8,137 matches
-
comuniști; noua libertate socială, de expresie, de călătorie și de asociere ne-a zăpăcit, cum era firesc, dar... ce s-a Întâmplat cu țările vecine nouă, de la Nord, cu care am Împărțit atâta amar de decenii cealaltă „libertate”, de a urî pe burghez, proprietatea, propria istorie și Apusul? Ce i-a făcut să se redreseze mai iute? Catolicismul, o mișcare de underground mai bine organizată - și, În fapt, reală, cum a fost formidabilul Solidarności! -, alte reflexe În istoria lor În ce
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
toată lumea, de a publlica câteva opuri de valoare. Să fie oare tirania mai generoasă cu talentele ce se nasc, in statu nascendi, cu tinerii debutanți În artele majore, precum romanul sau filosofia?! A, nu, bineînțeles că nu, și cu toții am urât-o tocmai pentru că Înăbușea orice tentație de individualizare, de exprimare majoră Într-un domeniu sau altul al vieții spiritului. Dar... e vorba, În esență, despre „blestemata” problemă a adaptării! Nu cumva, unii dintre noi tot Înverșunându-ne contra tiraniei și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
agățasem a fost spulberată de însăși natura ființei sale. Futilitatea ideii că a scăpa de prezența sa fizică ar fi făcut diferența era atât de patetică încât am petrecut acel prim an la Camden paralizat de anxietate și deprimare. Ceea ce uram cel mai mult la tatăl meu era faptul că durerea pe care mi-o provocase - fizică și verbală - constituia rațiunea în virtutea căreia devenisem scriitor. (Alt fapt: îl bătea și pe câinele nostru.) Cum nu credea absolut deloc în talentul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
la asta. (Ceea ce încă tot nu cred, în același timp neavând nici o îndoială asupra rațiunii conform căreia evenimentele ulterioare din Lunar Park s-au întâmplat ca atare - aceea de a fi funcționat ca un catalizator.) Ce altceva? Părinții ei mă urau. Chiar și după ce s-a dovedit că eram tatăl copilului, numele de familie al lui Jayne a rămas pe certificatul de naștere al copilului. Am început să port cămăși hawaiiene și să fumez trabucuri. Jayne va mai avea un copil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pentru a fi ignorate, mai ales după ce am înapoiat unele scenarii fără să fi produs modificările cerute, doar câteva note mâzgălite pe margini aiurea: „Nu prea bine“ și „Asta cred că e excelent“ și „Mai trebuie“ și ermeticul „L-am urât pe tata“. Scânteia care mă animase altădată se risipise în mare parte. Ce-aveam de gând asociindu-mă cu gangsteri și contrabandiști de diamante? Oare de ce cumpăram kilograme întregi? Apartamentul meu duhnea a marijuana și a vapori din drogurile gătite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am zgâit la el până ce s-a săturat, și-a lins o labă și a întins-o. Nu putea să mă sufere și știa că știu. Și-i plăcea că știam. Asta mă înnebunea: câinele știa că știam că mă urăște și-i plăcea. Când mi-am întors privirile la Jayne, mă fixa cu atâta speranță, o expresie care friza nebunia, încât am vrut să mă desprind primul. Dar atunci Jayne mă împinse cu blândețe, zicând: - Suntem invitați la Allen, duminică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o parte terciul de ovăz pe care Marta îl pusese în față - și se întinse spre cutia cu lapte de soia. Jayne uita mereu că Robby ura terciul de ovăz, ceva ce eu nu uitam niciodată, pentru că și eu îl uram. În cele din urmă a dat din umeri. - E în regulă. - Îndrumătoarea ne-a spus că dacă vrem ca un copil să ajungă la marile facultăți din Ivy League travaliul începe din clasa întâi, zise Jayne foarte firesc, probabil ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
De fapt chiar mai devreme, îi reaminti Marta. - Praf în ochi, scumpo, am oftat eu. N-o lăsa să ți-o tragă, soro. Robby chicoti brusc, spre satisfacția mea. Jayne se încruntă. - Nu mai face pe rapperul în prezența copiilor. Urăsc chestia asta. - Și eu o urăsc pe îndrumătoare, am zis. Știi de ce? Pentru că îți alimentează angoasale, scumpo. - Hai să lăsăm conversația asta acum, zise Jayne, spălându-se pe mâini în chiuvetă, cu gâtul foarte tensionat. Suntem aproape gata, copii? Încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
reaminti Marta. - Praf în ochi, scumpo, am oftat eu. N-o lăsa să ți-o tragă, soro. Robby chicoti brusc, spre satisfacția mea. Jayne se încruntă. - Nu mai face pe rapperul în prezența copiilor. Urăsc chestia asta. - Și eu o urăsc pe îndrumătoare, am zis. Știi de ce? Pentru că îți alimentează angoasale, scumpo. - Hai să lăsăm conversația asta acum, zise Jayne, spălându-se pe mâini în chiuvetă, cu gâtul foarte tensionat. Suntem aproape gata, copii? Încă mai eram șocat de programa lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
susținea ceafa. - Tocmai m-am întâlnit cu Alvin, zise ea. Am oftat. Alvin Mendolsohn era coordonatorul ei. Nu-l întâlnisem niciodată. - Și ce-a avut Alvin de spus? A oftat și ea. - „De ce îți irosești vremea cu asta?“ - De ce mă urăște atât de mult îndrumătorul tău? - Am câteva teorii. - N-ai vrea să mi le împărtășești? Îmi plimbam vârful degetelor în sus și-n josul antebrațului ei. I-am mângâiat ușor încheietura mâinii. - Crede că ești o parte a problemei. - Iisuse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
LA care au ceva de-a face cu tata, cred, și toți băieții ăia dispăruți de-acasă mă sperie de moarte și-mi declanșează conflictele astea psihice uriașe. Am făcut o pauză, în mijlocul perorației. O, și labradorul nostru crem mă urăște teribil. Am scos un oftat imens. Așa că am destule pe cap - mai slăbiți-mă. După care m-am întins după foaia pe care o ținea în mână: Dați-mi-o. O ținea ferm, scrutându-mă încruntată. Continuam să trag. Ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pereche de șosete Puma după care își încercă tenișii Nike. Televizorul era pe canalul WB și, stând în cadrul ușii, am văzut un film de desene animate cam deșănțat fu întrerupt de una dintre multele reclame pentru copii pe care le uram. Un băiat curățel și arătos, cu mâinile proptite în șoldurile lui zvelte, se uita sfidător în obiectiv emițând următoarele replici cu o voce seacă, subtitrate pe o bandă roșie ca sângele: „De ce nu ești milionar?“ urmată de „Nimic nu e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să-mi recâștig siguranța de sine. - Ai văzut pe cineva în mașina aia? am întrebat din nou, răsuflând la fel de greu. Robby mă fixă dezgustat, apoi reintră în casă. - Ești nebun! strigă el, înainte de a izbucni într-un plâns nervos. - Te urăsc! țipă el, vocea lui plină de siguranță, de certitudini. - Ce mașină? întrebă Wendy, cu ochii măriți, nu de frică, ci de o groaznică lipsă de încredere. - Mercedesul. Mașina care a trecut pe stradă. I-am arătat strada goală. - Domnule Ellis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am îndreptat spre ușa camerei lui Robby și am ezitat din nou înainte de a intra. Zgârieturile se aflau în continuare în partea inferioară dreapta și cineva ar fi trebuit să dea cu un strat de vopsea peste ele și (Te urăsc. De câte ori îi spusesem asta tatălui meu? Niciodată. De câte ori aș fi vrut să i-o spun? De mii de ori.) șoricelul dispăruse, mi-am spus mie însumi, fiindcă îl visasem, iar camera nu prezenta un singur detaliu sau indiciu sau ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
că am dat de el. Strânge informații despre băieți - Nadine respira adânc și înghițea aerul rapid - și face schimb de informații cu prieteni... - Chiar nu e treaba mea, Nadine. - Ba este, Bret. Și-ncă cum. - Cum așa, Nadine? Subit o uram pentru ceea ce-mi mărturisea și din nou am vrut să plec, dar n-am putut. A coborât vocea și s-a uitat în jur să vadă dacă nu cumva ne asculta cineva în întuneric, ca și cum ar fi existat un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
zâmbetul lui, încât aproape că am ieșit din cameră. Am dat să zâmbesc, dar atunci am realizat: băiatul juca teatru. Voia să-mi distragă atenția de la ceea ce apăruse pe monitor, iar acum juca teatru. Orice urmă a acelui strigăt „Te urăsc“ de noaptea trecută se topise și-mi venea greu să nu mă zgâiesc la el suspicios - dar cât din toate astea îmi aparținea și cât îi aparținea lui Robby? A urmat o liniște plină de semne de întrebare. - Salut, zise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Și în momentul acela am realizat tristul fapt că ești indiferent cât de mult te strădui nu poți ascunde adevărul de un copil la infinit și chiar dacă le spui adevărul și le expui faptele sincer și complet, ei tot te urăsc pentru asta. Criza de plâns a micuței Sarah s-a sfârșit la fel de brusc cum începuse atunci când Terby a piuit și și-a rotit capul spre mine, de parcă n-ar fi vrut ca această conversație să continue. Știam că Sarah activase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mai mare, dar și tu ar trebui să încerci să m-ajuți...vreau să mă crezi... - Totul s-a schimbat de când te-ai mutat cu noi. Murmura acum. Încerca să nu-și lase buzele să tremure. - Știu, știu. - Te-am urât. - Știu. - Și mă sperii. Ești nervos tot timpul. Nu suport. - Totul se va schimba. Mă voi schimba, bine? - Cum? De ce? Pentru ce? - Pentru că... Apoi am realizat de ce. Pentru că nimic n-o să meargă dacă nu mă schimb. M-am abținut să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
sentimente ale mele. Aurel George Stino Tot nu poți reuși să te așezi la Fălticeni? </citation> <citation author=”STINO Aurel George” loc=”(Fălticeni)” data =”(31.12.1969)” desc=”Cărți de vizită”> Cu cele mai călduroase mulțumiri pentru buna aducere aminte, urându-vă deasemenea Ani mulți fericiți cu sănătate și satisfacții. Felicitări și pentru generoasa idee de a aduna câte ceva din trecutul locurilor noastre . Virginia și A. G. Stino Cele mai bune urări de sănătate doamnei Varvara Dimitriu . Virginia și A.G. Stino </citation
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
te contacteze dar modest cum Îl cunosc, eu cred că nu a ajuns la tine. Îl apreciez mult, mă gândesc la eventualitatea inserării lui În ghidul bibliographic, dat fiind că acolo mai figurează și Dr. Posteucă, Andriu și Iețcu. Închei, urându-ți Împreună cu D-na un an nou fericit și liniștit și asigurându-te de gândurile albe ce nutresc pentru tine. Gh. T. </citation> <citation author=”TEMPEANU Virgil ” loc=”Buftea” data=”16 ianuarie 1969”> Stimate și prețuite domnule Dimitriu, Regret, că
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Se poate interveni la Edit. „Junimea” la Iași). I-am scris și d-lui Prof. Popa În această privință. Arătând omagiile mele Doamnei matale, salutări de la ai mei (inclusiv Schweitzer-Cumpăna, care a fost dumineca trecută la mine), Îți strâng mâna urând sănătate, al matale V. Tempeanu P.S. „Purinor”-ul n-a sosit Încă? Nici la noi n-au sosit Încă medicamentele trimise de nepotul nostru. </citation> <citation author=”TEMPEANU Virgil” loc=”Bft.” data=”9 aug. 1971”> Stimate și iubite domnule Dimitriu
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
român? Îi explic... Recunoaște că n-a știut multe lucruri. Faptul că nu aveam voie, până în ultimii ani ai perestroikăi gorbacioviste, să citim cărți românești i se pare o barbarie. Totuși, suferă că Rusia a ajuns ciuca bătăilor, că este urâtă și atacată de foștii „frați” de uniune, mai ales de intelectualii din republici, pentru că poporul simplu, a aflat ea, are puternice nostalgii sovietice. Îi propun să se întoarcă în Rusia și să pună umărul la democratizarea țării. Ia sugestia mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și îl foloseau, acest drept, cum puteau. Mulți occidentali și chiar mulți emigranți români își închipuiau starea populației sub tiranie ca o masă de indivizi triști și revoltați, purtând în cârcă o bandă de profitori și călăi pe care-i urăsc și disprețuiesc din răsputeri. Poate acest lucru s-a întâmplat, de exemplu, în Franța, în Parisul ocupat de nemți, și asta, probabil, pentru că ocupația a durat doar câțiva ani. Dar când lumea se „așterne” la o dominație de decenii, oamenii
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
tipul meu de debut, nevoia de prieteni, de grup literar, foamea, da, foamea de recunoaștere, de glorie. Știu, sunt unii artiști, din variile lor domenii ale artei și literaturii, care declară sus și tare, în numeroase interviuri și confesiuni, că „urăsc gloria, că scriu sau pictează doar pentru mulțumirea sufletească!...”. - ...Atunci de ce expui, de ce faci atâtea eforturi umilitoare ca să publici... ?! i-am întrebat pe unii dintre aceștia, dintre care unii s-ar putea să fie sinceri în naivitatea lor, iar alții
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ocărându-și auditoriul ("neam de viperă"), brutal cu discipolii săi ("nu voi m-ați ales pe mine, eu v-am ales pe voi"), sfătuindu-l pe unul să nu se ducă la înmormântarea părintelui său, recomandându-i altuia să-și urască familia, iute la mânie, tăios în replici, odios cu propria-i mamă ("Ce am eu a face cu tine, femeie?"), răutăcios cu cea care se arată bună cu el (mereu lângă cratiță, biata mea Marta), pe scurt, unul din acei
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]