74,167 matches
-
din cauza faptului că majoritatea țărilor nou-eliberate nu au reușit să intre într-un proces de dezvoltare prin modernizare, teoria modernizării a ajuns să fie aspru criticată, mai ales în „teoria dependenței”. Immanuel Wallerstein a lansat, pe această linie, „teoria sistemului mondial” (The Modern World-System): centrul (țările capitaliste bogate), periferia și semiperiferia. Teoriile marxiste au avut o influență enormă asupra sociologiei dezvoltării, mai ales asupra analizei statului colonial și postcolonial (vezi capitolul 3 și Robbins, apud Forsyth, 2005). La sfârșitul secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Forsyth, 2005). La sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul XX mișcarea comunistă a formulat un program cu totul diferit de dezvoltare socială națională, implementat prin revoluțiile comuniste și de către Uniunea Sovietică după câștigarea celui de-al doilea război mondial. Strategia comunistă a promovat o transformare planificată a societății capitaliste într-o societate socialistă. Este, fără doar și poate, experimentul de dezvoltare socială proiectată și planificată de o amploare fără precedent. Criza societăților comuniste prezintă un alt caz: reîntoarcerea de la
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mod special în cazul țărilor sever și cronic subdezvoltate în care fragilitatea sistemului economic oferă pentru majoritatea comunităților un deficit de oportunități de a se integra într-un proces global de dezvoltare. Complementar cu poziția marginală a economiilor în sistemul mondial al țărilor foste colonii se adaugă și sisteme politice corupte, orientate mai mult spre parazitarea resurselor interne, incapabile sau chiar neinteresate de a se angaja în programe de dezvoltare. Această situație creează paralizii, disperări colective, demoralizări. Este explicabil de ce multe
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
abordare „de jos în sus”: sprijinirea comunităților locale în scopul de a se dezvolta prin mobilizarea resurselor interne. Această strategie conține tacit un pesimism cronic. Ea nu are în vedere nici „așteptarea” ca economia de piață națională, integrată în economia mondială, să reprezinte o sursă sigură a dezvoltării și nici reforme structurale „de sus în jos”. În ceea ce privește această ultimă variantă, experiența câtorva decenii a generat o dezamăgire cu privire la incapacitatea sistemului politic corupt și frământat de conflicte interne de a promova o
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
esențiale ale acestei strategii sunt crearea unei coeziuni comunitare și cristalizarea capacității de cooperare. Nu este întâmplător că în centrul acestei strategii stă conceptul de capital social. După cum se poate observa, această paradigmă este diferită de paradigma societăților dezvoltate. Banca Mondială a mizat masiv pe această strategie de aplicat în țările foarte sărace. Ideea de bază este că dezvoltarea comunitară reprezintă o abordare strategică de însănătoșire și lansare a economiei în țările sărace. Sau, cel puțin, o modalitate de supraviețuire a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
această strategie de aplicat în țările foarte sărace. Ideea de bază este că dezvoltarea comunitară reprezintă o abordare strategică de însănătoșire și lansare a economiei în țările sărace. Sau, cel puțin, o modalitate de supraviețuire a comunităților sărace. Strategia Băncii Mondiale pare să conțină, de asemenea, până recent, o dezamăgire cu privire la capacitatea statului și a autorităților publice de a iniția asemenea procese de dezvoltare comunitară. Din acest motiv s-a preferat sistematic în anii trecuți utilizarea organizațiilor nonguvernamentale ca actori pricipali
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
control al finanțelor publice pentru a crește eficiența programelor sociale; un nou parteneriat public-privat s-a dovedit a fi productiv. „Marketizarea” unor servicii sociale s-a demonstrat a fi o cale de creștere a eficienței. Strategia neoliberală promovată de Banca Mondială și FMI în statele europene în tranziție, dominantă în anii ’90 și axată pe retragerea statului, s-a dovedit a fi o eroare, fiind ea însăși sursa principală a crizei economice și sociale cu care acestea s-au confruntat (Zamfir
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Din această perspectivă, elementele componente ale paradigmei sunt identificarea problemelor sociale și dezvoltarea unor programe de soluționare a lor. Câteva exemple de dezvoltare prin proiecte. Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) a fost inițiat după o strategie elaborată de Banca Mondială. Fondul este orientat spre satele sărace. Obiectivul său a fost atât susținerea soluționării unor probleme sociale care nu poate fi realizată în acele comunități prin resurse bugetare proprii (lucrări de infrastructură, dezvoltarea unor activități generatoare de venit și de servicii
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
probleme. Dar și partidul de guvernământ se poate simți liber să depășească rezistențele interne datorită apariției presiunilor interne sau externe ale unor factori care au poziții de putere: instituțiile internaționale care condiționează acceptarea autorității lor de avantaje internaționale (FMI, Banca Mondială, Uniunea Europeană) sau mișcări populare puternice. e) Creșterea presiunilor interne - mass-media reprezintă un factor foarte important de presiune. Organizațiile nonguvernamentale - sindicatele, asociațiile patronale profesionale, cultele - pot exercita, de asemenea, presiuni de trecere a unor probleme în stare manifestă. Teorema 2: Trecerea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
diferitelor explicații, în lipsa altora mai ușor de înțeles. Iată câteva exemple. Isteria identificării vrăjitoarelor care a cuprins secole de criză este un caz paradigmatic. Un alt exemplu este antisemitismul ideologiei hitleriste. Criza profundă care a cuprins Germania după primul război mondial, accentuată de criza economică din 1929-1933, a generat o stare colectivă de anxietate și frustrare. Era nevoie de identificarea problemelor-cauză cu care se confrunta societatea germană. Evreii, țiganii, amestecul raselor sunt promovate drept cauzele crizei sociale. Soluția care decurgea dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
aprecia: „Calea progresului social nu poate fi deschisă pentru noi decât prin realizarea unei adevărate democrații rurale românești” (1907-1908/1996, p. 74). Sunt cuprinse aici principalele idei poporaniste care au constituit nucleul doctrinar al viitoarei sociologii țărăniste, de după primul război mondial: teza „formațiunii sociale deosebite” a societății românești, întemeiată pe un autentic „intermundium” țărănesc, concepția structurii necapitaliste a economiei agrare familiale, teza trăiniciei gospodăriei familiale țărănești și a superiorității ei față de cea capitalistă, idealul antiindustrialist, ideea programatică a cooperației necapitaliste. La
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
după 1871 se datorează, în mare măsură, pleiadei de oameni politici, economiști, publiciști, scriitori și diplomați care au fost, toți, profesori sau studenți ai acestor instituții. În același fel a procedat și Germania, care, după înfrângerea catastrofală din primul război mondial, a înființat o universitate pentru științele politice - Hochschule fur Politik. Ce a reținut Dimitrie Gusti din aceste exemple? El a sesizat că preocuparea principală a popoarelor ce trec prin perioade de crize adânci constă în „răspândirea culturii politice serioase și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
din 1923) și noile constituții europene, doctrinele partidelor politice, politica externă, viața socială a României după război, capitalismul în viața socială, orașul și satul, politica culturii, experiența politică și socială contemporană, federalizarea statelor europene în cadrul internaționalismului constructiv, influența depresiunii economice mondiale în România și altele; încurajarea cunoașterii și tratării comparative a problemelor societății românești cu cele ale societăților europene, dat fiind faptul că România întregită trăia într-o nouă constelație social-politică a Europei, „cu care va trebui să fie solidară”; spiritul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Social Român”, România Socială, nr. 3-4. Lovinescu, E., 1924/1972, Istoria civilizației române moderne, Editura Științifică, București. Madgearu, V., 1936, Agrarianism. Capitalism. Imperialism. Contribuțiuni la studiul evoluției sociale românești, Editura Bucovina, București. Madgearu, V., 1940, Evoluția economiei românești după războiul mondial, ISSR, București. Manoilescu, M., 1942, Rostul și destinul burgheziei românești, Editura Cugetarea, București. Mărginean, I., 1989, „Modernizarea structurilor socio-ocupaționale și profesionale”, în I. Drăgan, C. Atanasiu (coord.), Structura socială a României socialiste, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Mihăilescu, I., 1989
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
proces de durată (lengthy process): este o schimbare evoluționară, nu revoluționară. Prima critică a teoriei modernizării ca tranziție de la tradițional la modern Alvin J. So consideră că teoriile modernizării „au fost formulate ca un răspuns la noul rol de conducător mondial pe care și l-a asumat SUA după al doilea război mondial” (So, 1990, p. 36). În viziunea aceluiași autor, implicațiile politice ale paradigmei de gândire propuse de teoriile modernizării sunt, în principal, două: legitimarea ordinii asimetrice a „relațiilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
critică a teoriei modernizării ca tranziție de la tradițional la modern Alvin J. So consideră că teoriile modernizării „au fost formulate ca un răspuns la noul rol de conducător mondial pe care și l-a asumat SUA după al doilea război mondial” (So, 1990, p. 36). În viziunea aceluiași autor, implicațiile politice ale paradigmei de gândire propuse de teoriile modernizării sunt, în principal, două: legitimarea ordinii asimetrice a „relațiilor de putere între societățile tradiționale și moderne”; ideea societăților-lider și a legitimității rolului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
rând, munca din periferie încorporează mari impozite, a căror valoare este externalizată în schimburile cu metropola, fiind pierdută, astfel, pentru societățile locale din „periferie”. Să sintetizăm, în fine, ipotezele lui Frank, urmând îndeaproape sinteza lui Alvin J. So: „În contrast cu metropolele mondiale care nu sunt satelitul nici unui alt oraș, dezvoltarea metropolelor naționale e limitată de statusul lor de sateliți”; „sateliții” cunosc dezvoltarea cea mai puternică atunci când legăturile lor cu metropola sunt cele mai slabe (de exemplu, America Latină a cunoscut o industrializare autonomă
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
naționale e limitată de statusul lor de sateliți”; „sateliții” cunosc dezvoltarea cea mai puternică atunci când legăturile lor cu metropola sunt cele mai slabe (de exemplu, America Latină a cunoscut o industrializare autonomă în perioada izolării temporare cauzate de criza primului război mondial și de marea depresie economică în metropolele lumii în anii ’30); când metropola iese din criză și restabilește legăturile investiționale și comerciale, atunci ea „reîncorporează sateliții în sistem și industrializarea anterioară a acestor țări este înfrânată. De exemplu, noile industrii
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
anii ’30); când metropola iese din criză și restabilește legăturile investiționale și comerciale, atunci ea „reîncorporează sateliții în sistem și industrializarea anterioară a acestor țări este înfrânată. De exemplu, noile industrii japoneze au suferit consecințe adverse americane după primul război mondial, ceea ce a dus la inflații, probleme de balanță de plăți și dificultăți politice”; „Regimurile care sunt cele mai subdezvoltate azi și mai feudale sunt cele ce-au avut cele mai strânse legături cu metropola în trecut” (So, 1990, p. 96
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
simboliza cultul ancestral. Standardele serviciului familial față de casa negustorului erau foarte ridicate, rivalizând cu cele ale samurailor. Conduita leneșă, extravaganța sau lipsa de onestitate erau condamnate. Declinul afacerilor le aducea rușine strămoșilor.” (apud So, 1990). Dezvoltarea în lumina teoriei sistemului mondial modern Dezvoltare sau expansiune. Centru-periferie Wallerstein explică dezvoltarea ca proces corelativ al nașterii și expansiunii sistemului mondial modern, astfel încât dezvoltarea și subdezvoltarea par a fi fețele unuia și aceluiași proces: expansiunea sistemului capitalist modern. Acesta se naște și se mondializează
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Conduita leneșă, extravaganța sau lipsa de onestitate erau condamnate. Declinul afacerilor le aducea rușine strămoșilor.” (apud So, 1990). Dezvoltarea în lumina teoriei sistemului mondial modern Dezvoltare sau expansiune. Centru-periferie Wallerstein explică dezvoltarea ca proces corelativ al nașterii și expansiunii sistemului mondial modern, astfel încât dezvoltarea și subdezvoltarea par a fi fețele unuia și aceluiași proces: expansiunea sistemului capitalist modern. Acesta se naște și se mondializează, doar că mondializarea sistemului nu înseamnă și mondializarea dezvoltării. Din contră, expansiunea sistemului aduce după sine o
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
expansiunea sistemului aduce după sine o stratificare a lumii în centre, semiperiferii și periferii, astfel că același proces care aduce dezvoltarea unora determină subdezvoltarea altora. Teoria a urmat o deplasare a accentului de pe preocuparea pentru cercetarea nașterii și expansiunii sistemului mondial modern pe cea dedicată analizei sociologice a „semiperiferiilor”. În lumina teoriilor mondialiste, dominante în toată epoca modernă sunt nu procesele de dezvoltare, ci procesele de stratificare a lumii, însoțite de o subdezvoltare regională ca fenomen corelativ dezvoltării globale a sistemului
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sistemului nu înseamnă deci și dezvoltarea părților; din contră, aceasta antrenează o masivă subdezvoltare în ariile concentrice ale zonei nucleare numite și centrul sistemului. Dezvoltarea este maximă în centru, relativă în semiperiferie și devine subdezvoltare în periferia sistemului. Teoria sistemului mondial este deci o teorie a stratificării mondiale a societăților în „centre”, „semiperiferii” și „periferii”. Trăsătura distinctivă a noului sistem vizează unificarea unei „economii mondiale” cu o nouă „civilizație” („tehnologia capitalistă”). Această unificare reprezintă principala mutație capabilă să prevină transfigurarea noii
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
din contră, aceasta antrenează o masivă subdezvoltare în ariile concentrice ale zonei nucleare numite și centrul sistemului. Dezvoltarea este maximă în centru, relativă în semiperiferie și devine subdezvoltare în periferia sistemului. Teoria sistemului mondial este deci o teorie a stratificării mondiale a societăților în „centre”, „semiperiferii” și „periferii”. Trăsătura distinctivă a noului sistem vizează unificarea unei „economii mondiale” cu o nouă „civilizație” („tehnologia capitalistă”). Această unificare reprezintă principala mutație capabilă să prevină transfigurarea noii „economii mondiale” (cea nord-europeană) în imperiu, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Dezvoltarea este maximă în centru, relativă în semiperiferie și devine subdezvoltare în periferia sistemului. Teoria sistemului mondial este deci o teorie a stratificării mondiale a societăților în „centre”, „semiperiferii” și „periferii”. Trăsătura distinctivă a noului sistem vizează unificarea unei „economii mondiale” cu o nouă „civilizație” („tehnologia capitalistă”). Această unificare reprezintă principala mutație capabilă să prevină transfigurarea noii „economii mondiale” (cea nord-europeană) în imperiu, așa cum s-a întâmplat cu celelalte „economii mondiale” din istoria universală. Vom urmări pe acest ax teoria lui
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]