10,800 matches
-
sperie și mai tare: — Părinte, de ce mi spui toate astea? Ce s-a Întâmplat cu Bodo? Ce primejdie Îl paște pe stăpânul nostru, ducele? Visez lucruri groaznice, am presimțiri rele... Ce mă aș teaptă, pe mine, pe noi? Ce necazuri? Călugărul răspunse cu blândețe: — Copila mea, nu știu. Nu ne e dat nouă, muritorilor, să ne cunoaștem viitorul. Prevestirile, semnele rele, toate acestea sunt eresuri păgânești și ispite ale Satanei - schimnicul scuipă În cele patru colțuri ca să-l alunge pe Necuratul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nu putuse ajunge la o Întâlnire, astfel că a voit să se scoale și să plece așa cum era. Bineînțeles că părintele Constantius nu l-a lăsat, ar fi fost nebunie curată. Deci m-a trimis pe mine sus, la chilia călugărului nebun, Bodo zicea că acolo trebuia să vă Întâlnească. și vă roagă preaplecat să mă urmați, ca să vă duc la el. Adelheid se Înroși la față de furie: — Ești un mincinos și un trădător! Cum cutezi să-mi spui că pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
greu și fără cunoștință În chilia părintelui meu Constantius. Am vrut să-ți spun adevărul pe drum, cu cruțare și prudență, ca să nu te sperii. Dar nu știu să mint, prințesă. Am avut gânduri bune! Adelheid Își Înfrână calul, Împietrită. Călugărul cel rotofei continua să se vaite, se zvârcolea În toate felurile și făcea o sumedenie de plecăciuni, neuitând să tragă cu coada ochiului ca să vadă ce se Întâmplă. Bertha, care până atunci urmărise scena tăcând, neîndrăz nind să ia parte
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îi era frică să pornească singură prin pădure, găsi că sfatul grăsanului era bun și o rugă pe stăpâna ei să-i Îngăduie s-o Însoțească. Așa că cele două tinere porniră În goana calului, fără nici un cuvânt, călăuzite de catârul călugărului, care se dovedi tot atât de iute ca cel mai de preț bidiviu din grajdurile ducelui. Noaptea se apropia cu repeziciune. Călugărul le conduse pe cărări necunoscute, urcară și coborâră prin păduri și poieni, până ce Întunericul le Învălui cu totul. Adelheid simți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să-i Îngăduie s-o Însoțească. Așa că cele două tinere porniră În goana calului, fără nici un cuvânt, călăuzite de catârul călugărului, care se dovedi tot atât de iute ca cel mai de preț bidiviu din grajdurile ducelui. Noaptea se apropia cu repeziciune. Călugărul le conduse pe cărări necunoscute, urcară și coborâră prin păduri și poieni, până ce Întunericul le Învălui cu totul. Adelheid simți cum o spaimă nelămurită o cuprinde. Nu era numai grija pentru starea iubitului ei, ci, pe măsură ce-și croiau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
tușească și să i se deschidă rana din nou. Cotiră spre dreapta. Foarte curând, În fața lor se Înălță o movilă uriașă, pietroasă, un stouff cum spu neau localnicii, de pe care o cetățuie neagră și amenințătoare privea cu semeție către vale. Călugărul apucă pe drumeagul Îngust care ducea Într-acolo. — Unde mergi, frate Gregor? Întrebă Adelheid. Parcă era vorba de un preot? — Da, domniță, chiar acolo și mergem. Prietenul părintelui Constantius e capelan acolo sus, la castelul domnului Adalbrecht, ministerialul din Staufen
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Împrăștiate ca ciupercile pe culmile muntoase din acest binecuvântat de Dumnezeu ținut, avea o origine foarte umilă. Bunicul lui, numit tot Urs, se trăgea dintr-o familie săracă de curelari. Fiind foarte isteț, Învățase să scrie și să citească de la călugării din mânăstirea de la Sankt Gallen, unde slujise ca rândaș. Cu mare sârguință și zgârcenie puse deoparte toată simbria pe care călugării i-o plăteau În bani de argint și, după un timp, plecă la Zürich, unde Începu să Împrumute cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ale soarelui, care abia reușeau să străpungă norii gălbui și triști, Își dădu seama că se afla În partea de sud a cetățuii. Undeva În apropiere trebuia deci să fie mânăstirea Sfântul Trudpert. Dacă le-ar fi putut trimite vorbă călugărilor... dar nu era sigură de loialitatea lor... După ce ducele Bertold cel bătrân hotărâse să-și aleagă lăcașul de Îngropăciune la Sfântul Petru, relațiile cu mânăstirea Sfântul Trudpert nu erau deosebit de călduroase... Poate totuși se găsea acolo vreun călugăr care să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
trimite vorbă călugărilor... dar nu era sigură de loialitatea lor... După ce ducele Bertold cel bătrân hotărâse să-și aleagă lăcașul de Îngropăciune la Sfântul Petru, relațiile cu mânăstirea Sfântul Trudpert nu erau deosebit de călduroase... Poate totuși se găsea acolo vreun călugăr care să vrea s-o ajute? Adelheid petrecu toată ziua privind pe fereastră și sperând Într-o minune. Dar locurile erau pustii. Departe jos, În vale, se vedeau câteva cocioabe mizerabile. Erau șerbii amărâți ai lui Adalbrecht, care-și trăiau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
scoasă din cuptor și potârnichi cum numai la Urciorul de aur se puteau mânca: Învelite În foi de zmeură, care se coceau pe Îndelete Într-o groapă săpată anume, plină cu cărbuni aprinși... Această rețetă o aflase hangiul de la un călugăr din Sankt Gallen, și pentru ea plătise un ban de aur. E drept, făcuse un schimb bun, pentru că acest fel de mâncare dusese faima până hăt, departe. Nu uitase să adauge și o brânză grasă de Gruyère, care se topea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
sunt mândru de ele. Asta e cea mai mare răsplată! Un zgomot surd, aidoma unei păduri pe timp de furtună, Îi tăie vorba. Starețul se apropie neliniștit de fereastră, privind prin geamul Îngust. Curtea, galeriile, ferestrele mânăstirii erau pline de călugări care priveau uluiți spectacolul neobișnuit ce li se Înfățișa: pustnicul de sus, din Lenzkirch, călare pe un măgar scund, trecea printre ei, fără a Întoarce capul nici În stânga, nici În dreapta. Cu bărbia proptită În piept, cu barba albă și lungă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o domniță nobilă și frumoasă ca un În ger... Bogatul negustor avea lacrimi În ochi și tăcu de tea mă să nu izbucnească În plâns. — Nu de la rănile acestea i se trage primejdia, vorbi cu ton mult mai blând ciudatul călugăr. Sunt răni sufletești care dor mult mai tare...Cu voia Domnului, fiul dumitale se va tămădui. Dar Îl pasc alte primejdii. Durerea din suflet poate să lovească mult mai necruțător decât mânia domnului duce. Să lăsăm totul În mâna Stăpânului
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mulțumesc, părinte. Ce-i cu Adelheid? De ce nu poate veni și ea la mine? știu că cer prea mult, dar când ești În pragul morții... Istovit, tânărul se opri, Închizând iar ochii. — Ai nădejde În Dumnezeu, fiule, răspunse iar ciudatul călugăr. Căile Lui sunt de nepătruns și mila Sa nemăsurată... Dar Bodo nu-l auzi. Căzu din nou În somnul lui adânc, care aducea mai curând a leșin. Călugărul Îi umezi fruntea, obrajii și buzele cu o nă fra mă curată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
opri, Închizând iar ochii. — Ai nădejde În Dumnezeu, fiule, răspunse iar ciudatul călugăr. Căile Lui sunt de nepătruns și mila Sa nemăsurată... Dar Bodo nu-l auzi. Căzu din nou În somnul lui adânc, care aducea mai curând a leșin. Călugărul Îi umezi fruntea, obrajii și buzele cu o nă fra mă curată muiată În apă și-i ceru fratelui Heribert, care veghea la căpătâiul bolnavului, să facă mereu același lucru. Îi dădu o punguță de pânză În care se aflau
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mai vedem noi. Se Întoarse către bancherul care aștepta În tăcere lângă ușă și-i spuse: — Jupâne, sunt al dumitale. Hai să facem câțiva pași prin galerie. Trecură pe lângă ușa bibliotecii și pe lângă bolniță, În fața căreia stăteau privind curioși câțiva călugări bătrâni, și se Îndreptară spre o firidă mai Întunecoasă. Atunci pustnicul se opri, privindu-l Întrebător pe cel care-l Întovărășea. — Preacuvioase, vorbi acesta grăbit. Sunt Într-o situație foarte Încurcată și vreau să vă cer un sfat. Călugărul tăcu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
câțiva călugări bătrâni, și se Îndreptară spre o firidă mai Întunecoasă. Atunci pustnicul se opri, privindu-l Întrebător pe cel care-l Întovărășea. — Preacuvioase, vorbi acesta grăbit. Sunt Într-o situație foarte Încurcată și vreau să vă cer un sfat. Călugărul tăcu mai departe și jupânul Urs continuă șovăind: — Ceea ce vreau să vă Încredințez acum este o taină mare. N-o știm decât eu și omul meu de Încredere. A mai cunoscut-o și o doică bătrână care a murit demult
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
atunci tăcerea mea ar Însemna un egoism monstruos. Pe de altă parte, mă tem ca obârșia lui să nu-l primejduiască. Nu știu ce să fac, părinte, vă rog să-mi dați un sfat! Alb ca varul peretelui de care se sprijinea, călugărul luă cruciulița și-o privi Îndelung. Tăcu o vreme și ochii i se umplură de lacrimi. — Jupâne Urs, spuse el. Fiul dumitale, Bodo, e de viță nobilă. Chiar mai nobilă decât aleasa inimii lui. Obârșia lui nu-i va putea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În Întu neric... Sihastrul vorbea cu amărăciune. Pentru prima oară - bancherul zürichez Îl cunoștea de multă vreme - pe chipul său apăruse o expresie de omenească Îngrijorare și dez nădejde. Ceea ce Îl umplea de mirare pe bătrânul bancher, căci pentru el călugărul era un Înger, o făptură supra ome nească, căruia toate patimile și durerile pământenilor Îi erau cu desăvârșire străine. Ar fi fost mai bine pentru toți, reluă eremitul. Pentru domnia ta, care ai fi rămas credincios până la moarte unui fiu pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a existat vreun bărbat care s-o vadă fără să se Îndrăgostească pentru totdeauna de ea. De la ea a moștenit Bodo ochii aceia ca vioreaua, cum nu mai are nimeni, și părul buclat și farmecul de neuitat, con ti nuă călugărul cu o voce visătoare... — Vrei să spui părinte, iertare, monseniore, bâlbâi Urs uluit, că Bodo... Da, consiliere, asta vreau să spun. știu că ți se pare de necrezut, dar Dumnezeu mi-e martor că gura mea gră iește numai adevărul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și chinuitoare. O ascunsesem, la porunca monseniorului, Într-o aripă izolată a palatului și-am stat toată noaptea la ușa de după care se auzeau gemete care-ți rupeau inima. Era prima oară când mă aflam Într-o asemenea Împrejurare, adăugă călugărul clătinând din cap, și nu pot spune cât de uimit am fost. Da, viața noastră are legi ciudate și numai Înțelepciunea fără margini a Părintelui nostru Ceresc poate cuprinde sensurile Înțelese și neînțelese... Monseniorul trimisese după medicul său personal, care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
zile În șir către ținuturi cât mai Îndepărtate de Francia și de Burgundia, rugându-mă neîncetat Sfintei Fecioare să-mi călăuzească pașii acolo unde pruncul putea găsi un adăpost și o familie. și am găsit, după cum ai văzut, domnule Urs. Călugărul se ridică, deschise o raclă mică și scoase din ea un ametist minunat, montat În argint, aidoma cu cel pe care bancherul Îl găsise În coșulețul pruncului. — Iată piatra geamănă cu cea pe care o cunoști, desigur, preacinstite domn. Împreună cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fi putut izbucni! Cine știe care ar fi fost soarta lui Bodo și chiar a tronului francilor! Istoria trebuie să-și urmeze cursul! Nu cred că e Înțelept să Încerci a-i schimba făgașul. Asta duce totdeauna la nenorociri și cataclisme, murmură călugărul. Jupâne Urs, Înțeleg că ceea ce ți-am spus acum te tulbură peste măsură. Dar te conjur, pe mântuirea sufletului domniei tale, să păstrezi taina. Să i-o dezvălui doar lui Bodo. În Îm prejurările de față e bine s-o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
dacă mai vine, ceea ce nu cred. Vreau să știu apoi ce s-a mai aflat despre nepoata noastră, știi despre ce-i vorba. E și asta o poveste pe care doresc s-o cunosc numai eu, cred că Înțelegi, părinte. Călugărul Înclină capul, Încuviințând: — Ereticul din Bizanț s-a dus pe Stouff. Priceput cum e, cred că de intrat a intrat el, nădăjduiesc că și-a atins țelul. — Așa deci, e eretic! Cred că e mai bun creștin decât mulți. E
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cei care l-au cunoscut, nu avea să-l mai părăsească vreodată. Căutară peste tot. Încăperile erau Însă pustii. La conac nu se mai afla nimeni În noaptea aceea. — Părinte stareț, ce-ați făcut cu el? se Îndreptă principele spre călugărul cel gras. Otto Îl privi fără să priceapă. Din fala lui nu mai rămăsese nimic. Veșmântul Îi era zdrențuit și o paloare de moarte i se așternuse pe față. — Unde-i ducele, trădătorule, popă viclean și fără Dumnezeu? Unde l-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
era Bodo cel ce stătea În fața ei. — Unde-i Bodo? Întrebă ea printre lacrimi. De ce n-a venit el? — Domniță, Bodo e rănit, n-a putut veni. Vă duc eu la el! — Rănit? E deci adevărat ce mi-a spus călugărul acela gras și mârșav, care m-a răpit și m-a adus aici? Rănit? E pe moarte? — Nu, nu, e grav rănit, dar se va vindeca. E tânăr și puternic și pe mâini bune. Credeți-mă, va trăi, chiar și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]