13,186 matches
-
lies over the ocean, fiindcă Julius Învăța repede... Toate astea a Încercat să i le explice Încă de la prima lecție, i-a mai și zîmbit pe deasupra, poate reușea să devină prieten cu bătrînica și ea o să-i povestească plîngînd despre bunicul ei... „Înțeleg“, i-o reteză din nou Frau Proserpina, care dacă o ținea tot așa avea toate șansele să se transforme Într-o bătrînă urîcioasă și nimic mai mult. Dar povestea cu filiația geniilor... „Înțeleg că dumneata, tinere, n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
toți În cor: bună ziua, domnule Del Castillo și pe urmă din nou maica stareță, În engleză, a venit să vă facă o poză ca s-o păstrați drept amintire și Într-o zi s-o arătați nepoților voștri, uite, băiete, bunicul tău a fost și el copil cîndva. Și se făcea la fel ca un bunic, cel puțin așa credea ea, se cocîrja pînă la pămînt și-ți arăta tremurînd poza pe care Del Castillo avea să ți-o facă Îndată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
engleză, a venit să vă facă o poză ca s-o păstrați drept amintire și Într-o zi s-o arătați nepoților voștri, uite, băiete, bunicul tău a fost și el copil cîndva. Și se făcea la fel ca un bunic, cel puțin așa credea ea, se cocîrja pînă la pămînt și-ți arăta tremurînd poza pe care Del Castillo avea să ți-o facă Îndată ce grăsana, da, maică, da, maică, Îndată ce grăsana o să termine cu pălăvrăgeala și-o să mă lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Și fiindcă rîdea fără oprire nu reușea să spună ce voia, rîsul pusese stăpînire pe el și Julius nu putea să Înțeleagă ce spune... hi, hi, hi, da, da, hi, hi, hi, băiețaș, hi, hi, hi, nepoata, hi hi, hi, bunicului, hi, hi, hi, lui Beethoven, hi, hi, hi... În sfîrșit, Julius izbuti să prindă ceva cu claritate: „Cine ți-a spus?“ — Unchiul meu, Juan Lucas... E Însurat cu mămica mea. — Aha! Tatăl tău, da, da... Julius Își spuse că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să ajungeți?” “La Sud, la autogară” “Atunci, când ajungeți la poștă, traversați și mai mergeți puțin.” Familia întreagă se pune în mișcare. Îndepărtându-se, îl aud pe puștiul care le-a dat explicațiile spunând cuiva mai în vârstă, tatăl ori bunicul: “Am făcut o faptă bună, nu-i așa?” Da, ești un băiat bun și cuminte. Întotdeauna, străinii trebuie ajutați, căci, cine știe?, altă dată ne putem afla și noi în orașul lor și...” Străin... Cuvântul sună ca o lovitură. Niciodată
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
ei, sau, mai ales, pentru aceia cu care era de vârste apropiate. O irita orice, numele pe care, în joacă, i le dădeau ceilalți copii - Pami, Emi, Monda - ea se voia mereu chemată Epaminonda. Însă, cel mai mult, o enerva bunică-sa care, nereușind niciodată să-i spună numele întreg, îi “confecționase” unul mai scurt și mai neaoș: Măndița. La nervii nepoatei, bunica răspundea mânioasă: “Ce l-o fi apucat, maică, pe ginere-meu ăsta să-și pocească copilul?! Unde naiba
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Ce plăcere să salutăm pe cel mai tânăr pensionar din liceul nostru! Ce mai faceți, colega?” “Sărut mâinile, cu nepoțeii la plimbare”. “Nu-s la școală, nu? Nu-i duceți la grădiniță? Adică, de ce să-i mai duceți, dacă acum bunicul are timp berechet. Àpropos, doamna a ieșit la pensie? Dacă nu mă-nșel, parcă tot anul ăsta, nu-i așa, Tincuțo? Da, da, sigur că da, nu-i așa, dom’ profesor?” “Ea are deja trei ani de pensie...” “Ca să vezi
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
atentă!...” Fostul profesor de matematică, totdeauna foarte politicos, încearcă să nu abandoneze compania lor, măcar până-n momentul de rămas bun. Dar nu-i chip! Vasilică, nepotul de cinci ani, încearcă să se urce ntr-un copac... era gata-gata să cadă și...Bunicul a ajuns lângă piticul cel temerar. Noroc că l-a prins la vreme, altfel... Epaminonda Apostol și Tinca Pavelescu n-au dat nici o atenție celor întâmplate în preajma lor și-și continuă în voie plimbarea, schimbul de rețete culinare și de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Nu ne-am putea permite luxul să vorbim altfel. Mai ales acum!” “De necrezut! În cazul ăsta sunteți norocoși...” V.2... IV.5... “Ah! Ce plăcere să salutăm pe cel mai tânăr pensionar...” ... ”...Adică, de ce să-i mai duceți, dacă bunicul are, acum, timp berechet...” “...final de carieră. În antecamera veșniciei, cum am citit eu undeva. Frumos, nu? Antecamera veșniciei! Sună așa, cam ca un dangăt de clopot...” ... “...Mi s-a făcut “pielea găinii”, mai abitir ca atunci când mi ai blocat
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
despre frumoasele lor fapte se știe și la școală. Sau, ar fi trebuit să se știe. Mă miră că, tocmai dumneavoastră, dirigintele clasei, nu le cunoașteți” “A, făcut parte din diferite comisii de evaluare și...” ... ...VII.3. ... “Satule, satule...” Celălalt bunic, cel dinspre mamă, Gheorghe Crăciun a fost toată viața lui un om hâtru, bun de snoave. Nu o dată s-a întâmplat să trimită pe nu știu care la primărie, sub cuvânt că-l cheamă primarul, sau notarul, iar aceștia doi să fie
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
guri, mai puțin cea din coșciug, trebuiau hrănite. S-a mâncat și s-a băut tot ce fusese pregătit pentru pomană, s-au pregătit alte bucate, dar și acelea au dispărut de parcă nici n-ar fi fost. În vremea asta, bunicul Gheorghe Crăciun era în sicriul lui, mai frumos și mai natural ca niciodată. În ultimul său zâmbet, cel cu care pornise întru neființă și eternitate, voia, parcă, să spună: “V-am făcut-o și dă data asta. Uite, vedeți, mi-
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
și pentru un alt motiv: părinții părinților mei nu s-au agreat niciodată, ai mamei fiind de părere că bărbatul acesta e un flușturatic, un cap înfiebântat, unul care știe să vorbescă mult și, câteodată, chiar frumos, și-atât, în timp ce bunicii despre tată spuneau că, dimpotrivă, fiul lor nu și-a ales nevasta de care ar fi avut nevoie, că mama nu l-a înțeles și n-a fost niciodată alături de el, că n-a știut nicicând să-i pătrundă în
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Sub patrafir se află acum Titi Bîjgoi, Ioniță Dumitru în catalog. (De unde-i vine numele ăsta? Nimeni nu știe precis. Sigur este, însă că, de când se știu ei, așa le este cunoscut în sat tot neamul. Bîjgoaica cea bătrână, adică bunică-sa, bîjgoaica cea tânără - sau aia mică - maică-sa. Taică-său a murit de foarte tânăr. Aprindere de plămâni. Titi abia dacă și-l mai amintește. Satul, însă, și-l aduce bine aminte: chipeș, isteț și bun de gură, harnic
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
-l în spiritual tradiției ortodoxe foarte dragă familiei sale, strămoșii ei fiind mari preoți în zona Ardealului. Se succedeseră în familia lor generații de preoți, ofițeri, învățători, dar niciunul dintre aceștia nu dovedise înclinații artistice, toți fiind lipsiți de distincție. Bunicul lui Codrin avusese trei fii, dintre care doi fugiseră în America, iar tata urmase cariera militară parcă pentru a le răscumpăra păcatele. Tata nu-i pomenea prea des și nici măcar nu mai avea vaga idee dacă mai trăiesc dincolo de Ocean
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
Vedeau părul alb, rărit, al lui Weber, licărirea albastră din spatele ramelor de sârmă, jumătatea de cupolă moale, binevoitoare, a feței și barba cenușie revărsată - o combinație între Charles Darwin și Moș Crăciun - și-l salutau de parcă ar fi fost un bunic inofensiv. Bărbatul dărâmat se apropie, netezindu-și vesta slinoasă, bâțâindu-se și trăncănind. Weber era prea intrigat de ticurile lui faciale ca să-i întoarcă spatele. Dădu drumul unui șuvoi confuz de cuvinte. Hei, salutare. Ce mișto că ne-am întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lume, luându-se după complici nu le mai pasă nici de nume, nici de părinți, nici de cei mici. Au devenit mai ușurele, mănâncă ciorbe cu pelin visează cai verzi printre stele, scriu că se ntorc, dar nu mai vin. Bunicii au grijă de prunci triști precum tristele sicrie, și-așteaptă ca să le arunci la masă un colț de veșnicie. Când viața e de capul ei românii visului ucis trudesc prin lume singurei... Conducători, ce-aveți de zis?!?. 2013 Bohotin Satul
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
primul „sau-sau“ ? Ori, din contră, primul „și-și“ ? Mircea insistă să merg, va avea el grijă de Eric, iar dimineața... când el e la teatru... ei bine, ce facem cu dimineața ? Din motive unele mai obiective, altele mai puțin, bunicii nu pot veni la noi să rezolve problema. În cele din urmă, hotărâm împreună să-l lăsăm unei curajoase și extrem de binevoitoare prietene, care, așa e, nu este mamă, dar nu văd de ce nu s-ar descurca, mai ales că
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
fericire, Eric nu pare să audă și nu se trezește noaptea. Începe numărătoarea inversă și la doctorat, așa că trebuie să adun fișe, notițe, materiale, idei și să încep o muncă susținută și constantă. Și aici vine partea cea mai grea. Bunicii nu stau în București, iar Mircea a revenit la teatru, nu mai este în concediu de paternitate. Din fericire, este măcar o parte din zi și acasă. Și ziua se porționează strict de acum. Sau, mă rog, pe cât de strict
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
femeilor, numai pentru că am precizat acolo de aniversarea prietenei mele. Adevărata criză a început pentru mine abia cu două săptămâni înainte ca Natalia să se nască, odată cu dispariția bunicii, urmată la scurt timp, în toamna aceluiași an, de cea a bunicului meu. Ei au fost și cei care m-au crescut, fiind vorba de anii ’80, când mama era o tânără ingineră de numai 20 și ceva de ani care lucra în fabrică, iar tata un tânăr inginer agronom care se
Curățenia de primăvară. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Cristina Ispas () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1771]
-
să trăiască fără literatură, fără scris : bogăția vieții, ficțiunile ei care-ți permit să trăiești de mai multe ori în același timp sunt mult mai largi. Primii care mi-au predat această lecție a bogăției prealfabetice a existenței au fost bunicii, ultimii au fost copiii mei, pe vremea când erau mici. Dar mi-aș dori ca scrisul să fie mereu o posibilitate. De aici mi-a venit să scriu despre femei, despre mame, despre cum stau ele în lume (așa cum am
Despre natură, anotimpuri, animale tofelul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Mihaela Ursa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1783]
-
muri, în cele din urmă, fără cineva ca Ana. PAM știe asta, de aceea s-a grăbit s-o viseze și pe ea.. Ana a apărut, de undeva din înaltul cerului. De acolo de sus a văzut grozăvia. Dar pentru că bunicii ei trăiesc pe Pământ, în Țara lui Verde Împărat, iar Ana e și ea reporter, s-a grăbit să vină „la fața locului” ca să vadă cu ochii ei cum stau lucrurile. Nu vrea doar să culeagă informații, vrea să facă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Dumnezeu (cfr. Tim 3,15), în care locuiește familia sa, locuința lui Dumnezeu în Spirit (cfr. Ef 2,19-22), „locuința lui Dumnezeu cu oamenii” (Ap 21,3)». În familie, toți au demnitatea lor specială: cel mic, copilul, tânărul, părinții și bunicii. Nici unul nu este superior în jurul mesei, nici unul nu se micșorează ca importanță. Aceasta trebuie să fie valabil și pentru Biserică. Niciunul nu este superior în agapă: nici în cea umană și nici în cea euharistică. Preotul în vârstă trebuie să
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
creioane. Era rece, și în pivnița de lîngă depozit, și umed. Orele pe care le petreceam acolo erau necesare, dar nu semnificative, la fel cum era pieptănatul părului ori periatul dinților, dimineața, la chiuvetă sub oglinda de bărbierit care aparținuse bunicului meu. Cea mai reușită parte a zilei era dimineața devreme, cînd plecam de acasă. Plecam din timp, așa că reușeam să fac o abatere. Mă grăbeam după colț. Pe strada Emerald deja puteam adulmeca rîul. Traversam strada și mă străduiam să
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
el și pe Schneiderhahn? Gîndurile mele nu se îndepărtaseră de apa care, acum, în seara de vară, stătea așternută în albia sa, vorbindu-și sieși. Mi-am retras capul de la fereastră și am făcut doi pași către oglinda care aparținuse bunicului meu. Mi-am scos cămașa și m-am aplecat înainte. În oglindă puteam vedea numai o mică parte din corpul meu. Sinuozitatea pieptului. Un umăr. Burta mea plată. Picioare, șolduri. M-am lăsat pe genunchi, m-am aplecat lateral, m-
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
-i pagubă mare, că ai oi destule în turma orientală". Acu', în acest moment al discuției, a sosit vremea să arăt că în vremuri vechi așa li se spunea ortodocșilor, orientali, iară biserica drept măritoare așa se și numea, doar bunicul nevesti-mii, fost el epitrop șef o viață, zicea cum că așa și pe dincolo "la noi, la orientași" și cum că așa și pe dincolo la ei, la uniți, la baptiști sau penticostali, pe care-i numea generic pocăiți, până când
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]