7,673 matches
-
ovidiene, din natura exemplelor citate cu care se compară sulmonezul, reiese aici, parcă pentru a ne deruta și mai mult, atitutudinea sa de "temeritate, ambiție, provocare" față de Jupiter (= Augustus). E ciudat că, în ochii poetului, o asemenea atitudine de "temeritate, ambiție, provocare, orgoliu" nu reprezintă un păcat propriu-zis, o vină, ci aproape un act de virtute, de risc necesar față de o autoritate totalitară și tirană. Chiar cu ocazia unor asemenea exemple de virtute din partea eroinelor care și-au urmat fidele soții
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și cu aceasta au murit cei ce au avut curajul să vorbeacă? Pentru a alimenta spun ei înaltele simțăminte ale celor mari este nevoie de libertate, pentru că ea știe să dea speranță și să înflăcăreze impulsul rivalității reciproce și a ambiției pentru primul loc. Mai mult, grație onorurilor publice care sunt puse la bătaie în democrații, superioritatea spirituală a oratorilor, prin antrenament, se ascute întotdeauna și se cizelează și, împreună cu chestiunile despre care tratează, firesc strălucește liberă. Noi însă, oamenii de
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
deziderat important pentru membrii Asociației: „Scopul nostru nu este de a realiza o himerică unire între toți românii din exil, nici acela de a ascunde sub o formă spirituală, macroscopice intenții politice și nici acela de a servi drept trambulină ambițiilor personale ale unuia sau altuia [...]. Singurul gând care ne animă e acela de a aduce o fărâmă de lumină și de origine românească în întunericul de tentații și de îndoieli care ne înconjoară [...]. Apele se vor liniști mai curând sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285473_a_286802]
-
a scriiturii, termen, iarăși, imposibil pentru mulți. Cum se manifestă ea la poeții care scriu pentru „trebuințele” lor și rareori (și mult mai tîrziu) pentru a fi cunoscuți, citiți, comentați...? Poetul de la Începutul secolului al XIX-lea n-are Încă ambiția de a fi autor. „Autorlîcul” apare mai tîrziu și se răspîndește repede din moment ce Heliade scrie deîndată o satiră a autorlîcului, iar Kogălniceanu instaurează critica literară pentru a pune stavilă În primul rînd maniei de a scrie. La 1820 poetul român
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pentru niște cugetări ce au devenit a doilea natură?”... (cf. st. cit.). Scrisul este, dar, un Învăț și o a doua natură. Scriptorul este un om Învățat și un om folositor. Heliade nu rămîne, se știe, la aceste noțiuni modeste, ambițiile lui sînt infinit mai mari, dar, În poezie și În meditațiile lui critice, nu ignoră latura profană a scrisului: aceea legată de știința de a face, de a Întemeia. Atît de profund este la Heliade acest gînd, Încît mitul care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cititor din afară (la circulația și receptarea poeziei) din moment ce roagă pe cititorul său să nu se grăbească să-l „criticarisească” dacă va intîlni „vreo noimă ori neplăcută sau nepotrivită atît la ideea sa și la a obștii”. Absența totală a ambiției și, deci, a conștiinței estetice, ori binecunoscuta prefăcătorie a creatorului care scrie una pentru a sugera contrariu!? Nicolae Văcărescu, fratele celui dinainte, n-are nici măcar asemenea scrupule. El mărturisește că, neavînd „duh născocitor”, adică talent, va folosi stihurile lui Alecu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de frică, de bătaie de inimă și deznădăjduită hotărîre”. În fine, Trandafirașul norocit este rezultatul unui pariu În Împrejurări, iarăși, neprielnice scrisului. „Ticălosul poetic”, aflîndu-se Într-un loc izolat numai cu „scumpa pricină a flăcărilor sale”, a fost pus la ambiție și a improvizat stihurile cu repeziciune: „Deci el, nepierzînd vreme nici un minut, țiind trandafirașul În mînă, cu ochii plini de lacrimi, au Început a le zice din gură. Și de nu se Întîmpla asupra acestei fericiri o pîrdalnică de venire
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lăcomie a acumulării pe care nu le găsim la alți autori din epocă, un „sfint nesațiu” trece prin versul său și nesațiul ajunge departe, pînă la „scaunul veciei” care este, totodată, și locul genezei. Deschiderea lui este enormă. Acestei extraordinare ambiții Îi corespunde și un scenariu literar care, În partea lui teoretică, Începe cu Geneza și se Încheie cu proiectul de a organiza o bibliotecă de literatură universală prin traduceri. Heliade are, nu mai Încape Îndoială, o psihologie de creator În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
părți: Visul) sînt bine supravegheate, zborul se Încheie de regulă cu o morală foarte terestră. Este dificil de a desprinde din aceste planuri grandioase un proiect intim, acela care să traducă exact demersul liric al lui Heliade. Poetul este suma ambițiilor lui. El n-are o singură preferință, n-are o unică temă, nu urmează, de la un poem la altul, același drum. Este un spirit monstruos sincretic. Adună de peste tot, de la clasici și de la romantici, poetica lui este o adițiune de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ale lirismului său, considerat global. O muză pe care, Într-un vers, el o numește cetățeană, și care stimulează pe omul datoriei, pe Părintele social și moral. Este, apoi, muza astrală, cea mai puternică, aceea care aprinde În Părintele social ambiția vastei Creații și-l Împinge spre marile modele, muză cu puteri ascensionale, muză vizionaristă, hrănită cu sublimități. A treia este muza omului „buclucaș”, cum l-a numit Iorga, muză „mult pestriță și fîșneață”, născocitoare de expresii pitorești, sarcastică, dezlănțuită asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
plîngerile lui (În Epistole) sînt cam retorice pentru că versurile spun indirect ceea ce autorul afirmă că nu poate spune. Putem spune atunci că o modestie numai pe jumătate sinceră stă la originea demersului său liric. O modestie pusă În slujba unei ambiții: aceea de a găsi În versuri „tonul măreț” care să dea ideii o anumită Înălțime și demnitate: „să-ți scriu pe un ton măreț, cît mai măreț s-ar putea”. A scrie În stil grandios, a da lucrurilor Înălțime, un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spațiu liric În care natura este magică și pasiunile ating forme de delir. Eminescu va duce lirica română, prin cultură și imaginație, spre nord, spre miturile borealice. Cu mai puțin talent și cu o spiritualitate redusă, Bolintineanu Îl precede În ambiția de a depăși granițele inspirației locale, dar Într-o direcție contrară. El are În față cîteva modele romantice (Hugo, În primul rînd), are și o biografie care-i Îndreaptă fantezia spre sudul mirific unde, după cum singur spune: „Cer, pămînt, eter
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zăngănitul armelor sau trecerea tumultuoasă a oștirii. Iată un vers: „Pămîntul ropotește sub tropot de copite...” sau altul: „Ce vuiet lung de care, ce tropot surd de vite...” Tehnica antitezei duce la un fel de maniheism liric. De o parte: ambiția neînfrîntă a lui Albert, trufia militară a leșilor, armurile strălucitoare, orgia, dorința de expansiune, de cealaltă parte: mînie reținută, simplitate, veșminte modeste, dialog În șoaptă... Acolo (În tabăra română): „misterul și tăcerea” pădurii, „flăcări triste”, lucirea, din cînd În cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
intenție, ceva mai mult decât un roman obișnuit, limitat la reproducerea obiectivă a unui crâmpei de viață individuală sau socială, fără altă semnificație"9. Spuneam însă că "fondul" e numai parțial autobiografic în Bizu, și asta deoarece romanul lovinescian are ambiția de a rescrie nu doar Memoriile, ci și toate celelalte texte ficționale de dinainte, reconfigurate deja în primul roman-ciclu, Viață dublă. Pe de altă parte, Lovinescu găsește "diferența specifică" dintre memorialistică și epica autobiografică în chiar "forma ficțiunii romanțate", ceea ce
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
tot spus) de natura conflictuală a raportului dintre "temperament" și "voință". E clar că "dezinteresul" față de aspectele practice ale existenței, cu etica subiacentă a refuzului și non-participării la viața socială, camuflează, în cazul de față (e vorba de psihologia artistului), ambiția afirmării individuale în plan pur spiritual prin capitalizarea unei puteri simbolice, activate de principiul ascetic. Drept urmare, nici cea mai pesimistă "filosofie" (shopenhauerianismul, de pildă) nu va reuși să anihileze cu totul "voința de putere (expresie a individualității)" pentru că "imperialismul e
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
monoton". Refuzând viața în manifestările ei dinamice, sociale, Bizu se refugiază "cu moartea în suflet" în lumea visului și a imaginației, găsindu-și pacea în contemplație și într-o "renunțare fără amărăciuni, întrucât nu conținea o jertfă vitală". Lipsit de ambiție și de energie, personajul lovinescian e o ființă insulară, însingurată, situându-se la antipodul "ariviștilor" balzacieni ori al "cuceritorilor" de tot felul. Din această pricină, Bizu lasă impresia unui roman "fără subiect", câtă vreme narațiunea e reductibilă la niște "episoade
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Pentru a completa triunghiul și a dezvolta intriga, era necesară intrarea în scenă atât a femeii de care eroul să se îndrăgostească, cât și a personajului negativ, "ticălosul" cu gânduri rele. 1.7. Cherchez la femme Timid și lipsit de ambiție cum îl știm, Bizu caută mai întâi adăpost la fosta lui gazdă din studenție, Rosine Strahl (Rosina), femeie voluntară și plină de viață, robustă, de o senzualitate francă, șireată și cu simț practic, care-l învață lecția amorului sănătos, fără
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
o pornise cu cinci ani înainte"). Fenomenul se explică lesne, deoarece pentru poet mobilul inspirației rămâne nesemnificativ ("Cine i-o inspirase? Nu-și mai aducea aminte"), importantă fiind doar conștiința artistică, acea insatisfacție mereu reiterată față de propriul scris, care nutrește ambiția desăvârșirii estetice, a unui ideal de perfecțiune nicicând realizabil. Lovinescu intuiește corect maniera de lucru a poetului, fiind lucru știut că el intervenea în mod repetat pe propriile texte, chiar și după ce acestea erau publicate. Arta unui scriitor, zice într-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
rezumă, de fapt, "subiectul" romanului, semn că inventivitatea epică a prozatorului se limitează tot la imaginarea convențională de scene și situații (melo)dramatice, în marginea documentului, pe fondul confruntării mereu reiterate (în toată literatura lovinesciană) dintre "iluzie" și "realitate". Însă ambiția de a fi luat în serios ca romancier l-a determinat pe Lovinescu să se dezică de vechea "metodă" a "momentelor discontinui", întrebuințată anterior "dintr-un imperativ temperamental": "prin nu știu ce schimbare de mecanism creator afirmă criticul-romancier am scris Bălăuca fără
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
niciodată izbutita) tentativă de reprimare a "moldovenismului" și în trădarea creatoare, în dramatizarea "romanțată" a "documentului", fie acesta autobiografic sau de altă natură. Pornind de la niște premize asemănătoare, Ileana Vrancea punea literatura criticului (în mod nejustificat, zic eu) sub semnul "ambiției de a bengescianiza" bovaric, după "rețete teoretic concepute", fără pic de spontaneitate ceea ce ar avea ca rezultat "o sublimă contrafacere", care ne convinge de faptul că Lovinescu "este mult mai interesant prin inconformație epică decât ca romancier realizat". Drept urmare, chiar dacă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
poeticilor mimetic-realiste și al epicului tradițional, deconstruit cu subtilitate. Din cele prezentate până acum s-ar putea trage concluzia că proza lovinesciană pare a fi când teatru, când poezie, dar aproape niciodată... proză! Într-adevăr, Lovinescu a nutrit, ca romancier, ambiții de reformator și, la fel ca în opera de doctrină 232, a sfârșit prin a aplica (inițial involuntar, mai apoi conștient) și în literatura de ficțiune legea cauzalității inverse, potrivit căreia cuvântul ("forma") nu mai are menirea de a exprima
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
asupra gândirii criticului, literatura acestuia este scoasă din cadrul de raportare îngust (și nu neapărat coerent) al sistemului de propoziții estetice ale teoreticianului cu același nume. Opera de ficțiune vine să-i ilustreze gândirea în ampla, chiar contradictoria ei polivalență, datorată ambiției autorului de a spune în ea ceva "adevărat", adică să vorbească, cu sinceritate, despre sine. Și cine se cunoaște vreodată pe sine cu adevărat? Cea mai îndrăzneață recitire propusă de criticul ieșean este cea a literaturii lovinesciene ca melodramă, chiar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
care conlucrează antrenorul, metodistul, medicul, fiziologul, biochimistul, psihologul. Concursul solicită total personalitatea sportivului. Din punctul lui de vedere, participarea la o întrecere este un moment deosebit al existenței sale ca om , trăind intens situația de confruntare cu “adversarul” . Situația emoțională , ambiția și îndârjirea de a reuși un rezultat bun , teama de a nu dezamăgi printr-un insucces , îl duc pe acesta să-și imagineze evenimentul cu mult înainte , iar în preziua confruntării poate să nu doarmă linistit. Succesul sau eșecul vor
ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Victor Stănică () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_808]
-
viață dobândită. S-a dovedit practic că vulnerabilitatea la factorii stresori se remarcă atât la persoane ce prezintă de personalitate, charismatice, pronunțate, cât și la cele ce înclinate a ceda mult mai ușor în fața presiunilor externe, ieșind în evidență o ambiție nemăsurată, nerăbdare, dorință de competitivitate sporită, implicare profesională majoră. Pentru a combate efectele negative ale stress ului psihic, cel mai important ca impact asupra organismului uman, care afectează deopotrivă și managerii și angajații, I.B. Iamandescu propune următoarele reguli zilnice de
ABORDAREA GESTIUNII STRESS-ULUI ÎN MEDIUL MICROECONOMIC by Alexandru Trifu, Carmen Raluca Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/771_a_1655]
-
străine este mult mai mare. Se călătorește mai ușor și mai des în străinătate. Contactul cu realitățile europene este direct și frecvent. Realizarea personală capătă noi dimensiuni stimulative. Nostalgia sămănătoristă (De ce m-ați dus de lângă... boi) dispare în mod inevitabil. Ambițiile culturale și sociale, spiritul de emulație, noțiunea de promoție și ierarhie se modelează altfel la oraș. Din Europa vine un nou stil de viață (cu aspecte bune, uneori și rele), o nouă concepție socială și economică, un nou orizont cultural
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]