8,125 matches
-
Jupiter și Titan a lui Saturn și masivele crevase ale Mirandei lui Uranus. În cameră se mai găseau un minifrigider, lămpi viu colorate, o sofa din piele, un stereo și pe un întreg perete o fotografie alb-negru a unui parc pustiu amenajat pentru rolleri. Cartușele goale ale unor jocuri video zăceau împrăștiate în fața unui televizor uriaș, conectat acum la Playstation 2, în mijlocul unui morman de DVD-uri cu The Simpson’s și South Park. Pe pat se odihnea un teanc de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fum, iar soarele urca pe cer. Sarah îl lăsase pe Terby zăcând lângă piscină, arătând negru și mort în lumina dimineții. Am scrutat din nou câmpul, să mă conving de dispariția pietrei de mormânt. Și am continuat să scrutez câmpul pustiu ațintindu-mi privirea asupra locului care se înălța ușor chiar acolo unde începea pădurea și mi-am amintit că Jayne îi spunea câmpului „plai“, făcându-l să pară mult mai inocent decât îl vedeam eu acum. Zbârnâitul mașinii de frunze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mi-au cerut bomboane și popcorn și Coca-Cola le-am cumpărat ce-au vrut ei fără să stau pe gânduri deși Jayne mă avertizase să n-o fac. I-am lăsat să-și aleagă locurile în sala cavernoasă, ciudat de pustie pentru un matineu de sâmbătă și mi-era teamă că alesesem un film nepopular, însă Robby - care era obsedat de filme - nu s-a plâns. M-am gândit din nou cât se chinuise Jayne să-l convingă să vină aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
exprima în jupuirea casei și luminile care pâlpâiau și în rearanjarea mobilei și chiloții uzi de baie și aparițiile Mercedesului crem. Dar de ce? M-am forțat, dar amintirile care mă bântuiau nu erau despre el: o piscină luminată, o plajă pustie la Zuma, o veche melodie New Wave, o porțiune părăsită de pe Ventura Bouevard la miezul nopții, crengile de palmier legănându-se pe cerul vărgat cu întunecate dâre violete după-amiaza târziu, cuvintele „Nu mi-e frică“ rostite ca dojană la adresa cuiva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mașina) (Trebuie să înveți să te descurci fără cei pe care-i iubești) (Tata nu a reușit) (Dar vântul a încetat: e timpul să beau ceva) Tremurând, am urcat treptele care scârțâiau în drum spre birou, adaptându-mă la căldura pustie a clădirii. Am descuiat ușa biroului și când intrat, am pășit peste povestirile care îmi fuseseră vârâte pe sub ușă și am realizat că ultima dată când fusesem aici era de Halloween: ziua în care Clayton mi se prezentase, apoi m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
acolo, dar subit am simțit nevoia să vorbesc cu Kimball. Când m-am repezit la fereastră, am văzut stopurile roșii ale mașinii lui Kimball rulând pe College Drive iar la distanță, dincolo de vale, reflectoarele unui helicopter militar pieptănau coama pădurii pustii. De-acum era întuneric beznă. Și ce i-aș fi spus lui Kimball? Am înlemnit din nou când am realizat că voiam să-l rog ceva. Te duci cu mașina la garsoniera în care locuiește Aimee Light, cam la un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
comandat un pahar de Viogner, vinul casei. Mâinile noastre s-au împreunat deasupra mesei. Ochii ei rătăciră afară, pe fereastră; era frig și fațadele magazinelor de pe Main Street cufundate în întuneric, semaforul legănându-se cu un galben intermitent deasupra intersecției pustii. Eram amândoi mai puțin severi. Devenisem mai simpli, ancorați, nimic nu trepida și nu ne panica aici, eram între noi doi, dorind să fim tandri unul cu celălalt. - La început omul ia o băutură, apoi băutura ia o băutură, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să răspunzi. Era prea devreme ca să-l pot găsi pe Pete, dar l-am sunat pe celular și i-am lăsat un mesaj. La un moment dat, pur și simplu am tras pe dreapta, în dreptul unui câmp pe o porțiune pustie a autostrăzii. Cerul era împărțit în două jumătăți: o parte era de un albastru arctic intens fiind încet-încet înghițită de o pătură groasă de nori negri. Pomii erau din ce în ce mai desfrunziți. Câmpul era sticlos cu rouă. Am deschis portbagajul. Scriitorul mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
era Victor, care dădea târcoale prin grădină, oprindu-se din când în când să latre spre pădurea de dincolo de câmpul învăluit în ceață, fiindcă ceva lăsase în urmă niște urme.) Un vânt nou adia în jurul casei care părea mult mai pustie fără Jayne, dar ea se va întoarce, m-am gândit, cum stăteam în cada de baie pe săturate. Totul înainte de acest moment fusese un vis, am oftat eu, mulțumit, lungit în cada de marmură care se umpluse rapid cu apă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de noapte. Range Rover-ul și două mașini de poliție s-au pus în mișcare din parcarea casei. Uită-te, încă se cojește. Te-ai mai uitat încă o dată în camera de zi? Cred că ai fi... În timp ce treceam prin orașul pustiu mi-am sprijinit capul de geam. Răceala sticlei îmi făcea bine la obrazul lovit. Deci, spuse scriitorul. Arătarea din hol. Ce-i cu ea? Momentul amintirilor, nu-i așa, Bret? Știu ce-am văzut. Ce-ai văzut? Sau, mai precis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ai creat? Se strecura în casele oamenilor. În miez de noapte. De ce făcea asta? Nu vreau să răspund la asta. Dar vreau un răspuns De ce nu-mi spui tu? Se strecura în casele oamenilor pentru că vroia să mănânce copiii... Străzile pustii alunecau pe lângă noi și nimeni din mașină nu scotea un cuvânt. Robby privea luna care îi șoptea ceva, în timp ce Sarah îngâna ceva ca pentru sine, un fel de consolare. Am remarcat un copac uriaș de eucalipt care părea să fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Cum devine o entitate ficțională una reală? Ai avut remușcări când ai creat monstrul de pe coridor? Nu. Eram înspăimântat. Încercam să-mi găsesc locul în lume. Un scurt interval al stării de veghe: formalitățile de cazare la recepția din marele, pustiul hol al hotelului. Secvența: schimbul anost de informații - monotonia vecină cu transa - dintre Marta și managerul de noapte. Eu eram prea răgușit ca să mai vorbesc cu cineva. Curierul ne-a condus la un apartament cu două dormitoare. Copiii vor ocupa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
speranța că își va face efectul. Am aruncat o nouă privire câmpului care părea să mă privească și în depărtare am observat căpițele de fân și dincolo de căpițe se legăna un șir de palmieri. Un break bej coti în parcarea pustie și se opri lângă Range Rover. Robert Miller își făcu apariția, întâi burta, îmbrăcat în blugi roși și o haină de blugi pe măsură, purtând pe dedesubt o cămașă turcoaz: un bărbat voluminos trecut de cincizeci, cu mustață și părul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o informez că la 307 Elsinore Lane casa urma să fie decontaminată și că ea trebuia să stea cu copii la Four Seasons până mă voi fi întors duminica - eram în drum spre Midland Airport. Conducând Range Rover-ul pe autostrada pustie i-am sunat pe cei de la ICM și-am rugat să stabilească o întâlnire cu oamenii lui Ford pentru a două zi fiindcă ajungeam acolo în noaptea respectivă și plecam înapoi duminică dimineața. Totul a decurs atât de eficient încât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în picioare. Contemplând situația fiului meu și motivele lui. Nu vedeam ce era în spatele meu. La început n-am înțeles. Mi-a luat o clipă să mă dezmeticesc. Când m-am întors am văzut pe gigantica fotografie murală a patinoarului pustiu literele masive mâzgălite cu roșu: D I s p ARI AI c i Am inspirat adânc, dar nu m-am alarmat instantaneu. Nu m-am alarmat pentru că ceva ce era pe jos mi-a distras momentan atenția, substituind curiozitatea în locul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în mijlocul străzii și m-am întors pe loc. Cineva cântase în surdină în spatele meu, dar nu era nimeni acolo. Cântecul era atât de familiar încât m-au trecut fiorii. Nu mi-am dat seama până am ajuns în locuința mea pustie că fusese The Sunny Side of the Street. Și atunci am început să plutesc într-un spațiu destins, înconjurat de toate fotografiile înrămate ale lui Robby, pe care le decupasem din revistele preocupate de dispariția lui. Acest trist altar dedicat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu se așază alături, pe locurile libere. O lume încremenită în contemplație și sărut. E așa o liniște, că se aude apa havuzului din centrul pieței. Proiectoare puternice pun în valoare clădirea maiestuoasă a Palatului Regal (Palacio Real), care e pustiu la această oră. Parcă ești în Șheherezada... Deodată, cineva branșează un casetofon cu Enrique Iglesias... A doua: e aproape ora 23.00. Întreb un bărbat - obiceiul meu de a întreba în orice împrejurare - dacă ceea ce văd în fața mea este chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
colectiv, și în acest caz mărturisirea nu-mi face nici o plăcere: chiar dacă e un act de curaj, e despre lașitate ...). Château Smith Haut Lafitte - prima etapă a excursiei - este un adevărat castel-cramă îmbrăcat în verdeață, tronând peste podgorii întinse și pustii. E ciudat să constați că un asemenea latifundiu de mare valoare poate fi „uitat” între dealuri de ipoteticii săi stăpâni, chiar și într-o zi de duminică. Desigur, este o iluzie creată de priveliștea surprinsă de la distanță. Mă uimește via
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Uniunii Sovietice. În 1946, sovieticii s-au grăbit să schimbe numele orașului din Königsberg în Kaliningrad, din aceleași rațiuni, arhicunoscute, pentru care, de pildă, Brașovul a purtat într-o anumită perioadă numele lui Stalin. În centrul orașului, în mijlocul unui maidan pustiu, tronează o clădire enormă, nefinisată de aproape 25 de ani, care fusese destinată fostului Soviet Suprem al regiunii. Localnicii vorbesc despre acest edificiu ca despre ceva necurat, ca despre un monstru (un fel de „Casă a Poporului”). Aflu că o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de Kaliningrad. Din echipă mai fac parte Andrei Bodiu, Verghinja Zacharieva, bulgăroaica, compatriotul ei, Georghi Borissov, și una sau două persoane din grupul de însoțitori angajați de stafful german - figuri mai mult șterse decât eficiente. Străbatem cu microbuzul niște șosele pustii. Pe ambele părți, câmpuri verzi, colinele se succed într-o vălurire legănată. Hotărât lucru, îi spun lui Andrei, acesta nu este relief rusesc. Seamănă mai curând cu podișul Moldovei (o asociație pe care nu vreau să o „citesc” și în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
colective de artiști, care cântă ceastușki și dansează. Nae Prelipceanu îmi spune că nu mai poate suporta vocile acestea sparte, „disperate” - așa-i sună cântecele populare rusești. E o respingere organică, i se pare că e aruncat într-o stepă pustie ascultându-le... Încerc să-i abat atenția povestindu-i cele întâmplate cu Anatoly Sobceak, primarul democrat al Sankt-Petersburgului, din a cărui echipă a făcut parte și KGB-istul Putin. Sobceak a pierdut alegerile și a fost persecutat, învinuit de corupție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
parte din Letonia până la frontieră, apoi Estonia, până la Tallin. Vama dintre cele două țări o trecem destul de repede. În rest: păduri, câmpii, râuri și lacuri. Case din lemn bine îngrijite. Câte un copil care ne salută într-un canton aproape pustiu... Recunosc gara feroviară din Tallin, oraș în care am stat o săptămână cu Vitalie, acum șapte luni, sosiți într-o „expediție” literară, din care a rezultat un număr de Contrafort consacrat realităților cultural-politice ale Estoniei de azi. Fusese, am impresia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
vesel, unde să stea până la ziuă, căci nu vrea să se culce în seara aceasta. VITALIE CIOBANU: Hell Hunt, în estonă, înseamnă „Lupul gentilom”. Data trecută când vizitasem localul, citez: „era un frig afară de trosneau pietrele caldarâmului, dar în localul pustiu, căldura însuflețea pereții. De undeva de la subsol, răzbăteau valuri de muzică violentă amestecate cu hohotele de râs ale clientelei... Pe o scară, aproape de ușa de la intrare, dispar la subsol chelnerii aferați, cu câte șase halbe de bere în mâini: se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o umbrelă. Toate sunt de proastă calitate și foarte scumpe... VITALIE CIOBANU: Nu prea reușesc să țin pasul cu ritmul acestui jurnal, ceva, în acest oraș al țarilor și al revoluțiilor, îmi descurajează condeiul... Tai pe diagonală Piața Palatului, complet pustie la ora aceea a dimineții, pe lângă coloana lui Alexandru, cu greutatea celor 650 de tone de granit ale sale, rătăcesc de-a lungul Nevei, sub ploaia măruntă ce nu mai contenește, precum Raskolnikov înainte de a se hotărî pentru crimă. Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
găsit un peron gol - nici un om, nici o vietate -, doar niște sticle de plastic plimbate, iritant, încolo și încoace, de rafalele vântului pe dalele de ciment... Ce s-ar întâmpla dacă am fi lăsați să ne descurcăm singuri într-un oraș pustiu, în care nimeni să nu ne aștepte și să nu întrebe de noi, unde ar fi posibil să ne întâlnim, înfricoșați, propriul eu dedublat? Am trăi o experiență unică, răvășitoare. Dezvățul de festivisme ar însemna un șoc emoțional, o transfigurare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]