11,066 matches
-
piept mirosul mineral, dincolo de orice atingere a vieții, o cetate de fenolftaleină. Dincolo de resturile astea împuțite. Dincolo de colții ăștia înghețați. Tot răul pe care oamenii și-l fac unul altuia, cum s-ar putea dacă nu s-ar iubi? Se apleacă înainte pe taburetul de metal și își desface nodul de la cravata bleu marine. Fără să vrea, privirea îi alunecă în catastif. Eșantioanele 1 și 2 aparțin lui M. Mihai (tatăl) și S. Mihai (fiica). 8 februarie E încă noapte, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mai apropiată rudă în viață... am avut de ales. Puteam fi Resi Noth, muncitoare la fabrica de țigări, cu nici o rudă nicăieri. Dar puteam fi Helga Noth, actriță, soția unui dramaturg din S.U.A., frumos, adorabil, strălucit. Spune-mi..., zise ea aplecându-se spre mine, pe care din două s-o fi ales? Iartă-mă, Doamne! am acceptat-o încă o dată pe Resi ca fiind Helga mea. De îndată însă ce-a primit această a doua acceptare, a început să arate prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
toți să ne rugăm. Rugăciunea lui a fost dintre cele arhicunoscute, cerând curaj în fața mulțimilor potrivnice. Totuși a existat și ceva ieșit din comun, de care nu mai auzisem până atunci, nici chiar în Germania. Fuehrer-ul negru stătea în fundul încăperii aplecat peste un timpan. Toba era învelită - învelită din întâmplare cu imitația de blană de leopard pe care o purtasem eu mai înainte în chip de halat de baie. La sfârșitul fiecărei propoziții din rugăciune, Fuehrer-ul negru dădea o lovitură în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
m-a întrebat dr. Epstein înainte de a deschide. — Da, vă mulțumesc, domnule doctor, i-am spus eu. — Tot mai vrei să pleci? m-a întrebat el. — Da, i-am răspuns. — Trebuie să se ducă, a intervenit mama lui. S-a aplecat până aproape de mine peste masa de bucătărie. A îngânat ceva în germană, ceva ce suna ca un fragment de cântec pe care ți-l amintești dintr-o copilărie fericită. Ce fredona ea era un ordin pe care îl auzise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
partidului și a conducătorului nostru mult iubit și stimat, domnul secretar general. Am dat să-l lămuresc, așa cum ați indicat, și cum credeam și eu că e creștinește corect să procedăm în consecință, având în vedere situația neprevăzută creată. Se aplecă, luă servieta de lângă măsuță și și-o așeză între picioare. O potrivi lovind-o ușor cu cizmele cauciucate. - Adică, oftă popa Macovei, i-am spus, creștinește, ca la noi, fiule le punem în raclă și nimeni nu le mai vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a scris și la gazete atunci, au vrut să-l martirizeze taman de p-atunci, eroul democrației, dar s-au liniștit dacă au pierdut alegerile, eram la seminar atunci, ultimul an, da’ urmăream și eu cum mergea vremea, încotro se apleacă democrația... Și mai zicea că nu se vede nici măcar gaura. - Ce tijă, popo! Ce găurică și ce tijă? De tijă ne arde nouă la momentul ăsta istoric, când secretarul general al partidului face dreptate? Nu vă dați seama cum deranjați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
eroi și martiri. Și i-l dăm cu inventar, nu că mi-a venit mie la inspirație să pun nu știu ce ciolane la pachet. E espertate, popo, nu e de la morgă, luate la nimereală. Se înflăcărase. Bătu cu mâna în birou, aplecat spre preot. - Le-am primit cu fișa făcută la fiecare, părinte. Cu semnături și trei ștampile. Număr de predare-ieșire. Analiza de recunoaștere la fiecare, nu e că vreau eu, sau vrei matale să înapoiem niște oase. E o restituire care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în cele din urmă bucuros. Unul de l-a scris la Kremlin și i l-a dat lui Hrușciov sau Brejnev care mai era pă vremea aia. Am auzit de cetățeanul ăsta cu planul în armată. La prelucrarea politică. Se aplecă, peste tejgheaua la care primea comenzile, și-i zâmbi bătrânului. - Era un maior, politrucul Ștanță îi ziceam, că făcuse profesionala de matrițeri în cauciuc la „Danubiana“, până să-l bage la politică în armată. Freca menta toată ziua, dar lunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu mă prostiți că nu-l găsiți! Am venit să-l petrec pă nenea Ghibirdic și n-o să mă las furat de jalea lui. Popa își mai turnă un pahar. Rămăsese aproape singur la masă. Fătuca veterinarei se apropie și, aplecată peste umărul lui, îi șopti: „Mai vă aduc ceva părinte? Am pus și pentru coana preuteasă niște mizilic și o gâscă în pachet la frigider.“ Popa o trase, cu mâna dreaptă strângând-o de șoldul pietros, spre el: Jangolița se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
murit anul trecut, norocu ei, că acuma, când dă drumu la liste, știți voi unde o găseați? Dar voi? Voi ce-ați făcut? Ce-ai făcut tu, Sorine, la viața ta... L-ai lins pă Ceaușescu până ți s-a aplecat. Și-acuma te-au făcut prefect? Să-ți fie de bine, dar ești prefect acolo, la alegătorii lui alde Brandaburlea care te-a votat. Aici toți suntem oameni. Mai întâi dintâi și-ntâi oameni și p-ormă neamuri. Să n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu știu cine. Uite-așa se nasc legendele, în loc să studiem la cercetare istoria. Acela încă ținea broscuța în mâna întinsă. Parcă îi studia mimica, se amuza de ochii ei bulbucați sau, concentrat, încerca să-i transmită ceva. În cele din urmă, se aplecă și o așeză apoi, grijuliu, în băltoacă. Sprijinit de mânerul pompei îl studia pe Țongu. Aproba îngândurat spusele aceluia. - E reacționar poporul de la noi până la Dumnezeu, părinte, continuă Țongu. Poporul nostru, așa cum ești și matale și eu câteodată... Știi cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de reacționar este dacă nu-i convine ceva? Să te ferească nenorocul să-l prinzi la reacțiune! De-asta trebuie apărat. Că el, săracul, ce să facă. Tot popor rămâne, oricum ar fi să-l iei. Slăbănogul, veselindu-se, se aplecă iarăși și, ușor, de parcă ar fi mângâiat un prunc adormit, atinse de câteva ori broscuța pe capul bulbucat. Brotacul începu să orăcăie. Țongu tresări. Aruncă crenguța spre broscuța din băltoacă. Scuipă scârbit spre ochiul de apă stătută. Acela prinse crenguța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
vezi ce frumos ți-i înfundăm! Numai să vezi cum or să curgă daunele. Îl trase în weceul judecătoriei. După ce inspectă atent cele două cabine, una pentru bărbați, alta pentru doamne, îl duse în dreptul caloriferului de la geam. Deschise larg fereasta, aplecându-se mult peste pervaz. În curtea interioară dintr-o dubă vișinie îl scoteau pe un inst gras, roșu la față, cu părul bogat răvășit. Pârțângău pufni disprețuitor. „Prostul de Balaban! Crede c-o să-l scape nenorocitul ăla de Mițunghină... Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
românesc. Se fură aproape două Românii și totuși țara mai este pe hartă, a intrat în NATO și acum gâfâie să fie primită în Europa. Vă dați seama ce magnifică țară aveți? Popa Băncilă îl privea năuc. Acela, înalt, se aplecase asupra lui și-i perora înflăcărat. Părintele îi putea vedea în toată frumusețea lor cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. - Dar nu spre a continua discuția v-am căutat, se veseli acela. Un alt coleg este analist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cercetători pe la un institut cu documente, ziariști, unul chiar un fel de șefuleț la un post de radio independent. Se răsuci spre ei și le făcu semn s-o lase mai moale cu chicotelile: „Șșșt!“ Șefulețul acela de la radio se aplecă spre el și-i șopti: „Dumneavoastră ce ați furat în anii aceia?“ Ridică din umeri. Ce să-i explici imberbului cum au stat lucrurile. „Vorbim la masa de seară“, îi răspunse totuși. „Ce să vorbești cu ăștia“, se gândi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din petice colorate, cu cămașa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau ca semnalizatoarele cu halogen. Pe cap avea o tichie tricotată, prăzulie. Puțin aplecat de spate, urmărea și el concentrat lista. O studia plin de interes, frecându-și mâinile înmănușate. Mănuși de motociclist, maronii cu găurele rare, din care se ițeau smocuri de păr negru, des, cârlionțat. Mormăia din când în când mulțumit, cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de Scheihainimé care, în loc să-și arunce și ultimul voal, prinsese să care pe ea fel de fel de haine. Acum, de exemplu, își trântise o șubă siberiană și o pălărie de paie Maurice Chevalier. Își mai și înnoda, lasciv, mult aplecată pe stânga, nojițele unor opinci maramureșene. - Dacă aveți nelămuriri, vă ajut eu insistă oficiantul. De-asta suntem aici. Pentru chestii de colaborare și îndrumare, respectiv, când nu tăiem chitanțe. Chiar dacă nu suntem solicitați, avem instrucțiuni să întrebăm onor clientela, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Trăiesc acum în viața mea. Ne mai telefonăm, cu bolile, cu viața... Am înfiat împreună și un băiat. Eram mai tineri, desigur. Cum erau și instrucțiunile de la partid p-atunci... Oficiantul studia concentrat hârtia cu anunțul. Părea că încremenise așa, aplecat pe geamul ghișeului. - Am stat și noi p’afară, tot la intendență, continuă bătrâna. Și trebuia să lăsăm un copil în țară. Ce ne-a făcut ăla... E mare acuma, pe unde a ajuns. Tocmai în Sudica. Era cât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de înaintași. Pragmatici, mereu zoriți, puși doar pe joburi bănoase și într-o veșnică alergătură. „Măcar de-ar fi de cursă lungă“, își spunea, „dar nu cred că rezistă mai mult de zece-douăzeci de ani.“ „Doamna are dreptate“, se răsuci, aplecat spre el, bărbatul din față. „Întâmplarea face că îl cunosc pe cetățeanul de la agenția de publicitate, unde s-a petrecut evenimentul. Dom’ Rafilă. Este... adică era responsabilul nostru de bloc, ca să fiu mai explicit. Că de la eveniment a rămas cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-o. Se aștepta să treacă însă o coloană oficială. Sosise de dimineață importantul oaspete din Sudica și circulația în tot orașul fusese întoarsă pe dos. Era în al treilea taxi, cel de sub platan, la intersecția dinspre Carrefour. Cu capul ușor aplecat pe dreapta, sprijinită de geamul portierei, moțăia. Probabil și sforăia, după cum avea buzele întredeschise. Îi făcu semn Ginei să rămână pe loc, acolo, lângă chioșcul de ziare. Se repezi spre taxi. Lovi de câteva ori în geamul portierei, chiar lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Ochii îi străluceau de parcă uitase să stingă lumina în plină zi. - Am auzit Aznavour și am trecut pe-aici, dădu el să se scuze. Mi-am permis să intru. Am simțit, așa, inexplicabil, dorința să vă invit la dans. Se aplecă ceremonios, o reverență de demult, cu un gest larg al mâinii întinse spre ea. - Vă rog... Ca vrăjită, se urni spre el, așa goală cum era. O înlănțui, rotindu-o ușor. Aznavour tocmai începuse să îngâne Boema lui. Se mlădia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să închidă ușile. Porni, dar piciorul nu se desprinse de dușumea. Încercă să-l urnească pe celălalt, dar tot nu reuși. Se sforță, și tot în zadar. Ceva greu o țintuia locului. Nu se mai putea desprinde. Încercă să se aplece, să vadă ce s-a întâmplat cu picioarele ei, dar nu reuși decât să se îndoaie puțin. Crengile din vârf foșniră speriate, ca bătute de un început de vijelie, atingând cutiile de pe șifonier. Se ridică un norișor de praf. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
gemu Verginel. Ce-a fost, dom’le, năzăreala asta? Chiosea nu-i răspunsee. Încerca să se așeze pe bancă. Îngreunat, trupul nu-l mai asculta. Cu chiu cu vai reuși să întindă o mână și să se sprijine de spătar, aplecat peste bancă. În spatele ei, unde stătuse bărbosul, două urme în iarbă, negre, arse. Parcă un urs își înfipsese labele în iarbă, o pârjolise, lăsându-și tiparul ghiarelor acolo. - Dom’ Aulius, îl auzi pe Verginel strigându-l gâtuit de emoție. Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Verginel zdupăia aerobic, bătând din palme și arătând cu capul spre Biluță. Nepăsător, acela tocmai intra în cea de cincea cabină. ...Bărbosul ocoli banca. Rezemat în umbrelă, privi îngândurat spre Verginel care țopăia zvăpăiat. Se răsuci apoi spre Aulius. Se aplecă mlădiu și cu un gest îndelung exersat îi închise ochii, trecându-și molatec palma păroasă peste pleoape, coborând-o ușor peste obraji. Aulius Chiosea nu mai apucă să se mire că mâna aceluia era la fel de mătăsoasă ca bidineaua cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
profunde. Apar superstiții noi. Dacă ar sta cineva să explice ar vedea că e vorba de o psihoză colectivă. Din când în când apar credințele astea în moroi, în strigoi. În Ăl Din Baltă.“ Își făcu de trei ori cruce, aplecându-se și atingând covorul, ca și cum i-ar fi încercat adâncimea moale a urzelii. „După cum știți, Europa se secularizează, inevitabil. Și sectele nu stau degeaba. Dar credința biruie. Crucea biruie întotdeauna, dom’ general! Cum zice și Sfântul Ioan Teologul la Apocalipsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]