8,833 matches
-
până la urmă a fost acoperit și dat uitării. Parcă și lumina s-a metamorfozat. Treptat gândurile mi-au oferit o paralelă cu societatea umană. În puzderia de oameni ce se perindă în această lume, asemenea firelor de nisip, unele chipuri strălucesc prin inteligența lor asemenea unor grăunțe nobile de nisip, altele generează o paletă de lumini asemenea curcubeului și, puține, poate prea puține au străluciri diamantine reîntorcând lumina către origini. Sunt asemenea spiritelor create care se înalță și se contopesc cu
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
poate prea puține au străluciri diamantine reîntorcând lumina către origini. Sunt asemenea spiritelor create care se înalță și se contopesc cu spiritul necreat. Aici îl pot plasa pe Ernst Haeckel acum, la aproape 90 de ani de la dispariția sa. A strălucit între biologii și filosofii timpului său. Sclipirile sale tind să fie acoperite de îmbulzeala gloatei. Noroc că, la cifre rotunde se mai scutură colbul sedimentat de vreme pe unele opere. Aș dori să-i dezvălui caratele luminii pornind de la frumoasele
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
colinda, care se bucură de bănuții oferiți, necesari la îndeplinirea unui vis: o mașinuță cu baterii. Dintre atîția copii, pe unul nu-l pot uita ușor. "Un colindător fantastic" (p. 161) era un copil al unui bețiv, o perlă care strălucea în noroiul unei vieți chinuite. Un copil care nu putea să îndrepte ce era strîmb, care vedea ce tatăl său nu putea să vadă. Aș fi vrut să-l mai întîlnesc pe acel omuleț în devenire dar, din păcate, existențele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fără să vrea. Închideam ochii să nu văd, dar nu după mult timp Diavolul își făcea iar lucrarea. Mergeam spre sat și, ca să fiu și mai necăjit, o fătucă jucăușă mă prinde de mînă. Mă uit în ochii ei care străluceau ca două diamante și apoi mă uit la ea de tot. Ca la un semn că am depășit orice măsură, ploaia s-a oprit brusc. Diavolul de fătucă chicotește: Știi de ce n-a venit Ileana? Păi... Da, cu Ilie, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
m-am născut, apare Tudor Dîmboc, un bătrîn trecut de opt decenii. Rămăsese acum, după ce Vasile Alistar și-a făcut bagajul, cel mai înțelept om din sat. Purta cu mîndrie acest titlu și suferea de boala vanității. Tudor dorea să strălucească în discuțiile cu oameni "deștepți". Cum eu trec drept un om deștept, mă atacă cu o bucurie nedisimulată. Între timp s-au adunat neamuri, vecini și o mulțime de curioși care doreau să mă vadă. Moș Tudor mă atacă frontal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Deci nu umblă cu țîțele goale? Ba da, moș Tudor. Umblă pușcă, da pușcă, pușcă. Ahh... Deci n-au nimic pe ele? Nu, absolut nimic. Doar cîteodată, cîte o frunză, dar nu prea mare! Asistența nu mai respiră și ochii strălucesc de curiozitate. Dar bărbații? Tot pușcă? Sigur, mai pușcă decît pușca. Ohh, ...Da cînd te întîlnești cu ei, se îmbracă? Pun o centură cu niște frănjurei, dar se vede tot. Oamenii rîd cu poftă și mulțumirea se citește pe fețele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
morții. La televizor se transmitea Slujba Învierii! Mare de oameni așteaptă lumina Învierii Domnului. Deodată Mitropolitul rostește: Hristos a înviat! Cu adevărat a înviat! strigă Victor triumfător. Fața se destinde și capătă trăsăturile întîlnite la icoanele noastre ortodoxe. Ochii îi strălucesc nefiresc și mereu răspunde Mitropolitului: Cu adevărat a înviat! Ciocnește ouă roșii. Radiază de fericire! A învins! Mai respiră oxigen și spune triumfător celor dragi: Ați văzut? Am învins! Hristos a înviat! Lara Lara moștenise o căsuță acoperită cu paie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
idilică a unei mahalale clasice, chiar dacă unele antene parabolice sfidează locul și timpul. În ciuda chestiilor de tot felul, criticabile în totalitate, simțeam un farmec aparte, aproape fascinant, venindu-mi mereu în minte Topîrceanu, Creangă, Eminescu și mulți alții, care au strălucit printre muritorii de rînd ai acestor locuri. Dintre cei care viețuiesc prin aceste periferii, unii se ridică tăcuți la înălțimi și apoi se întorc strălucind meteoric, uimind lumea pentru o fracțiune de secundă sau de veac. Spre deosebire de gobăile care scurmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aproape fascinant, venindu-mi mereu în minte Topîrceanu, Creangă, Eminescu și mulți alții, care au strălucit printre muritorii de rînd ai acestor locuri. Dintre cei care viețuiesc prin aceste periferii, unii se ridică tăcuți la înălțimi și apoi se întorc strălucind meteoric, uimind lumea pentru o fracțiune de secundă sau de veac. Spre deosebire de gobăile care scurmă în drum, nesimțite și total lipsite de respect pentru demnitarul ce le onora cu prezența sa, cîinii, ființe nobile, inteligente și grijulii cu teritoriul aferent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
bordei și iese cu o cutiuță acoperită cu catifea aurie. Am fost la Paris și am cumpărat un medalion pentru tine, pentru cînd nu voi mai fi pe acest pămînt, spune privind-o fix pe nevasta lui Cepoi. Cu ochii strălucind, atît din interes cît și din cauza vinului, femeia scoate o mulțime de "ah, oh!" și alte interjecții. Practic, tremură toată și își pune medalionul. Cum îmi stă? întreabă șters spre Cepoi. Ia nu te mai prosti! Zorzoane pentru indieni. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ăsta în viața lui, dar ce-a făcut dintr-o bicicletă este greu de spus. Bicicleta era idolul său, iubita sa, viața sa, preocuparea sa cvasipermanentă. Avea becuri, avea kilometraj, avea claxon, avea portbagaj, bidonaș, frîne. Tot ce era nichelat strălucea, tot ce era vopsea lucea de-ți lua ochii. Iar sus, în șa, trona Héctor, care mișca tacticos pedalele și privea pigmeii din jur cu măreție și simpatie. Copii se uitau la dulcea minune cu admirație și, mai ales, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Raul îi încolțise un gînd îndrăzneț și nu știa cum să-l facă cunoscut soției sale, Amanda. Într-o seară se plimbau cu toții prin parcul Revoluției. Alei îngrijite, flori veșnice, ficuși giganți, lampioane discrete și da, stele. Multe stele care străluceau misterios în depărtări ce înspăimîntă. Se țineau toți patru de mînă și simțeau unirea dintre membrii unei sacre familii. Raul strînge ușor mîna Amandei și aceasta îi răspunde cu un surîs cald, blînd. După un timp soțul rupe tăcerea, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
era realistă. Prin urmare familia Barrera se trezește că are mașină. Se înșeală puțin legea, dar uneori este cam greu să găsești alte scheme. O dată ajunsă mașina la Raul, acesta începe cu sîrg marea cosmetizare și o face... de-i strălucesc toate butoanele și piulițele. Cînd hodoroaga este gata de drum, se ia o mică vacanță și are loc prima ieșire a familiei Barrera. Copiii s-au lăudat la școală că va veni tăticul cu mașina după ei...Pornesc în aventură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nu le-ai cerut un act, ceva? Nu era treaba mea! Dar mașina, ce număr avea? Dar ce, asta-i treaba mea?! Au venit la revizie, ce treabă am eu? Chiar, señor López, ce treabă ai mata cu... Ochii îi strălucesc a interes. Mă privește și se agață de un pai: Nu-i așa, excelență? Era treaba mea să... Nu, nici vorbă! De ce să mă amestec? Transmitea prin satelit direct. Și telefon și internet și fax, toate ilegal. Fără nici un control
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Dar n-are, cred, bani de drum, spun să mă aflu în treabă. Am eu, se repede bătrînul lup de mare. Am eu niște economii. După cîteva zile îi transmit Ioanei mesajul. Are economii? întreabă ea și ochii se aprind, strălucind. Mda, mormăi jenat. După o săptămînă îi întîlnesc în parc. Merg la braț, veseli, rîd. Ioana este afectuoasă rău de tot cu moșneguțul ei. Ne salutăm. Oare cît l-or mai ține economiile, pentru a susține armonia româno-cubaneză? întreb pe sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
eroina acestei povestiri. Aquiles, soțul Aurorei, chiar era un om cuminte, la locul lui. Dar Aurora era cuprinsă de o gelozie bolnăvicioasă și nu era chip să te înțelegi cu ea. Aveau doi copii, un băiat și o fată, elevi străluciți la școală și, în general, se descurcau bine. Aquiles mai trecea pe la vecinul său la o cafea, la o parolă. Numai că vecinul avea o nevastă mai tînără și mai amabilă decît toate nevestele la un loc. Aurora punea placa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
din această vastă știință alesese "pronunția consoanei "s". Adică "s" la început, "s" la sfîrșit, "s" la mijloc, după "a", după "b" etc., și în sfîrșit, înaintea lui "a", înaintea lui "b" și tot așa. Teza de doctorat a fost strălucită. Dar a continuat să aprofundeze tema și după aceea. Are un reportofon, mic de tot, dar vechișor tare. Cum te aude că spui un "s", te și înregistrează, pe stradă, la slujbă, la operă, peste tot. Veronica avea doar o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
căci ea uimește pe vizitator. Dumnezeu s-o păstreze până la sfârșitul veacurilor.” - Vorbe frumoase spunea și turcul Evlia Celebi în 1659: „Nu-i chip s-o descrii cu limba sau cu pana. Fiind construită de curând pietrele de marmură poleită strălucesc și scânteie de parcă ar fi frunzele de pe un pergament iluminat.” - Eu aș mai aduga, mărite Spirit, că acum aici funcționează un atelier de pictură eclesială. - Pregătește-te acum de un drum mai lung, omule călător prin timp și spațiu. - Oricând
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
De reținut că goblizanul lui Mafteucă - era înalt cât o prăjină, ni se părea nouă, și spunea de fiecare dată : bă, eu vă dau mingea, da‟ să fiu ales primul la echipa ieșită la bătaie. Și era ales. Deși nu strălucea nici în atac - dădea de multe ori cu bățul pe lângă minge -, nici la fugă - alerga ca un cocostârc împiedicat - și nici la prins mingea în apărare. Care nu încăpeau la hoină, jucau bunghii. adică nasturii. (nu era complicat, dar mai
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
așa cum o atestă sensul denumirii sale grecești, amethystos - pentru că risipea beția ? Atît în Lumea Veche, cît și în Lumea Nouă, aurul este în mod evident elementul în care oamenii, de cum l-au descoperit, au văzut dătătorul de viață prin excelență. Strălucește ca soarele, iar proprietățile lui fizice și chimice îl fac inalterabil. În privința virtuților aurului domnește unanimitatea. Îi pomeneam mai adineauri pe indienii bororo, locuitori ai unei regiuni unde aurul se găsea din belșug, uneori aproape la suprafața pămîntului. Ei îl
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
readuce la opoziția dialectică dintre stabil și instabil de la care am plecat. În această privință, cuprul a jucat deseori un rol comparabil cu cel al aurului și argintului. Găsit în pepite sau în granule, aurul este imediat recognoscibil : e pur, strălucește din plin atunci cînd e adunat. La fel și cuprul atunci cînd se găsește în stare nativă, în care se pretează, ca și aurul, prelucrării prin ciocănire. Cel mai vechi aur cunoscut este cel care, în mileniul al cincilea înaintea
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
și negru, o culoare și nu oricare, și tonurile ce-o slăbesc ori Întăresc... O culoare deci și limitele Între care se află. Mărțișorul ia dintre acestea doar două: roșul și albul; o culoare și un ton, dar care o strălucește. O calitate și cantitatea. Să le nominalizez. Degradarea tradiției, prin adoptarea unor semnificații străine, a creat o falsă percepție, inversă chiar. Tradițional Însă, roșul e simbolul bărbăției. Îl găsim la romani și chiar astăzi la verișorii noștri indieni, la care
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
-nchine; Voi singuri străjuiți altarul Nădejdii noastre de mai bine. Frați buni ai frunzelor din codru, Copii ai mândrei bolți albastre, Sfințiți cu roua dimineții Țărăna plaiurilor noastre! Din casa voastră, unde-n umbră Plâng doinele și râde hora, Va străluci odată vremii Norocul nostru,-al tuturora. (Octavian Goga) Din documentele cercetate de noi prin arhivele la care am avut acces, înțelegem că pe bunii noștri înaintași nu-i prea interesa problema păstrării unei evidențe stricte a sufletelor satului. Ei erau
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
fost o vreme în care pe hotarul satului și pe luncă era risipă de cântece, care-l opreau pe om în loc să le asculte și să-l facă să vadă cu ochii minții, imagini demne de Coșbuc: Zările de farmec pline, Strălucesc în luminiș, Zboară mierlele-n tufiș, Iar din codri noaptea vine, Pe furiș. Care cu poveri de muncă Vin încet și scârțâind, Turmele se aud mugind, Iar flăcăii vin pe luncă, Hăulind. Cu cofița pe ndelete Vin neveste de la râu
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Nu te așeza că nu este voie, am oprit-o eu. N-a răbdat să nu pună mâna pe farfurii și pe tacâmuri. Din ce metal or fi de-au rezistat atât? Nu știu, însă metalele rezistă. Atunci or fi strălucit nu ca acum întunecate. Molipsindu-mă, am pipăit și eu un șervețel. Am simțit pânza aspră din care era făcut și părea prăfuit, nu atât de praful ca atare, ci de vreme. În față era o masă rotundă la care
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]