8,208 matches
-
spânzurarea lui Apostol Bologa, eroul cărții. Similar, paginile de început și de sfârșit ale romanului "Ion" descriau drumul prin care se ajunge în satul Pripas, locul acțiunii. Cele două execuții par identice, desfășurându-se după un ritual comun într-un decor sinistru: „un stâlp alb și lucios, cu un braț cârligat la vârf”, groapa de la picioare, cu pamântul „deschis ca o rană gălbuie”, lumea înfricoșată din jur, gesturile mecanice ale condamnatului etc. Descrierea execuțiilor diferă însă în funcție de modul în care sunt
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
într-o „operă artistic valabilă, dar laică”, despre patriotism și dragoste de oameni. Filmul a fost realizat pe o peliculă alb/negru (4531 de metri), în format cinemascop. Echipa tehnică a fost formată din operatorul Ovidiu Gologan (imagine), Giulio Tincu (decoruri), Ovidiu Bubulac și Ileana Oroveanu (costume), Theodor Grigoriu (muzică), Anușavan Salamanian (coloană sonoră), Yolanda Mântulescu și Dan Naum (montaj). Filmările s-au realizat în mai multe locații; sediul comandamentului diviziei a fost amenajat în castelul Bánffy de la Bonțida. Rolurile principale
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
în cuptoare sau la soare (cultura Clănița), funduri de vase sgrafitate și smălțuite cu reflexii aurii și verde închis, ori în nuanță brună (a doua jumătate a sec. XV-XVI), un picior de vas cărămiziu în angolă albă și urme de decor verde (sec. XVI), cahle (sec.XVI - XVIII), torți de oale cu mărci de proprietate incizate cu unciale cirilo-române (sec.XVII - XVIII), discuri britoconice și circulare smălțuite cu baza circulară sau crestată și purtative (sec. XV - XVI), plăci circulare din ghips
Comuna Ștefan cel Mare, Argeș () [Corola-website/Science/302056_a_303385]
-
și Euripide a pus bazele tragediei clasice grecești. Aduce însemnate inovații în tehnica teatrală: renunțarea la conexiunea trilogiei prin crearea de piese independente, mărirea numărului choreuților de la 12 la 15, introducerea celui de-al treilea actor, dezvoltarea dialogului, importanța acordată decorului și costumelor. Opera marelui poet tragic, continuator al lui Eschil, cuprinde peste 120 de piese (după diverse păreri și izvoare, numărul pieselor e de 123, 130, 133, ba chiar și de 140), dintre care ne-au mai rămas în întregime
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
al lui Victor Iliu în filmul "Moara cu noroc". Experiența sa de arhitect, actor și scenograf au cântărit desigur decisiv la rezultatul final. Prin acest film, Liviu Ciulei se definește a fi "un regizor care crede în puterea imaginii". Alegerea decorurilor este semnificativă ca expresivitate, integrându-se firesc în structurile naturale care definesc locuri unde are loc acțiunea, punctând-o. Nimic nu apare întâmplător în decorul acțiunii filmului: stivele de coșciuge, grămezile de scaune, vrafurile de bocanci, nenumăratele obiecte din camera
Pădurea spânzuraților (film) () [Corola-website/Science/302637_a_303966]
-
film, Liviu Ciulei se definește a fi "un regizor care crede în puterea imaginii". Alegerea decorurilor este semnificativă ca expresivitate, integrându-se firesc în structurile naturale care definesc locuri unde are loc acțiunea, punctând-o. Nimic nu apare întâmplător în decorul acțiunii filmului: stivele de coșciuge, grămezile de scaune, vrafurile de bocanci, nenumăratele obiecte din camera logodnicei, lucrurile aruncate anapoda din castel sau ciudata boală a pădurii, arăturile uscate, lumina lividă a întinderilor. Toate aceste contribuie din plin la definirea acțiunii
Pădurea spânzuraților (film) () [Corola-website/Science/302637_a_303966]
-
Luca Caragiale, unde Jean Moscopol a făcut figurație, interpretând rolul șansonetistului care cântă la Grădina de vară "Union". Filmul a fost realizat în condiții deosebite în Bucureștiul camuflat, într-un studio de înregistrări în care, după ce se filma o scenă, decorurile erau dărâmate, pentru a se face loc unui nou decor pentru scenă următoare. În Bucureștii de odinioară, în special în perioada interbelică, existau localuri pentru toate buzunarele și orchestre pe măsură. Ca să aibă cât mai mulți clienți, patronii de restaurante
Jean Moscopol () [Corola-website/Science/302639_a_303968]
-
șansonetistului care cântă la Grădina de vară "Union". Filmul a fost realizat în condiții deosebite în Bucureștiul camuflat, într-un studio de înregistrări în care, după ce se filma o scenă, decorurile erau dărâmate, pentru a se face loc unui nou decor pentru scenă următoare. În Bucureștii de odinioară, în special în perioada interbelică, existau localuri pentru toate buzunarele și orchestre pe măsură. Ca să aibă cât mai mulți clienți, patronii de restaurante își angajau o orchestră faimoasa și un cântăreț aflat la
Jean Moscopol () [Corola-website/Science/302639_a_303968]
-
zidite de Alexandru Lăpușneanu. Această ipoteză este demonstrată de fundația unitară a bisericii, care a aparținut inițial unui lăcaș cu pridvorul închis. Biserica fostei mănăstiri Aroneanu prezintă interes din perspectivă artistică atât prin proporțiile sale armonioase, cât și prin originalul decor exterior, unice în istoria artei medievale românești. Ea este construită din piatră și cărămidă, în stil moldovenesc, fiind întâlnite și elemente aparținând altor stiluri. are un plan trilobat, cu o singură turlă deasupra naosului și cu absidele laterale și absida
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
culoare verde cu reflexe albăstrui, de forma unor stele cu șase colțuri, a frunzelor de stejar, a vârfurilor de lance și a discurilor circulare, descriind motive geometrice complicate și fiind folosită o tehnică aparte. Teracotele sunt incizate în tencuială. Acest decor realizat în relief (astăzi dispărut) este considerat ca fiind o posibilă sursă de inspirație pentru broderia în piatră de pe fațada Bisericii Trei Ierarhi și a Mănăstirii Dragomirna. Interiorul bisericii este compartimentat în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Pridvorul
Biserica Aroneanu () [Corola-website/Science/302623_a_303952]
-
pentru paza cetății, iar pe partea stângă simetric cu Poarta de vest grajdurile, de această dată cu aspect de cazemată, îngropate. În fostele grajduri funcționează azi o sală de repetiție pentru o trupă de teatru și un atelier de creație decoruri. În viitorul apropiat pentru această zonă a fost destinată pentru activități culturale: club, cinema, teatru experimental, teatru de copii, săli de dans, spații de depozitare, grupuri sanitare, punct termic - însumând 1.560,60 metri pătrați restaurați și refuncționalizați. Ruine Palat
Cetatea Oradea () [Corola-website/Science/302627_a_303956]
-
tradiții și credințe. Conotațiile de ordin cultural-religios sunt ușor de regăsit cu precădere în pictura heraldică, care folosește atributele simbolice ale culorilor și convenția cromatică a artei medievale, precum și în erminii - manuale bizantine pentru uzul zugravilor care precizau cromatica veșmintelor, decorului, părului sau bărbii personajelor Istoriei Sacre. În tradiția creștină, culoarea este o participare a luminii create și a celei necreate. Unele considerații asupra divinității și luminii au ajuns (evolutiv) până la a asimila (fără o regulă absolută) culoarea albă Tatălui, culoarea
Simbolistica culorilor () [Corola-website/Science/302774_a_304103]
-
conferă un sens simbolic. În al doilea rând culoarea poate contribui la echilibrul vizual al unei imagini, și, în plus, poate exprima calitatea esențială a lucrurilor, poate adăuga emoție și poate crea diverse stări. O scenă mai întunecată sau cu decor abia sugerat va evidenția performanța artistică a dansatorilor înveșmântați în haine intens colorate. Funcția expresivă a culorilor este asociată cu energia relativă a fiecărei culori. Spre exemplu, culorile saturate atrag atenția și sunt potrivite pentru obiecte mai mici sau spre
Estetică () [Corola-website/Science/303271_a_304600]
-
îndrăzneață. "„Atacul, ca și mișcarea mulțimilor sunt admirabil compuse”", remarcă Tudor Caranfil. „Interioarele” au fost filmate în curtea Teatrului Liric, la lumina soarelui (pentru că nu-și puteau permite reflectoare, ori acestea nu erau disponibile). Deși pentru fundaluri au fost folosite decorurile de pânză pictată ale teatrului, ele apar veridice pe peliculă. Această constrângere materială a dat însă naștere și la tablouri distonante. Spre exemplu, în scena consiliului de la Poradim, interiorul bivuacului princiar este tapisat numai cu rafturi de cărți. Finalul filmului
Independența României (film) () [Corola-website/Science/303267_a_304596]
-
opera lui Kawabata, femeia, în ciuda frumuseții, a fragilității ei, sau poate tocmai din această pricină, este înfățișată în postura subordonată a ființei capabile de un devotament nemărginit, dar nerăsplătită de fidelitatea masculină care i s-ar cuveni. Pe fundalul unui decor senin, echilibrat, al naturii, aparent indiferente la frământările oamenilor, este strecurată cu măiestrie neliniștea personajelor. Naratorul romanului îl găsim în persoana lui Shingo Ogata, cuprins de o spaimă nelămurită, de prevestiri care îl copleșesc treptat și îl cufundă în melancolie
Vuietul muntelui (roman) () [Corola-website/Science/302475_a_303804]
-
1517. Balada este o îmbinarea ingenioasă a unsprezece motive folclorice, distribuite pe parcursul celor cinci momente ale acțiunii. Prima parte a baladei conține motivul alegerii locului pentru zidire și motivul zidirii. Negru-Vodă împreună cu zece "„meșteri mari/Calfe și zidari”", într-un decor mirific, caută pe malul Argeșului un loc perfect pentru a construi o mănăstire cum alta să nu mai fie. Mergând astfel se întâlnesc cu un ciobănaș care le povestește despre un zid "„părăsit și neisprăvit/ La loc de grindiș/La
Monastirea Argeșului () [Corola-website/Science/299511_a_300840]
-
asigurară în fine succesul de public al piesei. După preluarea funcției de director la "Le Théâtre de la Gaîté" Offenbach speră să repete succesul pe care-l repurtase în 1858, transformând "Orfeu în infern" într-o feerie. Schimbările atraseră după sine decoruri și costume mai fastuoase, precum și unele numere de balet. Acțiunea era în noua prelucrare des întreruptă, de pildă de dansul elevilor la conservator, de baletul orelor în Olimp sau de cel al muștelor în Infern. Muzica de balet compusă cu
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
sociale și în plus sperând să o seducă el însuși pe nimfă. Deși acțiunea se derulează de-acum încolo în infern, spațiul scenic nu se schimbă în mod semnificativ față de cel din primul tablou, acestuia îi sunt adăugate cel mult decoruri puțin mai excentrice, mai tipice unei vieți pline de huzur. Tabloul al treilea, numit Un rege din Beoția, o înfățișează pe Euridice plictisindu-se în iatacul lui Pluto și cochetând cu servitorul John Styx, un Charon în livrea care pretinde
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
este un termen desemnând o formă de teatru, fiind deseori denumită "teatru liric", în care întreaga acțiune se desfășoară total sau predominant utilizând muzică și cântat. Opera utilizează multe din elementele "teatrului vorbit" sau "dramatic", precum ar fi scenariul, costumele, decorurile, mișcarea scenică și interpretarea. În ciuda acestor asemănări, interpreții operei trebuie să posede în primul rând calități vocale deosebite, care conferă genului muzical identitatea sa definitorie. Întrucât mesajul operei este transmis preponderent prin muzică, la calitățile vocale primordiale ale interpreților se
Operă () [Corola-website/Science/304564_a_305893]
-
bunăoară îl vedea la vremea aceea drept reprezentatul umorului originar francez, „căruia îi este permis orice”. Compozițiile care au urmat au respectat modelul parodiei subiectelor și gesturilor emfatice tipice operei clasice, transferând adesea acțiunile pline de întorsături absurde într-un decor exotic, mitologic, medieval sau pur și simplu oniric pentru a evita asocierea cu actualitatea pariziană. Productivitatea artistului a fost ieșită din comun în acea perioadă; Offenbach a asigurat pe atunci mare parte din repertoriul teatrului său. Venerația „religioasă” pentru Mozart
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
Les Bouffes", ajungând chiar în situația penibilă de a trăi ascunzându-se de creditori. Motivul principal se pare că a fost lipsa de abilitate a artistului în chestiunile pecuniare, evidentă în cazul alocării de fonduri nepermis de mari pentru rechizite, decoruri și diverse lucrări de renovare. Ruinat, el și-a pus în 1858 mari speranțe în reprezentația operei "Orfeu în infern", o satiră la adresa vieții burgheze reprezentată de zeii olimpieni. Pregătirea reprezentației a fost plină de eșecuri: interpretul de flaut piccolo
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
la 15 ianuarie 1872 pe scena de la "Théâtre de la Gaîté", un teatru dintr-un centru comercial care începuse sub conducerea lui Maurice Boulet să reprezinte operete și feerii. Colaborarea cu această instituție a început sub bune auspicii. Parțial și datorită decorurilor fastuoase, dar mai ales datorită criticii care viza în același timp atât fostul imperiu cât și republicanismul radical, piesa a reușit să-l reabiliteze oarecum pe compozitor în ochii publicului parizian. Acțiunea era localizată în Ungaria și nu în Germania
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
2 septembrie 1873. Offenbach a renunțat în mod precipitat la aceste proiecte ambițioase, apucându-se în schimb să-și transforme primul său triumf, "Orfeu în infern", într-o feerie muzicală. Succesul enorm pe care l-a avut această adaptare cu decoruri fastuoase și noi numere de balet, prezentată publicului la 7 februarie 1874, i-au redat compozitorului vigoarea și optimismul. Accesele sale de gută s-au rărit și în aceste condiții cea de-a o suta reprezentație a feeriei a fost
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
titlul” „45-EDC-10313”. Deși trupa pregătise un material amplu, prima operă rock românească, cu scenariu, costume, coruri și actori, demersul artiștilor s-a lovit de cenzura tacită a autorităților comuniste. Dosarul în care se aflau versurile și schițele cu costume și decoruri, a fost „pierdut” la Comitetul de Cultură din Timișoara. Ulterior, dosarul a fost recuperat de către Victor Cârcu (autorul versurilor ne-populare), o copie a acestuia existând și la Mircea Baniciu. În februarie 2007 a fost tipărit și lansat pe piață
Meșterul Manole (EP) () [Corola-website/Science/304599_a_305928]
-
și prietenul său, își reia activitatea de atelier în anul 1957. În cursul verii, pictează peisaje în împrejurimile Bucureștiului (Cernica, Pasărea, Băneasa, Mogoșoaia). Este angajat pictor scenograf la "Teatrul Municipal" în anul 1958. Devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici. Face decorurile pentru piesă "Dacă vei fi întrebat", de Dorel Dorian în anul 1959. Pictează la Timișoara. În 1960 execută scenografia spectacolului "Mamouret" de Jean Sermet, cu Lucia Sturdza Bulandra în rolul principal. Execută la cererea doamnei Lucia Sturdza Bulandra portretul lui
George Ștefănescu () [Corola-website/Science/303533_a_304862]