74,167 matches
-
mondială europeană este prima care a evoluat spre un sistem mondial nonimperial, diferit de imperii, adică bazat pe o piață mondială, nu pe tribut ca mijloc de extragere a surplusului. Aceasta nu exclude însă ideea coexistenței economiei mondiale și imperiilor mondiale cel puțin în epoca modernă timpurie. În plus, este posibil ca dinamismele imperiale să supraviețuiască în anumite state, dar, de regulă, acestea sunt supracoordonate (învăluite) de dinamismele „economiei mondiale”. „Statele centrale” luptă împotriva altor „state centrale”, acționând, astfel, ca niște
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
surplusului. Aceasta nu exclude însă ideea coexistenței economiei mondiale și imperiilor mondiale cel puțin în epoca modernă timpurie. În plus, este posibil ca dinamismele imperiale să supraviețuiască în anumite state, dar, de regulă, acestea sunt supracoordonate (învăluite) de dinamismele „economiei mondiale”. „Statele centrale” luptă împotriva altor „state centrale”, acționând, astfel, ca niște „imperii mondiale”. Asemenea „războaie imperialiste” au marcat relațiile dintre Spania, Olanda, Franța și Anglia în raport cu operația de „cucerire a ariilor periferice”. În consecință, ele tind să fie prinse în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
puțin în epoca modernă timpurie. În plus, este posibil ca dinamismele imperiale să supraviețuiască în anumite state, dar, de regulă, acestea sunt supracoordonate (învăluite) de dinamismele „economiei mondiale”. „Statele centrale” luptă împotriva altor „state centrale”, acționând, astfel, ca niște „imperii mondiale”. Asemenea „războaie imperialiste” au marcat relațiile dintre Spania, Olanda, Franța și Anglia în raport cu operația de „cucerire a ariilor periferice”. În consecință, ele tind să fie prinse în cercul vicios al creșterii cheltuielilor militare și guvernamentale, al presiunilor spre impozitare și
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
din sud” (Randall, 1988, p. 95). Dezvoltare sau expansiune? Cicluri globale, faze, hegemonii. Trenduri metropolitane și trenduri periferice Modelul lui Wallerstein ne spune că toate aceste procese se desfășoară în cicluri globale, „operând nu în interiorul statelor, ci la nivelul sistemului mondial global”. Ideea sa este că există cicluri-perechi de câte 150 de ani. În termeni tehnici, Wallerstein asimilează aceste cicluri așa-numitelor „cicluri Kondratieff” sau „valuri de lungă durată”, care sunt alcătuite din câte două faze, desemnate prin „A1 și B1
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
economică. (Randall, 1988, p. 97) De prisos să spunem că hegemonia Spaniei s-a încheiat prin două mari războaie: naval și al textilelor. Cât privește perioada 1600-1750, ea este dominată de imperiul maritim olandez, când Amsterdamul a devenit „centrul financiar mondial”. Olanda a fost atunci un „centru” în toate sensurile (nivel de urbanizare, știință, artă, filosofie). Acum creează Spinoza, Rembrandt, Descartes. Prin urmare, „perioada” de expansiune a unui „centru” înseamnă și perioada de expansiune a unui mare oraș, astfel încât succesiunea celor
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
să observăm că mișcarea „culturii metropolitane” nu ascultă de ciclurile economice. Este adevărat că marea culminație a culturii franceze aparține „ciclului economic franco-olandez”. Atunci apar și Descartes, și Pascal. Dar e tot atât de adevărat că Parisul nu va mai părăsi scena mondială, pe care o va domina în tot secolul al XIX-lea, până prin anii ’30, adică încă un sfert de secol XX. Prin urmare, ciclul metropolitan parizian durează încă circa 150 de ani după ce hegemonismul francez încetează. Oricum, e de reținut
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de reținut că fiecare asemenea ciclu economic a fost urmat de „războaie ale declinului”, care au ruinat temporar economia europeană: războiul de 30 de ani (între 1630 și 1650), războaiele napoleoniene și Revoluția Franceză (1792-1815), primul și al doilea război mondial (1914-1918, 1939-1945), care a încheiat hegemonia britanică și a ridicat SUA la rolul de lider al statelor metropolitane. Ne aflăm, iată, în situația de a constata o deosebire notabilă între cele trei arii. Wallerstein apreciază că o asemenea stratificare a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
statelor metropolitane. Ne aflăm, iată, în situația de a constata o deosebire notabilă între cele trei arii. Wallerstein apreciază că o asemenea stratificare a fost determinată nu de un ansamblu de cauze „monumentale”, ci un sistem de „mici diferențe”. Stratificarea mondială pune în discuție „un principiu general conform căruia, în cadrul unei interacțiuni sociale, micile diferențe inițiale sunt întărite, stabilizate și, cu timpul, devin tradiționale” (Wallerstein, 1990, p. 131). A.G. Frank subliniază acest lucru încă și mai răspicat: Dezvoltarea și subdezvoltarea economică
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Wallerstein, 1990, p. 131). A.G. Frank subliniază acest lucru încă și mai răspicat: Dezvoltarea și subdezvoltarea economică sunt cele două fețe ale aceleiași monede. Amândouă sunt consecința necesară și reprezintă forme de manifestare contemporană a contradicțiilor interne proprii sistemului capitalist mondial” (apud Wallrstein, 1990, p. 131). Expansiunea implică deci, în mod necesar, o dezvoltare inegală și curiozitatea acestui sistem este că însăși coeziunea lui presupune, se bazează, în ultimă instanță, pe acest fenomen de dezvoltare inegală, adică pe o stratificare a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Wallrstein, 1990, p. 131). Expansiunea implică deci, în mod necesar, o dezvoltare inegală și curiozitatea acestui sistem este că însăși coeziunea lui presupune, se bazează, în ultimă instanță, pe acest fenomen de dezvoltare inegală, adică pe o stratificare a economiei mondiale în centre, semiperiferii și periferii; în interiorul ariei centrale pe o diferențiere între state, în cadrul statelor între regiuni, iar în cadrul regiunilor între oraș și zona rurală etc. Bibliografie So, A.Y., 1990, Social Change and Development, Sage Publications, Newbury Park. Bădescu
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și Enciclopedică, București. McClelland, D., 1964, „Bussiness Drive and National Achievement”, Monthly Review, 37, pp. 1-10. Schumpeter, J., 1968, Sociology and Imperialism, Cleveland. Sweezy, Paul M., 1968, The Theory of Capitalist Development, Monthly Review Press, New York. Wallerstein, Immanuel, 1990, Sistemul mondial modern, traducere de I. Bădescu, D. Abraham, M. Ghibernea, Editura Meridiane, București. Wolff, Richard D., 1970, “Modern Imperialism: The View from Metropolis”, American Economic Review, 60, nr. 2, mai, p. 225. O viziune globală a dezvoltării sociale Mircea Malița Elena
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
neoficială, de studiu al schimbărilor sociale și al impactului global al acestora. În acest scop, obiectivele erau: pe de-o parte, identificarea celor mai relevante probleme cu care se confruntă omenirea, pentru a le analiza din perspectiva globală a problematicii mondiale și pentru a formula posibile scenarii ale viitorului societăților umane; pe dealtă parte, comunicarea existenței acestor probleme atât la nivelul celor mai importanți factori de decizie, cât și la nivelul publicului în general. Trei principii complementare guvernează, de la bun început
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de tip holistic, cu intenția unei înțelegeri profunde a naturii problemelor contemporane în toată complexitatea lor - cuprinzătoarea gamă a problemelor globale (de ordin politic, social, economic, tehnologic, ecologic, psihologic, cultural) a fost desemnată de Clubul de la Roma cu termenul problematica mondială (the world problematique). identificarea și analiza problematicii mondiale dintr-o perspectivă interdisciplinară și pe termen lung focalizată pe acele politici sociale ce au un impact hotărâtor inclusiv asupra generațiilor viitoare (întrucât Clubul a realizat că tocmai o asemenea perspectivă este
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a naturii problemelor contemporane în toată complexitatea lor - cuprinzătoarea gamă a problemelor globale (de ordin politic, social, economic, tehnologic, ecologic, psihologic, cultural) a fost desemnată de Clubul de la Roma cu termenul problematica mondială (the world problematique). identificarea și analiza problematicii mondiale dintr-o perspectivă interdisciplinară și pe termen lung focalizată pe acele politici sociale ce au un impact hotărâtor inclusiv asupra generațiilor viitoare (întrucât Clubul a realizat că tocmai o asemenea perspectivă este neglijată de guvernele și factorii de decizie preocupați
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de oameni de știință și economiști europeni. Grupul - ulterior Club - se autodefinea ca „grup de cetățeni ai lumii care împărtășesc aceleași preocupări pentru viitorul omenirii și care acționează ca un catalizator în stimularea dezbaterilor publice, a cercetării și analizei problematicii mondiale, precum și a aducerii acestei problematici îndeosebi în atenția factorilor de decizie”. Inițial, sub aspectul organizării, acest grup își merita pe deplin numele de „club”: domnea o informalitate totală - Clubul nu avea statut, sediu, buget și structură internă, iar toți membrii
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dată având în centru nu atât problematica globală, cât problemele regionale (ca, de pildă, în reuniunile Alger, Punta del Este, Kuala Lumpur) sau teme de actualitate. În aceste Rapoarte, problemele sociale erau permanent prezente, dar nu erau desprinse din „problematica mondială”. Ele nu se situau sub semnul unei discipline sau a unui domeniu de cunoștințe. Astfel, Raportul No Limits to Learning, (Bothin, Elmandjira, Malița, 1978) nu era considerat un studiu strict asupra educației, ci unul relevant pentru cultură, economie și societate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
unul dintre aspectele esențiale în procesul dezvoltării sociale. Ignoranța - sinonimă în perioada contemporană cu absența învățării permanente - a fost, invariabil, identificată ca un obstacol major grav atât în extinderea erei cunoașterii, în dezvoltarea socială, cât și în combaterea în plan mondial a sărăciei (care, la rândul ei, nu permite nici măcar inițierea procesului cunoașterii, deci nici dezvoltarea socială - cerc vicios). Era cunoașterii și globalizarea (în curs, progresivă, tot mai accelerată - deci un proces global de al cărui caracter inevitabil și ireversibil trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
negative ale comunismului ca regim politic, măcar atâta vreme cât socialismul, ca mod de organizare a vieții economice și sociale, asigura o creștere semnificativă a nivelului de trai al populației. Acest ritm a fost ridicat în primele decenii de după al doilea război mondial, mai ales ca urmare a industrializării și urbanizării extensive a societăților mai înapoiate din Est (URSS, România, Bulgaria, Polonia, Iugoslavia) și a recuperării pierderilor provocate de război în Germania de Est, Cehoslovacia și Ungaria. În momentele de criză declanșate în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
a Occidentului dezvoltat, denumită în prezent „globalizare”, care conduce la o nouă creștere a bunăstării populației din societățile capitaliste, dezvoltate și democratice, la restructurarea profundă a societății de tip occidental și, în paralel, la o restructurare la fel de profundă a economiei mondiale. Societățile socialiste se dovedesc incapabile să „țină pasul” cu dinamica occidentală. Cauzele sunt multiple, dar cele mai importante sunt de natură politică - noul tip de societate dezvoltată transformă categoriile sociale care reprezintă baza politică a comunismului în clase sociale minoritare
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
să rezolve două noi probleme. Întâi, pe cea a expansiunii în civilizații necapitaliste, denumită în prezent „globalizare”. Apoi, pe cea a tranzițiilor. Soluțiile consacrate istoric reprezintă două etape succesive ale unui singur proces: expansiunea organizării capitaliste a societății la nivel mondial. Globalizarea poate fi considerată un fenomen nou, specific ultimelor decenii (Crafs, 2000), sau, dimpotrivă, doar o formă nouă a istoricului proces de expansiune capitalistă (Wallerstein, Cleese, 2002). Din perspectiva capitalistului, ea este însă rezultatul unei strategii de combinare a unei
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
ale capitalismului din țările Europei continentale în opoziție cu cele din Statele Unite și Marea Britanie, dublată de „disputa globalizării”, disputa politică din jurul celei „de-a treia căi”, în variantă americană (Clinton, 2002) sau în variantă britanică (Blair, 2001), disputa din jurul „guvernării mondiale” (Rasmussen, 2003; Socialist International, 2003), opuse autoreglării pieței mondiale - toate aceste incertitudini legate de capitalismul viitorului au împiedicat intelectualitatea occidentală să cadă de acord asupra unui model de „capitalism bun”. În plus, în vreme ce comunismul a fost o problemă globală de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
cele din Statele Unite și Marea Britanie, dublată de „disputa globalizării”, disputa politică din jurul celei „de-a treia căi”, în variantă americană (Clinton, 2002) sau în variantă britanică (Blair, 2001), disputa din jurul „guvernării mondiale” (Rasmussen, 2003; Socialist International, 2003), opuse autoreglării pieței mondiale - toate aceste incertitudini legate de capitalismul viitorului au împiedicat intelectualitatea occidentală să cadă de acord asupra unui model de „capitalism bun”. În plus, în vreme ce comunismul a fost o problemă globală de primă însemnătate, postcomunismul a fost repede catalogat ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
alt tip de abordare a tranziției postcomuniste. Și nu este deloc întâmplător că începuturile acestei noi abordări apar tocmai la nivelul instituțiilor internaționale însărcinate cu gestionarea - între altele - a tranziției postcomuniste (Stiglitz, 1999). Era necesară autoritatea unei instituții precum Banca Mondială pentru a legitima o astfel de schimbare de abordare. Este suficient de radicală pentru a o considera o schimbare de paradigmă. În esență, ea constă în înlocuirea paradigmei „îndepărtării de comunism” cu paradigma „binefacerilor capitalismului”, care impune ca măsură a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
și mai ales a viabilității sale în viitor permite prospectarea contextului social din care țara noastră urmează să facă parte, precum și identificarea modalităților prin care țara noastră se poate articula direcțiilor europene. După căderea regimului comunist, suportul acordat de Banca Mondială țărilor din Europa de Est a fost orientat mai ales spre influențarea politicii într-o direcție rezidualistă concentrată asupra privatizării. Responsabilitățile asumate de aceste țări prin negocierile de aderare la Uniunea Europeană au condus la reducerea acestor tensiuni prin concentrarea eforturilor asupra construirii
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
anii ’80-’90 au privilegiat factorii tehnici și financiari și planificarea „din birou”, mai degrabă decât înțelegerea factorilor sociali și culturali prin contactul direct (deși uneori minimal) cu comunitățile-țintă. O conferință recentă ce a reunit economiști de vârf ai Băncii Mondiale (Culture and Public Action, iunie 2002) și câțiva dintre cei mai cunoscuți antropologi (Arjun Appadurai, Steven Gudeman, Mary Douglas, Keith Hart) a stabilit un dialog real între două discipline cu presupoziții, metode de cercetare și implicații practice foarte diferite. Antropologii
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]