KorAP: Find »[drukola/base=trandafir & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...293 294 295 ...401 >

10,007 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

drept regina fructelor.) Acum mă duc să-mi fac siesta. E noapte. Două lămpi cu gaz, care sfârâie molcom, aruncă o lumină domoală, lăptoasă, peste suprafața zgâriată și pătată a ceea ce a fost cândva o frumoasă masă din lemn de trandafir, veche posesiune a doamnei Chorney. Aceasta este masa mea de lucru, plasată în fața ferestrei din salon, deși folosesc și măsuța pliantă adusă din „camera interioară“, pentru a-mi ține pe ea cărțile și hârtiile. A trebuit să închid ferestrele din cauza

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
E un dreptunghi fără ferestre, care, în timpul zilei, primește lumina prin ușile deschise, și ornat, chiar în fața „camerei interioare“, cu o etajeră solidă de stejar, pe care se află o vază verde, deosebit de hidoasă, cu gâtul gros, gura creață, și trandafiri roz pictați pe șoldurile-i bulbucate. M-am atașat extraordinar de obiectul ăsta grosolan. În spatele vazei, e o mică nișă care pare să fi adăpostit cândva o statuie, dar așa, goală, seamănă cu o ușă. Și acum, urmează cea mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o satisfacție legată de simțul proprietății? Presupun că da.) Am măturat holul și scările. Am spălat plăcile mari de gresie din bucătărie (foarte mulțumitor). Am spălat și vaza cea urâtă de pe palier și am lustruit măsuța ponosită din lemn de trandafir (mi-a fost recunoscătoare). Am pornit să curăț și șemineul din salon, dar nu știu ce spiriduș cuibărit pe acolo mi-a opus rezistență. Și pe urmă am lustruit oglinda mare, ovală, din hol (despre care cred că am mai vorbit). Obiectul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Neostentativa mea mamă urmărea probabil cu răceală aceste efuziuni lipsite poate de semnificație, dar pe mine mă impresionau. Mătușa Estelle avea o voce melodioasă și obișnuia să fredoneze cântece în vogă la vremea primului război mondial, sau ultimele șlagăre romantice. („Trandafirii din Picardy“, „Pășind printre lalele“, „Oh, cât de albaștri“, „Eu și John în avion“, și altele de felul ăsta.) Îmi amintesc că o dată când a venit la Ramsdens ca să facă preparativele pentru înnoptarea mea acolo, a intonat un cântec ale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
nici un caz Nibletts. Cărămizile sunt neștirbite, ascuțite, netocite pe la colțuri. Acoperișul n-a fost prins de mușchi și se simte că nici nu va fi vreodată. O alee din lespezi roșii, la fel de curate și strălucitoare, mărginită de tufe mici de trandafiri ghimpoși, înfloriți, duce la ușa din față. O volbură înghirlandată de clematite albe, împletite pe unul din stâlpii de lemn ai portalului, îndulcesc cu oarecare grație albastrul ușii acoperite cu o vopsea foarte groasă și lucioasă. Ușa are un geam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
încă de arșiță. De pe coasta dealului se zăreau în depărtare promontoriile golfului, scăldate în ceața gălbuie a asfințitului. Imensul bol al mării sclipea într-un albastru foarte palid, pe care jucau miraje argintii și fulgerări de lumină. Tufișurile încărcate de trandafiri răspândeau un parfum dogoritor. Soneria, pe care o apăsasem tocmai când mi se năzărise ideea că poate domnul Fitch nu avea habar că o cunosc pe soția sa lucru care ar fi justificat panica lui Hartley, scoase un clinchet dulce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Hartley m-a lăsat în hol și, aproape închizând ușa în urmă-i, a intrat în altă cameră, unde s-a petrecut o consultație în șoaptă. Holul era micuț. Deslușeam acum o masă ca un altar, cu o vază cu trandafiri pe ea, și, deasupra, o gravură cafenie, reprezentând un cavaler medieval. Hartley își făcu din nou apariția, deschise o altă ușă și mă pofti într-o încăpere pustie, care s-a dovedit a fi odaia de zi. Murmură: — Îmi pare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
prin cameră. Un bovindou spațios, cu un prag lat, semicircular, vopsit în alb, înconjurând tot cuprinsul ferestrei, oferea o vedere parțială asupra satului și o priveliște grandioasă a golfului și a mării. Pe pragul ferestrei, alături de o vază mare cu trandafiri, se afla un binoclu puternic, din cele costisitoare. Marea, poleită de lumina clară, strălucea în cameră, ca o oglindă emailată. Lumina bogată mă ațâța și mă deprima, mă orbea în asemenea hal, încât abia de puteam desluși obiectele care mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ca o oglindă emailată. Lumina bogată mă ațâța și mă deprima, mă orbea în asemenea hal, încât abia de puteam desluși obiectele care mă împrejmuiau. Pe jos se așternea un covor gros, iar încăperea era încinsă, înăbușitoare, excesiv parfumată de trandafiri. Hartley intră urmată de soțul ei. La prima mea privire năucită, înfățișarea lui Fitch mi-a apărut grosolan băiețească. Era scund și îndesat, și avea un cap rotund, cu o expresie de adolescent, un gât gros și un păr cenușiu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ochii mi se obișnuiseră cu lumina, ambianța se imprima în mintea mea cu claritatea și autoritatea unei fotografii. Eram conștient de picioarele mele întinse stângaci, de fața mea încă îmbujorată, de bătăile repezi ale inimii, de atmosfera îmbâcsită de parfumul trandafirilor, asupra căreia fereastra deschisă nu avusese nici un efect, și de faptul că fotoliul prea jos mă situa într-o poziție de inferioritate. Percepeam desenul floral, cafeniu și galben, al covorului, tapetul cafeniu deschis, dalele lucioase, gălbui, din jurul căminului electric, îngropat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
un ornament de alamă, cu basoreliefuri reprezentând biserici. Deasupra covorului era așternută o scoarță mițoasă, ciudată, ce pricinuia dificultăți suplimentare unuia din picioarele mesei. În cameră se mai găsea și un televizor mare, pe care era așezată altă vază cu trandafiri. Nici o carte. Încăperea era foarte curată și îngrijită, astfel încât am dedus că, în afara urmăririi emisiunilor de televiziune, întreaga viață a casei se desfășura la bucătărie. Singurele semne de folosire a camerei erau, pe unul din scaune, un catalog lucios pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-mi stabilesc punctul de veghe, din moment ce era foarte puțin probabil că ea să vină la Capul Shruff. Bineînțeles, nu se afla nimeni în biserică, deși de ieri și până acum fusese cineva care așezase pe altar o vază mare cu trandafiri albi parfumați, ceea ce îmi inspira tot felul de aprehensiuni incoerente, neconceptualizate. Timpul suferise o profundă răsturnare, și simțeam felurite rămășițe întunecate ale unui trecut îndepărtat desprinzându-se din adâncuri și începând să urce spre suprafață. Ședeam, simțind cum mi se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
prin sticla ușor verzuie a ferestrelor înalte, boltite, ale bisericii, și făcea ca vasta încăpere - căci până la urmă asta era - să pară stranie și neplăcută. Plutea o mare cantitate de praf, dansând lenevos și aerian în lumina soarelui, iar parfumul trandafirilor se îmbina cu praful și cu un iz de lemn vechi, mucegăit, conferind locului o aparență de scos din uz, de pustietate și de vagă nebunie. Părea lăcașul potrivit pentru o convorbire stranie și extrem de importantă. Mă simțeam speriat. Mi-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
convorbire stranie și extrem de importantă. Mă simțeam speriat. Mi-era oare teamă de Fitch? Am așteptat în biserică mai bine de un ceas. M-am plimbat în sus și-n jos. Am citit cu atenție toate lespezile memoriale. Am mirosit trandafirii. Am citit fragmente din noile cărți de rugăciuni (nu-i de mirare că bisericile sunt pustii). Am inspectat pernițele de închinăciune, brodate de femeile din sat. M-am cocoțat pe băncile din strane și am privit pe ferestre. M-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
făcea ca până și plăcile de ardezie ale acoperișurilor să proiecteze mici umbre, iar zidurile văruite ale caselor păreau argintate. M-am dus la biserică și am aruncat o privire înăuntru. Era goală și cuprinsă de înserare, îmbălsămată de parfumul trandafirilor care păreau o învolburare de alb în aerul prăfos, încețoșat. Am ieșit din nou afară și am petrecut câtva timp privind diferitele corăbii de pe pietrele de mormânt, reliefate de razele piezișe ale soarelui. Întorcându-mă în stradă, mi-a dat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
doar o invitație. Ben scoase un mic oftat de enervare și rupse plicul, în momentul acela am zărit peste umărul lui că ușa de la bucătărie, care fusese închisă la sosirea mea, era acum întredeschisă. Din hol, răzbea parfumul greu al trandafirilor, mai dens și mai trist înăuntrul casei decât afară. Puteam zări „altarul“ cu viteazul cavaler rătăcitor de deasupră-i. Ben își înălță privirile și închise din nou ușa dormitorului. Am început să vorbesc, mișcându-mi grăitor brațul înspre invitație și încercând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
din nou să mă dau în lături, ca să pot ieși din casă. Nu m-am simțit în stare să întorc capul către bucătărie și, oricum, eram orbit de emoție. Am perceput cu extraordinară acuitate roșul și portocaliul strălucitor al unor trandafiri foarte mari, care creșteau chiar la marginea aleii. Ușa a bufnit în urma mea. M-am descurcat în grabă cu închizătoarea complicată a porții, și am izbutit să ies în stradă. Am coborât dealul în grabă. Fără să alerg. Apoi am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
avânt în spațiu, m-am oțelit, silindu-mă să calc ferm, fără zgomot, în direcția ferestrei, și să mă las în genunchi, atingând zidul de cărămidă, așezându-mă cu capul chiar sub nivelul pervazului scund. Ca să evit înțepăturile tufișurilor de trandafiri, îmbrăcasem un impermeabil, deși nu prevăzusem roua. Clarul de lună îmi desenase contururile diferitelor răzoare de flori, dar când m-am apropiat de casă, probabil că am fost buimăcit de fereastra iluminată, sau poate că mă orbise frica, pentru că, după cât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
lună îmi desenase contururile diferitelor răzoare de flori, dar când m-am apropiat de casă, probabil că am fost buimăcit de fereastra iluminată, sau poate că mă orbise frica, pentru că, după cât se pare, mă așezasem chiar pe un tufiș de trandafiri. S-a auzit un trosnet slab dar înfricoșător, și un spin ascuțit mi-a străpuns gamba. M-am instalat teribil de incomod, înghețat de spaimă, cu spatele rezemat de zid, cu ochii holbați și gura căscată, zărind brusc marea vastă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-i totul, asta vreau să știu, Dumnezeule, nu poți și tu să-mi spui o dată adevărul? Am obosit să trăiesc un coșmar, pretinzând că totul merge bine. Casa asta blestemată pentru care ne-am zbătut atâta, mobila asta blestemată, grădina, trandafirii ăștia scârboși, prefăcătorie, prefăcătorie, prefăcătorie, aș vrea să le văd pe toate țăndări! De ce nu poți să-mi spui adevărul? De ce a apărut aici, ce vrea să însemne asta? — Te rog, mă rănești, te rog, te rog, îmi pare atât

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
nutrit. Asemenea presupunere poate să pară naivă, dar nu naivitatea ei mă deruta. Ci faptul că, ajuns la punctul care mă presa la acțiune, nu mai vedeam cum aș putea acționa, ori detaliile erau de o extremă importanță. Nibletts, cu trandafirii săi, cu oribilele sale covoare noi, ornamentele de alamă, perdelele sinistre, clopoțelul soneriei, nu mă impresionau deloc, toate erau imateriale, imaginare. Prefăcătorii, după cum spusese el. Ce mă impresionase pe mine era o anume calitate a acelei groaznice conversații în sine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
elaborate, cafenii cu elipse purpurii, stropite și pătate și vărgate, de o extraordinară netezime, ușor crestate la margini și zimțate de milenara dăltuire a mării. Tot mai multe pietre își făceau acum drum în casă, pe masa din lemn de trandafir sau pe-pervazul ferestrei din dormitorul meu. Și lui Gilbert i-ar fi plăcut să colecționeze pietre sau să culeagă flori, dar de îndată ce se aventura pe stânci, cu pantofii lui londonezi cu talpă de piele, imediat cădea. Și-a cumpărat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fugind prin iarbă, către mine. M-am retras câțiva pași, într-o poieniță de sub un frasin. O creangă masivă fusese smulsă din copac de către o vijelie de iarnă, și prin despicătura astfel creată răzbeau razele soarelui iluminând un tufiș de trandafiri sălbatici, cu flori pale, și o învălmășeală de ciuboțica-cucului și piciorul-cocoșului. Stăteam lângă frasinul al cărui trunchi cenușiu, cu coaja groasă, netedă, îmi aducea în minte o amintire evazivă din copilărie, legată de Hartley. O vedeam acum croindu-și drum

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
putea spune că aveam grădină. Era mai curând o curte. — Da, la treizeci și patru era mai curând o curte. — Îmi amintesc de vechiul calandru pe care-l aveam acolo, în șopron. Ții minte calandrul? — Da... — Și deci acum poți să cultivi trandafiri. Totdeauna ai visat să ai trandafiri, nu? — Da, am o mulțime de trandafiri, de toate culorile. — Și poți vedea marea direct de la fereastră, așa cum spuneam întotdeauna c-ar fi atât de frumos! Nu-mi puteam da seama ce însemnau toate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
mai curând o curte. — Da, la treizeci și patru era mai curând o curte. — Îmi amintesc de vechiul calandru pe care-l aveam acolo, în șopron. Ții minte calandrul? — Da... — Și deci acum poți să cultivi trandafiri. Totdeauna ai visat să ai trandafiri, nu? — Da, am o mulțime de trandafiri, de toate culorile. — Și poți vedea marea direct de la fereastră, așa cum spuneam întotdeauna c-ar fi atât de frumos! Nu-mi puteam da seama ce însemnau toate acestea pentru Hartley. Constatam că fusese

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]