25,860 matches
-
a nopții. aerul oval din bazilica San-Marco mirose straniu a singurătate, mozaicurile ard, arzând și timpul printre îngerii spălăciți de-atâta trecut, născător de zei; statui de zăpadă ne privesc chiorâș că pe niște intruși barbari printre candelabre de cer albastru; cineva care-și calcă pe umbră ne avertizează că e timpul să părăsim cetatea melancoliei... că un Diogene orb, calc peste gropile întunericului pe niște rigole de frunze străvezii pe unde curge luna,ca un râu galben, pește lagunele Veneției
CETATEA MELANCOLIEI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378550_a_379879]
-
despărțiri aprinse. Prin vremuri trec ploi din vișin și din măr, spre tine și albul adevăr. Să strigi de dor și liniștit să cearnă zăpezi, spre-a voastră iarnă. Să n-ai păreri de rău de lucruri complicate; un vis albastru, la ușa ta, (curând) va bate! ADUNĂ LINIȘTEA Adună liniștea în suflet, căci este anotimpul hărăzit speranței. Clipele --neadormite-- sfâșie vântul din salcâmii cu iz primăvăratec. Sărută ploaia de pe-a cerului pleoapă și sfarmă durerea, picurată de sub geana ta
PERIPLU DE POEZII de FLORICA GOMBOȘ în ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378566_a_379895]
-
absorbire- De flacără, de foc, de gânduri bune; Din amintiri mi se ivesc niște copile, Ce intră buzna, lăsând să se topească În sufletu-mi, fulgi încâlciți și moi, Veniți, cu ele, ca să mă -ntregească. Ne așezăm la emisfera cea albastră, Să ne-ntrebăm, pe unde au rămas Acele ierni, cu nopți senine, la fereastră Pe unde-om fi și noi, fără acest popas?.. Eu las lângă acest brad să se adune Toată amintirea mea de altădată... Cu sora mea, ieșeam
POEMELE IERNII de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378564_a_379893]
-
habe einen Segen: Bisschen dichten, dann und wann! INVITAȚIE Prietene, de vii în țara mea, Și vrei să afli totul despre ea, Ascultă-o rapsodie de Enescu, Citește un poem de Eminescu, Privește „Pasărea Măiastra”, Ori mergi la marea cea albastră, Contemplă „Gânditorul” din argilă, El în istorie e prima filă ! Admira cerul, de-i senin ori înnorat, Spre el drapelul țării mele-i înălțat. Urca pe munți, coboară spre câmpii Și prinde-te în jocuri de copii. Mănâncă borșul românesc
POEZII BILINGVE de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378570_a_379899]
-
din picior: - Femeie necioplită! Eu știu toate secretele pământului și pot face orice îmi trece prin minte! - Poți face o împărăteasă să aibă prunci? Pomorac o privi șiret cu ochii săi mici, unul de culoare verde și altul de culoare albastră și își bătu cu degetele ca niște gheare fruntea îngustă, de popândău. - Nu poți să o ajuți pe împărăteasa care iubește trandafirii, pentru că nu ești vrăjitoare și nu vrei să se afle acest lucru. Cu toate că aceste vorbe o înfuriară pe
PRINŢESA TRANDAFIRA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1958 din 11 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378529_a_379858]
-
nerăbdător pe picioarele lui crăcănate, stătea Pomorac, vrăjitorul cel ciudat. Femeia țipă îngrozită, iar Pomorac izbucni în râs: - Văd că ai fost pe deplin răsplătită pentru reușita leacului meu. Rodomela nu putu scoate nici un cuvânt în fața privirii jumătate verzi, jumătate albastre a vrăjitorului. - Și am ajuns la partea cu plata pentru leacul meu! - Ce dorești? - O nimica toată, râse din nou Pomorac, vreau să conduc această împărăție și să mă bucur de bogăția ei, de puterea împăratului și de noua prințesă
PRINŢESA TRANDAFIRA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1958 din 11 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378529_a_379858]
-
se gândi la cât de bine ar prinde împărăției să mai aibă avuția care umpluse cândva cuferele din palat. Atunci se porni o ploaie din aur curat, iar bănuții începură să zornăie la picioarele oamenilor adunați pentru nuntă. Închise ochiul albastru și se gândi la cât de fericită ar fi fost să fie mama ei de față și atunci un vânt cald și înmiresmat începu să sufle peste toată adunarea flori de trandafir, în timp ce dinspre lac apăru zâmbind împărăteasa, ca și când s-
PRINŢESA TRANDAFIRA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1958 din 11 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378529_a_379858]
-
Acasa > Poezie > Cantec > DOI OCHI ALBAȘTRI Autor: Elisabeta Silvia Gângu Publicat în: Ediția nr. 1829 din 03 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului DOI ochi, din câți sunt pe pământ, Ochii tăi mi-au fost aduși. Iubesc de-atunci și-ntruna cânt. OCHII tăi blânzi și supuși
DOI OCHI ALBAȘTRI de ELISABETA SILVIA GÂNGU în ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378601_a_379930]
-
câți sunt pe pământ, Ochii tăi mi-au fost aduși. Iubesc de-atunci și-ntruna cânt. OCHII tăi blânzi și supuși. Cărti de dor câte ți-am scris, Harnici, ochii tăi citesc. Iubesc ochii tăi și în vis îi regăsesc. ALBAȘTRI-s ochii tăi cuminți, Limpezi ca strălucirea stelelor. Buzele tale surâzânde, fierbinți Atât de dragi îmi sunt. Și cât îmi e de dor! Și-mi aduci scântei din stele și culori din curcubeu, Tu îmi dăruiești putere când drumul îmi
DOI OCHI ALBAȘTRI de ELISABETA SILVIA GÂNGU în ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378601_a_379930]
-
de dragi îmi sunt. Și cât îmi e de dor! Și-mi aduci scântei din stele și culori din curcubeu, Tu îmi dăruiești putere când drumul îmi e greu. Râsul tău alungă triștii nori ce mă pândesc, Iubesc ochii tăi albaștri. Și pe tine te iubesc! Referință Bibliografică: Doi ochi albaștri / Elisabeta Silvia Gângu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1829, Anul VI, 03 ianuarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Elisabeta Silvia Gângu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
DOI OCHI ALBAȘTRI de ELISABETA SILVIA GÂNGU în ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378601_a_379930]
-
Și-mi aduci scântei din stele și culori din curcubeu, Tu îmi dăruiești putere când drumul îmi e greu. Râsul tău alungă triștii nori ce mă pândesc, Iubesc ochii tăi albaștri. Și pe tine te iubesc! Referință Bibliografică: Doi ochi albaștri / Elisabeta Silvia Gângu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1829, Anul VI, 03 ianuarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Elisabeta Silvia Gângu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare
DOI OCHI ALBAȘTRI de ELISABETA SILVIA GÂNGU în ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378601_a_379930]
-
noaptea adâncă rătăcești nemilos Și zalele-s grele și trupul ți-e frânt Uneori, poticnita, te-aduni de pe jos Verși lacrimi de sânge și nu scoți un cuvânt. Ursitoarele-ajunse la nașterea ta Far' de măsură ți-au dorit frumusețe Ochi albaștri că cerul, piele de catifea Peste chipul senin, veșnică tinerețe. Era noapte târziu și pe țărm gemea marea Și cu geamătul ei a venit și blestemul Ursitoarele n-au putut nimic ca să facă Deși implorat-au și marea și cerul
DUREROS DE FRUMOS ȘI ADEVĂRAT! de VIRGIL URSU în ediţia nr. 1822 din 27 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378612_a_379941]
-
-nclină, Tăcerea îmbracă haina unui vers Plutind pe aripi de lumină lină. Știu că trăiești, că sunt, că ești Și-mi pare clipa fericire pură Și sorb azurul decantat în cești Ca cea mai fermecată băutură. Când cerul se-nserează-n nopți albastre Și orele cad surde peste noi Și luna-i martora iubirii noastre, Noi bem nectarul dragostei în doi. Plutim așa în taciturne mări Ca pe gondolele din Grand-Canale Printre meandre dulci de mari candori Și nimeni nu ne poate sta
CE LINIŞTE... de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1808 din 13 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378623_a_379952]
-
Acasa > Poeme > Meditatie > CE-I LINIȘTEA ? Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1822 din 27 decembrie 2015 Toate Articolele Autorului E liniștea lumii albastru veșmânt, Oprire de aer să poarte cuvânt, Priveghiul luminii când noaptea-i mormânt, Vieții strivite-n adânc de pământ. Abisul marin e doritul iatac Ca pături de nea la răsaduri ce tac, Ori somnul profund pentru vântul posac, De zeu
CE-I LINIŞTEA ? de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1822 din 27 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378621_a_379950]
-
Ediția nr. 1763 din 29 octombrie 2015 Toate Articolele Autorului NU MI-E DOR! Nu mi-e dor de Tine, doar că aș vrea să Te pot mângâia, să Te pot săruta, să Te pot atinge cu aripi de libelulă albastră... și să-Ți alint sufletul... Nu mi-e dor de Tine, doar că aș vrea să mă ții în brațe... mult, să-mi cânți, să-mi șoptești la ureche versuri... Nu mi-e dor de Tine, doar că sufletul meu
NU MI-E DOR! de CORA DIMITRIU în ediţia nr. 1763 din 29 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378649_a_379978]
-
și cel alb complet al Preacucernicului Părinte Protopop, făceau să ai imaginea unor personaje de basm ori din icoană. Mantia ierarhului, spre care se îndreptau cu mare drag și respect toate privirile pe măsură ce acesta înainta prin mulțime, era de culoare albastră, iar potcapul de culoare neagră. Pe piept purta sfânta Cruce cerută de rangul său ierarhic. El pășea încet, cu pași rari, pe aleea de trupuri, ce se desfăcea pe lângă altarul de vară realizat în chip de tribună bogat ornată pentru
ISTORIE, CREDINŢĂ ŞI CULTURĂ (SFINŢIREA BISERICII) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378577_a_379906]
-
de culoare albă, cu mânecile mai scurte și mai largi decât acesta, închis în cele două părți, cu doisprezece clopoței. Pe întregul veșmânt arhieresc erau cusute ori țesute un fel de motive populare ori semne religioase, inclusiv crucea, de culoare albastră. Pe umeri, împrejurul gâtului, ierarhul purta omoforul mare, unul dintre cele mai vechi veșminte arhierești, care se folosește numai la începutul Liturghiei, până la Apostol, când este înlocuit cu omoforul mic, la hirotonie și la alte taine, precum sfințirea de biserică
ISTORIE, CREDINŢĂ ŞI CULTURĂ (SFINŢIREA BISERICII) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378577_a_379906]
-
numai la începutul Liturghiei, până la Apostol, când este înlocuit cu omoforul mic, la hirotonie și la alte taine, precum sfințirea de biserică, canonizare, hirotonire. Pe cap purta acel acoperământ specific, numit mitră, confecționat din țesătură fină pe fond de culoare albastră, mai închisă decât albastrul de pe veșminte, pe care străluceau sub razele soarelui broderiile de aur și aplicațiile de pietre prețioase. Tabloul ce l aveam în fața ochilor mei era impresionant. Mi se părea ori chiar treceam cu ochii minții în îndepărtatul
ISTORIE, CREDINŢĂ ŞI CULTURĂ (SFINŢIREA BISERICII) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1911 din 25 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378577_a_379906]
-
nr. 1980 din 02 iunie 2016 Toate Articolele Autorului PRINTRE NOI Această viață în care sufletele suflă din păpădii, gândul despică pietrele, iar glasurile adaugă ritm. Acest tarâm străin ales cu grijă și învățat pe de rost în lungile ierni albastre. Aceasta casă a ipotecilor îndoliate, cultivând atenția nesperată printre filele cărților șterse de timp. Acest rând în care amănuntul se pretinde zicală. O NOTĂ Adu-mi o notă muzicală să îmi cânte acordul descumpănit al viiturilor de primavară. O notă
ARTA MUZICII de MIHAELA CRISTESCU în ediţia nr. 1980 din 02 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378819_a_380148]
-
de zile a fost gata. Mai jos de maica Teodora, într-un bordei îngropat, mic, abia am încăput trei persoane, se ostenea un tanar pustnic, până în 30 de ani, pe numele de călugărie, Teodosie, îmbrăcat cu o pelerina de culoare albastră. În bordei se găseau lumânări, tămâie, smirna, candela, cateva icoane, cateva cărți religioase, 2-3 haine. Un tanar mic de statura, blond, slab, cu o privire de vultur, un zâmbet de înger și o minte ascuțită. Vorbele sale erau dulci precum
NOI SUNTEM NEBUNI PENTRU HRISTOS de ŞTEFAN POPA în ediţia nr. 1997 din 19 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378860_a_380189]
-
pribeagă, părăsesc fantomatica gară cu flori așezate haotic în ierbarul vremii de plumb, apoi, ascult uimită șoaptele sufletului ce a rămas copil. Pentru o clipă uit să mă iubesc și asta îmi fură surâsul fără păcat, găsesc, însă, o pajiște albastră străjuită de ultima frunză verde și devin melc, mă retrag în cochilia cu lumină albă la fereastră și aștept semnalul răsăritului, când voi deveni fluture-curcubeu. Citește mai mult Îmi iau în sfârșit zborulplutind odată cu toamna ce-ide-o seamă cu trupul meu
RODICA CONSTANTINESCU [Corola-blog/BlogPost/378741_a_380070]
-
cu trupul meu sfredelitde clipa pribeagă,părăsesc fantomatica garăcu floriașezate haoticîn ierbarul vremii de plumb,apoi,ascult uimită șoaptele sufletului ce a rămas copil.Pentru o clipă uit să mă iubescși asta îmi fură surâsulfără păcat,găsesc, însă, o pajiște albastră străjuită deultima frunză verde șidevin melc,mă retrag în cochiliacu lumină albă la fereastrăși aștept semnalul răsăritului,când voi deveni fluture-curcubeu.... VIII. ULTIMA RĂSCRUCE, de Rodica Constantinescu , publicat în Ediția nr. 2287 din 05 aprilie 2017. Se zguduie tot mai
RODICA CONSTANTINESCU [Corola-blog/BlogPost/378741_a_380070]
-
doar el va reînvia dorința devenită amintire. Încep să mă curăț prin ruga-spovedanie iubind mai presus de orice taina cuvântului nerostit, sfințesc fiecare gând cu lacrima, Dumnezeului Cuvânt, ca vrerea să-și recapete suflul și să se prindă în hora albastră alături de visuri surori. Citește mai mult Mă trezesc și buimacă privesc aripile rămase dinzborul oniric,sunt încă ude de lacrima regretuluivenit cam târziuși înțeleg că trebuie să caut roșulmacilor din lanul cu grâupârguit,doar el va reînvia dorințadevenită amintire.Încep
RODICA CONSTANTINESCU [Corola-blog/BlogPost/378741_a_380070]
-
când mintea rece o clipă adoarme la capătul ideii fixe, atunci tânjește către pace nu vrea, iar biciul vorbei grele și dorul vieții își șoptește, cuvânt tăcut cu aripi albe ce-i așteptat de multă vreme de Îngerul cu pene albastre. Citește mai mult Sub cerul trist și zdrențuit debrațul iernii cam nervoase,visez că sunt săgeată-nzborce sfarmă umbra neputințeidin pătimirea-temnicer,dar în tăcerea sfâșiatăîn mii de firede păianjense-aude un sunet vechi declopot,e biata inimă ce bate printredorințe efemerecând mintea
RODICA CONSTANTINESCU [Corola-blog/BlogPost/378741_a_380070]
-
dat de destin? Vine speranța zâmbind și-mi spune cu șoapte care sirene par: Crede în mine și o minune plină de farmec îți dau în dar. Vine-mplinirea și îmi alintă visuri și gânduri, în timp ce-ascult săgeți albastre vibrând în țintă și promițându-mi un nou tumult. Vine dorința, mă ia de mână și dăm o raită prin zbor voios, ea preschimbată-n superbă zână, eu părând umbra lui Făt-Frumos. de Anatol Covali Referință Bibliografică: Vine... / Anatol Covali
VINE... de ANATOL COVALI în ediţia nr. 2006 din 28 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378913_a_380242]