9,583 matches
-
FEMEILE PRIPP RĂMĂSESERĂ LA UN NIVEL PSIHOLOGIC MAI SCĂZUT DECÂT BĂRBAȚII PRIPP. ÎN CONSECINȚĂ ERAU CONSIDERATE CA UN FEL DE PIONI, CHIAR DE ELE ÎNSELE. POȚI AMINTI? O ÎNTREBĂ YISCHA AMENINȚĂTOR PE FEMEIE, ÎNTORCÂNDU-SE SPRE EA. \ OCEANUL, RĂSPUNSE EA TREMURÂND, CU O VOCE TRISTĂ. MÂLUL DE PE FUND. STÂNCILE DIN ADÂNCURI. PLAJELE FIERBINȚI ȘI IMPOSIBILITATEA DE A TE ASCUNDE DE SOARELE ARZĂTOR. \ RĂSPUNSURILE VĂ SATISFAC? ÎL ÎNTREBĂ YISCHA POLITICOS, ÎNTORCÂNDU-SE SPRE MARIN. ACESTA SE HOTĂRÎ BRUSC. Am nevoie de voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
DĂDU PE CEALALTĂ ÎNSOȚITORULUI EI. \ Una e a mea, spuse ea cu o voce tremurândă. YISCHA ÎI ÎNȘFĂCĂ HÂRTIA DIN MÂNĂ ȘI O CLIPĂ MARIN CREZU CĂ AVEA SĂ SE NĂPUSTEASCĂ ASUPRA EI, DAR SE STĂPÂNI. ÎL ANUNȚĂ CU VOCEA TREMURÂND ÎNCĂ DE MÂNIE: VA TREBUI SĂ VĂ LEGĂM LA OCHI, DOMNULE. Cei doi Prippi păreau ieșiți dintr-o colecție de măști, femeia având trăsături feline, iar bărbatul trăsături ceva mai umane, dar aducând destul de bine cu o vulpe sau poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
teama în neliniște. Își aminti că odată îl mai auzise pe Marele Judecător lăudând pe cineva la fel de exagerat. Persoana respectivă murise de câteva ore. "Trebuie să țin minte că se îndoiește de mine de când cu afacerea Trask", se gândi Marin tremurând. Întrebarea era: oare acest conducător ciudat își putea recăpăta încrederea în cineva după ce o pierduse o dată? DEOCAMDATĂ, STRÂNGERILE DE MÂNĂ SE TERMINARĂ. MARELE JUDECĂTOR PRINSE BRAȚUL LUI MARIN ÎNTRE DEGETELE LUI PUTERNICE. \ Domnilor, se adresă el celor de față, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
voi ocupa personal de afacere. \ PLĂNUISEM CA, ÎN CAZUL ÎN CARE NU M-AȚI FI SUNAT, SĂ IAU LEGĂTURA CU EXCELENȚA SA, MARELE JUDECĂTOR. \ ȚINE-MĂ LA CURENT CU NOILE EVENIMENTE, SPUSE MARIN FERM. CÂND AGĂȚĂ RECEPTORUL, ÎȘI DĂDU SEAMA CĂ TREMURA. RIVA ALLEN! OARE CE AFLASE EA ÎN TIMPUL CÂT STĂTUSE ÎN APARTAMENTUL LUI TRASK? SAU CÂT ZĂCUSE PE PODEA, CU MÂINILE ȘI PICIOARELE LEGATE, LÂNGĂ UN BĂRBAT DESPRE CARE CREDEA CĂ ESTE DAVID MARIN, CONDUCĂTOR DE GRUP ȘI CĂ ÎNTREȚINEA OARECARE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
MULT TIMP, NERVOS ȘI TULBURAT, NEPUTÂND SĂ DOARMĂ. NOAPTEA NU FUSESE IROSITĂ ÎN ZADAR. DESCOPERISE LEGĂTURI ÎNTRE EVENIMENTE CARE PĂREAU ABSOLUT INDEPENDENTE UNELE DE ALTELE. IAR DIN ACESTE LEGĂTURI SE DESPRINDEA UN SENS ÎNFRICOȘĂTOR. "DACĂ E ADEVĂRAT, ÎȘI ZISE EL TREMURÂND, ATUNCI TRASK ȘI CU MINE AM FOST CA DOI MIEI PIERDUȚI ÎN IMENSITATEA, ABATORULUI, FUGIND DE MĂCELAR." Obsedat încă de gândul că trebuia neapărat să ia o decizie, reuși în cele din urmă să-și închidă ochii obosiți. 35 PUȚIN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
își dăduse deja seama că i se întâmplase ceva. Simțea o panică la fel de intensă ca atunci când, legat de mâini și de picioare, văzuse raza luminoasă care țâșnea din ceasul de perete și se îndrepta spre el. Cu un efort deosebit, tremurând din tot corpul, se ridică în picioare. ― Ajutați-mă! se rugă el cu o voce îngroșată. Mâini puternice îl susținură și îl împinseră înainte. Își recăpătă luciditatea. Tremurul îi dispăru parțial din picioare. Îndepărtă mâinile care îl sprijineau și rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
grozăvii despre holericii respinși la [Turnu] Măgurele" de la primirea în țară pe motiv de carantinare, ei fiind "trimiși iarăși pe o corabie, fără scop"534. La fel, presa relatează "despre lipsa de hrană a convalescenților, despre frica doctorilor celor mari tremurând la telefon, pe când bolnavii pier fără căutare în lazarete". Este înregistrată și știrea că "față de halul lucrurilor la Turnu Măgurele, unde suspecții și agonizanții stau împreună, la același regim de foame, doamna Eliza I. Brătianu a înștiințat telegrafic pe Rege
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
din carne, e supus involuției. Era la fel ca atunci. Îmi venea și mie să mă îngrămădesc odată cu ei, să-i simt mai aproape, să le simt durerile, bucuria, împlinirile, eșecurile, lipsurile, să le simt viața. Am urcat liniștit, tremurând, transpirând, cu capul sus, dar în același timp, plecat. O mulțime de sentimente nemaiîntâlnite, nedescrise, au trecut prin inima mea. Eram eu fizic, psihic, și în același timp mă descompuneam ușor în zeci și zeci de particule ce se împrăștiau
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Mă contopeam cu ei și încercam să trec neobservat. Atâta timp cât nu am auzit șușoteli despre mine, lumea mea era încă acolo, într-o perfectă stare de mișcare, exact de unde o lăsasem. Nu se schimbase nimic, nici măcar eu, numai autobuzul. Îmi tremura sufletul când am urcat în el. Soarele fierbinte îmi însoțea discret boabele de transpirație pe care le strângeam ferit în șervețel. Încercam să nu mă uit disperat în jur și să fiu eu, acel eu, firesc, contopit cu universul din
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
și zâmbi să nu o vadă, apoi îi făcu semn pe ascuns. Îl liniști. Pentru câteva secunde muzica se înecă, dar țiganii o luară de la capăt la îndemnul mulțimii. Varvara îl trase pe Florin deoparte. Era bujor în obraji și tremura ca o frunză de plop de pe drumul din deal, ce foșea în bătaia vântului. -Nu știu cum faci, dar trebuie să mergem, trebuie să știu. - O să afle lumea, o să afle mamă-ta, ce zici tu, Varvară...Nu așa ne-a
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
plecă patronul, Janine simți frigul ce răzbătea din zidurile goale, spoite cu var. Nu știa unde să-și pună poșeta, unde să se așeze. Nu-i rămânea decât să se întindă pe pat sau să stea în picioare și să tremure de frig. Încremenise în mijlocul camerei, cu poșeta în mână, cu ochii țintă la un fel de ferestruică aflată sus, aproape de tavan, prin care se zărea cerul. Aștepta ceva, nici ea nu știa ce. Își simțea numai singurătatea, simțea frigul pătrunzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
va rămâne pentru totdeauna necunoscut dacă nu-i va răspunde pe dată. Da, pe dată, de asta era sigură! Se ridică încet și rămase neclintită, pândind răsuflarea bărbatului ei. Marcel dormea. O clipă mai târziu, nemaisimțind căldura patului, începu să tremure. Se îmbrăcă fără grabă, căutându-și hainele pe bâjbâite, la lumina slabă a felinarelor din stradă, care străbătea prin obloane. Cu pantofii în mână, se îndreptă spre ușă. Mai așteptă o clipă în întuneric, apoi deschise ușa încetișor. Clanța scârțâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
încât vru să se oprească. Cu o ultimă sforțare ajunse, nu se știe cum, pe terasă, lângă parapetul care-i apăsa acum pântecele. Răsufla greu și pe ochi i se pusese parcă o ceață. Fuga nu izbutise s-o încălzească, tremura din toate încheieturile. Dar nu trecu mult și aerul rece pe care-l sorbea gâfâind începu să curgă lin în ea. Tremura încă, dar începea să simtă o ușoară căldură în trup. Ochii ei văzură, în sfârșit, întinderile întunecate. Nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pântecele. Răsufla greu și pe ochi i se pusese parcă o ceață. Fuga nu izbutise s-o încălzească, tremura din toate încheieturile. Dar nu trecu mult și aerul rece pe care-l sorbea gâfâind începu să curgă lin în ea. Tremura încă, dar începea să simtă o ușoară căldură în trup. Ochii ei văzură, în sfârșit, întinderile întunecate. Nici o adiere, nici un zgomot nu tulbura singurătatea și tăcerea care o împresurau pe Janine. Arareori doar se auzea pocnetul înăbușit al pietrelor, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sfârșit a celor care trăiesc și care mor. Se oprea, după atâția ani în care alergase nebunește, fără țintă, izgonită de teamă. I se părea că și-a găsit rădăcinile, seva urca din nou în trupul ei, care nu mai tremura. Lipită cu tot pântecele de parapet, întinsă către cerul rotitor, aștepta ca în inima ei tulburată să coboare pacea și să se facă tăcere. Ultimele stele ale constelațiilor căzură în ciorchini, mai jos, pe cerul deșertului, și încremeniră. Atunci, lină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Stăpânește-te, nu mai ai mult de răbdat! Misionarul trebuie să vină în dimineața asta, sau diseară. Am auzit că-l însoțește o călăuză, poate călăresc amândoi pe aceeași cămilă. Voi aștepta, aștept, doar frigul, numai frigul mă face să tremur așa. Mai rabdă, sclav nemernic! De când mă știu tot rabd. Pe vremea când eram acasă, în satul acela din Masivul Central, lângă taică-meu, un necioplit, lângă maică-mea, o brută, și vinul, și supa cu slănină cea de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de aproape, se desena pe cer pădurea întunecată. Ploaia ușoară care udase drumul cu o oră mai devreme stăruia încă în aerul călduț, făcând și mai apăsătoare liniștea și nemișcarea acelui mare luminiș din inima pădurii virgine. Pe cerul negru tremurau stele încețoșate. Dar de pe celălalt mal se înălță un zăngănit de lanțuri și un clipocit înăbușit de ape. Deasupra barăcii, la dreapta omului care aștepta nemișcat, cablul se încorda. Un scârțâit surd începu să-l străbată, în timp ce dinspre fluviu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sudoare uleioasă și murdară îi acoperea obrazul cenușiu, prin barbă i se scurgeau șuvițe de salivă, o spumă neagră și uscată i se închegase pe buze. Încercă să zâmbească, dar, sub greutatea care-l țintuia locului, se vedea bine cum tremură din tot trupul. Numai în dreptul umerilor mușchii îi înțepeniseră într-un fel de spasm. Fratele, care-l recunoscuse pe d'Arrast, îi spuse doar atât: - A și căzut o dată. Și Socrate, răsărit nu se știe de unde, veni și-i strecură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
acum decât vreo douăzeci de metri de grupul care se îngrămădise în fața primăriei spre a-l vedea trecând. Totuși, pe neașteptate, se opri iar. Mâna lui d'Arrast se făcu mai grea. - Hai, bucătare, spuse el, mai ai puțin. Mulatrul tremura, saliva începu să-i curgă din gură, în timp ce sudoarea îi țâșnea prin toți porii. Încercă să răsufle adânc, dar se opri. Apoi porni iar, făcu trei pași, se poticni. Piatra îi alunecă pe umăr, crestându-i-l adânc, și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
primele străzi de pe povârnișul lunecos, umerii îi înțepeniseră cu totul. Se opri și ascultă. Era singur. Își potrivi bine piatra pe foaia de plută și coborî cu pași prevăzători, dar hotărâți, spre cartierul colibelor. Când ajunse, gâfâia și brațele îi tremurau în jurul pietrei. Grăbi pasul, sosi, în sfârșit, în mica piață, unde se înălța coliba bucătarului, alergă către ea, deschise ușa izbind-o cu piciorul și, cu o smucitură puternică, azvârli piatra în mijlocul încăperii, peste focul care mai pâlpâia. Și aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
credinței mele; te nasc într-o primăvară cu multe catedrale și-un singur altar te cheamă să te boteze, poduri de flori îți ilumină noaptea cărarea. Gura ta nevăzută mă ispitește și-n legea nescrisă, ascunsul învinge orice rugăciune ce tremură pe buze. Nu mă lăsa cu mâna întinsă ca o cerșetoare, vreau să fii al meu să-mi mistui setea de viață. Chiar dacă ar fi să dansez ultimul tangou al vieții, născut între cer și pământ, între ochiul soarelui și
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ninsori și ard, se scurg peste trupul meu. Evadez din iarna care abia acum începe și mă scurg ca o apă, peste focul din suflet, ce arde-n pustiu. Stare 3 Mi-e sufletul abur de căldură; fluturi se scaldă tremurând, zboară descătușați către lumină și aerul de neiertat al iernii îi transformă-n țurțuri, curgând doruri la streașina ochilor mei, neîncetat... Stare 4 timpul se scurge siluit de clipa singurătății... bogația clipei o simt atunci când, îmbrățișați, strivim timpul sub noi
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
de două ori pe săptămână, confirmă Poetul, potrivindu-și cravata lată, bordo, care ieșise peste haină. Un om plăcut și serviabil, de bună-credință. Fără strălucire, din păcate... Sticlele s-au tot golit, coborând la piciorul mesei ; degetele albăstrii ale fetei tremură, cerc, în jurul paharului, pe care îl strânge cu ambele palme. Tremură și umerii ei fragili, gâtul subțire și cald. — Sunt vechi prieten cu nevastă-sa, revine după un timp vocea afumată. — Doamna aceea distinsă, mai în vârstă decât soțul ? țopăie
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
bordo, care ieșise peste haină. Un om plăcut și serviabil, de bună-credință. Fără strălucire, din păcate... Sticlele s-au tot golit, coborând la piciorul mesei ; degetele albăstrii ale fetei tremură, cerc, în jurul paharului, pe care îl strânge cu ambele palme. Tremură și umerii ei fragili, gâtul subțire și cald. — Sunt vechi prieten cu nevastă-sa, revine după un timp vocea afumată. — Doamna aceea distinsă, mai în vârstă decât soțul ? țopăie, declanșat, studentul. Da, scenografa spectacolului. — Cum, asta e madam Hariga ? tresare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
neapărat clădirea, fie ea și uriașă, transparentă. Străzile, mai curând. Câmpul, întinderea nisipului, sau întinderea mării, cu soarele deasupra... Încercă, brusc, să înainteze. Vârfurile degetelor presau, dar picioarele nu se urniseră din loc. Nici brațele nu se mișcau. Umerii, doar, tremurau, ca și buzele, din cauza încordării. Ridică, totuși, mâna spre gât. Palpând pulsul stins al venelor. Degetele ei lungi încercuiră gâtul, tremurând, pe claviculă, ca niște șerpi subțiri, gălbui. Ar fi vrut să desprindă mâna, s-o întindă. Să apuce mânerul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]