7,652 matches
-
răsplătiți cu 120 de florini pe an. La 1 noiembrie 1942 s-a inaugurat un nou local de școală în Sălciua de Sus pentru clasele I-VIII. Acesta se compunea din 2 săli de clasă, 4 camere mici, beci și magazie pentru locuința învățătorului. În perioada 1 septembrie 1955 - 1 septembrie 1961 s-a construit o altă clădire de școală, în «locul târgului». Clădirea de lângă târg s-a dat în folosință în anul 1962, fiind folosită de către elevii claselor V-VIII
Sălciua de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300271_a_301600]
-
nouă subsecție, sau o nouă tehnologie. În 1967 au mărit pasteurizatorul de lapte și secția de răcire. Astfel s-a mărit posibilitățile de înmagazinare de la 30 000 litrii la 60000 litrii de lapte. În 1971 s-a construit congelatorul și magazia necesare pentru depozitarea untului. Astfel devenit posibilă congelarea zilnică a 4 tone de unt și depozitarea a 120 de tone în condiții optime de păstrare la rece. În 1975 a pornit secția de fabricare a înghețatei. În anii urmărori a
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]
-
această strămutare, făbricuța a ars, fiind reconstituită, în apropiere, pe locul unde acum se află părculețul din fața școlii. Clădirea mare din lemn de tip șură era împrejmuită cu un gard solid. În interiorul edificiului se aflau cinci cuptoare cât și o magazie pentru strângerea cenușei de lemn și una pentru depozitarea uneltelor. Se pare că primii nouă meșteri sticlari veniți aici împreună cu familiile lor în anul 1778 au fost Blosko Franci, Bolian Hanzi, Fraindonfer Hans, Fraindonfer Iacob, Kellner Josef, Kuftner Franz, Sthanfel
Glăjărie, Mureș () [Corola-website/Science/300580_a_301909]
-
Răchitoasa (în maghiară "Rekettyés") este o comună în județul Bacău, Moldova, România, formată din satele Barcana, Bucșa, Buda, Burdusaci, Dănăila, Dumbrava, Farcașa, Fundătura Răchitoasa, Hăghiac, Magazia, Movilița, Oprișești, Putini, Răchitoasa (reședința) și Tochilea. Comuna se află în estul extrem al județului, la limita cu județul Vaslui, în zona cursului superior al Zeletinului. Este traversată de șoseaua județeană DJ241, care o leagă spre nord de Colonești și
Comuna Răchitoasa, Bacău () [Corola-website/Science/300697_a_302026]
-
Burdusaci) și o școală cu 49 de elevi (dintre care 6 fete). Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Podu Turcului a aceluiași județ. Comuna Răchitoasa avea aceeași compoziție și 2569 de locuitori; comuna Buda avea în plus satul Magazia, iar populația ei totală era de 1819 locuitori; în vreme ce comuna Burdusaci avea 2646 de locuitori în satele Bucșa, Burdusaci, Burlug, Cârna, Chicerea, Deleni, Gunoaia, Gura-Sohodol, Hăghiaca, Oprișești, Tochile și Ursa. În 1950, comuna Răchitoasa a devenit reședința raionului Răchitoasa din
Comuna Răchitoasa, Bacău () [Corola-website/Science/300697_a_302026]
-
apoi localul de vamă compus din două clădiri sau cu două fațade, din care una servea ca locuință la cei doi funcționari principali iar a doua oficiilor de vamă. Pe lângă acestea un grajd, o șură, o fântână și separat o magazie unde se păstra cântarul pentru mărfuri grele și care, la nevoie, când nu era timp să se facă formele complete, servea ca depozit pentru marfa care rămânea în el peste noapte. Tot aici se țineau și mărfurile de contrabandă. Separat
Poiana Sărată, Bacău () [Corola-website/Science/300694_a_302023]
-
se prepara mâncarea pentru oameni și animale. De asemenea în această clădire era amplasat și cuptorul de pâine (de aceea clădirii I se mai spunea “cuptor”). În gospodărie se mai găsea șura cu: grajdurile pentru vite, podul pentru nutrețuri ( po-limar), magaziile pentru uneltele agricole, magazia din nuiele pentru păstrarea porumbului ( ,cotarcă” ). Olăritul era o îndeletnicire care s-a dezvoltat mult în trecut deoarece se găsea din abundență argila (materia primă) la baza dealului din vecinătatea satului Livadia de Coastă care se
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
oameni și animale. De asemenea în această clădire era amplasat și cuptorul de pâine (de aceea clădirii I se mai spunea “cuptor”). În gospodărie se mai găsea șura cu: grajdurile pentru vite, podul pentru nutrețuri ( po-limar), magaziile pentru uneltele agricole, magazia din nuiele pentru păstrarea porumbului ( ,cotarcă” ). Olăritul era o îndeletnicire care s-a dezvoltat mult în trecut deoarece se găsea din abundență argila (materia primă) la baza dealului din vecinătatea satului Livadia de Coastă care se numește “Glămee”și se
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
curte mai erau și ,cocina”pentru porci, care avea deasupra cotețele pentru păsări și ,cotarca” pentru păstrat porumbul, făcută din nuiele, ca să asigure circulația aerului, și acoperită cu șindrilă. În funcție de starea materială a gospodarului în curte se mai găsea o magazie de mărimi diferite, pentru depozitat uneltele agricole ,șoprul”. După șură erau depozitate clăile de fân pentru iarnă, ,șirezile” de paie sau ,tuleii” de porumb și țarcul oilor. În continuare gospodăria mai avea o grădină de zarzavaturi sau livadă cu pomi
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Prahova ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt situri arheologice aflate în zona satului Chiojdeanca o așezare hastattiană aflată în centrul satului, lângă biserica veche; și așezarea medievală de la „magazia lui Nicu Savu”. Alte două obiective sunt clasificate ca monumente memoriale sau funerare, ambele fiind două cruci de pomenire aflate tot în satul de reședință: una datând de la 1719, aflată la 100 m nord de biserica „Cuvioasa Paraschiva”, pe culmea
Comuna Chiojdeanca, Prahova () [Corola-website/Science/300763_a_302092]
-
fie adevărate, deoarece pe grădina cu numerele topografice 59 și 60, unde se crede că a fost acea biserică, în anul 1897 s-a descoperit fundația care, în parte, a fost scoasă și din piatra rezultată s-a construit o „magazie de bucate“ pentru tovărășia agricolă de aici, după cum se consemnează în „Cronica Parohiei Greco-catolice din Șoimuș“. De-a lungul istoriei, satul a fost în proprietatea diferiților nobili din Transilvania. Spre exemplu, Șoimușul, împreună cu satele Ardan, Budacul de Sus, Friș (azi
Șoimuș, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300895_a_302224]
-
cotul Prutului de la Crasnaleuca se exploatează argile bentonitice, gresii calcaroase și nisipuri obișnuite. Carierele de piatră sunt exploatate încă din secolele XV - XVI. Piatra extrasă este folosită în zidurile de împrejmuire a curților, la construirea fundațiilor caselor de locuit, la magazii. Piatra s-a folosit și la construirea bisericii din sat și a școlii, la construcția de fântâni. De asemenea se extrage piatră pentru pietruirea șoselelor și a drumurilor din sat. Pe raza satului Crasnaleuca există multe fântâni cu apă potabilă
Crasnaleuca, Botoșani () [Corola-website/Science/300907_a_302236]
-
Petki stăpân al moșiei din Crihalma. Crihalma este stăpânita astfel timp de 355 de ani , (între 1570- 1925) de familia Petki. Până în 1840 toți urmașii familiei Petki se numesc Josef. În 1909 apare că proprietar al moșiei compuse din : conac, magazii , grajduri, grădini, parc, Cavalerul Carol Auben căsătorit cu una din succesoarele familiei Petki. Sub el se face comasarea pământului, în 1911- 1912, pământul fiind împărțit în 5 tarlale. În 1916, Curtea Grofeasca din Crihalma este devastată de țărani la aflarea
Crihalma, Brașov () [Corola-website/Science/300938_a_302267]
-
moștenire, din averea familiei Petki. Moșia, de fapt grădinile moșiei au fost îngrijite de grădinarul Marton. În 1935 moșia compusă din: conac mare, în stare foarte bună, cu alee de castani, clădiri anexe pentru locuința moșierilor și a angajaților lor, magazii, grajduri, remiza uriașă pentru mașini, unelte, parc mare aranjat și îngrijit, ghețar mare, trei grădini, lac pentru colectarea reziduurilor menajere de la animale,etc, este vândută de moștenitorii familiei Petki și cumpărată de 11 țărani din sat, cu contravaloarea a 11
Crihalma, Brașov () [Corola-website/Science/300938_a_302267]
-
ruletele de la ferestre, s-a curățit fântâna. Totuși au fost și lungi perioade când casa nu a fost locuită. La începutul lui 2001, aceasta avea două camere ,o bucătărie, o cămară, două sobe aproape inutilizabile, o fântână în curte, o magazie împărțită în două si una fiind folosită ca garaj. Fațada era marcată de trecerea timpului iar între tencuială și zidul de cărămidă se instalase igrasia. Așadar erau necesare lucrări importante de îmbunătățire și reparație a casei parohiale. Încă din 2001
Dejani, Brașov () [Corola-website/Science/300940_a_302269]
-
în secolul XV și împrejmuita mai apoi de zidurile unei cetăți fortificate tipic săseasca (a fost prima biserică fortificata din Țară Bârsei). Este una dintre cetățile de acest fel care conserva în stare bună zidurile sale. Fortificația oferea loc pentru magazii, ateliere, grajduri, o bucătărie comună, o crescătorie de albine. Intrarea în cetate era apărată de turnul porții, în care se află și administrația orașului, cu o celulă pentru prizonieri sau condamnați. Aceasta poate fi văzută chiar și în zilele noastre
Rotbav, Brașov () [Corola-website/Science/300965_a_302294]
-
de-a lungul anilor asupra castrului roman de la Porolissum au fost identificate o serie de elemente și construcții specifice unui castru roman, cum ar fi: zidurile de fortificație, clădirea comandamentului, un spital, ateliere pentru făcut și reparat arme și armuri, magazii, rezervor de apă și numeroase bărăci militare. "Materialul arheologic foarte bogat a permis precizarea caracterului fortificație, ordinea de staționare a principalelor trupe și mai ales caracterul roman occidental al culturii materiale din castru" se menționează în raportul citat mai sus
Jac, Sălaj () [Corola-website/Science/301804_a_303133]
-
până la primul război mondial, erau tipul vechi din bătrâni construite din bârne de brad, rotunde, necioplite, încheiate, care numai pe interior se tencuiau cu humă, care se văruia. Se compuneau din tindă, celar, cameră de locuit, prispă și chipeng sau magazie. După războaie, tipologia caselor s-a schimbat începând să apară casele construite din cărămidă, acoperite cu țiglă. Populația în marea majoritate este băștinașă, familiile venite în localitate fiind puține. În cele trei sate au funcționat și funcționează câte o școală
Comuna Boișoara, Vâlcea () [Corola-website/Science/301989_a_303318]
-
omite și posibilitatea ca aceasta legendă să aibă mai degrabă un caracter politic decât unul istoric, ceea ce este mai plauzibil. Economia este preponderent agrara, insă satul dispune de o oarecare baza materială cuprinzând clădirea și atelierul fostul SMA, respectiv o Magazie de cereale din timpul CAP-ului. Că și rezervă de cazare ar exista fostul Cămin cultural și două săli de clasă ale Școlii generale din sat, neutilizate. Satul este legat de comună Suatu printr-un drum betonat și este racordat
Aruncuta, Cluj () [Corola-website/Science/300316_a_301645]
-
de trecere a căruțelor pentru furajare și curățarea de bălegar a grajurilor, avînd lățimea de circa 4 m. În vara anului 1962 "colhoznicii" au construit exact în centrul satului, din piatră { exploatată manual în cele 3 cariere din sat }, o magazie pentru uscat și depozitat cereale de circa 500 mp.,- care există și în prezent - la următoarele dimensiuni: lungime = 55 m, lățime = 10m. Lucrarea a fost executată de săteani, " meșterul " fiind un " colhoznic " care a învățat zidăria în perioada prizonieratului de
Aruncuta, Cluj () [Corola-website/Science/300316_a_301645]
-
După alți 2 ani, pe linia ce separă cele două sate a fost construit localul primăriei. În anul 1890 Administrația Domeniilor Regale a înființat o secție agricolă la Lipovu construindu-i sediu, în prezent Casa Romano Ker, înconjurat de pătule, magazii, ateliere și livadă de pomi. Pe fondul unui conflict iscat între Administrația Domeniilor Coroanei și locuitorii comunelor Șegarcea și Lipovu în Dealu Robului, pricina fiind situația viilor, în anul 1904 s-a desfășurat o răscoala declanșată de lipoveni, cu răsunet
Comuna Lipovu, Dolj () [Corola-website/Science/300405_a_301734]
-
și locuitorii comunelor Șegarcea și Lipovu în Dealu Robului, pricina fiind situația viilor, în anul 1904 s-a desfășurat o răscoala declanșată de lipoveni, cu răsunet național. Cu toate măsurile luate, în anul 1907 și la Lipovu-Români au ars pătule, magazii, condici, au fost împușcati răsculați. În anul 1911 aceeași Administrație a edificat un nou local de școală cu patru săli de clasă și cancelarie. În Primul Război Mondial pe câmpurile de luptă și-au dat viața 115 eroi în frunte
Comuna Lipovu, Dolj () [Corola-website/Science/300405_a_301734]
-
în lista monumentelor istorice din județul Giurgiu ca monumente de interes local. Șase dintre ele sunt situri arheologice, aflate „la Fântână” (1,5 km sud-est de Bila); „la Grajdurile CAP” din Bila; la est de cimitirul din Bila; lângă fostele magazii CAP din nord-nord-vestul satului Schitu; la sud-vest de Schitu; precum și la „Măgura lui Boboc”, la 3 km de Schitu către Naipu, unde s-a găsit un tell neolitic aparținând culturii Gumelnița. Vestigiile datează din perioade ce variază de la neolitic (culturile
Comuna Schitu, Giurgiu () [Corola-website/Science/300444_a_301773]
-
larg, cu balconul deasupra. Acoperișul este din tablă, în patru ape, cu pantă lină. La început avea jgheaburi de lemn de jur împrejurul streașinei largi. În jur avea o curte mare, cu mulți pomi, viță de vie și acareturi, fântână, grajd, cotețe, magazie ,pătul și șopron, numit șofru. Cam aceasta era în general aranjarea caselor din Covei, multe din ele fiind din chirpici sau chiar din paiantă. Fiind situat în plină câmpie, satul abia de se zărește de departe, singurul element mai înalt
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
distribuție a filmelor, acoperea toate cheltuielile Consiliului Culturii și Educației Socialiste, inclusiv producția de filme.) Și la toate aceste se mai adaugă și alte două nenorociri: Leon Popescu moare în 1918, după ce „studioul” ( de fapt niște instalații improvizate în niște magazii ) din curtea „Teatrului Liric” ia foc, iar din toate filmele printr-o minune este salvată doar o copie din „Independența României” (și aceasta parțială, lipsesc cca. 20 minute). (După alte versiuni ale epocii, într-o criză de nervi provocată de
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]