8,127 matches
-
un teren arid cu nenumărate striații și denivelări, un fel de ravene reduse la scară, curbate ca jgheaburile din care se adapă vitele, intersectate de puzderie de crăpături complet uscate ca după o îndelungată secetă, șlefuite parcă intenționat pentru a aluneca, dar pe care nu se sprijinea. Să fi nimerit într-un pustiu necunoscut de pe Pământ asemănător cu Sahara? Imposibil. Acolo, datorită gravitației, ar fi alunecat și ar fi căzut precis în una din aceste crăpături. Acolo ar fi soare arzător
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
puzderie de crăpături complet uscate ca după o îndelungată secetă, șlefuite parcă intenționat pentru a aluneca, dar pe care nu se sprijinea. Să fi nimerit într-un pustiu necunoscut de pe Pământ asemănător cu Sahara? Imposibil. Acolo, datorită gravitației, ar fi alunecat și ar fi căzut precis în una din aceste crăpături. Acolo ar fi soare arzător, lumină din belșug însoțită de căldură, dune de nisip și s-ar sprijini totuși pe ceva concret, iar peisajul înconjurător ar fi mai aproape de închipuirea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nimic și avea încălțămintea nouă, numai că, în situația în care se afla, o mișcare greșită și s-a zis cu el; în caz de necesitate, nu avea de ce a se agăța. De teamă să nu-și piardă echilibrul, să alunece cine știe în ce hău și să-și rupă picioarele, privi repede și cu grijă în direcția pantofilor, să verifice în ce s-ar putea sprijini. Uimire totală! Nu-și putea crede ochilor. Nu era vorba de nici un echilibru. El
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
care se afla. Și totuși... * * * După ce o scutură de praf; cu mâna dreaptă își îndesă pe cap șapca bleumarin închis "Puma" din doc, cu cozoroc mare, model american, cam pleoștită, în timp ce cu mâna stângă își ținea geanta să nu-i alunece de pe umăr, rămase uluit de-a binelea; încă nu-i venea să-și creadă ochilor. Era ceva de domeniul fantasticului. O asemenea coincidență nu și-o putea explica. În față era chiar el în persoană, cel căruia cu câteva secunde
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
vacanța de iarnă, alături de alți băieți de seama lui, bătătorea zăpada de pe dealurile din împrejurimile orașului. Începând din noiembrie și până în aprilie, câte trei-patru ore, în anii studenției, contra unei sume acceptabile, nu era duminică lăsată de Dumnezeu să nu alunece pe gheața de pe patinoarul "23 August" alături de mulți alți băieți și fete care aveau aceeași pasiune. Doamne, ce fete frumoase și sănătoase și ce obraji purpurii! Zâne în adevăratul sens al cuvântului, în care clocotea viață reală, nu scoase din
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
rece; aparent severă însă darnică și iubitoare, cunoscută sub numele de Crăiasă a Zăpezii, va așterne în toată împărăția ei un strat de omăt peste care să poată zbura calul înaripat al lui Moș Neculai și mai apoi, să poată aluneca, cu ușurință, nenumăratele sănii ale lui Moș Crăciun. Asta înseamnă că și ea ajută la împărțirea mult râvnitelor daruri. Dacă ar fi copil și el s-ar întreba: Unde o fi Moș Neculai acum? După toate probabilitățile e pe drum
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
-i stimula mărinimia, se duc pe furiș, din când în când, cu jertfe chiar la ea acasă, adică pe fundul oceanului și o roagă să nu-i uite pe vânători, să nu-i lase fără hrană sau fără adăpost. În timp ce aluneca pe zăpadă cu schiurile agățate de sania trasă de câini, și-a dat seama că, dacă ar încerca să povestească cuiva despre toate splendorile, miracolele, legendele și impresiile răspândite, printre eschimoși, despre acest munte, nu i-ar fi suficientă o
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
nici prin cap nu-i trecuse vreodată că ar putea exista. Totul în jurul său era anapoda și anormal. Se afla undeva sus de tot, aproape de cer, iar schiurile, care-i erau strâns legate de picioare, nu mai aveau pe ce aluneca: sub ele era un sol tare și înfricoșător. Nu era nici zăpadă, nici gheață sau apă și nici pământ cu iarbă precum vara în tundră. Gheața și zăpada aceea albă și moale, în care părinții, moșii și strămoșii lui s-
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
în tundră. Gheața și zăpada aceea albă și moale, în care părinții, moșii și strămoșii lui s-au scăldat de la naștere până la trecerea în rândul spiritelor, nu mai exista. De la înălțimea la care se afla, în primul moment, privirea îi alunecă undeva în jos, adică pe direcția firului cu plumb. La o distanță apreciabilă, atât la picioarele lui cât și jur-împrejurul său, cât putea cuprinde cu ochii, într-un cadru imens, nemaivăzut, imposibil de exprimat în cuvinte, pâlcuri dese de altfel
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
departe, unde se unea cu cerul. Începând chiar din imediata sa apropiere, pâlcurile de ființe asemănătoare cu persoana lui, tot cu două picioare și două mâini ce păreau, privite de la distanță, mult mai mici, se mișcau printre niște sănii ce alunecau singure în diferite direcții, fără tălpi și fără a fi trase de câini sau de reni, exact așa cum povesteau bătrânii când se adunau la sfat. Sigur erau vrăjite! Nimerise în lumea spiritelor inua, de care se temeau cu toții. El însă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
un alt personal în sens opus. După coborâre, voind să traverseze terasamentul ca să scurteze drumul, uitând de faptul că la aceeași oră trebuia să treacă prin haltă și un Rapid, nu a făcut decât un pas greșit; piciorul i-a alunecat între șine, chiar în momentul când s-a schimbat macazul, strivindu-i laba piciorului. Nu a mai avut nici timpul necesar și nici puterea să se desprindă din strânsoare. Ce a urmat sau, mai precis, ce a rămas în urma Rapidului
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
în urechi, acopereau obrajii și se propteau pe sprincene, nimereau direct în ochi. Mirele cu mireasa la braț, în fruntea alaiului, despicau nămeții proaspăt așezați. Într-o clipă de neatenție, pantofii cu tălpile din piele de bovină, fără ținte, au alunecat trăgând și trupul fericit al mirelui peste cel al miresei. Acest mic incident a declanșat un spectacol de vis. Căzut peste mireasa îngropată complet în omătul proaspăt așternut, a confundat-o, probabil, cu Alba ca Zăpada, iar el, prințul, adică
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
opaițul, cu seu de oaie, și odată odaia se umplu de o lumină gălbuie. Prin cele două ochiuri de geam, o lumină palidă, năvăli în întunericul de afară, semn că înăuntru mai era viață... Sărmana femeie, părăsită de ultimele puteri, alunecă într-un fel de somn adânc, ca de moarte,... nici nu mai gemea. - Vai di mini, Antoani mamî..., să n-o lăsam... să n-o lăsam... sări speriată bătrâna, de parcă ar fi călcat pe un șarpe cu piciorul gol, părăsind
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
te simți, Xenia?! își întrebă nevasta. După câteva clipe, abia, în tăcerea chinuitoare din odăiță, veni ca o poruncă, glasul ei stins și sacadat, în loc de răspuns: - Antoane... să ai grijă de fată, să ai grijă de fată, pentru că eu..., și alunecă într-un somn adânc, fără capăt. Pădurarul, înspăimântat, se tot întrebă: „Ce‟nseamnă vorbele aestea?“, simțind cum i se clatină mintea. Un val de furie, devastatoare, se năpusti și împotriva lui, a neputinței lui... „ O, Doamne, cât de nevolnic sânt
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
încruntat, se aplecă la urechea cumnatului său, spunându-i cu glasul schimbat: - Mână Ioane... mână, cât poți de tare! apoi, continuă încet, doar pentru sine. „Ar fi păcat să-i împușc... cât îs de frumoși!“ Sania își luă vânt și alunecă abia atingând omătul. Dar nu dură mai mult de cât ai aprinde o țigară, că, Anton uitându-se înapoi se pomeni strigând... - Oprește, Ioane... oprește!... continuând cu glasul sugrumat... Tu vezi ce văd și eu?!... și inima începu să-i
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pentru întaia oară, în viață, când cunoștea frica. Deodată, tresări și se opri din plâns. Când, pe la toacă... clopotul de la Schit răsună din nou. Bătea de Vecernie. Glasul lui de bronz, era grav și liniștit. În aerul umed de ninsoare, aluneca aidoma unei sănii pe omătul moale. Dangătul lui vestea mai departe, liniștit, sărbătoarea de a doua zi... Sf. Ioan Înainte mergătorul și Botezătorul Domnului. Se împlinise un an de când le-a călcat pragul. În raclă, Axinia își începuse lungul somn
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
doar 14... doar 14... Se opri și oftă din tot plămânul. ...Mi-aduc aminte, că la un alt atac, gornistul turc nici n-apucă să ducă goarna la gură, și căzu străpuns de o baionetă, dar dorobanțul ... și el împușcat, alunecă, cu fața în glod, tăvălindu-se în vale, iar peste dânsul un alt turc, mătăhălos, căzu și el străpuns de o baionetă, pană‟n gardă. Din urmă, ceilalți dorobanți veneau năvală, ca aduși de-o vijelie... înaintau neînfricați, orbiți de
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu brațele întinse se rotea pană când amețea și se lăsa să cadă cu fața îngropată în iarbă, râzând. Uneori începea brusc să alerge, fără vreo pricină... Alerga, însoțită de Pârvu, ca o ieduță, cu trupul mlădios și sprinten, care aluneca printre ierburi, paltini și aluni... pentru bucuria de a sări. Îi plăcea să hoinărească, de-alungul pârâului care susura tainic la umbra copacilor; venea din inima pădurii, de unde nu se știe, trecea prin spatele casei și se pierdea în pădure, nu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și i-a luminat viața..?“ își zise el în gând. Și, ca să-și ascundă tulburarea din suflet, îl îndemnă pe boier... - Hai Cucoani, hai să măi gustăm din minunea asta!... Abia atunci, la al treilea păhărel de țuică fiartă, care alunecă pe gât ca untdelemnul, se desțelenesc graiurile, și pornesc la un taifas, la care din când în când, cocoșii vestesc crucea nopții. Boierul Șipoteanu-Fălciu avea prilejul să-l descoase pe Toma, pădurar bătrân, înțeleptul pădurilor, despre viața ascunsă a codrilor
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
codri ura solitară Tu înțelegi un suflet fără țară...“ Poezie închinată de O. Goga, faimoasei și totemicei jivine - lupul. CAPITOLUL VIII Lupii Început de decembrie... început de iarnă. ...Clopotele de la Schitul din deal răsunară grav și liniștit în aerul umed, alunecând aidoma unei sănii pe omătul moale. Dangătul lor molcom vestea mai departe, sărbatoarea de a doua zi...Sf. Ierarh Nicolae.. Era sâmbătă pe la toaca de vecernie, ziua aluneca ușor către seară. Din cer începu să cadă zăpadă cu fulgi mari
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Clopotele de la Schitul din deal răsunară grav și liniștit în aerul umed, alunecând aidoma unei sănii pe omătul moale. Dangătul lor molcom vestea mai departe, sărbatoarea de a doua zi...Sf. Ierarh Nicolae.. Era sâmbătă pe la toaca de vecernie, ziua aluneca ușor către seară. Din cer începu să cadă zăpadă cu fulgi mari plutind în aer leneși ca niște fluturi albi. Nori grei începură să alunece pe cer întunecându-l. În depărtare, se vedea creasta dealului Ciomaga, sură, îngemănată cu cerul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sărbatoarea de a doua zi...Sf. Ierarh Nicolae.. Era sâmbătă pe la toaca de vecernie, ziua aluneca ușor către seară. Din cer începu să cadă zăpadă cu fulgi mari plutind în aer leneși ca niște fluturi albi. Nori grei începură să alunece pe cer întunecându-l. În depărtare, se vedea creasta dealului Ciomaga, sură, îngemănată cu cerul, iar pădurea, ca o uriașă pată întunecată. De după creastă răsare luna... - Ce zici Antoane, vom avea noroc în noaptea asta?!... întrebă moșierul de Fălciu, Grigore
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
sângele, cum i se sleiește voința... Numai gândul îi mai pâlpâia... ca un opaiț în care s-a topit seul. „Avea dreptate conu‟ Griguță... ce s-ar faci omu‟ fără gânduri“ Bătrânul se analiza urmărindu-se cum, încetul cu încetul, aluneca în nesimțire, cum se sleiește în nemișcare și se destramă în neființă. „ - Oari, ci fac Anton șî Anuca... pe unde-or ci oari?! Măcar Anuca, de-ar ci fost aicea... Am nevoi di dânsa! zise el simțind că se înăbușă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
liniște dumnezeiască... o tăcere sfântă. Cerul încă era senin, dar peste pădure se lăsă înserarea. Ce l-o fi făcut pe Anton să întoarcă capul, n-a știut... A privit roată cerul de deasupra, și, deodată ochii iuți ai pădurarului alunecară asupra unei tufe, care mișca, sus pe creastă. Acolo se profila clar, pe cerul verzui, silueta unui animal. Erau cel mult șaptezeci-optzeci de pași până acolo... la prima vedere părea să fie lup. Când, deodată, i-a recunoscut urechile cu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
un fâșâit venit din depărtări, și, răbdător așteaptă până se dumirește. Freamătul de noapte al pădurii nu începuse încă, în afară de chemarea unei bufnițe din vârful unui fag. Anton îi aruncă o privire și îi zâmbi sprâncenatei cu ochi roșietici. Râsul alunecă ușor pe marginea povârnișului adulmecând vânat; ajunge într-un luminiș printre resturi de copaci doborâți de furtuni, ocolește niște vreji de muri și zmeuriș... deodată se ghemuiește, se prelinge ca o umbră peste frunzișul căzut, mai aproape de unde se auzea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]