9,583 matches
-
să înainteze. Vârfurile degetelor presau, dar picioarele nu se urniseră din loc. Nici brațele nu se mișcau. Umerii, doar, tremurau, ca și buzele, din cauza încordării. Ridică, totuși, mâna spre gât. Palpând pulsul stins al venelor. Degetele ei lungi încercuiră gâtul, tremurând, pe claviculă, ca niște șerpi subțiri, gălbui. Ar fi vrut să desprindă mâna, s-o întindă. Să apuce mânerul unei cești cu cafea, să întâlnească orice alt obiect sau mâna cuiva. Se întoarse spre ceilalți, uimită că nu-i vede
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
el, vinovat, bâlbâindu-se. — Am o alergie, știți. Cel mai mic... cel mai slab... cel mai slab curent mă, mă aiurește, pur și simplu, pufni el, ieșind de după birou, grăbindu-se spre ușă. O împinse, deși era închisă. Se ghemui, tremurând, icnind, răpus, zvâcnind, zguduit, în seria de salve, aplecat, parcă împușcat, deasupra mânerului ușii. Încercă pași mari, împiedicați spre fereastră. Se sprijini de fotoliul femeii, pipăi marginile de lemn, pervazul, închizătorul ferestrei, toate erau la locul lor... totuși strănuta, parcă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cineva și pentru acest joc dublu și pentru mișcările în avans ale rolului meu, de unde știi ? Cine îți dă dreptul să mă disprețuiești ? În timp ce urla, aprinsese, brusc, lampa de deasupra biroului, spre a-și verifica bănuielile. Se ridicase în picioare, tremura, lovind cu pumnii mici în cristalul de pe masă. Se înroșise, umerii i se bâțâiau. Ochii măriți o priveau cu furie. Dădea din mâini, agitat. Trupul convulsionat intrase într-o criză frenetică. Strănuta, da, începuse din nou să strănute iepurașul ! Cine știe ce
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
toate membranele care vibrau, rănite. Plăcerea strănutului ! Parcă i-ar curăți și i-ar regenera toate mucoasele. Icnea, purificat. Întinerit, golit. Nu se mai putea liniști, sleit de puteri. Căzu într-un târziu peste birou, zdrobit. Palma luneca pe sticlă tremurând, bâjbâind. Căuta butonul lămpii, s-o stingă. În întuneric, vocea reveni sfioasă, obsedantă. Se amețise din ce în ce mai rău ?... — Jocul meu e mai periculos decât crezi, fetițo. Mult mai crud decât bănuiești... un joc al minții, calcul și fantezie. O minte mobilă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lângă altul. Negri, deși, parcă de sticlă. Doar ochiul aprins al ferestrei s-ar mai zări printre ei. Tot mai departe, însă, în atelierul unde se împotrivea spaimei și disprețului celor ce trăiau vânduți plăcerilor mărunte. Ar aștepta, cu mâna tremurând pe gâtul umed, să audă urletul lui de fiară victorioasă. Ar alerga din marginea grădinii, până la dânsul. L-ar găsi țopăind, aproape gol, flămând, scheletic, fericit. Mânjit pe o barbă groasă, care ajungea până la ochi, murdar pe mâinile lungi și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în fața unui iepure ! Gata să țipe și ea, de bucurie sau groază, și-ar apăsa palmele nu peste gură, cum s-ar cuveni, ca să nu tulbure tăcerea sălii, ci peste ochii încinși. Exasperată, din cauza efortului de-a se stăpâni. Plăsmuirile tremură o clipă și se sparg. Zac undeva, zgribulit pe fundul vreunui vas. Adâncurile nopții stăruie. Recuperarea se desfășoară incert, pe porțiuni fără legătură între ele. Iarăși copil, pierdut prin lungi curți interioare, năpădite de buruieni ursuze. Rătăcesc printr-un nesfârșit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aud glasul, gros și fierbinte. „Un August Prostul în acest cotidian mlăștinos și rece a devenit orfanul dumitale, distinsă Doamnă... L-am văzut, da, i-am văzut, pentru o clipă, chipul prelung, fruntea, sprâncenele, buclele blonde, ochii mari, în care tremura lacrima.“ Aude, presupun, răpăitul frenetic al ploii. Nici un gest de surpriză sau consimțire, glacială nepăsare. Compartimentul se încarcă de o ciudată energie obscură, suspiciune și presentimente și neputința de eliberare. „Așa sunt trenurile, doamnă, poartă tot felul de rătăciți în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe buze. Pledoaria m-ar fi justificat, poate, i-aș fi câștigat încrederea ? Călătoarea ridică mâna spre gâtul înalt și robust. Îl înconjoară cu degetele. Mâini palide, subțiri, cu pete brune, unghii minuscule, tăiate sau poate roase până la carne. Degetele tremură pe claviculă, urcă, palpează pulsul stins al venelor. Pe cuier atârnă o geantă de vânătoare, din piele roșcată, și căciula cafeniu-roșcat. Salvele ploii se întețesc, furia cerului mă caută. În obrazul de argilă roșcată, cu porii mari, se deschid povârnișuri
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
moarte trebuie să mă gândesc, nenorocirile ciudatei noastre vieți vin să ne îmbogățească trecerea tulbure și nesățioasă. Femeia își încercuise, speriată, gâtul cu degetele, parcă pentru a se apăra. Poate bolborosisem ceva sau gesturile păreau amenințătoare. I-am văzut degetele tremurând pe gât, ca niște șerpi subțiri, gălbui. Voiam să-i spun, într- adevăr, că am ajuns unul dintre cei ce cântă puterea ploii, dar nu-i știe binefacerile. Un neroditor care nu-și mai măsoară izbânzile după anotimpurile ei, dar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
știu să înot. Eu pierdeam după-amiezile cu băieții, în concursuri, la râu. Până în ziua când m-au salvat în ultima clipă, disperați. — La optsprezece ani, un băiat m-a ținut de mână la cinema. N-am văzut nimic din film, tremuram. Pe strada unde locuiam, întâlneam o fată care îmi părea nemaipomenit de frumoasă. Seară de seară o conducea, până în dreptul porții, un bărbat înalt, îmbrăcat neglijent. La despărțire se sărutau, sfârșiți unul în celălalt. Ce imbold îi trimitea în aceeași
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
De-atunci, n-a mai venit. Lucian zâmbise, adică încerca, doar pe jumătate, o tăietură oblică într-un fragment de obraz, timiditate și emoție, doar parțial biruite. Aș fi vrut, nu puteam glumi. I-am răspuns jenat. Franchețea mea neroadă. Tremura, agitat, căutând cuvintele. Liniștea dimineții de primăvară exalta fragilitatea. — Aveam doar șaisprezece sau șaptesprezece ani când m-am descoperit așa. Înjghebasem un mic grup, cu intenția de a ne întâlni și a ne distra împreună. Am adus cu mine o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mult ! L-ar putea provoca, l-ar învia ?... Flacăra mocnește scurt, gata să izbucnească. Dacă l-ar elibera, l-ar elibera, dacă l-ar împinge tot mai adânc, petele și putoarea mlaștinii să fie tot mai vizibile, inevitabile ? Mâna îi tremură pe mânerul ceștii pe care o ridică până la buzele uscate și fără culoare. Manole se apleacă deasupra ceștii. Soarbe : își privește cu recunoștință soția. Știe, probabil, cât de mult îi datorează, n-ar renunța vreodată la slăbiciunile și rupturile ei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să se salveze, așa că zâmbea, lăsa oracolul să malaxeze această pățanie, să creadă că Prostul poate fi înșelat ușor ușor, prea. Nu mai e timp, vine coana mare, în rochie de casă, cu capul în plasa de păr și mâinile tremurând pe andrele. Dar nu, nu vine ! Zadarnic așteaptă cei doi să apară cineva, să-i salveze. Surprinzător, nici chiar imperturbabila Ortansa nu rezistă momentului pieziș. Nu ridică ochii de pe broderiile feței de masă, își înfășoară degetele lungi prin franjurile groase
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pămînt; căci un înger al Domnului s-a coborît din cer, a venit și a prăvălit piatra de la ușa mormîntului, și a șezut pe ea. 3. Înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. 4. Străjerii au tremurat de frica lui, și au rămas ca niște morți. 5. Dar îngerul a luat cuvîntul, și a zis femeilor: Nu vă temeți; căci știu că voi căutați pe Isus, care a fost răstignit. 6. Nu este aici; a înviat, după cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
îl întrerupse căpitanul, cu mâna întinsă. Otto Klapka... Adineaori am sosit, și tocmai de pe frontul italian... În gară am aflat că aveți o execuție și, nici nu-mi dau bine seama cum, iată că am nimerit aici... În glasul căpitanului tremura o sfială atât de neascunsă, că locotenentul, fără să vrea, se simți cuprins iar de rușinea de adineaori și, încurcat, zise cu o vioiciune silită: ― Vasăzică sunteți mutat în divizia noastră? ― Da... la al cincizecilea de artilerie de câmp... ― A
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
avem călău! adăugă, în culmea zăpăcelii, către generalul care tocmai sosise aproape de groapă. Eu degeaba iau toate măsurile reglementare, căci oamenii nu-și mai fac datoria! Un plutonier, cu fața cenușie și uscată, veni în fuga mare și se opri tremurând lângă stâlpul spânzurătorii. ― Ce-ai făcut, ticălosule? Unde-i călăul? se repezi pretorul, scrâșnind dinții. Am să te... am să... ― Treizeci de zile închisoare! interveni generalul, smulgîndu-și mustața stângă și amenințând cu cravașa. Acuma însă trebuie comandat un om numaidecât
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
condamnatului. Își auzea bătăile inimii, ca niște ciocane, și casca îi strângea țeasta ca și când i-ar fi fost mult prea strâmtă și îndesată cu sila. O mirare neînțeleasă îi clocotea în creieri, căci în vreme ce pretorul înșira crimele și hârtia îi tremura între degete, obrajii sublocotenentului de sub ștreang se umplură de viață, iar în ochii lui rotunzi se aprinse o strălucire mândră, învăpăiată, care parcă pătrundea până în lumea cealaltă... Pe Bologa, la început, privirea aceasta îl înfricoșă și îl întărîtă. Mai pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mândră, tulburătoare ca o chemare, în al cărei foc straniu valurile de argumente se topeau neputincioase. " Nu mai încetează Petre... De ce nu încetează?" se gândi atunci, închizînd iar pleoapele și lăsîndu-se obosit, în voia soartei. Singură doina soldatului îi mai tremura în creieri, lină și blândă ca o mângâiere catifelată, trezindu-i din somn șiraguri de amintiri și strămutîndu-i sufletul, pe aripi de vis, acasă, în târgușorul Parva de pe valea Someșului. Acolo era casa lui părintească, bătrână, solidă, chiar peste drum
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
veste și să le zădărnicească planul... În sfârșit, în ziua stabilită soții Bologa luară loc în strana dreaptă, ca de obicei, iar Apostol, în fața lor, în hăinuțe noi, mai palid și cu ochii aprinși de emoție. Doamna Bologa lăcrima și tremura, închinîndu-se înfrigurată și frământând neîncetat cărticica de rugăciuni... Apoi venind momentul rugăciunii, se plecă speriată peste strană și-i șopti: "Acuma, puișorule..." Cu fruntea sus, cu mers apăsat, Apostol trecu în fața ușii împărătești, căzu în genunchi, împreună mâinile... Peste o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
frică și de slova mamei, se gândi cu amărăciune. Atâta m-a făcut de laș execuția unui trădător!" Apoi se așeză mânios pe laviță, trase lampa mai aproape, rupse plicul și citi pe nerăsuflate: " Dragul mamei mult dorit. Tare-mi tremură inima de grija ta, că de o săptămână n-am primit nici o știre și pe aici geme pământul de oaste și cătane, de trăim mereu cu frica în sân. Totuși sunt puțin mai liniștită de când am auzit că, pe unde
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ai fi tu acasă, am avea și noi un sprijin. Dar nu-i nimic, va trece și furtuna, și Dumnezeu va plăti tuturora după dreptate. Până va veni ceasul mântuirii, eu în scrisorile tale caut mângâiere și le aștept și tremur când nu sosesc. Că tu ești mângâierea și nădejdea mea pe lume, și credința în Dumnezeu. Rămâi cu bine și scrie-mi degrabă. Dumnezeu să te aibă în paza lui cea bună. A ta Mamă". Apostol îndoi iar scrisoarea, o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
De altfel, ferestrele n-aveau perdele și pe pereți se vedeau numai câteva cadavre de ploșnițe sătule. În capul mesei din stânga ședea căpitanul Klapka. Fără cască, tuns la piele, fața lui rotundă răspândea bunătate și blândețe, deși în ochi îi tremura o spaimă pe care încerca s-o ascundă sub un surâs prefăcut și rece. Când păși Bologa în odaie, zgomotul de glasuri care se auzise din tindă se curmă brusc, încît bună-seara lui pluti singuratică într-o tăcere speriată. Până
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
înăbușe... Dar arătarea albă se topi iarăși, și întunericul îi strânse iar în brațe, ca niște clește reci. Numai în sufletele lor buimăcite mai stăruiau scântei multicolore, mângâietoare... O luară pe ulicioară. Noroiul era mai cleios. Bologa simțea cum îi tremură genunchii. I se părea că duce în spinare o piatră de moară. Și inima îi era atât de sângerată și totuși atât de plină de o dorință mare, că îl tortura o trebuință sfâșietoare să vorbească, să se explice. ― Domnule
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tăcut și nici măcar nu m-au disprețuit. Secera morții scânteia în fața lor și ei n-au clipit din ochi... Apoi, când s-a citit amenințarea spânzurătorii, au strigat toți trei, într-un glas, acolo, înaintea Curții, "trăiască Boemia", în vreme ce eu tremuram ca un biet cerșetor, de milă. Ba, ca să dovedesc tuturor cât sunt de nevinovat, m-am dus și la execuție... Vezi, până unde poate merge lașitatea?... Lângă sat e o pădure prin care armata și-a croit drumuri speciale, ferite
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dar în schimb în fiecare copac atârnau oameni, agățați de crengi, cu capetele goale și cu tăblițe de gât, pe care scria "trădător de patrie", în trei limbi. Mi-a înghețat inima în piept și totuși n-am îndrăznit să tremur. Ca să-mi pot tăinui mai lesne înfiorarea, mi-a trecut prin minte să-i număr, să văd câți sunt... Închipuiește-ți ticăloșie de om! Dar cum să-i numeri, când toată pădurea era plină de spînzurați? Ori poate că numai groaza
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]