KorAP: Find »[drukola/base=domnișoară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...293 294 295 ...371 >

9,274 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

spunea: „E teribil de greu.“ Își amintea atingerea brațului Juliei În timp ce se freca de al ei, și apropierea de Julia În mansarda aceea mică. — Domnișoară Giniver? spuse telefonista. O convorbire din exterior. O anume domnișoară Hepburn. Să vă fac legătura? Domnișoara Hepburn? se gîndi Helen distrasă. Apoi Înțelese și simți că stomacul Îi tremură de teamă și vină. — O secundă, zise ea. Roag-o să aștepte o clipă! Puse receptorul jos și se duse la ușă și strigă: domnișoară Chisholm, nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
vă fac legătura? Domnișoara Hepburn? se gîndi Helen distrasă. Apoi Înțelese și simți că stomacul Îi tremură de teamă și vină. — O secundă, zise ea. Roag-o să aștepte o clipă! Puse receptorul jos și se duse la ușă și strigă: domnișoară Chisholm, nu-mi mai trimiteți solicitanți o clipă! SÎnt pe linie cu biroul de la primăria din Camden. Se așeză la loc În fața biroului și se forță să stea liniștită. Salut, domnișoară Hepburn, spuse ea Încet, cînd i se făcu legătura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
receptorul jos și se duse la ușă și strigă: domnișoară Chisholm, nu-mi mai trimiteți solicitanți o clipă! SÎnt pe linie cu biroul de la primăria din Camden. Se așeză la loc În fața biroului și se forță să stea liniștită. Salut, domnișoară Hepburn, spuse ea Încet, cînd i se făcu legătura. — Salut. Era Kay. Aveau un gen de joc cu nume ca ăsta. Cred că telefonul te sîcÎie. Vocea Îi era profundă, ușor leneșă. Fuma o țigară: Îndepărtă telefonul să expire fumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
să tușească din nou. Helen o auzi cum Își șterge gura. Trebuie să te părăsesc, spuse ea, cînd reveni. — Da, Întări Helen cu o voce rigidă. — Ne vedem mai tîrziu. Vii direct acasă? Vino repede! Bineînțeles. — Bravo, fetițo... La revedere, domnișoară Giniver. — La revedere Kay. Kay puse telefonul În furcă și stătu nemișcată. O văzu pe Kay sculîndu-se, terminîndu-și țigara, bîntuind neliniștită prin casă, tușind Încă o dată, probabil. Poate că se așeza la fereastră cu mîinile În buzunar. Poate că fluiera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Le puse În scrumiera de pe biroul ei. Apoi Își dădu seama că nu-și poate dezlipi ochii de scrumieră. În cele din urmă, o scoase din Încăpere și o goli Într-unul dintre coșurile de gunoi, din sîrmă, din biroul domnișoarei Chisholm. La ora șase și jumătate, Viv era În garderoba de la Portman Court. Stătea Într-o despărțitură a toaletei, vomînd În closet. Vomă de trei ori, apoi se Îndreptă, Închise ochii o clipă și se simți minunat de liniștită și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-său nu-și dădu seama. Îi spunea tot felul de glume și intrigi de fabrică, de parcă Duncan ar fi fost Încă acasă. — Stanley Hibbert, zicea el, și Muriel și Phil. Ar fi trebuit să le vezi fețele! I-am spus domnișoarei Ogilvy... Duncan recunoștea unele nume, dar oamenii erau pentru el prezențe fantomatice. Urmărea cum se formau cuvintele pe buzele tatălui lor și Înțelegea aluziile din expresiile tatălui, apoi zîmbea și dădea din cap, de parcă el Însuși ar fi fost surd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Ce crezi că Încercăm să facem aici? spuse ea pe un ton aproape iritat. Unde-i cel mai apropiat adăpost? Omul Îi observă tonul - sau, mai probabil, se gîndi Helen, accentul - și-și schimbă ușor atitudinea. — Adăpostul de la stația Bank, domnișoară, spuse el. Cincizeci de metri Înapoi. Le arătă locul cu o smucitură a mîinii peste umăr, apoi continuă să fugă. Poate gestul acesta relativ obișnuit, poate faptul că văzuse pe cineva mai agitat decît ea, dar neliniștea lui Helen păru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
de vorbă cu Reggie. — Reggie? Ce? țipă omul. — Cine-i? se auzi vocea unui alt bărbat. — O fată care Își zice Reggie. — Nu-și zice Reggie, țărane. Vrea să stea de vorbă cu Reggie. Apoi receptorul trecu În altă mînă. — Domnișoară, Îmi cer mii de scuze... sau, doamnă? — Vă rog, spuse Viv. Se uită nervoasă spre coridor prin crăpătura ușii. Își puse mîna la gură să-și Înăbușe vocea. Reggie e acolo? Dacă e aici? Cum Îl știu eu pe Reg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
făcuse. Spusese Vivien Pearce, În loc să spună Margaret Harrison. Începu să-l caute din nou cu privirea pe Reggie. Omul Îi puse mîna pe genunchi. Îmi pare rău, spunea el. Ghinion. Dar deocamdată trebuie să te punem pe picioare. Prietena mea, domnișoara Carmichael și cu mine o să te ducem jos. Ea Îl căuta În continuare pe Reggie și nu se putea concentra la ce i se spunea. Crezu că atunci cînd spusese „Domnișoara Carmichael“ se referise la bătrînă. Apoi el și băiatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
deocamdată trebuie să te punem pe picioare. Prietena mea, domnișoara Carmichael și cu mine o să te ducem jos. Ea Îl căuta În continuare pe Reggie și nu se putea concentra la ce i se spunea. Crezu că atunci cînd spusese „Domnișoara Carmichael“ se referise la bătrînă. Apoi el și băiatul mai vorbiră și alte lucruri - spunîndu-și unul altuia „Kay“ și „Mickey“ - și Înțelese, cu un val de disperare, că nu erau bărbați ci, pur și simplu, femei cu părul scurt... Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
neputincioasă. În cele din urmă, cineva o strigă pe nume. Era Henry Varney, gardianul din Goodge Street. Avea mîinile și fața Înnegrite de fum, dar orbitele ochilor erau albe pentru că le frecase. Arăta ca un comedian. O ținea de umeri. — Domnișoară Langrish! exclama el uimit. De cînd sînteți aici? Ea nu putu răspunde. Atunci, el o trase Încet de lîngă foc. Își scoase cascheta, Încercînd să i-o pună pe cap: era fierbinte, ca o farfurie scoasă din cuptor. — Nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
o trase Încet de lîngă foc. Își scoase cascheta, Încercînd să i-o pună pe cap: era fierbinte, ca o farfurie scoasă din cuptor. — Nu mai stați În calea flăcărilor, zise el. SÎnteți arsă, sînteți... Nu mai stați În foc, domnișoară Langrish! — Am venit s-o iau pe Helen, Îi spuse ea. — Veniți Încoace! repetă el, apoi el Îi Întîlni privirea și se uită În altă parte. Îmi pare rău, zise el. Depozitul... a ars ca iasca. Flăcările au ajuns și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
aveți ce să faceți aici, n-ai auzit? Henry se ridică În picioare și-i spuse ceva; omul Își plecă atunci capul și plecă. — Dumnezeule, Îl auzi Kay spunînd... Henry o luă din nou de mînă. — Trebuie să vă las, domnișoară Langrish. Nu vreau să fac asta. Nu vreți să vă duceți la punctul de prim ajutor? Sau aveți pe cineva... un prieten... pe care să-l chem? Prietena mea era acolo, Henry, arătă ea cu capul spre incendiu. El o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cum cineva Îi spusese că avea arsuri. Apoi Henry Varney veni din nou lîngă ea și-i atinse umărul. Încercă să se uite la el - dînd să clipească - și abia putu, pentru că avea ochii uscați, aproape arși de dogoarea focului. — Domnișoară Langrish, zise el... așa cum Îi spusese Înainte; de data asta, Însă, vocea Îi era blîndă, Înnecată și ciudată. Ea se uită la el și văzu cum Îi curg lacrimile pe obraji, lăsînd dîre strîmbe și albe prin funingine. Vedeți? repeta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cineva bătu la ușă. Se mai uită o dată În oglindă și strigă: — Bine! Persoana bătu Încă o dată, mai tare de data asta. — Bine! O secundă! Cineva Încerca clanța. Auzi o voce, una masculină, care se forța să vorbească În șoaptă. — Domnișoară! Deschideți, vă rog! — Dumnezeule! Își zise Viv. Presupunea că era doar unul dintre canadieni. Sau, În caz extrem, tatăl fetei Înnebunite după cai. Dar cînd trase zăvorul și deschise ușa, apăru o mînă care reținea ușa de teamă ca ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
caz extrem, tatăl fetei Înnebunite după cai. Dar cînd trase zăvorul și deschise ușa, apăru o mînă care reținea ușa de teamă ca ea să n-o Închidă iar. Apoi apăru mîneca aceea kaki, umărul, bărbia nerasă și ochii Înroșiți. — Domnișoară, spuse el. Își scosese chipiul. Vreți să mă ajutați? Controlorul e pe drum. Mi-am pierdut biletul și o să mă nenorocească... — Ies imediat, zise ea, dacă-mi dați voie. El Își scutură capul. O reținea să Închidă sau să deschidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
vrea biletul. — Ei, și ce vreți să fac? — Nu vreți să mă lăsați să intru pînă trece? Se uită la el uluită. — Aici, cu mine? — Numai pînă trece. Și cînd bate la ușă, puteți strecura biletul pe sub ușă. Vă rog, domnișoară. Fetele fac tot timpul asta pentru soldați. — Vă cred. Dar nu și fata asta. — Hai, vă rog, vă implor. SÎnt la mare anaghie. Am o permisie pe motive personale pentru patruzeci și opt de ore. Deja am petrecut jumătate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Îl strecoară pe sub ușă. Biletele, vă rog! strigă din nou controlorul. Toaleta e ocupată! țipă Viv În cele din urmă. Avea o voce agitată care suna prostește. Știu că-i ocupată, veni replica din coridor. Vreau să vă văd biletul, domnișoară. Nu puteți să-l vedeți mai tîrziu? — Trebuie să-l văd acum. Numai... numai o clipă. Ce putea face? Nu putea deschide ușa, pentru că atunci controlorul s-ar fi uitat la soldat și ar fi crezut ce-i mai rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
clipă de kakiul pantalonilor lui. Biletul rămase În umbra ușii o secundă, și apoi, de parcă era mînat de o forță proprie, se scutură și alunecă. Urmă un moment de suspans. Stătea chircită și nu se uita În sus. Foarte bine, domnișoară! veni În cele din urmă răspunsul. Biletul Îi fu Înapoiat cu o gaură mică, și controlorul porni mai departe. Se ridică, se dădu un pas Înapoi și puse la loc biletul În poșetă și o Închise cu-n clic. — Mulțumit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Biletul Îi fu Înapoiat cu o gaură mică, și controlorul porni mai departe. Se ridică, se dădu un pas Înapoi și puse la loc biletul În poșetă și o Închise cu-n clic. — Mulțumit? Soldatul Își ștergea fruntea cu mîneca. — Domnișoară, spuse el, sînteți un Înger! Genul ăla de fată care-i redă omului Încrederea În viață, jur! Genul de fată pentru care sînt compuse cîntece. — Ei bine, poți să-mi compui unul, zise ea luînd-o Înainte, și să-l cînți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
ai doilea la mare distanță - sau cam așa ceva - care acum luptă În echipa adversă, În Italia. Îi interesează probabil ca și pe mine războiul ăsta afurisit... Tu ai frați, Vivien? Nu te deranjază că-ți spun Vivien? Ți-aș zice domnișoară Pearce, dar sună demodat În vremuri ca acestea. Ai frați? — Unul singur, dădu Viv din cap. — Mai mare sau mai mic? — Mai mic, zise ea. Șaptesprezece ani. — Șaptesprezece ani! Pariez că-i place chestia asta la nebunie, nu-i așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
zise ea cînd văzu toaleta. Apoi desluși figura fetei. Din nou, ptiu, drace! Ai dat de naiba. — O să ne scuzi, Îi zise Kay, dacă n-o să ne ridicăm? Se Întoarse spre fată. Ea e cea mai bună prietenă a mea, domnișoara Iris Carmichael. Ați văzut ceva vreodată ceva care să nu semene aproape deloc cu un iris? Dac-o să fiți drăguță cu ea, o să vă permită să-i spuneți Mickey. Fata se uita În sus, clipind. Mickey se ghemui și-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
sînt! Se Întoarse către fată. Nici nu m-am sinchisit să vă-ntreb cum vă cheamă. — Giniver, spuse fata stînjenită și Înghițind. — Jennifer? — Giniver. Helen Giniver, scutură ea capul. — Helen Giniver, repetă Kay, de parcă dorea să-l testeze. Doamnă sau domnișoară? Mickey rîse și adăugă blînd. — Lasă fata În pace. — Domnișoară, zise Helen, neînțelegînd despre ce-i vorba. Kay Îi dădu mîna, la fel ca Mickey, și se prezentă. Helen o privi În față, apoi se Întoarse spre Mickey. Credeam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
să vă-ntreb cum vă cheamă. — Giniver, spuse fata stînjenită și Înghițind. — Jennifer? — Giniver. Helen Giniver, scutură ea capul. — Helen Giniver, repetă Kay, de parcă dorea să-l testeze. Doamnă sau domnișoară? Mickey rîse și adăugă blînd. — Lasă fata În pace. — Domnișoară, zise Helen, neînțelegînd despre ce-i vorba. Kay Îi dădu mîna, la fel ca Mickey, și se prezentă. Helen o privi În față, apoi se Întoarse spre Mickey. Credeam că sînteți băiat, spuse ea, Începînd din nou să tușească. — Toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Corola-publishinghouse/Imaginative/83942_a_85267

-și nu vă mint Un pic de-ați mai fi zăbovit, Făceați și... nunta de argint! Idilă antică (amfibrah) Duios patriciana declama Ostașului ce-o-mpresura setos, Pe când corsetul fin i-l despuia: „Ah, noli tangere circulos meos!” Iubita poetului Domnișoara a schimbat, Motivat, mai mulți amanți: Ultimul că-i talentat, Dar e fără de talanți! Virtutea (definiție) Ca un merit cunoscut e, Să eviți cât poți păcatul; Dar iubirii când e datul Și păcatul e-o virtute! Femeia și vinul Sunt

MIHAI COSMA by MIHAI COSMA (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/83942_a_85267]