7,992 matches
-
Brown, Samuel Hadley, Caleb Harrington, Jonathon Harrington, Robert Munroe, Isaac Muzzey, Asahel Porter și Jonas Parker. Jonathon Harrington, rănit mortal de un proiectil de muschetă, a reușit să se târască până la el acasă și a murit în pragul ușii. Un rănit, Prince Estabrook, era un sclav negru care lupta în trupele de voluntari. Companiile aflate sub comanda lui Pitcairn au scăpat de sub controlul ofițerilor în parte pentru că nu știau care este de fapt scopul misiunii din acea zi. Ei au tras
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
dintre cei opt ofițeri și sergenți britanici care se aflau în fruntea soldaților lor, au fost răniți de salva de muschete. Cel puțin trei soldați (Thomas Smith, Patrick Gray și James Hall, toți din Regimentul 4) au fost uciși sau răniți mortal, iar nouă au fost răniți. Trupele regulate s-au găsit prinse într-o situație în care erau depășite numeric și tactic. În lipsa unei conduceri eficiente și speriați de numărul superior al dușmanului, soldații demoralizați și neexperimentați și-au abandonat
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
la distanță, iar soldații extenuați începeau să-și epuizeze muniția. După ce au trecut în Lexington, căpitanul Parker, conform unei singure surse (memoriile lui Ebenezer Munroe din 1824), a așteptat pe un deal cu Grupa de Pregătire Lexington readunată, cu unii răniți bandajați din ciocnirea anterioară din Lexington. Aceștia, conform acestei relatări scrisă cu doar trei ani după aceea, nu au început să pună la cale ambuscada decât atunci când l-au văzut pe însuși colonelul Smith. Smith fusese rănit la picior pe
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
să bea, și să fie îngrijiți la cartierul general de teren (Munroe Tavern) înainte de a-și relua marșul. Au plecat din Lexington pe la ora 15:30, într-o formație ce punea accent pe defensiva pe flancuri și pe ariergardă. Soldații răniți mergeau pe tun și au fost obligați să coboare atunci când se trăgea asupra lor de grupurile adunate din loc în loc. Oamenii lui Percy s-au văzut de multe ori înconjurați, dar aveau avantajul tactic al liniilor interioare. Percy putea să
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
total, mult mai mult sânge s-a vărsat la Menotomy și Cambridge decât în orice alt loc în acea zi. Coloniștii au pierdut 25 de oameni morți și nouă răniți acolo, iar britanicii au pierdut 40 de morți și 80 răniți, cu Regimentul 47 și cei din marină suferind cele mai mari pierderi. Pentru fiecare tabără, aceste pierderi au reprezentat jumătate din pierderile totale pe acea zi. Soldații britanici au trecut râul Menotomy (astăzi denumit Alewife Brook) și au intrat în
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
de soarta lor. În culmea disperării, sfâșiată de sentimente contradictorii ea este gata să-i omoare. Însă, în ultima clipă, înțelege că nu poate s-o facă. Plângând, Norma își strânge la piept copii speriați. Dragostea de mamă învinge orgoliul rănit al femeii părăsite. Învingând suferințele, Norma o cheamă pe Adalgisa, binecuvântează căsătoria ei cu Pollione și îi încredințează copiii. Adalgisa, răpusă de bunătatea profetei, nu poate accepta această jertfă. Ea jură să-i reîntoarcă dragostea lui Pollione, iar copiilor - tatăl
Norma (operă) () [Corola-website/Science/321319_a_322648]
-
vara anului 1645 s-a deschis cu înfrângerea Vicontelui de Turenne de către Baronul Franz von Mercy în Bătălia de la Mergentheim dar acest lucru a fost reparat prin victoria de la Nördlingen în care Mercy a fost ucis iar Ducele de Enghien rănit. Capturarea orașului Philippsburg a fost cea mai importantă realizare a acestei companii. În 1646 Ducele de Enghien a servit sub comanda lui Gaston, Duce de Orléans în Flandra și când după capturarea orașului Mardyck, Ducele de Orléans s-a întors
Ludovic al II-lea de Bourbon () [Corola-website/Science/320545_a_321874]
-
lituaniene a secolului al XIII-lea, Codicele Hypatian și Cronica livoniană Rhymed, se sfârșesc la începutul anilor 1290. În 1285, o cronică îl menționează pe Daumantas ca Mare Duce. El l-a atacat pe episcopul Tverului și a fost grav rănit sau chiar ucis în luptă. Cu toate acestea, este singura informație despre el. Dinastia Gediminidă și-a început ascensiunea în Lituania în această perioadă cu apariția lui Butigeidis, primul său lider. În 1289, în fruntea a circa de militari, el
Istoria Lituaniei (1219–1295) () [Corola-website/Science/320528_a_321857]
-
titulatura Puterilor Axei) pe parcursul Războiului de continuare. Drept consecință, porturile Suediei (teritoriu ce și-a păstrat neutralitatea) au fost ocupate de către Aliați, iar exporturile țării erau atent verificate. În general ajutoarele bănești, trimiterea de voluntari în Finlanda sau acceptarea finlandezilor răniți (printre care și copii) erau strict interzise. De asemenea, până în toamna anului 1944 Suediei nu i-a fost permisă trimiterea de hrană sau haine colectate de la populație în vederea ajutorării vecinilor finlandezi. În ciuda acestor dificultăți până în primăvara anului 1944 peste 65
Evacuarea copiilor finlandezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/320547_a_321876]
-
bombardate de Armata Roșie. Circa 5,000 dintre prunci erau grav bolnavi și aveau nevoie de asistență medicală din partea medicilor suedezi. Pe parcursul războiului de continuare trimiterea copiilor în Suedia devenise o modă, iar criteriile inițiale de selecție, conform cărora pruncii răniți aveau prioritate, au fost neglijate. Întreaga campanie a scăpat de sub controlul guvernelor celor două țări implicate, iar scopul inițial al programului (de a oferi îngrijire medicală anumitor categorii) a fost uitat. O mare parte dintre copii au fost repatriați în
Evacuarea copiilor finlandezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/320547_a_321876]
-
precum și într-un articol în două părți despre tânărul Alfred, care a fost publicat de European History Journal. Articol a fost scris de Marlene A. Eilers Koenig. Alfred s-a sinucis împușcându-se cu un revolver. Timp de trei zile, rănit, a fost îngrijit la Schloss Friedenstein în Gotha înainte să fie trimis la sanatoriul Martinnsbrunn din apropiere de Merano din sudul Tirolului. Alfred a murit la 6 februarie 1899 la vârsta de 24 de ani. fost înmormântat la mausoleul ducal
Alfred, Prinț de Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/320618_a_321947]
-
Sanh cu ordine de a împinge nord-vietnamezii jos de pe dealurile 861, 881 Nord și 881 Sud. Forțele nord-vietnameze au fost îndepărtate din zona de lângă Khe Sanh și au pierdut 940 de oameni. Pușcașii marini au pierdut 155 morți și 425 răniți. Pentru a preveni spionarea de către APV a bazei principale de la aerodrom și posibila utilizare a dealurilor din jurul văii Khe Sanh ca poziție de tragere, acestea trebuia să fie permanent ocupate și apărate de elemente separate ale Marinei, ceea ce a dus
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
în uniforme negre au fost văzuți în afara gardului de sârmă al bazei principale de către membrii unui post de ascultare. După ce nu au răspuns la apel, s-a tras asupra lor și cinci au murit pe loc în vreme ce al șaselea, deși rănit, a fugit. Acest eveniment l-a determinat pe generalul Cushman să aducă întăriri colonelului Lownds cu restul Batalionului 2 din Regimentul 26 Marină. A fost prima dată când toate cele trei batalioane ale Regimentului 26 Marină au luptat împreună de la
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
1.307 proiectile nord-vietnameze, dintre care majoritatea au provenit din piesele de artilerie de 130 mm (utilizate pentru prima oară în luptă) și de 152 mm care trăgeau din Laos. Bombardmentului i-au căzut victime zece morți și 51 de răniți. După două zile, au apărut primele tranșee ale APV, înspre nord, până la 25 de metri de perimetrul bazei. În aceeași zi, o patrulă din Batalionul 1 Compania Bravo, Regimentul 26 Marină a fost surprinsă într-o ambuscadă de o forță
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
atacul pușcașilor marini a avansat prin tranșeele APV, dar aceștia nu au găsit rămășițele celor din patrula prinsă în ambuscadă. Atacul s-a soldat cu moartea a 115 nord-vietnamezi și a 10 americani; aceștia din urmă au pierdut și 100 răniți și doi dispăruți. La 08:00 a doua zi, Operațiunea "Scotland" a luat sfârșit. Controlul operațional asupra zonei Khe Sanh a fost predat Diviziei 1 Cavalerie Aeriană a Armatei SUA pe toată durata Operațiunii "Pegasus". Operațiunea "Scotland", începută la 1
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
luat sfârșit. Controlul operațional asupra zonei Khe Sanh a fost predat Diviziei 1 Cavalerie Aeriană a Armatei SUA pe toată durata Operațiunii "Pegasus". Operațiunea "Scotland", începută la 1 noiembrie 1967, a înregistrat ca pierderi: 205 morți în luptă, 1.668 răniți și 25 dispăruți presupuși morți. Aceste cifre nu includ pierderile din rândul soldaților Forțelor Speciale de la Lang Vei, echipajele aeriene dispărute sau ucise în zonă și nici pușcașii marini uciși sau răniți în timp ce intrau sau ieșeau din bază la bordul
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
În acea zi, generalul Tolson a ordonat unității sale să pregătească imediat operațiunile din valea A Shau. La 08:00 în ziua de 15 aprilie, operațiunea "Pegasus" a fost declarată încheiata. Victimele americanilor s-au ridicat la 92 morți, 667 răniți și cinci dispăruți. 33 de soldați sud-vietnamezi au fost uciși și 187 răniți. Estimările pierderilor APV se cifrează la 1.100 de morți și 13 căzuți prizonieri. Colonelul Lownds și Regimentul 26 Marină a plecat, lăsând apărarea bazei în sarcina
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
din valea A Shau. La 08:00 în ziua de 15 aprilie, operațiunea "Pegasus" a fost declarată încheiata. Victimele americanilor s-au ridicat la 92 morți, 667 răniți și cinci dispăruți. 33 de soldați sud-vietnamezi au fost uciși și 187 răniți. Estimările pierderilor APV se cifrează la 1.100 de morți și 13 căzuți prizonieri. Colonelul Lownds și Regimentul 26 Marină a plecat, lăsând apărarea bazei în sarcina Regimentului 1 Marină. Generalul Westmoreland a continuat să ceară ca baza să rămână
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
cu tot dinadinsul în asociația studențească naționalistă germană "Alemannia", Ebner a reacționat cu vehemență, l-a acuzat de neloialitate și între cei doi s-a organizat, după cum era moda, un duel. Amândoi dueliștii au rămas în viață, Ebner fiind cel rănit și nevoit să se împace până la urmă cu adversarul. În vremea aceea, Ebner a susținut și o intensă activitate publicistică, la început, mai ales, în cadrul publicației "Bukowiner Rundschau". Din anul 1894 a fost redactorul gazetei "Das jüdische Echo", primul ziar
Mayer Ebner () [Corola-website/Science/320640_a_321969]
-
anului 1901 este campania Pușcașilor Noului Wales de Sud care au traversat 1.814 km fiind implicați în 13 ambuscade, reușind uciderea a 27 de buri, rănind 15 și capturând 196 în timp ce au inregistrat ca pierderi 5 morți și 19 răniți. Alte acțiuni notabile australiene includ misiunile de la Slingersfontein, Pink Hill, Rhenosterkop și Haartebeestefontein. Activitatea militară australiană din timpul războiului nu a fost mereu încununată de succes suferind pierderi masive uneori în finalul războiului. La 12 iunie 1901, pușcașii călare ai
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
de 16.175 australieni au servit în Africa de Sud și probabil alți 10.000 au fost înrolați individual în unitățile imperiale; pierderile sunt estimate la 251 morți în acțiune, 267 morți în urma bolilor iar 43 dispăruți în acțiune, alți 735 fiind răniți. Șase australieni au fost decorați cu "Victoria Cross" (Crucea Victoria). Revolta Boxerilor a debutat în China în 1900 iar un numar de națiuni vestice, inclusiv puteri europene, Statele Unite și Japonia, au trimis curând trupe formând o armată multinațională ce îngloba
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
Ușoară Australiană a atacat mai mult de 4 km. Tranșeele turcilor au fost depășite iar australienii au capturat fântânile de la Beersheeba securizând importantele resurse de apă și luând 700 de prizonieri cu prețul a 31 de morți și 36 de răniți. Mai târziu, trupele australiene vor ajuta la împingerea trupelor turcești din Palestina și vor lua parte la bătăliile de la Mughar Ridge (13 noiembrie 1917), Ierusalim (8-26 decembrie 1917) și Megiddo (19 septembrie - 1 octombrie 1918). Guvernul turc s-a predat
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
cu Crucea Victoria pentru campaniile terestre, în ciuda numărului lor mic. Implicarea lor însă a făcut o diferență prea mică pentru decursul evenimentelor din Rusia iar în Australia abia a fost remarcată. Pierderile totale au inclus 10 morți și 40 de răniți, majoritatea deceselor înregistrându-se în urma bolilor căpătate în timpul operațiunilor din Mesopotamia. Un mic număr de voluntari australieni a luptat de partea ambelor tabere implicate în Războiul Civil Spaniol deși majoritatea erau susținători ai Republicii Spaniole prin Brigada Internațională. Australienii au
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
Autoritățile australiene au mai condus o serie de procese pentru crime de război ale personalului japonez. 993.000 de australieni au fost înrolați pe parcursul războiului, 557.000 servind peste ocean. Pierderile numără 39.767 morți și 66.553 de soldați răniți iar 20 de decorații Crucea Victoria au fost acordate militarilor australieni. La 25 iunie 1950, armata nord coreeană a a traversat granița Coreei de Sud și a avansat spre capitala Seoul care a căzut în mai puțin de o săptămână. Forțele Coreei
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
1951, prima la Kapyong. La 22 aprilie, armatele chineze au atacat valea Kapyong forțând retragerea apărătorilor sud coreeni iar trupelor australiene și canadiene le-a fost ordonată stoparea ofensivei chineze. Cu prețul vieții a 32 de soldați, cu 59 de răniți și după o noapte de lupte, australienii au recapturat pozițiile. În iulie 1951, batalionul a devenit parte a forței combinate formate din trupe canadiene, engleze, neozeelandeze și indiene formând Divizia I Commonwealth. A doua bătălie majoră în care au fost
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]