11,066 matches
-
să intre în luciul nemișcat, aici, între pietroaie, și în aceeași clipă se retrăgeau speriați. Schelălăiau întărâtați, speriați. - Nu cred că mă gândeam la istorie. Dar singură, fără timp, fără lumini din vreo parte, fără vreun chip care să se aplece spre mine. Simțeam cum totul, amintire, viața de până nu demult, gânduri, dorințe pe care le avusesem până atunci, plecau din mine. Pur și simplu mă goleam de toate. Ca un ulcior răsturnat, din care se prelinge apa... Stâna era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pisici din copilărie, când le legam de coadă conserve, le loveam cu pietre și le aruncam de pe înălțimi. Era cât pe ce să pun mâna pe ea, când s-a întors brusc și s-a cățărat într-un pom. Mă aplecasem prea mult ca să evit căderea. M-am dus pe asfalt și am alunecat ca pe gheață. Când m-am oprit, mă aflam deja în mijlocul mai multor soldați care mă priveau înmărmuriți. Prin turela unui tanc, un ofițer cu gura căscată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mult și nu reuși decât să capete acces la fișierul capilar, care descria culoarea și forma părului. O după-amiază petrecută pe malul unei mări galbene, fără valuri și vânt, în timp ce Margareta intra în apă și se juca cu niște viermișori; aplecat asupra terminalului, Samuel înjura și bătea disperat în taste. Descifrarea fișierului capilar îi dădea speranțe, însă nu reușea deloc să avanseze. Ridica privirile și o vedea pe nevastă-sa spunând ceva și blocându-se. Samusamusamusamusamusamu, striga ea, brațele i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
În afară de ai mei, n-am mai văzut oameni de la Crăciunul trecut. Numai urși. Mințea, nu văzuse nici unul. Probabil că ai ce povesti - și fetele se așezau, își strângeau coapsele, își sprijineau coatele pe genunchi și își țineau bărbia în palme, aplecându-se în față. Sigur că da, spunea el aproape țipând din cauza zgomotului prea mare al boxelor, o grămadă. Își umezea buzele. Scenariile îl invadau. Scenarii frumoase, cu copci care îngheață imediat ce prinzi un pește în cârlig. Cu zece glutoni înfometați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
plimb nervos prin casă, înjurând, și situația a continuat așa până la 15:04, moment de mare inspirație, când am regăsit, într-un sertar, binoclul militar care mă făcuse celebru în tabăra dintr-a noua. L-am luat și m-am aplecat cu el peste balustrada balconului. Nu se vedea nimic; avea praf depus pe lentile. După ce l-am șters, am remarcat în piațetă două fete care corespundeau descrierii. Una înaltă, blondă și subțire, însoțită de un Rottweiller, citea o revistă. Alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
reparații și reîncărcare. * Într-o seară, ca de obicei, am auzit amândoi alarma sunând. Eu lucram la birou, calculând niște dobânzi. Kristine ridica tava cu ceștile goale de ceai, vrând să i-o înmâneze servitoarei. Își flexase picioarele și se aplecase puțin în față. Sunetul tânguitor al sirenei a izbucnit și a paralizat-o în această poziție. M-am ridicat fără grabă, știind că avioanele urmau să vină abia în cinci minute, iar până la pivniță făceam un singur minut. Servitoarea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
despre Tiffenburg, nu știu ce-am avut cu el. Nu mă deranjase nicodată cu nimic. Era un om gras, jovial și nazist, ca mulți cunoscuți de-ai mei. Murise în urmă cu trei luni. Vrând să aprindă focul, s-a aplecat prea mult și masca de oxigen din care respira i s-a desprins. Cazul a făcut vâlvă și m-a scutit de investigații. Încet-încet, s-au dus cu toții, până și doamna Pärchen. După ce s-a terminat și cu Tiffenburg, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
desenând obscenități. Cu toate astea, îmi ia dicționarul din brațe și-l duce la loc. Ascult cum cartea alunecă în raft, ascult târșâitul papucilor pe hol, deschiderea ușii de la bucătărie, șuieratul unei oale. Acum chiar că am rămas singur. Mă aplec și, cu o mișcare largă, ridic una din marginile covorului. Parchetul e plin de desenele mele scrijelite cu briceagul, care înfățișează, într-un loc, jucători de baschet, mașini și soldați, iar în altul, aproape de centrul camerei, o mulțime de femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
le-a scăpat pe jos. Un simplu exercițiu mental m-a lămurit că a facut-o dinadins: cartofii nu se deschid în apropierea friteusei decât dacă te mai ajută cineva, iar el era singur; mai mult, l-am văzut clar aplecându-se în față, ca, atunci când pungile se rup, cartofii să cadă între friteusă și perete, acolo unde e un spațiu de zece centimetri. Of, fir-ar să fie, a exclamat și pupilele i-au dispărut o clipă sub pleoape, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mai mică sau mai mare, se simțea responsabilă, lucru observat cu promptitudine de un infirmier. Nu a fost nimeni vinovat, doamnă, i-a spus el punându-i o mână pe umăr. Sirena ambulanței făcea o gălăgie prea mare, ceilalți lucrau aplecați asupra trupului însângerat și Kristine s-a zăpăcit cu totul. Până la spital, a plâns neîntrerupt. Când, în cele din urmă, mașina s-a oprit și ușa din spate s-a deschis, Kristine a știut că ciclistul va muri. Premoniția ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o ținea în aer, într-o poziție nefirească, jucându-se cu o țigară neaprinsă) și surâdea unuia și altuia. Cu toate acestea, nu privea pe nimeni în ochi, deși avea răspunsuri pentru toți. Doar în ziua în care Erika se aplecă peste catedră prezentându-i o ciornă de proiect, el fu smuls parcă dintr-un somn greu și clipi des. Erika afișa un zâmbet parșiv, care îi însoțea privirile pe jumătate ironice, pe jumătate batjocoritoare. Creionul i se plimba încet peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
pe un sac de zahăr -, dar asta numai dacă situația ar deveni absolut critică, ceea ce cu siguranță nu se va întâmpla. Nu apucase să închidă ușa secretă, când Mitch ciocăni scurt și, fără să mai aștepte răspuns, intră. Frank se aplecă spre bibliotecă în încercarea de a camufla crăpătura ușii, de parcă Mitch nu avea cunoștință de buncăr și nu-l ajuta în fiecare săptămână să reînnoiască stocul de provizii. - Ce vrei? se răsti la el. Ce intri așa? - Iertați-mă, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
privi lung pe Mitch, asigurându-se că a înțeles bine. Acesta părea la fel de mișcat de veste, atât de mișcat încât dublase paza din proprie inițiativă. Vorbele înfundate, zgomotul armelor și pașii câtorva gărzi suplimentare se auzeau din anticameră. Frank, tot aplecat peste bibliotecă, se lăsă să lunece până la capăt. Raftul înalt și plin cu cărți se închise cu un clinchet. - Îți dai seama ce înseamnă asta? bâigui distrat, scărpinându-se la ceafă și pornind spre birou. Așa ceva ... așa ceva nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
amenința să se prăbușească și iar se redresa, reușind să înainteze spre poartă prin toată atmosfera aceea de gloanțe care te închideau în mijlocul lor ca un roi de albine. Erau atât de multe arme care se descărcau simultan, încât soldații aplecați peste balustrada balconului își uniseră flăcările ce însoțeau fiecare tragere și acum parcă aveau în fața lor un uriaș panou de becuri. La nivelul solului, mitralierele de mare calibru se iluminau și aruncau în aer cartușe mari și goale, care interferau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
frumos și o puse pe masa cu microfon. Lângă el, la masă, așezați pe scaune, ministrul culturii Ștefan Leurdiș și ambasadorul brazilian Luis Jiquel îi zâmbeau. — Ai văzut că a venit și Paltonaru? îl întrebă Leurdiș. Am văzut, încuviință Calomfir aplecându-se. Excelență... Ambasadorul avea mâinile moi și mari ca niște perne. Se ridică și rosti în șoaptă câteva vorbe de complezență. Calomfir, cu bărbia în piept și ochii închiși, îi mulțumi în portugheză. Apoi se așeză în mijloc. Oamenii își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
rândul lor un cuvânt sau două, ceea ce făcu poanta și mai savuroasă. Atmosfera se destinse. Profesorii Dușcă și Paltonaru își puseră picior peste picior. Calomfir asculta discursul dedicat lui însuși și, cu un deget la bărbie și sprâncenele ridicate, se apleca din când în când într-o parte privindu-l ghiduș pe vorbitor. Treptat, figurile intelectualilor din sală prinseră viață: o ochelaristă începu să încuviințeze din cap, un bărbos pozând în sceptic pufni spiritual și ușurel la cuvintele cheie, iar două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ridică de două ori în picioare. În sinea lui, credea că a construit cel mai logic și mai încântător discurs din viața sa. Și era abia la explicarea termenilor. Curând trecu și la raționamentul propriu-zis. Își descheie mânecile cămășii. Se aplecă peste masă. Fabulos, îi trecu prin cap. Dezvoltarea premiselor îi indică o eroare de ansamblu, ceea ce-l făcu să recompună totul pas cu pas. Era fericit. Publicul nu mai conta. Intelectualii se topiseră într-un corpus atent și fix. Simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
dimineața tanti Silvia sărea disperată din așternut și suna la poliție. Venea mereu același buhăit cu chipiu, care se umfla în pene cu autoritatea lui, cerea să se facă liniște, dar nu știu cum o făcea, că parcă nu era convins, se apleca puțin de șale, punea mâinile în șold, zicea că femeia asta nu poate să doarmă, aveți grijă, și pe urmă pleca. Tanti Silvia se întorcea în pat, oamenii se întorceau la chef. După un sfert de oră se întorcea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
îmi zise puțin mai tare: —Pot să vă curăț cizmele cu limba? Am ridicat din umeri. —Vă rog. I-a picat fața. —Jigodie mică și dezgustătoare, adăugai eu, ca să nu-l dezamăgesc. S-a înseninat dintr-odată și s-a aplecat la loc, cu limba ițindu-i-se prin fanta măștii de piele. Tocmai când voiam să reiau conversația pe care o întrerupsese, m-a lovit însă o revelație cumplită: — Dumnezeule, sunt din piele întoarsă! Oprește-te! Că mi le strici! Dădui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
semn că mai sosise cineva. —Marie! făcu MM. Ia hai să te uiți la caleașca ta de zână! Marie, o fată micuță, subțirică, îmbrăcată într-o jachetă chinezească matlasată și împachetată în lycra, cum se poartă dansatorii în timpul liber, se aplecă deasupra schițelor. Avea acel chip greu de descris, cu nasul cârn și gura largă a unei păpuși de cârpe. —Super, spuse ea entuziasmată. Și o să zbor singură? Nu știu încă, zise MM. Să știi că m-am gândit să cobori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
că nu i-a dictat nimic lui Matthew: nu era necesar să spună nimic. După o pauză, bărbatul care-l juca pe Quince își drese vocea și începu scena următoare. Momentul de tensiune trecu, dar nu fu uitat. Capetele se aplecară gânditoare peste scenarii. Și, uitându-mă la cei din jurul mesei, mă întrebai dacă eram singura care credea că Violet Tranter ar putea ajunge să regrete faptul că nu apăruse pentru lectură. Capitolul treitc "Capitolul trei" — Știi, de fapt o cheamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cu invidie. N-o s-o mai aibă mult timp dacă-i tot dă înainte cu biscuiți, remarcă Hugo. Îl mănânc pe ultimul, Vi, ca să-ți salvez talia. —Ești nașpa. Voiam să-l păstrez pe ăla. Oricum, sunt imună la biscuiți. Aplecându-se în direcția lui Sophie: Știu o dietă miraculoasă, dragă. O să-ți povestesc eu despre ea cândva, între patru ochi. Îi trase o privire prefăcut furioasă lui Hugo. — Face minuni, poți să mănânci tot ce vrei. Și cum se numește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
diferită; lipseau obișnuitele-i perdele de eșarfe și lanțuri, cărora le luase locul un singur pandantiv, iar cămășile și șalurile sale la fel de lălâi și de fluturătoare fuseseră schimbate cu o jachetă cambrată, cu pantaloni asortați. —Arăți minunat, Janey, spusei eu, aplecându-mă să mă uit mai bine la pandantiv, o piatra a lunii. —E piatra zodiei mele, spuse ea, atingând-o și roșind ușor. Un cadou. Știu că nu te dai în vânt după astrologie, dar cred că mi se potrivește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
m-a sunat azi, foarte încântată de ea. Mâine ne întâlnim să vorbim. —Janey, e minunat! Un toast! Am ciocnit paharele cu bere. Ce se întâmplă aici? zise Helen trăgându-și un scaun. — Draga mea! Janey, roșie la față, se aplecă s-o sărute. — Ia niște bere. Închinăm în cinstea întâlnirii mele de mâine cu Gita! —Baftă! spuse Helen ascultătoare, ridicând paharul. — Cum a fost repetiția? Janey o strânse pe Helen de cealaltă mână. N-o văzusem niciodată atât de afectuoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
că aș juca-o bine pe Nora? o întreba acum pe Janey. Nu exista decât un răspuns și Janey i-l servi ascultătoare. Desigur, draga mea! Ai fi minunată. Ajunsesem la felul principal. Lăsându-mă pradă unui impuls gastronomic, mă aplecai peste masă și încercai carnea falsă, dulce-amăruie, de porc, care nu era deloc rea, probabil pentru că nu se simțea decât gustul sosului; după aceea, carnea falsă de rață, care semăna atât de mult cu originalul, chiar și prin textură, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]