13,876 matches
-
ne atingem. Fac câțiva pași și mă așez în camera medicilor. Alfredo se pregătește pentru operație. Îi urmăresc în gând gesturile, acel ritual pe care îl cunosc atât de bine. Brațele se afundă până la coate în chiuveta de inox, mâinile abandonează buretele dezinfectant, simt în nări mirosul clorurii de amoniu... Asistenta îi dă compresele sterile să se usuce, sora instrumentară îi leagă halatul. Este o liniște neobișnuită în jur, o liniște de persoane care au amuțit. Un asistent pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mai intimă. Trăsesem din greu în acel ultim an de succese, eram mereu prezent, mereu la datorie. Pur și simplu din întâmplare alunecam în afara radarului și absența pe care mi-o îngăduiam acum, când nu mă mai împotriveam și mă abandonam ei asemeni unui turist, mi se părea un premiu neașteptat. M-am întors lângă blocul ocupat abuziv. Copiii goliseră apa pe o grămadă de piatră vulcanică și construiau o colibă, un soi de ou mare și negru. M-am oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
întotdeauna rece. În timp ce coboram treapta care ducea în bucătărie, am desfăcut degetele și am destins tălpile să se lipească mai bine de răceala pardoselii. Robinetul rău închis picura pe o farfurie murdară. Pe masă se afla o bucată de pâine abandonată printre fârâmituri, lângă un cuțit. Am luat pâinea și am început să o mănânc. Mama ta era în camera de sus, se odihnea. Am spionat-o în penumbră prin ușa întredeschisă: doar în chiloți și cu maioul de mătase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
unei marionete. A trecut o săptămână de la infamie, de la alcoolul băut pe stomacul gol. Nu păstrez o amintire exactă a faptelor, totul s-a petrecut printr-un perete de gelatină. Dar ea nu, ea nu trebuie să fi uitat. O abandonasem pe jos, în umbră, o grămadă de oase devastate. Folosită și abandonată ca un prezervativ. Poate se afla dincolo de ușă, ascunsă în spatele polițiștilor. O aduseseră cu ei pentru recunoaștere. Acum, când ajunsesem aproape de individul acela scârbos de măsliniu, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
inteligențe se ascunde o patină de surditate scorțoasă, aproape o absență a conștiinței, o portiță de scăpare în fața durerii. Este privirea pe care o folosește când se află în dificultate, aceea cu care se preface că mă înțelege, în timp ce mă abandonează mie însumi. Se ridică, se îndreaptă spre bucătărie, a ajuns aproape de ușă. Cu spatele ei drept și părul minunat care tresaltă la fiecare pas. Țintesc centrul corpului ei și lansez cuțitul... Vrei să știi dacă mă culc cu alta? Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mă frec la ochi să alung imaginea mea, văd un bărbat, o spinare a poftei apropiindu-se de tine. Îl prind de beregată și îi spun: fii atent, aceea este Angela, lumina vieții mele. Apoi îi dau drumul din strânsoare. Abandonez gândurile acelea care te jignesc, nu am nici un drept să mă gândesc la tine făcând dragoste. Va fi cum vei vrea tu. Va fi frumos. Va fi cu un bărbat mai bun decât mine. Ziua mea de naștere. Nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Dinții care, atunci când deschide gura și un plânset răgușit i se rostogolește în șanțul lucitor al gâtului, se vede că lipsesc? — Mă scuzați, am căzut. Ce am atins? Ce miasme am respirat? Bărbatul emană un miros îngrozitor, ca de câine abandonat cu burta spintecată pe marginea drumului. Și Italia puțea atunci când tragedia a copleșit-o, când a înțeles că o părăseam, că nu aș fi ținut-o nici pe ea, nici pe copilul ei, că i-aș fi oferit încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fără să-și ridice brațele, rămânând exact așa cum era. Cu capul înfundat în umărul meu, i-am văzut mâna atârnându-i pe lângă șold. O voi ridica în brațe, își va întinde mâinile și îmi va răspunde la îmbrățișare, se va abandona, iar eu am s-o sprijin. Dar nu se mișcă, rămase așa până când mi-am reluat respirația normală și i-am simțit inima bătând calm și profund. Era caldă și vie. Restul nu mai avea importanță. Ar fi fost suficiente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
gem tare, sperând să i se facă milă de mine și să-mi răspundă. Nu se întâmplă nimic. Nu ne ridicăm în zbor, rămânem pe pământ. Am ochii tulburi, părul ei mi-a intrat în gură. Nu reușesc să mă abandonez, văd, ascult totul. Bâzâitul ușor al frigiderului, ventilatorul rămas aprins, împreună cu lumina din baie. Iar zgomotul trupului meu care alunecă într-al ei e într-adevăr teribil. Italia nu este, trupul ei e gol pe dinăuntru. Îi apăs sufletul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
prim-viceprimar. Acum comandam eu. M-am lăsat transportat de euforia altora, a mamei tale în primul rând și a colegilor care au organizat o petrecere în cinstea mea. Promovarea aceea îmi încorona viitorul, dar îl îngrădea în același timp. Abandonam pentru totdeauna visul de a merge într-o țară defavorizată, unde profesiunea mea ar fi putut în sfârșit să fie ceea ce îmi imaginasem de tânăr. Un freamăt constant, o misiune. Departe de lenta, hipnotica vezică a acestui spital bogat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
gară, nici măcar nu m-am prefăcut că vreau să traversez orașul, am intrat pe varianta de legătură cu autostrada. Unde mergem? Te conduc. Ne aflam deja pe autostradă, Italia a clătinat încet din cap, apoi s-a predat. S-a abandonat pe scaun, fără să opună rezistență. — Cât facem? — Mai puțin decât cu trenul. Odihnește-te. A închis ochii. Dar pleoapele au continuat să vibreze ca și cum privirea ei, dedesubt, nu și-ar fi găsit pacea. A deschis din nou ochii, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
merg la baie. Mi-am tras încetișor umărul de sub capul Italiei, care și-a schimbat poziția pe scaun cu un mic oftat. Afară nu era deloc frig, am căutat în buzunar niște monede să le las în farfurioara de metal abandonată pe masa de la intrarea la w.c.-uri. Nu aveam bani mărunți și nu era nimeni primprejur, așa că am făcut pipi fără să-mi dau obolul. În bar, în afară de mine, mai era doar un client. Un bărbat robust, fără palton pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
perna aceea transpirată. Am încercat din nou să-i prind privirile, dar mâna mea transpirată nu reuși să-i țină bărbia. — Iubire... Respiră profund, pieptul i se ridică, apoi se lăsă și în respirația aceea întregul corp se cufunda, se abandona. Atunci mă privi, dar nu eram sigur că mă vede. Își mișcă buzele, șopti un ultim cuvânt. — Du-mă. Dar nu îmi spuse unde. Era nemișcată pe pernă, nu mai era vie, dar nu era încă dincolo, suspendată în nelocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
cineva o aștepta, fără agitație, fără chin. Ultima ei răsuflare a fost un geamăt ușor, de ușurare. Așa a găsit drumul către cer, Angela. Nu te mișca. Mi-am văzut saliva picurând peste ea, îmi era plină gura. N-am abandonat-o nici cu privirile, nici cu răsuflarea. Am rămas să respir peste ea. Mă aplecam, eram foarte aproape și poate că speram să o salvez cu suflul meu. O apăsam cu chipul meu răvășit... Simțeam o forță ușoară desprinzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pe sicriul Italiei și acum lopata paznicului se mișca ritmic, încărcând pământul și descărcându-l. Durerea mai exista încă, dar surdă, potolită de oboseală. Rămânea chipul inexpresiv al șchiopului cu ciuful lui de păr blond, ca o ceapă dezgropată și abandonată pe un strat. Fraternul om de la pompe funebre parea să se simtă în pace cu sine însuși, își terminase treaba până la apus. Pe burtă, împreună cu respirația, vibra catarama aurită a curelei sale. Fusese o zi lungă. Aruncă o privire în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mai grea lovitură personală: moare soția sa, Concha Lizárraga, mama celor opt copii ai săi, „mama lui însuși“, cum spune el după criza din 1897, așa cum consemnase în paginile sfâșietoare ale Jurnalului intim. Dar nimic nu-l face să-și abandoneze radicalismul civic. La 12 octombrie 1936, „día de la Raza“ (ceea ce astăzi, sub numele de „Ziua Hispanității“, e sărbătoarea națională a Spaniei), la Universitatea din Salamanca (rămasă în teritoriul naționalist), al cărei rector pe viață, remintesc, Unamuno era, a avut loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
avea de făcut atunci. „Cerbera asta așteaptă - își spuse el - s-o întreb cum o cheamă pe domnișoara după care m-am ținut și ce-i cu ea, ceea ce, neapărat, se și impune acum. S-ar putea și să-mi abandonez urmărirea fără a mi-o încununa, dar nu, nici gând, lucrurile trebuie duse la bun sfârșit. Detest imperfecțiunea!“ Vârî mâna în buzunar și nu găsi decât un duro. Nu era cazul să se ducă atunci și s-o schimbe; ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu doar a părăsit-o pe-a lui și pe o fetiță a lor mică, dar i-a luat nevestei lui și întreaga avere, considerabilă, după ce dispusese de ea după bunul său plac. Cu alte cuvinte, nu doar și-a abandonat soția, ci a și ruinat-o, jefuindu-i avutul. Și în scrisoarea aceea seacă, scurtă și rece pe care am primit-o se făcea aluzie la situația în care rămăsese biata nevastă a răpitorului soției mele. Răpitor sau răpit..., nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și sfătuiască cu prietenul său despre propria-i stare de spirit. Și, găsindu-l singur, îi spuse: — Și ce mai e cu romanul sau... cum ziceai?... a, da, rimanul, la care scrii? Presupun că acum, după apariția copilului, l-ai abandonat. — Presupui greșit. Tocmai de-aceea, fiindcă acum sunt tată, l-am reluat. Și-mi descarc în el buna dispoziție de care-s plin. Nu vrei să-mi citești câte ceva din el? Víctor scoase filele și începu să-i citescă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
istoria mea, îi determin să-și facă propriul roman, romanul care e viața fiecăruia dintre ei. Și vai lor dacă nu au un roman. Dacă viața ta, cititorule, nu e un roman, o ficțiune divină, un vis de veșnicie, atunci abandonează paginile acestea, nu continua să mă citești. Nu continua să mă citești deoarece îți voi provoca indigestie și vei fi silit să mă vomiți fără folos nici pentru mine, nici pentru tine. Și acum încep să-mi traduc narația despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Catolice Apostolice Romane, credea în Cristosul căruia îi slujea un cult public? Oare când consacra în sfânta liturghie nu se comporta tot ca un culteran? Eu unul rămân cu fantezia și pasiunea lui Dante.] Există nefericiți care mă sfătuiesc să abandonez politica. Ceea ce, cu o mină de dispreț simulat, care nu-i altceva decât frică, frică de eunuci sau de impotenți sau de morți, numesc ei politică, și mă asigură că ar trebui să mă consacru catedrelor mele, studiilor, romanelor, poemelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
e natural ca în același joc să obțină același procentaj în soluții. Concurența trebuie să fie însă după cine rezolvă mai multe partide în același timp. Și avantajul bunului jucător de pasiențe nu e să joace mai repede, ci să abandoneze cât mai multe partide abia începute, în măsura în care prevede că ele nu se pot deschide. În arta supremă de a profita de hazard, superioritatea jucătorului constă în a se decide să abandoneze la timp partida pentru a putea începe alta. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pasiențe nu e să joace mai repede, ci să abandoneze cât mai multe partide abia începute, în măsura în care prevede că ele nu se pot deschide. În arta supremă de a profita de hazard, superioritatea jucătorului constă în a se decide să abandoneze la timp partida pentru a putea începe alta. Și la fel în politică și-n viață. Miercuri 6-7 O să cad oare în povestea aceea cu nulla dies sine linea, nicio zi fără să scrii ceva pentru ceilalți - înainte de toate pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și Pécuchet. Iar Bouvard și Pécuchet, după ce-au bătut toate cotloanele spiritului universal, au sfârșit ca niște conțopiști. N-ar fi oare mai bine ca romanul despre Jugo de la Raza al meu să se termine făcându-l ca, după ce abandonează lectura cărții fatidice, să se consacre datului în pasiențe și, făcând pasiențe, să aștepte să-i ia sfârșit cartea vieții? A vieții și a căii - via, a istoriei care e drum. Via și patria, despre care vorbeau misticii scolastici, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
bani pe care le țineam acolo. Am luat-o din seif. Nu voiam să contamineze celelalte lucruri. Am încuiat-o în sertarul de sus al biroului de la serviciu. Nu aveam de gând să o citesc, dar nu puteam să o abandonez. Totuși, mă urmărea peste tot. Reușisem să nu o observ când stătea pe noptiera din cealaltă parte a patului. Reclamele și recenziile îmi scăpaseră pentru că nu mă uitam niciodată în acea secțiune a ziarului. Dar acum, că știam de carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]