8,109 matches
-
se află în localitatea omonimă, comuna Blejești, județul Teleorman, și poartă hramul „Sfântul Nicolae”. A fost ridicată în anul 7321 al erei bizantine, anii 1812-1813 ai erei noastre, și refăcută în 1883. Se remarcă prin fragmente sculpturale decorative la intrare și icoanele vechi rămase în inventarul bisericii. Structura de lemn originală se păstrează în condiții bune și prezintă o tehnica mixtă, în cheotori
Biserica de lemn din Sericu () [Corola-website/Science/323048_a_324377]
-
listă a monumentelor istorice, LMI 2004: iar locul pe care este așezată este înscris în repertoriul arheologic național, RAN: . În jurul bisericii se păstrează câteva valoroase cruci de piatră din secolul 19. Biserica a fost ridicată în anul 7321 al erei bizantine, anii 1812-1813 ai erei noastre, în Osebiți-Blejești, pe proprietate de moșneni. Pisania bisericii, însemnată pe un panou de lemn, pe care se află datarea bisericii, a fost demontată și se păstrează în depozitele Mitropoliei din București. Unei renovări din 1883
Biserica de lemn din Sericu () [Corola-website/Science/323048_a_324377]
-
se află în localitatea omonimă, comuna Băbăița din județul Teleorman și poartă hramul „Sfântul Nicolae”. Este antedatată de o inscripție din anul 7317 al erei bizantine, anul 1809 ai erei noastre, fiind în fapt cu mult mai veche. Este una dintre bisericile călătoare, fiind adusă din Muscel, din satul Vultureștii de Jos, și ridicată pe locul actual înainte de anul 1865. Biserica din Merișani prezintă valori documentare
Biserica de lemn din Merișani () [Corola-website/Science/323073_a_324402]
-
prețioasă asupra vechimii lăcașului. Inscripția se păstrează în întregime iar textul în română, scris cu chirilice, se poate citi astfel: "„ Anul 7317 luna martie ziua 18, de diaconul Constandin i Vasile, sub înalta cârmuire a preasfințitului mitropolit Dosoftei”". Anul erei bizantine 7317 corespunde anului 1809 după nașterea lui Christos, în anul păstoriei mitropolitului Dositei Filitti. Inscripția de la 1809 nu pare a fi cea de la ridicarea lăcașului, consemnând mai degrabă o refacere a ei. Catagrafia de la 1810 din fostul județ Muscel, nu
Biserica de lemn din Merișani () [Corola-website/Science/323073_a_324402]
-
368, împăratul Valens l-a utilizat ca reședință de iarnă. În timpul Imperiului roman târziu, orașul Marcianopolis a devenit capitală a provinciei Moesia II. Orașul a fost distrus de hunii conduși de Attila, în 447, chiar după bătălia de la Utus. Împăratul bizantin Iustinian I a reconstruit orașul și l-a fortificat. Însă, acest lucru nu i-a împiedicat pe avari să-l jefuiască, în 587, înainte de a fi recucerit de bizantini. În 596, armatele Imperiului Roman de Răsărit s-au concentrat în
Marcianopolis () [Corola-website/Science/323076_a_324405]
-
18. Modelul bisericilor de lemn fără tindă este cel mai vechi cunoscut, fiind o trăsătură arhaică în arhitectura sacrală de lemn de la noi. Datarea lăcașului, într-un anuar bisericesc de la 1909, din anii 1742-1743 trimit la anul 7251 al erei bizantine. Datarea nu se poate verifica, însă se presupune originea ei într-o pisanie sau însemnare, pierdută între timp. Nu se poate stabili dacă această datare marchează momentul mutării construcției pe actualul amplasament sau o eventuală rectitorire, care i-a adaus
Biserica de lemn din Ioanicești-Găbrieni () [Corola-website/Science/323235_a_324564]
-
în pragul secolului 19. Iconostasul bisericii, datat pe icoanele împărătești din anul 1849, a fost atunci doar repictat. O inscripție zgăriată pe dosul icoanei Sf Maria cu Pruncul reține următorul text în alfabet chirilic: "„leat 7288 Ene grămăticu”". Anul erei bizantine corespunde anilor 1779-1780 ai erei noastre, iar grămăticul Ene a fost un cântăreț-dascăl la biserică, care și-a semnat probabil donația, după vechiul obicei de marcare a faptelor ctitoricești. Din memoria unei bătrâne din sat, consemnată de preotul Ioan Ioanicescu
Biserica de lemn din Ioanicești-Găbrieni () [Corola-website/Science/323235_a_324564]
-
păstorită de preotul paroh Mihail Corduș (născut în 1885). Biserica a fost reparată în perioada 1989-1991, pereții exteriori fiind consolidați și tencuiți cu praf de piatră. Pictura interioară a fost refăcută în anii 1996-2000 în tehnica frescă și în stil bizantin de Mădălina Arhirii Reuț. Biserica "Sf. Arhangheli" din Mihoveni are formă de cruce (treflată), cu absida altarului și abside laterale de formă semicirculară și o turlă octogonală susținută la bază de pandantivi. Edificiul are următoarele dimensiuni: lungime - 31 m, lățime
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Mihoveni () [Corola-website/Science/323293_a_324622]
-
în anul 1900 de către zugravul Anton Orobic din Suceava. Pictura a fost realizată în tehnica tempera, cu tablouri izolate predominând culorile roșu, bleu și cafeniu. Între anii 1996-2000, biserica a fost repictată în interior în tehnica frescă și în stil bizantin de către Mădălina Arhirii Reuț.
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Mihoveni () [Corola-website/Science/323293_a_324622]
-
independent "de facto", axat în jurul orașului Amalfi din sudul Italiei, care a înflorit în secolele al X-lea și al XI-lea. Orașul și teritoriul adiacent erau la origine parte din mai largul ducat al Neapolelui, guvernat de către un "patrikios" bizantin, însă treptat s-a desprins de sub dominația bizantină, iar în anul 958 și-a ales un duce propriu. Orașul a cunoscut o dezvoltare constantă, devenit o putere economică și un centru comercial ajuns să domine traficul de mărfuri din Marea Mediterană
Republica Amalfi () [Corola-website/Science/323316_a_324645]
-
sudul Italiei, care a înflorit în secolele al X-lea și al XI-lea. Orașul și teritoriul adiacent erau la origine parte din mai largul ducat al Neapolelui, guvernat de către un "patrikios" bizantin, însă treptat s-a desprins de sub dominația bizantină, iar în anul 958 și-a ales un duce propriu. Orașul a cunoscut o dezvoltare constantă, devenit o putere economică și un centru comercial ajuns să domine traficul de mărfuri din Marea Mediterană vreme de un secol, înainte de fi depăsit și
Republica Amalfi () [Corola-website/Science/323316_a_324645]
-
s-a eliberat de sub dominația longobarzilor și cetățenii au ales la conducere un prefect. În continuare, amalfitanii au sprijinit pe Siconulf să elibereze Salerno de sub stăpânirea celor din Ducatul de Benevento. În 897, autoguvernata republică, încă legată nominal de Imperiul Bizantin, a fost înfrântă într-un război cu Ducatul de Sorrento (acesta din urmă având și sprijinul celor din Napoli, în care prefectul de Amalfi a fost capturat, iar mai târziu răscumpărat de către concetățeni. În 914, prefectul Mastalus I a fost
Republica Amalfi () [Corola-website/Science/323316_a_324645]
-
să devină oraș liber autonom în cadrul Sfântul Imperiu Roman. Această evoluție a depins de restructurarea organizării civice, care se cristalizează în jurul anului 1099 prin crearea unui consiliu al comunității ("Compagna Communis") și de orientarea intereselor comerciale și politice spre Imperiul Bizantin și Orientul Apropiat. Ulterior republica participă la Prima Cruciadă (având dreptul de a utiliza crucea roșie ca emblemă). În urma acestei incursiuni republica întemeiază importante stabilimente comerciale în Constantinopol și câștigă teritorii pe coasta siro-palestiniană, în Creta și pe coasta Mării Negre
Republica Genova () [Corola-website/Science/323326_a_324655]
-
nu a mai fost declarat, într-adevăr, dar la jumătatea secolului al XIV-lea Genova ajunge să controleze prin punctul naval de la Kavak comerțul în Marea Neagră, ceea ce a devenit o sursă de conflicte atât cu Veneția cât și cu Imperiul Bizantin. În 1350 Genova ocupă Negroponte și se aliază cu Imperiul Otoman împotriva Bizanțului. Conflictul cu Veneția reizbucnește din această cauză. Venețienii se aliază în acest conflict cu Aragonul și se angajează să lupte „până la destabilizarea, distrugerea și exterminarea finală a
Republica Genova () [Corola-website/Science/323326_a_324655]
-
aliază cu Imperiul Otoman împotriva Bizanțului. Conflictul cu Veneția reizbucnește din această cauză. Venețienii se aliază în acest conflict cu Aragonul și se angajează să lupte „până la destabilizarea, distrugerea și exterminarea finală a genovezilor”. În 1351 este obligat și împăratul bizantin să intre în această coaliție. Amiralul genovez Paganino Doria asediază în cadrul conflictului cetatea Oreos de pe insula Eubeea, unde se adăpostise amiralul venețian Niccolo Pisani. Asediul a fost întrerupt odată cu apariția unei escadre aragoneze în Marea Egee. Armada genoveză se înfruntă cu
Republica Genova () [Corola-website/Science/323326_a_324655]
-
Genova a înființat în ultimul sfert al secolului al XIII-lea colonia Caffa din Crimeea. În anii următori, genovezii au stabilit colonii de Soldaia, Cherco și Cembalo. In 1275 insulele Chios și Samos au fost cedate acestei republici de către Imperiul Bizantin. Între 1316 și 1332 Genova a stabilit primele colonii de la Marea Neagră, la Tana și Samsun. În 1355 i-a fost acordată insula Lesbos. La sfârșitul secolului al XIV-lea a fost înființată colonia de Samastri, iar cetatea cea mai puternică
Republica Genova () [Corola-website/Science/323326_a_324655]
-
Lesbos. La sfârșitul secolului al XIV-lea a fost înființată colonia de Samastri, iar cetatea cea mai puternică din Cipru, Famagusta, a intrat în componența republicii. În această perioadă Republica Genova controla, de asemenea, un sfert din Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, și Trebizonda, capitală a Imperiului de Trebizonda. Începând cu anul 1348, odată cu amplasarea unei baze navale genoveze la Kavak, în Bosfor, Genova a ajuns să controleze comerțul în Marea Neagră. Majoritatea teritoriilor genoveze au fost cucerite de către Imperiul Otoman în secolul
Republica Genova () [Corola-website/Science/323326_a_324655]
-
(n. 6 noiembrie 1933, Țiu - d. 28 mai 2013, Brașov) este un muzicolog (etnomuzicolog, bizantinolog, lexicograf) și compozitor român. Este membru în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) din anul 1977. Doctor în Muzică (specialitatea muzică bizantină). A publicat 25 de cărți de autor și co-autor, ediții îngrijite și peste 700 de studii, eseuri, articole, cronici de carte și de concert. Profesor de muzică, dirijor de cor. Compune muzică corală și cântece pentru copii. Culege circa 2000
Constantin Catrina () [Corola-website/Science/323392_a_324721]
-
Compune muzică corală și cântece pentru copii. Culege circa 2000 de piese folclorice, texte și melodii, din aria de investigație a etnografiei și folclorului autohton, în principal din zonele Târnave, Țara Bârsei și Covasna. Elaborează studii și lucrări de muzica bizantină (în notație cucuzeliană și hrisantică), existentă în manuscrisele din Șcheii Brașovului, București, Iași, Craiova, etc. Participă activ la viața științifică muzicală și artistică din România.
Constantin Catrina () [Corola-website/Science/323392_a_324721]
-
fiind făcută de enoriași, și în catagrafia de la 1833, pe moșia Mănăstirii Cotmenei. Cele două catagrafii indică ridicarea bisericii într-o comunitate de clăcași ai Mănăstirii Cotmenei, prin eforturi proprii. Pe peretele de la intrare, în stânga ușii, este însemnat: anul erei bizantine "„7339”", care se traduce prin anii 1830-1831 ai erei noastre. Acesta corespunde foarte probabil unei reparații, iar numele lui "„Tu[dor] Stancu”", dublat de două rozete, aflate pe aceeași bârnă lângă ușorul portalului de la intrare, indică donatorul sau meșterul participant
Biserica de lemn din Cârcești () [Corola-website/Science/324210_a_325539]
-
a doua soții a acestuia Maria Comnena, fiind astfel soră pe jumătate cu regele Balduin al IV-lea al Ierusalimului și cu regina Sibilla a Ierusalimului. Ea a fost și mătușa lui Balduin al V-lea, și nepoată a împăratului bizantin Manuel I Comnen, care a primit orașul și teritoriul Nablus ca dar din partea soțului ei, regele. Ea s-a căsătorit de patru ori. Maria de Montferrat, regina Ierusalimului, a fost fiica ei cu cel de al doilea soț, Conrad de
Isabella I a Ierusalimului () [Corola-website/Science/324249_a_325578]
-
un sinod al clericilor și mirenilor romano-catolici, ce a avut loc între 18 și 28 noiembrie 1095 la Clermont, Franța. Discursul Papei Urban al II-lea din 27 noiembrie a fost punctul de cotitură al Primei Cruciade. În 1095, împăratul bizantin Alexios I Comnen a trimis emisari în Occident cerând ajutor militar împotriva turcilor selgiucizi. Mesajul a fost primit de Papa Urban al II-lea la Conciliul de la Piacenza; în același an, în noiembrie, Urban a cerut Conciliului de la Clermont să
Conciliul de la Clermont () [Corola-website/Science/324309_a_325638]
-
că Urban a tratat la conciliu mai multe abuzuri ale bisericii, între care simonia și lipsa de acceptare a Păcii Domnului: În versiunea lui Fulcher, Urban nu face nicio referire la Ierusalim. Urban citează însă nevoia de ajutor a Imperiului Bizantin împotriva atacurilor musulmante: În "Gesta Dei per Francos" de Robert Călugărul, o versiune extinsă a discursului, scrisă la circa douăzeci de ani după conciliu, prezintă apelul adresat „rasei francilor” ca o perorație ce a constat punctul culminant al apelului lui
Conciliul de la Clermont () [Corola-website/Science/324309_a_325638]
-
II-lea, populația Constantinopolului a ajuns la cifra cea mai de jos din întreaga sa istorie (circa 35.000 locuitori). Cu toate eforturile sale disperate, în 1261 Constantinopolul a fost recucerit de către bizantini, prin Mihail al VIII-lea Paleologul, împăratul bizantin de la Niceea, astfel încât domnia efectivă a lui Balduin ajunge la sfârșit. El a reușit să scape din Constantinopol, îmbarcându-se într-o galeră venețiană și ajungând la Negroponte (Eubeea), posesiune venețiană, după care și-a căutat itinerariul prin Atena, Apulia
Balduin al II-lea de Constantinopol () [Corola-website/Science/324330_a_325659]
-
ca Balduin al IX-lea și conte de Hainaut ca Balduin al VI-lea, a fost unul dintre cei mai proeminenți lideri ai Cruciadei a patra, care a avut ca rezultat cucerirea Constantinopolului, cucerirea celei mai mari părți a Imperiului Bizantin (numit pe atunci "Imperiul Romaniei" de către occidentali) și întemeierea Imperiului Latin de Constantinopol. Există și opinia potrivit căreia încheierea acestei cruciade a fost marcată de bătălia de la Adrianopol din 1205 , în care Balduin I a pierdut o confruntare decisivă împotriva
Balduin I de Constantinopol () [Corola-website/Science/324339_a_325668]