8,109 matches
-
Constantinopolului la 1204, alegerea urma să se facă între principalii protagoniști ai cruciadei, Balduin de Flandra și conducătorul numit al cruciadei, marchizul Bonifaciu de Montferrat. În vreme ce Bonifaciu era considerat ca fiind cel mai probabil ales, datorită conexiunilor sale cu curtea bizantină, Balduin avea atuul tinereții, al pioșeniei și al faptului că devenise cel mai popular lider cruciat. Cu sprijinul venețienilor, Balduin a fost ales în data de 9 mai 1204 și încoronat pe 16 mai în Sfânta Sofia, în cadrul unei ceremonii
Balduin I de Constantinopol () [Corola-website/Science/324339_a_325668]
-
al pioșeniei și al faptului că devenise cel mai popular lider cruciat. Cu sprijinul venețienilor, Balduin a fost ales în data de 9 mai 1204 și încoronat pe 16 mai în Sfânta Sofia, în cadrul unei ceremonii care urma îndeaproape obiceiurile bizantine. În timpul ceremoniei, Balduin purta o bijuterie foarte prețioasă care aparținuse împăratului Manuel I Comnen. Între timp, soția lui Balduin, Marie, fără a avea cunoștință de aceste evenimente, se îmbarcase către Țara Sfântă. Abia ajunsă la Acra, a aflat de alegerea
Balduin I de Constantinopol () [Corola-website/Science/324339_a_325668]
-
pierderii Filipopolului, oraș care a trecut din nou în stăpânirea cruciaților. În conformitate cu o legendă bulgară, Balduin și-ar fi provocat singur pieirea, ca urmare a tentativei sale de a o seduce pe soția lui Caloian. Pe de altă parte, cronicarul bizantin Georgios Akropolites notează că țarul bulgar și-ar fi confecționat o cupă din craniul lui Balduin, după cum procedaseră bulgarii cu împăratul Nichifor I cu aproape 400 de ani înainte. Oricum s-ar fi petrecut lucrurile, Ioniță Caloian (care primise coroana
Balduin I de Constantinopol () [Corola-website/Science/324339_a_325668]
-
(n. 1942) este istoric britanic profesor de studii bizantine și de antichitate târzie la King's College din Londra. A studiat istoria la Universitatea Cambridge și a obținut doctoratul la Universitatea din Birmingham. A urmat cursuri de specializare la Paris și Munchen și a lucrat ca arheolog în cadrul British
Judith Herrin () [Corola-website/Science/324349_a_325678]
-
din Birmingham. A urmat cursuri de specializare la Paris și Munchen și a lucrat ca arheolog în cadrul British School at Athens și pe situl moscheei Kalenderhane din Istanbul cu o bursă din partea Dumbarton Oaks. Este, de asemenea, specializată în prosopografia bizantină.
Judith Herrin () [Corola-website/Science/324349_a_325678]
-
sau Glycas (; secolul al XII-lea) a fost un istoric, teolog, matematician, astronom și poet bizantin. Cel mai probabil, era originar din Corfu și a trăit în Constantinopol. Principala sa lucrare este o cronică a evenimentelor de la Facerea lumii până la moartea împăratului Alexios I Comnen (1118). Partea istorică este extrem de scurtă și scrisă într-un stil
Mihail Glykas () [Corola-website/Science/324348_a_325677]
-
reprezintă denumirea în limba latină pentru "împărțirea teritoriilor Imperiului Roman (Bizantin)", care a constituit un tratat semnat în vederea divizării Imperiului bizantin între participanții la Cruciada a patra, în 1204. Tratatul a stat la baza constituirii Imperiului Latin de Constantinopol și a stabilit detaliile împărțirii teritoriului bizantin și ale noii organizări politice a regiunii. Tratatul, promulgat fie la finele lui septembrie și
Partitio terrarum imperii Romaniae () [Corola-website/Science/324346_a_325675]
-
schițat de către un comitet de 24 de conducători ai cruciadei, compus din 12 reprezentanți ai dogelui Enrico Dandolo al Veneției și 12 ai celorlalți participanți la cruciadă. Tratatul acorda noului împărat controlul direct asupra unui sfert din teritoriul fostului Imperiu bizantin, Veneției trei optimi (inclusiv 3/8 din Constantinopol), urmând ca restul de două optimi să fie divizat între ceilalți cruciați. Ca urmare a acestei divizări, Veneția devenea principala putere din Romania latină, un fapt demonstrat cu claritate de noua titulatură
Partitio terrarum imperii Romaniae () [Corola-website/Science/324346_a_325675]
-
avut loc pe data de 6 ianuarie 1186. Din această căsătorie au rezultat doi copii: La 14 aprilie 1202, Balduin a Flandra a părăsit Flandra pentru a participa la Cruciada a patra. Expediția cruciată a ajuns la Constantinopol, capitala Imperiului bizantin, care a fost cucerit și jefuit. Noul stat creat, Imperiul Latin de Constantinopol, a avut ca prim împărat pe Balduin (ales la 9 mai 1204 și încoronat pe 16 mai), astfel încât Marie de Champagne devine împărăteasă. Potrivit mărturiei cronicarului Geoffroi
Marie de Champagne () [Corola-website/Science/324344_a_325673]
-
Δούκας, "Theodōros Komnēnos Doukas") (n. cca. 1180/1185 - d. cca. 1253) a fost conducător al despotatului Epirului între 1215 și 1230 și al salonicului între 1224 și 1230. Theodor a fost fiul legitim al sebastocratorului Ioan Dukas și al nobilei bizantine Zoe Doukaina. Prin aceasta, era văr primar cu împărații din dinastia Anghelos, Isaac al II-lea și Alexios al III-lea, și frate vitreg cu întemeietorul principatului Epirului în urma evenimentelor Cruciadei a patra, Mihail I Comnen Dukas. Aflat inițial în
Theodor Comnen Dukas () [Corola-website/Science/324356_a_325685]
-
II Orseolo împotriva piraților slavi din Marea Adriatică, Dalmația a trecut în stăpânirea Republicii. Punctul de atingere a maximei extinderi s-a petrecut în contextul Cruciadei a patra, când, în urma încheierii acordului intitulat Partitio terrarum imperii Romaniae și al cuceririi Imperiului Bizantin, statul venețian a intrat în posesia a 3/8 din teritoriile bizantine, reprezentând în principal regiuni costiere. Mai târziu, în fața crescândei presiuni a Imperiului Otoman, o bună parte dintre aceste teritorii au fost pierdute, "" cunoscând reorganizări în funcție de realitățile imediate. Astfel
Stato da Màr () [Corola-website/Science/324366_a_325695]
-
Republicii. Punctul de atingere a maximei extinderi s-a petrecut în contextul Cruciadei a patra, când, în urma încheierii acordului intitulat Partitio terrarum imperii Romaniae și al cuceririi Imperiului Bizantin, statul venețian a intrat în posesia a 3/8 din teritoriile bizantine, reprezentând în principal regiuni costiere. Mai târziu, în fața crescândei presiuni a Imperiului Otoman, o bună parte dintre aceste teritorii au fost pierdute, "" cunoscând reorganizări în funcție de realitățile imediate. Astfel, în 1797, când Republica venețiană a încetat să mai existe în virtutea Tratatul
Stato da Màr () [Corola-website/Science/324366_a_325695]
-
Omorâtorul de romei” (în ), a fost țar de origine valahă în Țaratul Valaho-Bulgar între anii 1197 și 1207. El a fost cel de al treilea frate al celor care au restaurat statul bulgar, Petru și Asan, eliberându-l de sub stăpânirea bizantină. Lui îi revine meritul de a fi reușit să stabilizeze puterea centrală după asasinarea celor doi frați ai săi și totodată de a fi extins granițele țaratului bulgar, asigurându-i poziția de principală putere în Balcani, în principal în detrimentul Imperiului
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
principală putere în Balcani, în principal în detrimentul Imperiului Latin de Constantinopol. Supranumele de "Caloian" (în limba latină, "Caloiohannes"), tradus ca "Ioan cel Frumos" sau "Ioan cel Bun" derivă din limba greacă: "Kaloiōannēs" reprezentând o formă devenită standard pentru unii împărați bizantini având numele de "Ioan" ("Iōannēs") în perioada comnenă, dar mai ales ulterior. Celălalt nume, Ioniță sau Ioannitsa (Йоаница, "Ioannica") reprezintă un simplu diminutiv pentru Ioan. Numele de Ioniță Caloian este cel utilizat de istoriografia română modernă. În privința bizantinilor, aceștia preferau
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
Câinele Ioan"). Caloian s-a născut în jurul anilor 1168-1169. El a fost fratele mai tânăr și totodată urmașul lui Petru și al lui Ioan Asan I, din cadrul noii dinastii a Asanizilor. În 1187, în timpul disputelor dintre frații săi și Imperiul Bizantin, a fost trimis ca ostatec la Constantinopol, de unde a reușit să evadeze, astfel încât a revenit în Bulgaria în 1189. După ce frații săi au fost asasinați pe rând de către boierul Ivanko, Ioniță Caloian a reușit să îi îndepărteze pe conspiratori și
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
și devenise guvernator de Philippopolis în numele împăratului Isaac al II-lea Angelos. Un alt aliat al lui Caloian a fost vlahul Dobromir Hriz (Chrysos), care stăpânea regiunea Strumica din Macedonia. Coaliția a fost rapid dizolvată, în condițiile în care trupele bizantine i-au înfrânt atât pe Ivanko, cât și pe Dobromir Hriz. Cu toate acestea, Caloian a reușit să cucerească Konstanteia (astăzi, Simeonovgrad) în Tracia și Varna de la bizantini în 1201, precum și cea mai mare parte a Macedoniei în 1202. În
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
a oferit serviciile, propunând o alianță noului conducător de la Constantinopol, împăratul Balduin I. Oferta sa a fost refuzată de către cruciați, Imperiul Latin exprimându-și intenția de a-și impune dominația asupra tuturor teritoriilor care au făcut vreodată parte din Imperiul Bizantin, așadar și asupra celor stăpânite de către țarul vlaho-bulgar. Conflictul mocnit dintre cele două puteri a fost precipitat de către aristocrația greacă din Tracia, care s-a revoltat împotriva latinilor în 1205 și l-a chemat în ajutor tocmai pe Ioniță Caloian
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
Serres și a capturat Philippopolis (astăzi, Plovdiv), intrând în posesia celei mai mari părți din stăpânirile latine din Tracia și Macedonia. În pofida faptului că apelase la sprijinul lui Ioniță Caloian și că se bucurase de succesele antilatine ale acestuia, aristocrația bizantină a început în curând să conspire împotriva țarului bulgar. Caloian și-a schimbat tactica de îndată și s-a întors împotriva foștilor săi aliați, provocând adevărate măceluri asupra populației grecești, adoptând porecla de "Rōmaioktonos" ("Ucigătorul de romei"), în contrapartidă față de
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
dată a eșuat în încercarea de ocupare a orașului, ca urmare fie a retragerii cavaleriei cumane, fie a contraofensivei hotărâte a împăratului de Constantinopol, Henric I. În 1207, el a încheiat o alianță antilatină cu Theodor I Laskaris, conducătorul Imperiului bizantin de la Niceea. Pe parcursul aceluiași an, trupe ale lui Ioniță l-au atras într-o ambuscadă pe Bonifaciu de Montferrat, regele cruciat al Salonicului, care și-a pierdut viața (4 septembrie 1207). Căutând să profite de pe urma acestui eveniment, Caloian s-a
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
Salonic și a început asediul, însă a fost asasinat de către unul dintre comandanții cumani din armată, Manastăr, la începutul lunii octombrie. Sursele care se referă la domnia lui Ioniță Caloian aparțin în covârșitoare majoritate celor aflați în taberele adversare lui (bizantine și latine) și, ca urmare, este de înțeles tendința de a încerca să îi construiască o imagine nefavorabilă, accentuând brutalitatea și cruzimea țarului bulgaro-vlah. În fapt, anii în care Caloian a domnit coincid cu o perioadă de creștere și ascensiune
Ioniță Caloian () [Corola-website/Science/324368_a_325697]
-
Luptei pentru înestitură dintre Papalitate și Imperiu. Foucher a făcut parte din anturajul contelui Ștefan al II-lea și al ducelui Robert Courteheuse de Normandia, care a urmat traseul prin sudul Franței și prin Italia în 1096, trecând către Imperiul Bizantin prin Bari și ajungând la Constantinopol în 1097, unde s-a raliat celorlalte grupuri de cruciați participanți la Prima cruciadă. a străbătut Asia Minor pe la Marash, cu puțină vreme înainte ca grosul trupelor cruciate să fi ajuns la Antiohia. Ajuns
Foucher de Chartres () [Corola-website/Science/324386_a_325715]
-
de lemn actual poate fi datat numai între anii 1808-1824. O oarecare restrângere a perioadei în care putea fi ridicată este dată de icoanele vechi păstrate. Două din vechile icoane împărătești se aseamănă picturii de pe tetrapod, datat în anul erei bizantine 7327, care corespunde anilor 1818-1819 ai erei noastre. Așadar biserica de lemn din Bărbălani a fost ridicată cel mai probabil între anii 1808-1819. Asemănările formale cu bisericile de lemn din Valea Cucii, Cârcești, Drăguțești și Morărești-Piscu Calului conduc dealtfel spre
Biserica de lemn din Bărbălani () [Corola-website/Science/326570_a_327899]
-
schimbat numele în Ierusalim și care a devenit capitala evreilor. Fiul lui David, Solomon, a construit la Ierusalim Templul, care urma să fie unic în religia evreilor. Pe Muntele Templului unde, după tradiția evreiască, a fost Templul lor, în perioada Bizantină a fost clădită o biserică. Când musulmani au cucerit teritoria, ei au distrus biserica și au clădit o mare moschee, Cupola Stâncii, care e socotită sfântă și ei nu permit cercetări arheologice. Din această cauză nu a fost găsită nicio
Regatul evreu unit () [Corola-website/Science/326660_a_327989]
-
Vodă nr. 183, a fost construit după un proiect al arhitectului Duiliu Marcu. Construcția a început în 1925, cu sprijinul Primăriei Capitalei, la inițiativa "Societății Cenușa", înființate la 7 martie 1923. Realizată într-un stil eclectic cu elemente de inspirație bizantină, siriană și egipteană, în stilul Monumentului Cantacuzinilor din Cimitirul Bellu, lucrarea a fost terminată la roșu în 1927, după ce arhitectul C. Popescu a amplificat construcția în 1926. Deși clădirea încă nu era finisată, a fost inaugurat la 26 ianuarie 1928
Crematoriul Cenușa () [Corola-website/Science/326674_a_328003]
-
în 1858 caimacanul Țării Românești Alexandru Dimitrie Ghica a bătut o medalie privitoare la rezidirea bisericii Sf. Dumitru, dar rezidirea bisericii nu a avut loc. ARHITECTURA DINAINTE DE RECONSTRUCȚIE Vechea arhitectură a Bisericii avea planul bisericii de astăzi, având forma bisericilor bizantine de tip constantinopolitan, ca și Biserica Domnească din Curtea de Argeș. Dimensiunile probabile erau de peste 30 de metri lungime și 15 metri lățime. Naosul avea forma crucii grecești, cu bolțile desemnate în interior și în exterior, pe acoperiș, de unde rezultau și cele
Catedrala Mitropolitană din Craiova () [Corola-website/Science/326718_a_328047]