8,833 matches
-
în spate, spre stânga, cuminte și discretă stă bisericuța familiei, amintită în proza poetului: țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. [...] Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 18. Corespondența biunivocă între elementele satului și poet este omniprezentă. La vremea când Eminoviceștii locuiau în Ipotești, curtea era mare și avea livadă. Fântâna cu cumpănă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
acasă îi venea peste mână și o amâna cât putea de mult. Spre seară, dădea târcoale casei până când găsea un moment prielnic, iar dacă tatăl său nu era în pridvor, uneori chiar cu biciușca în mână, intra spășit, cu ochii strălucind de fericirea trecută, și Raluca îl ocrotea, poate ușor dojenitoare, dându-i să mănânce sau ferindu-l de ochii pătrunzători ai soțului și de vajnicele metode pedagogice folosite adesea de căminar, mai ales dacă treburile nu-i vor fi mers
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
stricta realitate înconjurătoare; țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negre, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea *** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 88. În fiecare zi, copilul, imaginativ prin excelență, urcă în vis la cer cu îngerașii desenați pe catapeteasmă, ori este cuprins de melancolia lunii în preajma crucilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o veritabilă privire panoramică circulară, realitatea reflectându-se în creație așa cum i-a rămas pe retină copilului. Iată un exemplu revelator: Pe câte-un plan mai ridicat se văd curți văruite cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghiulare strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zaplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt în genere grajduri și hambare, în stânga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
iar lectorului i se propune nici mai mult nici mai puțin decât familiarizarea cu casa întreagă în simpla ei frumusețe și cu copilăria eroului nostru 43. Ea nu se deosebește cu mult de imaginea descrisă de George Călinescu: Fereștile dreptunghiulare strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate 44... Era ceea ce-și dorea poetul Din străinătate, adică o casă tăcută, mitutică,/ În valea mea natală ce undula în flori 45. Sigur că, din perspectiva depărtării și după ce la Cernăuți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
rarefiate ale imaginarului: Țintirimul și biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capele noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios... Mă-nfășurai bine, deschisei portița de la gratii și mă culcai pe piatra mare de deasupra 108. Chiar și atunci când este narat un episod de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Cărările grădinei acoperite cu nisip de argint duceau toate în mijlocul ei, unde era o masă întinsă, albă, cu lumânări de ceară ce luceau ca aurul, și de jur împrejur sânți în haine albe ca și mama și împregiurul capului lor strălucea de raze. Ei povesteau, cântau cântece de prin vremile de pe când nu era încă lume, neci oameni, și eu îi ascultam uimit 259... Tot ce resimte poetul ca ființă este trăire cutremurătoare; declarațiile de dragoste ale acestuia, atunci când apar, sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
c-un gingaș roza ca acel al ofticei. Eu de felul meu nu puteam bea, dar într-adevăr că trebuia să mă mir de acel copil, acel înger cu păr negru și lung, cu ochii de-un albastru așa de strălucit și de adânc, cu fața așa de palidă, așa de delicată, asupra căruia însă vinul nu producea neci un efect. El era sărac de fel, însă se părea că-i păsa așa de puțin de sărăcia lui. Totdeuna vesel, totdeuna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
descrierile prozei eminesciene. Fiind vorba de imaginea/imaginile unor îndrăgostiți, căci, în cazul acesta, numai în acest context Eminescu portretizează. Copila blondă de la Ipotești apare în exclusivitate în imagini poetizante: Luna-i cădea drept în față, încât ochii ei albastri străluceau mai tare și clipeau ca loviți de o rază de soare. Sub alba haină de noapte de la gât în jos se trădau boureii sânilor și mânuțele și brațele ei albe și goale pân în umeri se-ntinseră spre dânsul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de lumină, și în loc de mere luceau prin crengile lor mii de stele de foc. Cărările grădinei acoperite cu nisip de argint duceau toate în mijlocul ei [...], și de jur împrejur sânți în haine albe ca și mama și împregiurul capului lor strălucea de raze. Ei povesteau, cântau cântece de prin vremile de pe când nu era încă lume, neci oameni, și eu îi ascultam uimit...242 Visul-poveste este o împletire fericită, tocmai pentru că povestea ne scoate din durata obiectivă și, ca visul, ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
trămurau stelele mici și albe pe cer și argintul cald al lunei trecea, sfâșiind voalul transparent de nouri albi ce se încrețeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și, tremurând bolnavă, își răzima din cînd în când undele sclipitoare de țărmii adormiți 307. Comparând cele două atitudini, cea a tinereții și cea a erosului sublimat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cruce." Și-a imaginat și propriul epitaf: "Aici odihnesc eu, robul lui Dumnezeu, care nu am tras foloase de pe urma vieții, nici de pe urma morții." Fiindcă "foloasele" rodului poeticesc ni le-a dăruit nouă, tuturor, dimpreună cu întreaga sa operă, în care strălucește poate cea mai plină de miez poezie românească a ultimelor decenii: "... doar în limba ta / Poți râde singur / Și doar în limba ta / Te poți opri din plâns // Iar când nu poți / Nici plânge și nici râde / Când nu poți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
să se racordeze "din mers" la noile canoane impuse literaturii și, în pofida eforturilor, nu izbutea. Forța destinului, aflată până atunci în prim-planul preocupărilor dramaturgului, se cuvenea înlocuită cu rolul partidului-forță-conducătoare. Nici dosarul scriitorului doctor în teologie nu era deloc strălucit: i se imputa tenta mistică, ba chiar și ceva antisemitism (vezi "Salba reginei") totul pe fondul "ruperii de mase" și "intelectualismului burghez". Răsfățatul teatrelor, prezent, între cele două războaie, pe numeroase scene prestigioase și pretențioase, se străduia să se facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
atât? Am îndoieli. * O propunere: eternizarea memoriei cărților topite! După scurgerea a două secole, literații români ar avea șansa redescoperirii unei teme predilecte pe la 1800: poezia ruinelor. "O, ziduri întristate! O, monument slăvit!/ In ce mărime-naltă și voi ați strălucit / pe când un soare dulce și mult mai fericit / Își revărsa lumina pe-acest pământ robit" se tânguia Cârlova. Călinescu observa că "fiece poet din preajma lui 1800 își are ruina sa" în care vede "de cuvinte și idei izvor." Ca procedeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
străine, procurate de scriitorii clujeni și trimise la Iași în cutii elegante, parcă ocrotind juvaere, au ajuns prea târziu... Am lăsat cutiile vecinului de pat al lui Popel: le privea cu atâta încântare amestecată cu invidie, cu asemenea ochi pofticioși, strălucind a speranță... A fost, și de această dată, prea târziu. * S -ar cuveni să ne intereseze în mai mare măsură formidabila experiență de viață pe care au traversat-o românii bucovineni ajunși în pustietățile canadiene la începutul celuilalt veac. Au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
inteligenței. I s-ar potrivi mănușă mărturisirea lui Caragiale "simț enorm și văd monstruos", la care se adaugă capacitatea de asimilare (critică!) ieșită din comun a valorilor culturii autentice, trecute cu luciditate prin filtrul exigențelor proprii. Pur și simplu, Jeni strălucea în societatea bucureșteană interbelică și nu era deloc lesne, câtă vreme îi avea parteneri de dialog pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea, Constantin Noica & comp. Eliade îi oferă o carte cu dedicația "dacă nu-i va plăcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
best-seller postbelic în străinătate, fără a fi fost tipărită și în țara de origine a autorului! Editată pretutindeni și-ntr-o mulțime de limbi, cartea a stat și la baza unui cunoscut film artistic în care rolurile principale au fost strălucit interpretate de Anthony Quinn și Virna Lisi. În 1991, prin intermediul lui Aristide Buhoiu (care intenționa o ediție destinată românilor din America și deja tratase cu autorul) i-am solicitat dlui Gheorghiu permisiunea de a tipări cartea în România, la Editura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
cuvânt și se minunează cât de frumoasă, interesantă dar și păcătoasă, uneori, este soarta tuturor semenilor, cu copii sau fără de ei. O carte care cuprinde în majoritate relatarea amintirilor unui om care, la o vârstă venerabilă - peste 90 de ani - strălucește intelecual - dar fără studii superioare- dovedindu-se o povestitoare care ne-a încântat și nu am cutezat să nu le facem un dar prețios cititorilor, redându-le . Totul prezintă interes. In primul rând explică importanta Căminelor de bătrâni, activitatea personalului
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
zări. Nu-ți spun, te iubesc Poate ai un alt drum Vorbe mari eu nu pot să-ți spun Tu ești visul frumos Ce mi-a dat liniștea Și nicicând, nu te pot uita. Noapte sunt și tu ești lună, Strălucind doar împreună; Dacă tu ai al iubirii gând Aș vrea să fiu neîncetat Al tău cuvânt. Nu-ți spun, te iubesc Prea de vreme-i acum Vorbe mari eu nu pot să-ți spun Dar de când te cunosc Sper că
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
dau toate diferențele la Seminarul Teologic și să plec la Facultatea de la Sibiu, să mă fac preot. Acest om înțelept, arhimandritul Melchisedec, cu barba sa brumărie și lungă până la brâu, cu ochii mici și vioi ca doi bumbi de cicoare, strălucind sub coama sprâncenelor sale mari și stufoase, m-a surprins într-o noapte scriind și-am avut cu el o mai lungă convorbire. Și lui îi datorez și vizita aceasta la Maestru. Ni se aduce o tavă cu cafeluțe aburinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
casele, doar un om obișnuit. Da, încă avea destule metehne. Se rădea la două-trei zile. Se îmbrăca neglijent. Nici măcar nu-și punea cravată la gât în fiecare zi. Papucii, pantofii și-i văcsuia rar, când îi amintea ea. Haina-i strălucea în coate. Și când ea îi făcea observații, el râdea și-i răspundea: Nu plec la recepții! Merg pe șantier. Asta mi-i funcția! Trebuia s-o vezi și să-mi reproșezi la început. Acum... Corina se mai domolea. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Amore cu litere aurii și din care ne-a dat și nouă câte un pachet. Se vădeau prospere și pisicile uitându-se a milă la capetele de pește risipite prin toată camera pe coli de hârtie. Blana le făcea ape-ape, străluceau de sănătate și li se bălăngăneau Între picioare niște burți cât pumnul, ai fi zis că din zi În zi stau să nască, ba doar că s-au Îngrășat, Motănica le-a castrat pe toate, În afară de Gilbert, desigur, el e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
schițând un croșeu: Măi țâgane! - Hai, țuțule, că te-a scăpat țâganu’ de nămol. De mâine ies cu văru’ Relu pe plajă. Această veste Îi spori veselia. Râdea În hohote ce-i urcau sângele În obraji și făceau să-i strălucească ochii. - Nu-ți fac nici un cartof, măi țigane. Simțeam În râsul ei cât de tare se bucură că a scăpat de corvoadă prin arșiță și prin cioporul de lume În pielea goală. O să ieșim noi, da, dar nu mai e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
în luna lui Cuptor.. Toropeala se așternuse peste sat încă de dimineață.. Soarele se înălța repede pe cer... La amiază, pământul și aerul dogoreau. În dimineața aceea de duminică, liniștea parcă era mai apăsătoare și mai tristă. Dinspre Biserica, ce strălucea în primele raze ale dimineții, refugiaților le veneau speranța, curajul și forța... curgându-le odată cu sângele prin vine... Biserica strălucea tot mai puternic, ca și cum ar fi luat toată lumina soarelui. Toți, nu-și mai puteau desprinde ochii de pe acea lumină
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
pământul și aerul dogoreau. În dimineața aceea de duminică, liniștea parcă era mai apăsătoare și mai tristă. Dinspre Biserica, ce strălucea în primele raze ale dimineții, refugiaților le veneau speranța, curajul și forța... curgându-le odată cu sângele prin vine... Biserica strălucea tot mai puternic, ca și cum ar fi luat toată lumina soarelui. Toți, nu-și mai puteau desprinde ochii de pe acea lumină care le ogoia rănile din suflet. Dar, ca un trăsnet, încă de dimineață, căzu vestea pe toate posturile de radio
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]