7,575 matches
-
l este un element chimic sintetic din sistemul periodic al elementelor cu simbolul Cf și numărul atomic 98. Este un metal radioactiv din seria actinidelor care a fost obținut în 1950 prin bombardarea unor atomi de curiu cu particule alfa (ioni de heliu). Numele provine de la statul american California în care se află laboratorul în care a fost descoperit. l a fost obținut pentru prima dată în 1950, la University of California, Berkeley de către o echipă formată din Stanley Thompson, Kenneth
Californiu () [Corola-website/Science/305270_a_306599]
-
și oxalați insolubili Până în prezent au fost obținuți și studiați doar câțiva compuși ai californiului, între care oxidul de californiu (CfO), triclorura de californiu (CfCl) și oxiclorura de californiu (CfOCl). Deși californiul poate avea valența II, III sau IV, singurul ion de californiu stabil în soluții apoase este cationul de californiu(III). Californiul nu are nici un rol biologic. Californiul nu se găsește în stare naturală pe Pământ, însă este posibil ca acest element să existe în alte zone din univers, existând
Californiu () [Corola-website/Science/305270_a_306599]
-
spontan 170 milioane neutroni pe minut) . În octombrie 2006 s-a anunțat că la Dubna, în Rusia, s-a reușit producerea elementului ununoctiu (număr atomic 118, cel mai greu element descoperit vreodată) prin bombardarea unor atomi de californiu 249 cu ioni de calciu 48. În general, californiul este prea dificil de produs pentru a avea utilizări practice pe scară largă, însă există câteva arii de aplicare datorate radioactivității sale (fiind folosit aproape exclusiv californiul 252): Californiul 251 are o masă critică
Californiu () [Corola-website/Science/305270_a_306599]
-
kJ/mol pentru cesiu, după cum s-ar aștepta de la efectele relativistice, iar asta ar implica că cesiul e mai puțin electronegativ decât franciul. Franciul ar trebui de asemenea să aibă o afinitate electronică mai mare decât cea a cesiului, iar ionul Fr ar trebui să fie mai polarizabil decât ionul Cs. Se prezice că moleculă CsFr ar avea franciu la capătul negativ al dipolului, față de oricare alte molecule heterodiatomice de metale alcaline. Superoxidul de franciu (FrO) se presupune a avea un
Franciu () [Corola-website/Science/305263_a_306592]
-
efectele relativistice, iar asta ar implica că cesiul e mai puțin electronegativ decât franciul. Franciul ar trebui de asemenea să aibă o afinitate electronică mai mare decât cea a cesiului, iar ionul Fr ar trebui să fie mai polarizabil decât ionul Cs. Se prezice că moleculă CsFr ar avea franciu la capătul negativ al dipolului, față de oricare alte molecule heterodiatomice de metale alcaline. Superoxidul de franciu (FrO) se presupune a avea un caracter mai covalent decât congenerii săi mai ușori; acest
Franciu () [Corola-website/Science/305263_a_306592]
-
răcit, împreună cu structura să atomică relativ simplă l-au făcut subiectul unor experimente specializate de spectroscopie. Aceste experimente au dus la informații mai detaliate despre nivelurile de energie și constantele de cuplare dintre particulele subatomice. Studiile pe lumina emisă de ionii de franciu-210 capturați laser au furnizat date precise despre schimburile între nivelurile atomice de energie care sunt destul de asemănătoare cu cele prezise de teoria cuantică. Franciul poate fi sintetizat în urmă reacției nucleare: Acest proces, dezvoltat de Univesitatea de Stat
Franciu () [Corola-website/Science/305263_a_306592]
-
în punctul de topire, precum și asigurarea că suprafața sa era foarte curată. Reacția nucleară îngloba atomii de franciu în aur, aceștia urmând să fie recoltați; aceștia aveau un proces rapid de difuzie pe suprafața aurului și erau apoi eliberați că ioni, însă acest proces nu are loc mereu. Ionii de franciu sunt ghidași prin lentile electrostatice pani când ating o suprafata fierbinte de ytriu și devin neutri, urmând ca franciul să fie injectat într-un bulb de sticlă, iar un câmp
Franciu () [Corola-website/Science/305263_a_306592]
-
sa era foarte curată. Reacția nucleară îngloba atomii de franciu în aur, aceștia urmând să fie recoltați; aceștia aveau un proces rapid de difuzie pe suprafața aurului și erau apoi eliberați că ioni, însă acest proces nu are loc mereu. Ionii de franciu sunt ghidași prin lentile electrostatice pani când ating o suprafata fierbinte de ytriu și devin neutri, urmând ca franciul să fie injectat într-un bulb de sticlă, iar un câmp magnetic și fascicule laser răcesc și capturează atomii
Franciu () [Corola-website/Science/305263_a_306592]
-
utilizabile. Americiul nu are implicare biologică, deoarece este un metal greu și artificial. S-a încercat utilizarea unor bacterii pentru a strânge urmele de americiu din apele râurilor. Bacteriile Enterobactericeae din genul Citrobacter au fost singurele ce au putut precipita ionii de americiu din soluțiile apoase. Americiul este un element extrem de radioactiv. Atât el, cât și compușii săi sunt ținuți în laboratoare, în încăperi speciale. Deși majoritatea izotopilor americiului emit radiații alfa, ce sunt blocate de materialele obișnuite de protecție, anumiți
Americiu () [Corola-website/Science/305271_a_306600]
-
a durat 250 zile. Iradierea a fost urmată de de o purificare ce a durat mai mult de 90 de zile. Această cantitate infimă a fost folosită pentru sintetizarea unui nou element, denumit generic "ununseptiu ", după ce a fost bombardată cu ioni de calciu-48 timp de 150 de zile. Berkeliul este un metal moale, de culoare alb-argintiu și radioactiv. Izotopul berkeliu-249 este mai puțin radioactiv, putând fi astfel relativ sigur de manipulat. În ciuda acestor fapte, izotopul are un timp de înjumătățire de
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
de 986 °C, este mai mic decât ce al curiului (1340 °C), dar mai mare decât cel al californiului (900 °C). Berkeliul este relativ moale și are cea mai mică compresie uniformă (în valoare de 20 Gigapascali) dintre toate actinidele. Ionii de Berkeliu (III) formează vârfuri fluorescente la 652 nanometri (lumină roșie) și la 742 nanometri (lumină aproape infraroșie), datorită tranziției interne de pe stratul electronic f. Intensitatea relativă a acestor vârfuri depinde de puterea de excitație și de temperatura la care
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
742 nanometri (lumină aproape infraroșie), datorită tranziției interne de pe stratul electronic f. Intensitatea relativă a acestor vârfuri depinde de puterea de excitație și de temperatura la care este supusă proba de berkeliu. Emisia poate fi observată, de exemplu, după dispersia ionilor de berkeliu într-un pahar de silicat, prin topirea paharului în prezența unui oxid sau halogen de berkeliu. Între temperatura de 70 K și cea a camerei, berkeliul devine un material paramagnetic (datorită legii Curie-Weiss) cu un moment magnetic efectiv
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
de 34 K, berkeliul suferă o tranziție spre o stare de antiferomagnetism. Entalpia de dizolvare în acidul clorhidric la condiții normale de temperatură și presiune este −600 kJ/mol, de unde entalpia de dizolvare standard (Δ"H"°) a unei soluții cu ioni Bk este −601 kJ/mol. Potențialul standard /Bk este −2.01 V. Potențialul de ionizare al unui atom neutru de berkeliu este de 6.23 eV. Ca toate actinidele, berkeliul se dizolvă în diferiți acizi anorganici, în urma reacției rezultând hidrogen
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
de berkeliu cu valența doi este nesigură, dar câțiva dintre aceștia pot apărea în amestecuri în topitură de clorură de lantan sau clorură de stronțiu. Un comportament similar este observat și la lantanidul analog berkeliului, anume terbiul. Soluțiile apoase a ionilor de Bk au culoarea verde combinate cu acizii, iar culoarea ionilor Bk este galbenă în acid clorhidric și portocalie în acid sulfuric. Berkeliul nu reacționează rapid cu oxigenul la temperatura camerei, acest lucru datorându-se, probabil, stratului de oxid subțire
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
pot apărea în amestecuri în topitură de clorură de lantan sau clorură de stronțiu. Un comportament similar este observat și la lantanidul analog berkeliului, anume terbiul. Soluțiile apoase a ionilor de Bk au culoarea verde combinate cu acizii, iar culoarea ionilor Bk este galbenă în acid clorhidric și portocalie în acid sulfuric. Berkeliul nu reacționează rapid cu oxigenul la temperatura camerei, acest lucru datorându-se, probabil, stratului de oxid subțire ce apare la suprafața metalului. Totuși, acesta reacționează cu hidrogenul, halogenii
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
centrifugare, amestecul a fost dizolvat în acid percloric. Separarea ulterioară a fost efectuată ori în prezența acidului citric, ori în prezența unei soluții-tampon de amoniu, într-un acid slab (cu pH în jur de 3,5), utilizându-se schimbul de ioni la temperaturi ridicate. Comportamentul separației cromatografice a berkeliului era necunoscută atunci, dar acesta a fost anticipat , luându-se ca reper prin analogie terbiul (vezi curbele eluțiilor din imagine). Primele rezultate au fost complet dezamăgitoare, deoarece savanții nu au putut găsi
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
timp de 90 de zile la Oak Ridge în 2009. Această operațiune a fost urmată de bucuroasa obținere a primilor 6 atomi de ununseptiu la "Joint Institute for Nuclear Research" (JNR) din Dubna, Rusia, după ce acesta a fost bombardat cu ioni de calciu în ciclotron pentru 150 de zile. Această operațiune de sinteză a fost un punct culminant al colaborării dintre Rusia (JINR) și "Lawrence Livermore National Laboratory". Sunt cunoscute foarte puține despre efectele berkeliului asupra corpului uman, iar analogia cu
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
El a fost denumit în cinstea fizicianului danez Niels Bohr. Prima sinteză convingătoare a bohriului a fost realizată în anul 1981 de către echipa de cercetare germană condusă de către Peter Armbruster și Gottfried Münzenberg de la "Gesellschaft für Schwerionenforschung" (Institutul pentru cercetarea Ionilor Grei, GSI) din Darmstadt, bazându-se pe reacția Dubna. formula 1 În 1989, echipa GSI a repetat reacția cu succes în timpul eforturilor de a măsura o funcțiune de excitare. În timpul acestor experimente, Bh a fost, de asemenea, în canalul de evaporare
Bohriu () [Corola-website/Science/305363_a_306692]
-
denumească elementul cum doresc ei. Disputa a fost preluată de echipa daneză de la IUPAC, care a votat în favoarea numelui "bohriu". Au apărut și îngrijorări, deoarece numele putea fi confundat cu cel al borului și în special era dificilă distincția dintre ionii lor, bohrat și borat. În ciuda acestor fapte, denumirea de "'bohriu" pentru element a fost recunoscută pe plan internațional abia în 1997. Ulterior, IUPAC a decis ca sărurile de bohriu să se numească "bohriați" și nu "bohrați". Masa atomică a bohriului
Bohriu () [Corola-website/Science/305363_a_306692]
-
atunci când este expus aerului umed, combinându-se cu oxigenul și formând oxidul de holmiu HoO, după reacția: Ca multe alte metale, elementul se dizolvă în acizi, formând săruri cu aceștia. De exemplu, reacția cu acidul sulfuric, în urma căruia se găsesc ioni Ho (III), galbeni. Holmiul nu este electropozitiv, fiind, în cele mai multe cazuri, trivalent. Reacționează greu cu apa rece relativ rapid cu apa fierbinte pentru a forma hidroxidul de holmiu: Holmiul metalic reacționează cu toți halogenii, după reacțiile: Abundența holmiului în crusta
Holmiu () [Corola-website/Science/305366_a_306695]
-
și reacționează încet cu apa rece și destul de repede cu apa fierbinte, în urma reacției formându-se hidroxid de erbiu: Erbiul metalic reacționează cu toți halogenii: Erbiul se dizolvă repede în acid sulfuric diluat pentru a forma o soluție ce conține ioni hidrați de Er (III), ce există sub formă de complecși hidrați [Er(OH)] de culoare galbenă:
Erbiu () [Corola-website/Science/305365_a_306694]
-
reacționează cu cei mai ușori patru halogeni pentru a forma trihalogenuri; toate dintre acestea (exceptând fluorura) sunt solubile în apă. Lutețiul se dizolvă rapid chiar și în acizi slabi, și în acid sulfuric diluat pentru a forma soluții ce conțin ionii de lutețiu incolori, care există sub forma complexului [Lu(HO)]: Lutețiul se găsește pe Pământ sub forma a doi izotopi: lutețiu-175 și lutețiu-176. Dintre aceștia, numai primul este stabil, ca element monoizotopic. Cel de-al doilea, lutețiul-176, se descompune prin
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
în acid azotic, care exclude astfel unul dintre componenții principali, ceriul, al cărui oxid este insolubil în HNO. Unele pământuri rare, inclusiv lutețiul, sunt separate ca săruri duble cu azotat de amoniu, prin cristalizare. Lutețiul este separat prin schimb de ioni. În acest proces, ionii de pământuri rare sunt absorbiți într-o rășină specială prin schimb de ioni de hidrogen, amoniu sau ioni cuprici prezenți în rășină. Sărurile de lutețiu sunt apoi spălate selectiv cu un complex ionic special. Lutețiul metalic
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
exclude astfel unul dintre componenții principali, ceriul, al cărui oxid este insolubil în HNO. Unele pământuri rare, inclusiv lutețiul, sunt separate ca săruri duble cu azotat de amoniu, prin cristalizare. Lutețiul este separat prin schimb de ioni. În acest proces, ionii de pământuri rare sunt absorbiți într-o rășină specială prin schimb de ioni de hidrogen, amoniu sau ioni cuprici prezenți în rășină. Sărurile de lutețiu sunt apoi spălate selectiv cu un complex ionic special. Lutețiul metalic este apoi obținut prin
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
HNO. Unele pământuri rare, inclusiv lutețiul, sunt separate ca săruri duble cu azotat de amoniu, prin cristalizare. Lutețiul este separat prin schimb de ioni. În acest proces, ionii de pământuri rare sunt absorbiți într-o rășină specială prin schimb de ioni de hidrogen, amoniu sau ioni cuprici prezenți în rășină. Sărurile de lutețiu sunt apoi spălate selectiv cu un complex ionic special. Lutețiul metalic este apoi obținut prin reducere din LuCl anhidru sau LuF fie printr-un metal alcalin, fie printr-
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]