în memorie. Totul este văzut din perspectivă. Nu întâmplător, poemul se numește "Dealul". Călăreții trec dealul și incursiunea poetului străbate o lume de suferință, supusă timpului și dezrădăcinării; rugina plugurilor, aluzia biblică a nedreptății făcută fratelui mai mare indică clar tragedia dezrădăcinării, a pierderii vetrei. Ne aflăm într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Identitatea noastră, pentru care suntem dispuși să ne sacrificăm viața sau să-i închinăm existența, este una mai curând asumată decât dată. Orgoliul nostru, ce vizează o valorizare a modului personal de-a fi, este fundamentat în bună măsură pe întâmplător: eu sunt cel care se întâmplă să fiu în acest mod ce constituie ameitatea (faptul de-a fi de fiecare dată al meu, cum spune Sartre) mea. Conștientizarea faptului că subiectivitatea noastră este una construită contextual ar conduce la un
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
cultură generală n-au întârziat să apară; m-am abonat rapid la toate revistele glossy de pe piață și în scurt timp am recuperat... Cât despre numărul doi, cu el am scos-o la capăt altfel. Am descoperit soluția cu totul întâmplător: după ce și-a revenit din moleșeală, i-am servit într-un mod mai special niște sendvișuri și a intrat pe drumul cel bun... Păcat că nu ne cunoaștem mai bine, ca să vorbim pe șleau despre satisfacțiile nebune aduse în dormitor
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
ochi și un laptop ca al meu atârnat neglijent pe umăr; târguia țelină și precupeața făcea glume obscene; el nu o băga în seamă, se concentra asupra unei rădăcini din care gustase și nu părea chiar mulțumit; i-am auzit întâmplător comentariul, mi-am dat seama că urmează să fie păcălit și am intervenit; voia de fapt să cumpere morcovi, dar nu găsea unii suficient de dulci; i-am arătat unde greșea, i-am dăruit o legătură de morcovi de la mine
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
cultural, religios etc.Ă În primul rând după criteriile valorice pe care acesta le incarnează. Această adeziune corespunde cu nivelul meu de educație morală, cu structura mea sufletească, cu nivelul meu sociocultural și cu aspirațiile mele spirituale. Nimic nu este Întâmplător. Hazardul este certitudinea pe care Încă nu am descoperit-o. În spatele a tot ceea ce ne surprinde, ne uimește și nu putem Înțelege imediat, se află o ordine necunoscută, pe care Încă nu am descoperit-o. Aceste aspecte sunt extrem de frecvente
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ele. Întrucât conflictul reprezintă o situație specială, atât din punct de vedere psihologic, cât și moral, Îl vom analiza În mod special. Aspectele psihomorale ale conflictului Orice conflict intervine În cadrul unei relații interpersonale, fie că este vorba de o relație Întâmplător constituită, fie de o relație stabilă. Conflictul nu este numai un act de ruptură, de separație Între două persoane. Prin natura sa, el depășește cadrele stricte ale psihologiei și psihopatologiei, dobândind și o profundă semnificație morală. Conflictele circumstanțiale sunt, de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Astfel, am preferat să grupăm conflictele, din punctul de vedere al Psihologiei Morale, În conflicte de Întâlnire și conflicte de intimitate. Conflictele de Întâlnire vizează relațiile interpersonale imediate și au un caracter subit, acut, neprevăzut, nepregătit anterior. Ele pot apărea Întâmplător Între două persoane, sau se raportează la situații circumstanțiale pe care fiecare dintre ele le dispută pentru sine, În contradicție cu celălalt. Acestea sunt conflicte de interese exterioare. Conflictele de intimitate sunt cel mai bine ilustrate În cazul cuplurilor maritale
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
frustrare, răbdarea și abilitățile sociale și le insuflă un stil de educație negativ și distructiv. Probleme ale copilului însuși Uneori, „ceva” din copil declanșează sau întreține comportamentul abuziv din partea adultului. Copiii nedoriți, prematuri, cei care apar în urma unui act sexual întâmplător sau sunt produsul unei iubiri trecute care s-a terminat dureros, copiii proveniți dintr-o sarcină dificilă, ce au sexul „care nu trebuia” sau prezintă handicapuri fizice pot fi victime ale dezamăgirii părinților și ale resentimentelor lor. Dacă un copil
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
lor esențială este aceea de recompensă, element important prin care administrația își exercită controlul asupra deținuților. Cele mai importante drepturi din această categorie sunt cel de a primi vizite și cel de a primi bunuri și sume de bani. Nu întâmplător aceste drepturi sunt utilizate de către personalul administrației și sub formă de recompensă: ele reprezintă principala punte de legătură cu lumea de după zidurile penitenciarului și sursa de satisfacere a trebuințelor într-o manieră cât de cât apropiată de cea utilizată de către
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
decît acel plasament. Cert, orice alăturare implică o comparație, care uneori avantajează, alteori dezavantajează. Lucrurile acestea se văd și mai bine, mai tîrziu, de către istoricul literar, dacă e atent la ele, adică dacă se interesează și de cei cu care, întîmplător, s-a intersectat „personajul” său. De cele mai multe ori - trebuie spus - n-o face. în ediția critică a operei lui Bacovia din 1978, de pildă, despre „Alean” se precizează că a fost publicată, întîi, în „Arta”, 1, nr. 15, 16 februarie
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]