38,100 matches
-
Liviu Dănceanu Șir nesfîrșit de penetrabile semne. Nimic altceva. Cititorului îi revine menirea să scoată el însuși formele, culorile și sentimentele ce corespund acestor semne. Numai de el depinde ca o carte să fie ștearsă sau strălucitoare, aprinsă sau glacială. Și totuși există cărți care țipă, îmbrîncesc, te trag de
Reflecții și reflexe by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9974_a_11299]
-
preocupări. Se evidențiază, astfel, strînsa împletire dintre activitățile de creație și de cercetare, conlucrare aproape impusă pretutindeni cu necesitate generației noastre". Ca și volumul din 1980, și cel din acest an se finalizează cu un set de interviuri grație cărora cititorul poate cuteza la descifrarea personalității lui Ștefan Niculescu. Și, bineînțeles, la revelarea unor informații complexe, necesare aprehendării fenomenului muzical în toată splendoarea lui. Un fenomen care, se spune, ar fi mult prea subtil, într-un fel chiar inextricabil pentru intelectualul
Reflecții și reflexe by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9974_a_11299]
-
culturi. Cultura în care astfel de oameni apare e una majoră. Cultura creștină a fost o astfel de cultură. ș...ț Și acum întrebați-vă: oare cultura noastră relativistă, hedonistă și postmodernă mai poate înlesni apariția unor asemenea caractere?" Ca cititorul să poată răspunde trebuie mai întîi să știe în ce anume a constat demnitatea celor doi Pascali, amănunt pe care, din lipsă de spațiu, îl rugăm politicos să-l afle singur. False informații JURNALUL NA}IONAL tipărește lunar așa-numitele
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9955_a_11280]
-
Constanța, se situează, cu fiecare nouă apariție, în plină actualitate culturală. În cel mai recent număr al publicației (octombrie-decembrie 2006), Ovidiu Dunăreanu, semnatarul editorialului, aduce în prim-plan o revistă de limbă română din München, Observator, condusă de Radu Bărbulescu. Cititorilor le sunt oferite apoi pagini inedite din jurnalul lui Pericle Martinescu, pe care orice redacție din București ar fi fost încântată să le includă în sumar. Dintr-un roman care se anunță să fie un best-sel-ler (și din care și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9955_a_11280]
-
să prezinte imaginea unui pocăit, a păcătosului care a înțeles în ce eroare mortală trăise. În închisoare fiind, a mizat pe stratagema întoarcerii la credință - cam în felul în care încearcă să ni se vândă acum Miron Cozma, alt mare cititor de cărți religioase. Cazul Dincă e un excelent exemplu al amestecului de minciună, ticăloșie și farsă din România acestor ani. Dacă unul din stâlpii cei mai de nădejde ai național-comunismului ceaușeștian a fost pus în libertate după doar cinci ani
Trei salve în onoarea unui fost by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9957_a_11282]
-
de fantazare și de categorizare pentru autorul articolului. În funcție de gabarit sau de potența financiară, în funcție de perspicacitate sau de frecvența dialogurilor cu mesageri ai altor lumi, practic, oricine își poate vedea numele pe o copertă. Copertă dincolo de care, e adevărat, nici cititorii nu se prea aventurează. Subscriu, din poignet și din sprânceana ridicată, pasajului final: "Nici o rudă, vagaboandă sau miliardară, nu poate concura, însă, cu editura Om sărac, om bogat, unde se publică lucrări științifice despre rezolvarea, în cel puțin două sute de
Prin vulturi vântul viu vuia... by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9988_a_11313]
-
restructurare, cu o altă conducere și, inevitabil, o altă politică editorială) sau indiferența autorului în legătură cu destinul propriului său produs literar. Am mai scris și cu alt prilej că Dan Perșa are capacitatea - specifică numai marilor prozatori - de a-și surprinde cititorii cu fiecare nouă apariție editorială ce îi poartă numele. Orice roman al său (e drept, nu a scris prea multe), odată încheiat, este un drum definitiv abandonat. Spre deosebire de alți autori care (re)scriu, la nesfârșit, variațiuni ale aceleiași cărți, Dan
Rătăciți în ficțiune by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9983_a_11308]
-
face că romanul are vreo două încheieri, după bibliografia selectivă (element cu totul neuzual în cadrul unui roman, dar menit să ofere credibilitate hagiografiilor care dau o bună parte din substanța cărții) urmează două pagini cu motto-uri (i se cere cititorului să le aranjeze după cum crede de cuviință în dreptul diferitelor capitole) și o anexă conținând trei povești care nu și-au mai găsit locul în structura propriu-zisă a ficțiunii. Totul seamănă cu legumele aflate într-o oală care dă în clocot
Rătăciți în ficțiune by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9983_a_11308]
-
să dureze. Cel mai interesant erou al romanului Război ascuns este, fără îndoială, naratorul însuși (care, pe alocuri, seamănă bine cu autorul). El este micul demiurg, deținătorul puterii absolute, care se joacă ironic cu destinul personajelor sale și cu așteptările cititorilor (până aici, nimic nou), dar care ajunge, în cele din urmă, să piardă controlul în universul atemporal și lipsit de spațialitate al Ficțiunii. De altfel, sarea și piperul cărții sunt date de fragmentele metatextuale (confesiunile directe făcute de narator cititorilor
Rătăciți în ficțiune by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9983_a_11308]
-
cititorilor (până aici, nimic nou), dar care ajunge, în cele din urmă, să piardă controlul în universul atemporal și lipsit de spațialitate al Ficțiunii. De altfel, sarea și piperul cărții sunt date de fragmentele metatextuale (confesiunile directe făcute de narator cititorilor, în buna tradiție a literaturii medievale), de micile aparteuri, fără de care, probabil, nimeni nu ar fi înțeles nimic din această scriere. Combinația de document și ficțiune este explicată cu ironie postmodernă, într-un stil ce parodiază tânguirile vechilor cronicari: "Și
Rătăciți în ficțiune by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9983_a_11308]
-
micile aparteuri, fără de care, probabil, nimeni nu ar fi înțeles nimic din această scriere. Combinația de document și ficțiune este explicată cu ironie postmodernă, într-un stil ce parodiază tânguirile vechilor cronicari: "Și iată-mă iar pus la cazne. Iubite cititor, câtă vreme am scris frumoasele pagini anume pentru tine, un mare necaz mi se întâmplă: am pierdut planul istoriei celei mari (după care îmi alcătuiam cartea), pe care îl aveam într-un caiet borgesian, ani de zile migălit în litera
Rătăciți în ficțiune by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9983_a_11308]
-
din scris nu mă opresc nici fără el, altfel toate amărăciunile și suspinele s-ar lăsa peste mine" (pp. 210-211). Scrisul lui Dan Perșa este unul de o densitate cu totul neobișnuită, în care riscă să se piardă nu doar cititorul, dar și personajele cărții și chiar autorul însuși. El însumează ironic particularități stilistice din epoci diferite, este încărcat de intertextualitate și aluzii culturale din cu totul alte epoci decât cele sugerate de timpul prezent al povestirii, pare o țesătură foarte
Rătăciți în ficțiune by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9983_a_11308]
-
prezent al povestirii, pare o țesătură foarte densă în structura căreia este imposibil să identifici firul epic. Primele care se plâng de această harababură epică sunt chiar personajele cărții. Firește, în spatele acestor lamentări se simte privirea ironică adresată de autor cititorilor: "Dar Paul Bárány, gândi Iștvănescu, pare a ști ceva despre drumul ce aveau să-l urmeze, nu degeaba bâiguie el despre consistența păienjenișului... Păienjeniș ca țesătura unei cărți, ghem des în miezul ei. Că bine mai seamănă păienjenișul diavolesc cu
Rătăciți în ficțiune by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9983_a_11308]
-
expresia pe care ajung ele să le capete înclină balanța spre elocința dură a misionarilor politici. Impresia aceasta o au toți, mai puțin purtătorul tonului excesiv. El trăiește cu iluzia că ardoarea patimei sale se va transmite spontan în sufletul cititorului la simpla lectură a cuvintelor sale, printr-un fel de contagiune directă în urma căreia excesul său afectiv îl va molipsi spontan pe cititor. În realitate, regula după care emoția se transmite prin scris nu coincide cu cea din lumea actorilor
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
purtătorul tonului excesiv. El trăiește cu iluzia că ardoarea patimei sale se va transmite spontan în sufletul cititorului la simpla lectură a cuvintelor sale, printr-un fel de contagiune directă în urma căreia excesul său afectiv îl va molipsi spontan pe cititor. În realitate, regula după care emoția se transmite prin scris nu coincide cu cea din lumea actorilor. Acolo nu poți emoționa decît dacă tu însuți ești emoționat. E vorba de acea emoție pe care o capeți prin autosugestie și pe
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
asupra spectatorilor. Totul se petrece din aproape în aproape, prin propagare afectivă. În scris, procedeul acesta dă greș, și asta pentru că naște un ton radical al cărui efect e pe cît de previzibil, pe atît de diferit: nu numai că cititorul nu se încarcă cu emoția ta, dar ajunge să simtă o respingere reactivă care sfîrșește într-o eschivă precaută. Se simte agresat printr-o insistență retorică lipsită de tact și, în consecință, întoarce pagina. Dar de ce scena actorului nu seamănă
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
nu seamănă cu hîrtia scriitorului? Deoarece, în cazul scrisului, deși punctul de plecare e același ca pe scenă - emoția - , mijlocul de exprimare e altul. Cu alte cuvinte, emoția trebuie să fie trecută prin filtrul unui ochi anticipator care prevede reacțiile cititorului. A scrie spre a transmite o emoție înseamnă a te pune în pielea cititorului încercînd să simți tu mai întîi ce va simți el mai tîrziu, atunci cînd îți va citi textul. Totul se petrece în imaginație și nu pe
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
același ca pe scenă - emoția - , mijlocul de exprimare e altul. Cu alte cuvinte, emoția trebuie să fie trecută prin filtrul unui ochi anticipator care prevede reacțiile cititorului. A scrie spre a transmite o emoție înseamnă a te pune în pielea cititorului încercînd să simți tu mai întîi ce va simți el mai tîrziu, atunci cînd îți va citi textul. Totul se petrece în imaginație și nu pe scenă sau, dacă există totuși o scenă, aceea e a imaginației scriitorului. Fără o
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
totuși o scenă, aceea e a imaginației scriitorului. Fără o asemenea presimțire inițială a efectului provocat de lectură, scriitorul va trăi cu impresia că e îndeajuns să-și urle emoția aruncînd-o direct pe pagină ca ea să treacă automat în cititor. Din păcate nu se va întîmpla așa, cauza fiindcă că, în scris, emoția nu se transmite prin propagare directă, ci prin stimularea indirectă a imaginației. Scriitorul nu se poate mișca pe hîrtie așa cum se mișcă actorul pe scenă. În scris
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
se poate mișca pe hîrtie așa cum se mișcă actorul pe scenă. În scris, trupul actorului e înlocuit de cuvintele scriitorului, caz în care, în lipsa unei reprezentări directe a unui trup prin a cărui mișcare să se propage o emoție, imaginația cititorului trebuie atrasă prin ritmul și înlănțuirea unor imagini pe care nu trupul viu le iscă, ci dozajul prozodic pe care mintea scriitorului îl produce. (Spun dozaj prozodic și nu narativ, întrucît instinctul ritmic al fluenței lexicale nu ține doar de
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
oricare altă secțiune a volumului, capitolele care descriu aventura Partidului Liber-Schimbist stau sub semnul ludicului și al ironiei; valoarea literară a cărții este concentrată în aceste capitole, altminteri lipsite aproape complet de interes documentar. De altfel, ultimele pagini răstoarnă percepția cititorului despre adevărata natură a volumului pe care îl are în față. Deghizată sub haina memorialisticii, cartea lui Ștefan Cazimir este, mai ales în secțiunea dedicată carierei politice a personajului, o operă de ficțiune. Volumul se încheie cu o prezentare a
Autobiografia ca joc by Mihai Mandache () [Corola-journal/Journalistic/9985_a_11310]
-
cărții sunt instrumente aflate în serviciul vanității autorului. Scriitorul nu se mulțumește să renunțe la orice pretenție de obiectivitate, ci supralicitează caracterul subiectiv al autobiografiei sale: "Șiretlicul autorului e de a-și ascunde egolatria sub vălul ludic postmodernist..." (p. 256). Cititorul este încurajat să se întrebe dacă întregul volum nu a fost un simplu joc, interpretare care permite personajului principal să-și păstreze aura de mister. Întrebarea cu care începuse cartea se regăsește, intactă, la finalul ei: cine era Ștefan Cazimir
Autobiografia ca joc by Mihai Mandache () [Corola-journal/Journalistic/9985_a_11310]
-
arestați li s-au confiscat ori distrus cărțile în baza reglementării de mai sus. Să nu ne imaginăm că șefii comuniști ar fi fost atît de naivi încît să-și închipuie că expurgarea bibliotecilor de cărți occidentale va schimba ideologia cititorilor, transformîndu-i instantaneu pe aceștia în admiratori ai realismului socialist ori ai Uniunii Sovietice. Ceea ce se urmărea era desprinderea programată a României de matricea ei europeană, urmată apoi de încadrarea țării unei alte sfere socio-culturale, purtînd semn asiatic și colectivist. Pe parcursul
Întoarcerea fiului gonit by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/9980_a_11305]
-
mieunat, sau"... Sînt zeci și zeci de notații de acest tip. Iar în aceste notații, care sînt profund reale, apare gîndul, care este o invenție, care este o falsitate. Dar lectorul o acceptă cu tot împachetatul. Așa îl prinzi pe cititor, dacă știi, așa devine verosimil ceea ce nu-i adevărat. Vezi, postmodernismul de-acum rămîne numai cu ficțiunea goală, pe care n-o mai crede nimeni. Eu am propus României lucrurile cele mai neverosimile, nu? Dar am fost întotdeauna atent ca
Nicolae Breban - Iubirea este o formă a limitării by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9969_a_11294]
-
Ioana Pârvulescu În lumea faptelor rapide și a deciziilor acute Cândva medicii aveau faima de a fi și unii dintre cei mai pasionați cititori. Erau la curent cu literatura clasică, dar și cu cea a momentului, erau posesorii unor biblioteci de invidiat. Am avut surpriza plăcută să constat că renumele de buni cititori al medicilor mai e valabil și astăzi, chiar dacă, poate, nu ca
Despre literatură și medicină cu conf. dr. Cătălin Vasilescu by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9998_a_11323]