8,185 matches
-
fi fiind taina cumplită pe care a violat-o Eva mușcând din fructul interzis? Și dacă tot exista un tabu, de ce Dumnezeu a mai aruncat pomul buclucaș În grădina raiului? Simțea, cumva, nevoia să se elibereze el Însuși de o povară care tortura dumnezeiasca-i conștiință? Cu ce greșise și față de cine? Cert este că a recurs la o mașinație subtilă pentru a se elibera de osânda tainei: un alter ego făurit din materialul cel mai umil și mai perisabil, lutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
termenului. Participând în chip simbolic la nimicirea și la recrearea Lumii, omul era și el creat din nou și renăștea, pentru că începea o existență nouă. Cu fiecare An Nou, omul se simțea mai liber și mai curat, pentru că scăpase de povara greșelilor și păcatelor sale. Se întorcea în Timpul mitic al Creației, un Timp sacru și "puternic": sacru pentru că era transfigurat de prezența zeilor, "puternic" pentru că era Timpul celei mai uriașe creații cunoscute vreodată, aceea a Universului. Omul era din nou, în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
inexplicabilă o mână de lumini ireale care clipeau spre mine de pe un deal Îndepărtat, și care apoi au dispărut Într-un săculeț de catifea neagră: diamante pe care mai târziu le-am dăruit personajelor mele pentru a mă ușura de povara bogăției mele. Probabil că reușisem să desfac și să Împing În sus transperantul dens de la capătul patului și călcâiele Îmi erau reci, dar ședeam În continuare În genunchi să privesc. Nimic nu este mai plăcut sau mai ciudat decât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
trimis să aducă din casă umbrele și mantale de ploaie. După un sfert de ceas, reapărea sub un maldăr de haine pe lunga alee și, pe măsură ce Înainta, Își recăpăta petele de leopard, căci soarele strălucea din nou și imensa lui povară nu mai făcea trebuință. Mamei Îi plăceau toate jocurile de Îndemânare și de noroc. În mâinile ei pricepute, cele o mie de piese ale unui joc de puzzle alcătuiau treptat o scenă de vânătoare englezească; ceea ce părea un picior de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
am găsit În podul acela, printre ierbare pline cu căldărușe alpine, cu palemonia albastră, cu Lycneea, cu crini roșii-portocalii și alte flori din Davos, aveau mai multă tangență cu subiectul meu. Am luat În brațe și am cărat jos glorioasa povară alcătuită din patru volume extrem de atrăgătoare: planșele Mariei Sibylla Merian (1647-1671) cu insectele din Surinam, nobila carte a lui Esper, Fluturii: Die Schemetterlinge (Erlanger, 1777), lucrarea lui Boisduval, Icones Historiques de Lépidoptères Nouveaux ou Peu Connus (Paris, Începută În 1832
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
apropia și Îl ținea de mână când masa rotativă de apă verde Înspumată se abătea violent din spate, dându-i un brânci zdravăn care-l dobora. După o duzină de asemenea tumbe, le baigneur, lucind ca o focă, Își conducea povara care gâfâia, tremura și fornăia scuipând apă, spre uscat, spre țărmul neted, unde o bătrânică de neuitat, cu păr cărunt pe bărbie, alegea cu promptitudine un halat de baie dintre multe altele ce atârnau pe o frânghie de rufe. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
unui strop de ploaie, strălucind cu o extravaganță de parazit pe o frunză cordată, Îi făcea vârful să picure și ceea ce părea o globulă de mercur executa un glissando brusc În jos, pe vena centrală și apoi, după ce Își lepăda povara strălucitoare, frunza ușurată se Îndrepta. Pic, tic, tac, pic, tac, tic - clipa În care se petreceau toate acestea nu mi se părea o fracțiune de timp, ci o fisură În el, o bătaie de inimă eșuată, compensată imediat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Îngrozitor siguranța silvestră cu care ne obișnuiserăm. Hoteluri Îndeajuns de neonorabile ca să ne primească se aflau dincolo de limitele cutezanței noastre și măreața epocă a amorurilor consumate În parcuri era Încă departe. Tăinuirea, atât de plăcută la țară, devenea acum o povară și totuși nici unul din noi nu putea accepta ideea unor Întâlniri cu martori acasă la ea sau la mine. Drept urmare, am fost siliți să hoinărim mult prin oraș (ea, În blănița ei gri, eu cu ghetre albe și guler de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
din momentul în care începusem să nu-mi mai amintesc. Credeam că îmi va fi sortit să fac acel pas, cum numai în scris îl poți face, sărind dintr-un timp în altul, înghițind spațiile și vârstele, eliberându-te de poveri și purificându-te prin eliminări succesive. Totul mi se părea atât de simplu! Trebuia doar să găsesc nenorocitul acela de Birou de obiecte pierdute al I.T.B.-ului, să-mi recuperez geanta, să revin acasă și buimăceala acelei dimineți cețoase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ale bisericii din curte, o bisericuță năpădită de ierburi, de tufe de bozii și vrejuri de nalbă, părăsită parcă sub un nuc imens, cu turla Pantocratorului strecurată printre crengi groase, bătrâne și ele. Bisericuță îngropată în lutul ogrăzii, apăsată de povara timpului care până și el o părăsise, după ce stivuise secoli după secoli peste blânda ei zidărie, lăsând-o să privească mută, neputincioasă, lăcrimând doar din șindrila măcinată, la priveliștea zilelor cu casele din preajmă căzând una după alta, din capriciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pruncimea toată de gâze și viermi ai țărânei goneau fulgerește spre mine și mi se prosternau întru slavă și mântuire. Eram umbră de zeu vechi și damf de licoare neîncepută. Astfel și în dimineți ca acestea. Nu mai beau, dar povara de minune este parcă și mai grozavă. Aș pleca în câmp, să privesc ierburile, să înghit depărtările, să mușc din orizontul cu dunga lăptoasă a ceții ridicându-se, să mă cufund în pământul jilav, să las roua să mă ude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
erai acolo, la locul nostru, lângă cavoul cu lăptăreasa. Mi s-a părut că te-am și zărit.“ Veneam adeseori cu el în cimitir. Ne piteam după un cavou cu o statuetă de fetișcană care ducea o găleată, încovoiată sub povara ei. Nu știu de unde ne-a venit să ne închipuim că fetișcana aceea tocmai se întorsese din grajd, unde mulsese vaca, și ducea găleata plină cu lapte, prea grea pentru trupul ei fraged, în casă. Era cavoul acela chiar lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în viață. Au rămas ca un fel de borne de hotar, doar ele amintind acum că, din dreptul lor, viața mea a luat-o de câteva ori în altă parte. Le evoc nu pentru că amintirile mă apasă. Nu le simt povara. Nu-mi scriu memoriile, ordonând aceste șiruri. Observ cum doar se naște textul scris de demult din astfel de coborâri pe Bulevard fără vreo țintă. Nu vorbesc locurile, cum se spune prin romanțe. Nu dor amintirile. Nu geme viața netrăită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Că rostul ei este dat, bucuria ei mi-a fost dinainte drămuită, drumul meu este scris, cu capătul și popasurile din vreme stabilite. Eu trebuie doar să descopăr. Viața mi-a fost dată spre a o descoperi, clipă de clipă. Povara ei nu există. Există doar bucuria înaintării, a descoperirii, îmbucurarea fiecărei clipe cu astfel de întâmplări, alinătoare. O femeie, o floare, un surâs, un măr, o șoaptă, o pierdere de nori, jocul luminii într-o fereastră, fluturarea unor steaguri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acestea în tine, spre a descoperi tăria în tine, puterea de a te da pustiului? A uitării ultime, în care, poate, ruga ta să fie într-adevăr însuși sufletul tău. Nu-i atât de plin sufletul meu de iubire, încât povara ei să mă ducă în pustia izbăvirilor, în arșița atât de liniștitelor împăcări, a înțelesurilor care îți vin nu ca o povară, ci cu necurmatele bucurii ale iertării, ale dăruirii și ale contopirii tale firești cu lumina Luminării. Ale coborârii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ta să fie într-adevăr însuși sufletul tău. Nu-i atât de plin sufletul meu de iubire, încât povara ei să mă ducă în pustia izbăvirilor, în arșița atât de liniștitelor împăcări, a înțelesurilor care îți vin nu ca o povară, ci cu necurmatele bucurii ale iertării, ale dăruirii și ale contopirii tale firești cu lumina Luminării. Ale coborârii în textul care te naște. Teamă îmi este că nu voi ajunge niciodată acolo, în plinătatea rugii. Rămân, aici, pe peticul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fost dat să văd un orb, undeva parcă la capăt de Lume, între ape, sălcii și stufăriș. Cânta uitat, ca vrăjit de ceea ce numai lui i se dezvăluia, la o muzicuță, sprijinit de o salcie. Bastonul lui alb, semn al poverii, atârnat de un ram al salciei, se legăna sub pale de vânt, de parcă un metronom tăcut măsura pașii nemărginirii care în acele clipe trecea tocmai prin ținutul acela uitat, îndepărtat. Venisem cu gând tulbure să sfârșesc în acel depărtat loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atât pentru a cumpăra o chiflă, o pâine, o merdenea sau o sticlă de votcă. Intram mai mult spre a-mi adeveri, ca într-o oglindă animată, că anii trec și peste mine, că mă împovărez, că mă aplec sub poveri de clipe și frunze, că nu sunt nemuritor, cum gândeam în anii tineri, că îmbătrânesc ușor, fără dureri, fără zbucium, odată cu lumea care mă îmbrățișează. Lângă ferestrele mari, dinspre Bulevard, erau cinci-șase măsuțe înalte, unde puteai mânca ștrudelul, cornul sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pot odrăsli suflete sunt ocolite, uitate în buimăceala unor noi și noi dimineți în care alții și alții își pierd nu doar servietele cu cheile de la case, ci își lasă în ele trecutul lor tot abandonat, nemaidorind întoarceri, nemaidorind alte poveri decât ale unei nesfârșite, tembele, buimace, nesfârșite râvniri de zori. Simt în jurul meu o lume incertă. Ancorată într-un trecut (nu neapărat temporal!) fad, fără dimensiuni, fără contururi. O lume uitată, ca un fel de floare de buboi, în mijlocul alteia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
revii întruna, ca dintr-o îndelungă înstrăinare, în tine și pentru tine. Te descoperi, înstrăinat. Aproape că te descrii cu fiecare nou gest, cu fiecare zburătăcire de gând, cu dorință după dorință măsurându-ți noile contururi ale trupului îngreunat de povara coborârii. Te simți încă al tău, deși, prea bine o știi, un altul de mult te-a furat și te poartă în el. Nu am suflet mai liber, mai plin de cine știe ce chemări spre nebănuite tărâmuri, cu proiecții de mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ci mereu încercam, acomodându-mă cu un loc nou, să-i descopăr cele deja știute. M-am simțit, pretutindeni și oricând, mereu acasă. Mi-au conferit aceste sentimente puterea de a nu fi singur, chiar dacă mă încercau tristețea înstrăinării și povara depărtărilor. Mi-am găsit instinctiv locul meu, m-am apropiat cu un neștiut impuls mereu de oameni pe care parcă îi mai văzusem, pe care îi știam și ei mă cunoșteau. Mai ales față de femei. Apropierea de ele, legăturile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
culme a decăderii, să le mai și fișeze. Ești, în fața lor, ceva între cerșetor-aurolac și cerșetorul-călugăr cu cartonul la gât adunând bani pentru Schitul Ciumăfaia. Mi-s dragi acești pierde-vară rătăciți printre cărți, siliți să le care ca pe o povară, condamnați să le păzească, să le numere periodic, să le plimbe din raft la lift, de la lift la cărucior, cu căruciorul pe holuri, să se poticnească deschizând ușa și apoi, împleticiți, cu față de treziți din somn, să ți le trântească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să mă arunc în pat și să dorm, să dorm, să dorm tot somnul din mine. Șovăiala mea în ușa crâșmei, simt, se încarcă de sentimentul unei mari vinovății. Încă nu vreau să mă las copleșit de o astfel de povară, încerc să o ignor, prea bine știind că totuși nu mai am scăpare. Mi-am adus aminte, dintr-odată, că în servietă aveam manuscrisul unei povestiri a lui V.V. Una dintre puținele lui povestiri. Scria greu, două, cel mult trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fost multă vreme în suferință. O suferință niciodată ostoită. Dar o binecuvântată suferință. Ester mi-a arătat, alungându-mă, eu silind-o parcă să mă alunge, că aveam totuși suflet. Mi l-a dezvăluit și m-a lăsat cu el. Povară și binecuvântare. Chinuitoare zădărnicie și minune mai presus de toate darurile Lumii, sufletul. Mă deprinsesem cu Vichi, cu gingășiile ei mărunte, cu mămoșenia ei, cu felul ei molcom de a nu mă lăsa de capul meu, de a-mi suporta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ceva, pare că-i va șopti ceva, pare că-l va dojeni sau poate va zâmbi, nepăsătoare, la rându-i, la timpul care, până și în acele clipe de tihnă în jurul unui tort, se prelinge fără susur, fără cadență, fără povară. Va urmări naratorul de peste timp cum la un moment dat femeia aceea doar întoarce amuzată capul, se trage puțin spre dulapul cu pantofi de lângă ușă, lăsând să se strecoare pe lângă ea un bătrân într-un fulgarin alb, cu ochelari negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]