11,011 matches
-
ele: limba iliropanonă, care aparținea grupului de limbi indogermane, europene, pe care s-a constituit limba dalmată, și limba substratului tracic, care era iraniană. Prima era o limbă centum, cea de a doua era o limbă satem, ca și limbile slave. În plus, cercetând lista numelor proprii din cele două limbi de substrat, Philippide apreciază că limba iliropanonă deținea o abundență de sufixe derivative, însă avea puține nume compuse, în schimb la traci sufixele derivative erau puține și numele compuse foarte
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
numeau iliri. După romanizare această zonă, ca întreg spațiul est-european, și-a schimbat treptat, prin evoluții zonale, configurația etnolingvistică. În miezul evului mediu, pe spațiul din Balcani avut aici în vedere se conturaseră deja, în întrepătrundere cu romanitatea orientală, lumea slavă și etnia albaneză. Zona Salonic, cuprinsă astăzi în spațiul grecesc, era locuită de slavi. Așa rezultă din „Viața lui Metodie” unde se relatează motivarea trimiterii de către împăratul Mihail III, la anul 862, în Marea Moravie a fraților Constantin-Chiril și Metodie
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de slavi. Așa rezultă din „Viața lui Metodie” unde se relatează motivarea trimiterii de către împăratul Mihail III, la anul 862, în Marea Moravie a fraților Constantin-Chiril și Metodie pentru a traduce cărțile sfinte și a propovădui învățătura creștină în limba slavă, limba poporului de acolo: „Voi amândoi sunteți din Salonic, iar toți cei din Salonic vorbesc curat limba slavă”. Pentru grecizarea spațiului bulgăresc din sudul Balcanilor și a spațiului macedonean Philippide găsește sprijin în știința istorică tradițională care afirmă, în falsitatea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
anul 862, în Marea Moravie a fraților Constantin-Chiril și Metodie pentru a traduce cărțile sfinte și a propovădui învățătura creștină în limba slavă, limba poporului de acolo: „Voi amândoi sunteți din Salonic, iar toți cei din Salonic vorbesc curat limba slavă”. Pentru grecizarea spațiului bulgăresc din sudul Balcanilor și a spațiului macedonean Philippide găsește sprijin în știința istorică tradițională care afirmă, în falsitatea care o caracterizează, că slavii, care ar fi venit în Balcani în secolele VI-VII, i-ar fi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de la latini în același scop. Înțelegerea deplină și corectă a realității este posibilă doar dacă se ține seama de faptul că limba română s-a constituit în spațiul lingvistic aglutinant est european în corelație și întrepătrundere cu celelalte limbi indoeuropene (slava, albaneza, limbile baltice), cu limba maghiară în care sistemul flexionar se îmbină cu cel aglutinant, cu limbi neindoeuropene (ugro finice, turco-tătare) aflate în continuitatea spațiului asiatic - toate aceste limbi fiind esențialmente evoluții locale și nu imigrații din zone imaginare. Înainte de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
să „sufere amestecuri cu neamuri străine” (II, 346) în toate teritoriile pe care s-a răspândit. De cea mai mare importanță, spune autorul, a fost „amestecul dacoromânilor cu slavii pe întreg teritoriul actualmente ocupat de dânșii, unde nenumărate numiri topice slave probează că românii trebuie să fi primit acele numiri direct de la niște slavi care ori vor fi emigrat aiurea undeva ori se vor fi contopit cu românii” părăsindu-și, desigur, naționalitatea lor și sărind în baza de articulație și psihologică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
inițial proiectată romanizarea de-a lungul și de-a latul spațiului est european. Pe spații largi romanizarea s-a redus la indoeuropenizare, care de asemenea a dat rezultate diferite. Albaneza este o limbă i.-e. adusă în pragul romanizării, limbile slave și limbile baltice, toate evoluate local, s-au format ca limbi i.-e. sub influența latinității, limba maghiară aduce în contemporaneitate probe certe din formula aglutinantă a limbii autohtonilor. În continuarea estică a spațiului indoeuropenizat își perpetuează existența aglutinantă limbile
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ar fi existat migrații românești chiar înainte de secolul VI... Teritoriul acesta vast, peste care s-au lățit dacoromânii, fusese și cel mai de demult și mai complect golit de slavi, căci este cel mai îndepărtat de ținta finală a năvălirii slave, de peninsula balcanică... Schimbul complect al celor două teritorii de la un neam la altul a avut loc de abia la începutul secolului XIII” (II, 404 urm.). Luând ca bază dacoromâna, Philippide prezintă în trei capitole (p. 407 555) celelalte dialecte
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de abia la începutul secolului XIII” (II, 404 urm.). Luând ca bază dacoromâna, Philippide prezintă în trei capitole (p. 407 555) celelalte dialecte ale limbii române sub aspectul particularităților gramaticale și lexicale, subliniind pe parcurs influențele străine asupra lor: greacă, slavă, albaneză, turcă, italiană și chiar veche germană, pentru ca în ultimul capitol (p. 555570) să vorbească de „învățăturile trase din istoria formelor limbii române pentru originea românilor”. Prin aceasta el ajunge din nou la încheierea că fonetica, formele și cuvintele limbii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
am asimilat în cursul veacurilor. Dar din punct de vedere lingvistic sântem un popor romanic și vorbim o limbă romanică” (p. 173 urm.). Din perceperea neevolutivă a istoriei limbilor, exprimată în privința românei prin aprecierea ei ca urmașă a latinei, în privința slavei și maghiarei prin aducerea lor din alte zone, a rezultat explicarea albanezei într-o nouă manieră și mai stranie. Se apreciază că această limbă este continuatoarea nemijlocită a limbii ilirilor menționați în zona respectivă de Herodot. În felul acesta este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuvânt care nu și-a găsit altă explicație]. E asemănarea pe care o prezintă adesea vocabularul nostru cu limba albaneză. Când cuvântul românesc prezintă aceeași formă și același înțeles cu cel albanez, iar originea lui nu e nici latină, nici slavă sau grecească, avem a face, foarte probabil, cu un împrumut din limba albaneză”. Și mai departe: „Când cuvântul albanez și cel român se aseamănă, fără însă ca forma lor sau considerații de ordin semantic să permită să le considerăm ca
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și celtice prin alani, iazici și celți, „după ce populația autohtonă se romanizase”. Astfel s-ar explica jupân „care se găsește sub forma zupan și žup la slavii occidentali sudici și la cei nordici, fără să poată fi explicat cu mijloace slave, cuvânt care este, după toată probabilitatea, de origine avară, ca și scrum, în timp ce cătun ar fi, ca și alb. katund, o moștenire autohtonă. Urmează împrumuturile din greacă. „Dacă nu venea cucerirea romană, afirmă Pușcariu, poporul trac (împreună cu geții și dacii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fi împrumutate din săsește sau din alte limbi” (Ib.). Privind lucrurile ca toți neogramaticii, S. Pușcariu afirmă că „slavii au exercitat asupra noastră cea mai masivă și mai îndelungată influență. Vocabularul nostru, continuă el, e atât de împănat cu împrumuturi slave, încât, din pricina lor, limba română se deosebește mult de celelalte limbi neolatine. Influența slavă a atins și înțelesurile cuvintelor vechi sau felul lor de a fi întrebuințate. Astfel floare înseamnă la noi și „culoare”, ca slavul cvět, a juca are
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
S. Pușcariu afirmă că „slavii au exercitat asupra noastră cea mai masivă și mai îndelungată influență. Vocabularul nostru, continuă el, e atât de împănat cu împrumuturi slave, încât, din pricina lor, limba română se deosebește mult de celelalte limbi neolatine. Influența slavă a atins și înțelesurile cuvintelor vechi sau felul lor de a fi întrebuințate. Astfel floare înseamnă la noi și „culoare”, ca slavul cvět, a juca are după slavul igrati, pe lângă sensul franțuzescului „jouer” și pe cel al lui „danser” etc.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
igrati, pe lângă sensul franțuzescului „jouer” și pe cel al lui „danser” etc., ceea ce constituie dovada unei conviețuiri îndelungate cu ei” (p. 273 urm.). După aceste afirmații, S. Pușcariu încearcă în fel și chip să diminueze rolul și valoarea elementelor aparent slave din limba română cu scopul de a apăra, în lipsa viziunii asupra limbii române ca limbă nouă sub toate aspectele, originea latină a acesteia: „Aspectul slav pe care i l dau limbii române cuvintele de origine slavă e mai mult o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și valoarea elementelor aparent slave din limba română cu scopul de a apăra, în lipsa viziunii asupra limbii române ca limbă nouă sub toate aspectele, originea latină a acesteia: „Aspectul slav pe care i l dau limbii române cuvintele de origine slavă e mai mult o afirmație impresionistă decât o realitate”; „Dealtfel nici nu trebuie să ne închipuim că înlocuirea elementelor lexicale latine prin cele slave (avena cu ovăz, avica cu gâscă, finis cu sfârșit, honor cu cinste, nudus cu gol, semita
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
originea latină a acesteia: „Aspectul slav pe care i l dau limbii române cuvintele de origine slavă e mai mult o afirmație impresionistă decât o realitate”; „Dealtfel nici nu trebuie să ne închipuim că înlocuirea elementelor lexicale latine prin cele slave (avena cu ovăz, avica cu gâscă, finis cu sfârșit, honor cu cinste, nudus cu gol, semita cu potecă etc.) s-ar fi întâmplat într-o anumită epocă de simbioză intensă cu slavii și de bilingvism româno-slav. Împrospătarea limbii cu cuvinte
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ovăz, avica cu gâscă, finis cu sfârșit, honor cu cinste, nudus cu gol, semita cu potecă etc.) s-ar fi întâmplat într-o anumită epocă de simbioză intensă cu slavii și de bilingvism româno-slav. Împrospătarea limbii cu cuvinte de origine slavă este un proces de lungă durată și înlocuirea termenului vechi prin cel nou a urmat după o epocă de coexistență a celor două cuvinte sinonime”; „Evident că intrarea în limbă a cuvintelor plug, sită, război (sau stative), brici de origine
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este un proces de lungă durată și înlocuirea termenului vechi prin cel nou a urmat după o epocă de coexistență a celor două cuvinte sinonime”; „Evident că intrarea în limbă a cuvintelor plug, sită, război (sau stative), brici de origine slavă nu înseamnă că românii au învățat de la slavi să lucreze cu instrumentele denumite de ele, căci dacă strămoșii noștri ar fi încetat în vreo epocă să are (a ara), să cearnă (a cerne), să țeasă sau să se radă, nu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
instrumentele denumite de ele, căci dacă strămoșii noștri ar fi încetat în vreo epocă să are (a ara), să cearnă (a cerne), să țeasă sau să se radă, nu s-ar fi păstrat nici verbele respective”; „Dacă cuvintele de origine slavă sunt atât de numeroase și atât de răspândite la noi, dacă influența slavă apare atât de des în sintaxă și în frazeologie, ea e aproape inexistentă în fonologie și morfologie”; „Influența slavă se manifestă mai mult cantitativ decât calitativ, ea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
epocă să are (a ara), să cearnă (a cerne), să țeasă sau să se radă, nu s-ar fi păstrat nici verbele respective”; „Dacă cuvintele de origine slavă sunt atât de numeroase și atât de răspândite la noi, dacă influența slavă apare atât de des în sintaxă și în frazeologie, ea e aproape inexistentă în fonologie și morfologie”; „Influența slavă se manifestă mai mult cantitativ decât calitativ, ea nu e la începutul, ci la sfârșitul epocii de formare a limbii române
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
păstrat nici verbele respective”; „Dacă cuvintele de origine slavă sunt atât de numeroase și atât de răspândite la noi, dacă influența slavă apare atât de des în sintaxă și în frazeologie, ea e aproape inexistentă în fonologie și morfologie”; „Influența slavă se manifestă mai mult cantitativ decât calitativ, ea nu e la începutul, ci la sfârșitul epocii de formare a limbii române și nu s-a exercitat numai în sens orizontal, prin simbioză de la popor la popor, ci în mare parte
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
străromână, apreciază Pușcariu, nu se poate constata nici o influență maghiară, iar în celelalte dialecte române nu găsim nici un împrumut din limba ungurească. Cele câteva cuvinte de origine ungurească la transdanubieni, ca arom. varoș sau cucie le-au venit prin mijlocire slavă” (p. 309). Este greu de imaginat cum o cincime din fondul de cuvinte vechi ale limbii române (a alcătui, a bănui, belșug, a cheltui, a făgădui, a locui, neam, labă, a mistui, oraș, pildă, șirag, a tăgădui, talpă, uliu, uriaș
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și prefix) mișcarea sau lăsarea în jos (spre, pe pământ sau pe ceva stabil), slobozirea, forțarea trecerii, sfârșitul; verbul καθιζω, κατιζω „a pune, a depune, a așeza, a face, a forța”, καταρασσω, καταραττω, „a arunca, a alunga, a răsturna”. În slavă: rs. katitĭ, kotitĭ „a răsturna, a demola”, iar katatĭsea, kotitĭsea, „a face pui”, bg. kotea se, „ib.”, în relație cu sl. kot „motan”, kotka „pisică”, sloven. kotiti „a naște, a făta, a depune (icre)”, sl. skot „vite”; lat. catulus „pui
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
orientale numai din latină a atras după sine șirul de falsuri menite să dea impresia unui întreg pe care să se poată baza cultura și educația: după ce se nasc în Iliria din latini, românii devin păstori nomazi și transhumanți; invazia slavă și bulgară a determinat o parte a populației macedoromâne să migreze spre nord, peste Dunăre, unde regiunile erau mai puțin locuite și le puteau oferi, „începând din secolul al VI-lea și al VII-lea, o oarecare siguranță” (p. 212
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]