7,741 matches
-
ca un mozaic de istorii. Introduce așadar multiplul în reconsiderarea trecutului, fără să renunțe la materialul istoric, pe care îl reconsideră, îl redefinește, îl completează cu noi mărturii (ce țin de civilizație și de cultură). Narațiunea tinde să-și subordoneze conceptual orice manifestare a trecutului păstrat în formă abstractă sau materială, pentru că, în perspectiva noii istoriografii, în orice "martor" s-ar putea afla in nuce o structură latentă de povestire. Viziunea aceasta este aplicată în special în analiza textelor, a iconografiei
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
mod spectaculos, generația următoare și-a însușit demersul antropologic dezvoltat în științele psiho-sociale (așa cum o fac Robert Muchembled sau Emmanuel Le Roy Ladurie) în direcția teoretizată în 1985, cum am văzut deja, de Le Goff. Spre sfârșitul anilor '90, împrumuturile conceptuale și metodologice sunt asimilate în noua viziune a Școlii, astfel încât actualele generații de sociologi, de istorici ai mentalităților și ai imaginarului (Thomas 13) își concentrează eforturile în direcția politicului, o preocupare nu recentă în filosofia contemporană a istoriei, ci doar
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
asigură astfel imaginarului colectiv posibilitatea de a rămâne permanent în relație cu realitatea; la rândul ei, comunitatea îl solicită, dar îl și consolidează prin reluări (rememorări) și noi combinații sub forma sub-unităților discursive (narative, simbolice, mitice etc.). A doua schemă conceptuală o descrie pe prima, dar o și depliază, astfel încât să poată fi adaptată la profilul istoric al fiecărei perioade în parte. Vom urmări în capitolul Speculum mundi acest lucru cu ajutorul textelor medievale, ce reflectă imaginarul comunității românești, constant cu sine
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de către Vlad Georgescu în cercetarea la care vom reveni): ideile politice și reprezentarea puterii și a rolului ei în imaginarul colectiv se schimbă foarte puțin între secolele XIV-XVIII. Pentru acest interval de timp proiectez prin al doilea model un cadru conceptual, pe care caut să fixez în baza formațiunilor discursive o rețea de teme, motive etc., ce poate fi completată ulterior de noi cercetări aplicate (de aici, caracterul ei de rețea deschisă). Imaginarul colectiv și rețeaua lui conceptuală Din perspectiva observațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
model un cadru conceptual, pe care caut să fixez în baza formațiunilor discursive o rețea de teme, motive etc., ce poate fi completată ulterior de noi cercetări aplicate (de aici, caracterul ei de rețea deschisă). Imaginarul colectiv și rețeaua lui conceptuală Din perspectiva observațiilor lui Jacques Le Goff, Évelyne Patlagean și Lucian Boia, reprezentarea perceptibilului are rol intermediar, este o interfață a realității cu imaginarul − lumi considerate de cei trei istorici a fi "realități" diferite ca substanță și configurație, cu legi
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
multe elemente în comun. În comentariul anterior, dimpotrivă, am propus să relativizăm granița rigidă dintre realitate și imaginar și, plecând de la o platformă (inter)disciplinară cu mult mai generoasă (care să integreze antropologia și sociologia), să trasăm o altă hartă conceptuală, sub forma metaforică a două bazine ce comunică permanent. Am renunțat la a vorbi despre mental în relație cu realitatea, pentru că el este mai curând o funcție a intelectului uman și nu un proces de ordonare sistematică a memoriei, precum
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Din cauza că se înrudește pe de o parte cu fantasma (ca viziune, somn sau fantezie), dar și cu ideea (ca reprezentare la nivelul conștiinței a unui lucru, în momentul "apariției" sale), imaginea a suferit mai multe atacuri cu privire la fragilitatea sa conceptuală. Într-o mare măsură, acest aspect este rezultatul unei etimologii complicate și al unui bogat (și nesistematizat) complex semantic, învecinat cu simulacrul (opus lucrului real). Pentru studiul imaginarului, dincolo de funcțiile sale, din ansamblul noțional al imaginii sunt utile alte câteva
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
21). Programul cercetătorilor coordonați de Thomas nu se oprește însă la structură și la semnificație, ci se deschide metodologic și spre o altă dezbatere; surprinzător, în alt palier, fenomenologic, datorită relevanței majore a problematicii identității. Tipul de analiză și demersul conceptual se inspiră din opera lui Paul Ricœur, în special din volumul Soi-même comme un autre (relația dintre identitate și tripleta amintire−istorie−imagine a fost mai apoi reluată pe larg și aprofundată de filosoful francez în Memoria, istoria, uitarea). Discuția
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
dintre model și dedublarea, imitarea sau interpretarea sa simbolică este nu doar conștientizată, ci numită și impusă prin chiar teoria imaginii ortodoxe și teocrația bizantină la care se afiliază puterea medievală românească. Semnificatul, conținutul mental mnezic (imagine internă, amintire) sau conceptual, se poate referi la un obiect real, la o ficțiune sau la un obiect imaginar, tocmai în acest fel marcând distanța și făcând posibilă conștientizarea unor medii de existență atât de diferite ca substanță și ca formă. Utilizarea curentă a
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
vizuale. Orice figură poate dezvolta un caracter simbolic dacă asupra sensului său se aplică procesul prin care el poate fi comutat într-un alt plan, acolo unde, la confluența cu alte semnificații, se diversifică și se consolidează într-o gamă conceptuală superioară. Emblema (vulturul basileic bicefal, spre exemplu), prin intervenția subiectului utilizator (comunitatea afiliată) se "blurează" și capătă o funcție potențială de simbolizare (în cadrul unui program politic de resuscitare a "himerei bizantine"). Narațiunea parabolei sau a apologului (panegiricul lui Constantin I
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
simbolisticii spațiului în evul mediu occidental, mi-a oferit în mod neașteptat posibilitatea de validare a propriilor mele "grile" de lectură. Conform teoriei (și ea) sistematizatoare a medievistului elvețian, analiza imaginarului se poate desfășura pe trei planuri: primul, al imaginii, conceptuale sau figurative, care operează așadar cu limbajul sau cu artele mimetice; al doilea, al schemelor, modelelor și tipurilor; al treilea, al formelor arhetipale (urme de memorie, izolate, vide), preluate în mituri (înțelese drept povești fondatoare), prin intermediul schemelor și al imaginilor
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
studiul manifestărilor sale istorice sau culturale. Precum o sumă de reflexe combinate într-o a doua oglindă, provenind de la teoriile discutate, propun alte două configurări ale imaginarului. Ambele sunt de factură antropologică și simbolică și reies, de fapt, din bazinul conceptual umanist delimitat prin această cercetare. Gramatica imaginarului Gilbert Durand, în Structurile antropologice..., pe urmele lui Immanuel Kant, Carl-Gustav Jung și Jean-Paul Sartre (căruia îi critică necruțător volumul din 1940, închinat imaginarului), alege să definească noțiunea de schemă drept: ... o generalizare
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
social, relații locale, contexte etc.). Diferența dintre unitățile funcționale de bază ale sistemului și supra-unitățile imagistice este dată de amploare, dar și de relevanță și de reprezentativitate. Această primă radiografiere a imaginarului, pe care o propun aici, este așadar strict conceptuală, nespecifică unei perioade sau unui anumit spațiu, ci doar unui tip de cultură predominant orală, caracterizată de o sumă restrânsă de formule, "oficiale" sau populare, prin care se manifestau funcțiile imaginației colective, de grup (sat, clasă profesională, etnie etc.) sau
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și după lovitura dată lumii bizantine de către forțele creștine aliate, prin instaurarea Imperiului latin de la Constantinopol (1204). Când granița între cele două lumi europene a fost definitiv trasată, spiritual și politic, structurile imaginarului erau deja diferențiate în urma confruntărilor precedente. Sistemul conceptual pe care l-am propus nu ține însă cont de astfel de diferențe, el caută să fie un summum ordonator al noțiunilor operaționale care se regăsesc în orice teorie sau analiză a fenomenului. Nu el reprezintă în oglindă, mimetic, un
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de bogată este cultura scrisă și cât de variate și de creative sunt "abaterile" de la codurile oficiale ale spațiului public sau ale vieții private, imaginarul își menține structura internă, cu toate modificările care pot avea loc în timp. Schema sa conceptuală, așa cum am stabilit-o aici, se regăsește în orice model particularizat, care integrează oricum arhetipuri, mituri, coduri, imagini și simboluri. Imaginarul medieval, după cum îl vom configura și îl vom descrie, pe o "platformă" antropologică (în baza mărturiilor prezente în special
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pravilele medievale românești). O lume supusă canonului, doliului christic și penitenței, o lume care privește icoana ca pe o transfigurare a sacrului, iar puterea ca pe un minister delegat de divinitate, incontestabil și de aceea de neînlocuit. Sub această formă conceptuală, imaginarul se comportă precum o lume deschisă, la toate nivelele proiectate; acordă unităților lui componente posibilitatea de comutare și recombinare, ceea ce îi conferă dinamică și capacitate de a integra și de a crea răspunsuri noi. Nivelele fixe nu reprezintă nicidecum
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
puțin) la oricare din vârstele sale. De aceea, ele pot fi analizate inter-relațional − sau separat − și pot fi abordate în funcție de interesul parcursului demonstrativ. Reprezintă mai curând o sumă de clase esențializate, necesare și suficiente pentru a încadra și a configura conceptual obiectul de studiu, indiferent care sunt disciplinele dinspre care el este abordat. Imaginarul medieval Referința la perioada medievală impune o altă abordare metodologică, dat fiind caracterul său specific. Imaginarul medieval reflectă atât modul de organizare a relațiilor de putere în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
negației, în care sunt "repartizați" atât păcătoșii, cât și forțele răului și scenografia puniției (fie în câmpul acțiunii umane coercitive, fie în cel al Judecății divine, respectiv al "lumii de dincolo" și în special al iadului). Spre diferență de sistemul conceptual al imaginarului, în care arhetipul se situa la un prim nivel, paradigmatic, generator, în modelul imaginarului medieval acesta nu mai cunoaște un loc anume. El generează modele, tipuri și sub-tipuri, figuri exemplare care acționează în spiritul moralei creștine (personaje biblice
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
permanent deschisă relația de transfer și își adaptează traseele și strategiile pentru a fi consonante (prin intermediul comunității și în beneficiul ei), pentru că ele trebuie să aibă mecanisme de codificare și decodificare compatibile, ușor de înțeles și de utilizat oricând. Sistemul conceptual al imaginarului se revarsă în întreg modelul tip matrice pe care îl propun pentru evul mediu, cu arhetipurile sale (dar și modelele istorice și spirituale și tipurile sociale), cu religia oficială (o suprastructură de tip sintagmatic), cu credințele populare, ereziile
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Violeta Barbu, "Lex animata et le remploi des corps". Guran 232-38); în plus, simbolistica, schema ceremonialurilor, scenariul și tiparul scenografiilor publice, precum și teologia imaginii; după cum vom vedea, implicit și o structură asemănătoare a imaginarului colectiv. În cadrul analizei câmpului semantic și conceptual al termenului de oikonomia,20 Marie-José Mondzain urmărește apariția noțiunii încă de la Aristotel și de la sofiști, cu semnificații mai apropiate de accepțiunea modernă a termenului (economie). Discuția pe care am făcut-o la un moment dat, legată de viziunea acestora
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
falii și episoade legate de contexte particulare. Dincolo de anumite structuri fixe, comune tuturor variantelor locale ale imaginarului, o formă universală a lui nu există decât în teorie; în istorie, el se individualizează în funcție de factori zonali, temporali, culturali etc. De aceea, conceptual, apare ca un gen proxim cu numeroase diferențe specifice; în anumite circumstanțe, ele dau un caracter paradoxal formelor pe care imaginarul le ia. În ciuda tuturor atacurilor ideologice sau raționaliste din perioadele iconoclaste, imaginarul colectiv a continuat să se manifeste și
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
unitatea unei opere, și "sistemul rostirii filosofice românești" rostuit de Constantin Noica într-o primă formă, sub o anumită inspirație "tematică" primită de acesta de la Mircea Vulcănescu. Apoi am în vedere propunerile terminologice ale lui Lucian Blaga, din structurile sale conceptuale închise. Un efort de prindere sub rostire a unor sensuri poate fi zărit și în lucrarea de față. De aceea, recursul la tradiția noastră rostitoare întru filosofie este cu totul firească. În privința cuvintelor, poate că cel mai semnificativ sub acest
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
filosofic trebuie să participe la un "model" de instituire a interogațiilor, răspunsurilor, argumentărilor sale "bine formate" legate de problema pe care o tematizează, pentru că numai în acest fel își capătă identitatea; adică numai astfel elementele sale sunt așezate în rețele conceptuale în stare să formeze o unitate și să comunice "idei" filosofice sau măcar gânduri cu încărcătură filosofică. Fiind vorba de condiții formale reunite într-un fel de scenariu normativ (pe care, mai sus, l-am numit "model"), putem avansa ideea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deja acceptat. De aceea am putea spune că diferența dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea părelnică (doxa) constituie un veritabil element a priori al logicii organon și, de fapt, al oricărei logici (care nu poate fi decât formală). Cu toate că stabilitatea conceptuală a celor două tipuri de cunoaștere este deocamdată precară, nu ne putem îndoi de forța cu care ele susțin analitica și dialectica; dar o susțin împreună cu (mijlocit de) diferența dintre raționamentul corect și cel sofistic. Iată și un punct de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pure", numite, cum știm, Idei transcendentale de către Kant, pot opera transcendent, adică depășind limitele oricărei experiențe, fiindcă obiectul lor nu se poate afla în limitele acesteia, dar este luat ca și cum s-ar afla. Iar centrul descrierii va fi o structură conceptuală paradoxală, în perspectiva a ceea ce a fost stabilit până aici în legătură cu structura de existență "timp fenomen": este vorba despre cuplul "timp necondiționat". Dat fiind faptul că timpul și-a pierdut funcția sa constitutiv-judicativă adică reducția la timp s-a operat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]