13,876 matches
-
precedentă din Ultimele știri de Danzig oferea fondul. Probabil că mărcile de făină și de zahăr acopereau raportul respectiv al Comandamentului superior al Wehrmacht-ului în care, în loc de retragere, cuvântul „alinierea frontului“ atenua situația generală. Numele unor orașe care erau abandonate acum îmi erau familiare încă din perioada înaintării. Se prea poate ca mărcile de untură și de ulei să fi acoperit paginile care fuseseră pline de anunțuri cu numele soldaților morți. Cele pentru leguminoase făceau de necitit fie programul filmelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
timp, departe de tot, celor morți li se luau semnele de recunoaștere din tablă iar celor încă vii li se dădeau decorații de metal. De-a lungul iernii, până în primăvară, comunicatele despre scurtări al frontului în est - Kievul a fost abandonat - și despre luptele dintre americani și japonezi pentru niște insule din Pacific, la care se adăugau evenimente din sudul Europei, au continuat să-mi lărgească cunoștințele de geografie: după căderea aliaților italieni, care pentru noi era o trădare ticăloasă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
noștri în munții Abruzzi - Skorzeny se numea ultimul nostru erou - lupta pentru ruinele mânăstirii Montecassino continua. Anglo-americanii debarcaseră la sud de Roma și alcătuiau un cap de pod pentru care încă se mai purtau lupte, atunci când eu a trebuit să abandonez uniforma atât de șic de ajutor la Luftwaffe și, la scurt timp după asta, m-am văzut în țoalele deloc arătoase ale detașamentelor de muncă ale Reich-ului: astea erau maro-căcănii, astfel încât se putea spune că eu și ceilalți arătam ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
exploatare: le aruncau acolo ca pe niște vechituri. Acum văd un locotenent frumos foc cum gesticulează din turela deschisă ca și când ar vrea, cu mâinile goale, să facă loc pe direcția de tragere, văd țărani silezieni care nu vor să-și abandoneze bagajele, văd copii mici ca niște păpuși pe căruțele care alunecau într-o parte, văd o femeie cum strigă, dar nu-i aud strigătele, văd obuzele explodând, când departe, când aproape - fără un sunet își găsesc ținta -, mă holbez acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de delicii culturale manifestată în întreg lagărul. În ceea ce mă privește pe mine și pe colegii mei de curs, nici unul dintre noi nu voia să salveze Apusul sau orice altceva îmbrăcat în uniformă americană. Cât se poate de pașnici, ne abandonam în continuare procesului de anesteziere culinară a foamei care ne rodea. De aceea, probabil, mi se pare că cele două ore pe tema gâștei, imediat sau curând după valorificarea porcului, au fost utile artei culinare pe care am savurat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se părea că mireasma câmpului cosit sporise în intensitate. De îndată ce am știut că gara, împreună cu tovarășul adormit și cu proviziile adunate, se afla la o aruncătură de băț în urmă - sau am avut nevoie de mai mult timp? - am și abandonat căruciorul gol și ea m-a luat de mână. Amândoi am fost atrași în afara drumului, pe cea mai apropiată claie de fân. Și eu trebuie să fi fost, într-adevăr, acela care s-a lăsat tras ascultător în fân, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
vreau să mă fac“; sau am spus cumva „Vreau neapărat să mă fac artist“? Doar un efort de memorie, cât să întind mâna după ceapă. La urma urmelor, în acest minut al destinului era vorba despre a face sau a abandona, mai hotărât chiar: despre a fi sau a nu fi. Ce spune despre asta pielea care asudă? Se prea poate să fi devenit, cu cunoștințele artistice acumulate din pozele din cutiile de țigări din anii tinereții mele, agasant pentru personajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
zâmbind întruna, a rămas importantă pentru mine până la vârsta mea de acum, chiar dacă ghipsul, împreună cu alte statuete de înălțime medie, mi-a fost în asemenea măsură indiferent, încât la următoarea mutare în alt oraș, la sfârșitul lui ‘52, l-am abandonat în atelier, după care unul dintre colegii mei a luat-o pe orfana de aproape un metru la el acasă. Abia peste un deceniu, când aveam deja nume, renume și bani destui, m-a căutat, iar o variantă în bronz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
drept câștig decât plăcerea de scurtă durată, fum cu fum, un viciu de care nu am vrut să mă las. Abia atunci când insul de cincizeci de ani, pentru care răsucitul țigărilor devenise o manie și un substitut de ritual, a abandonat, somat fiind de medici, practica zilnică a răsucitului și a inhalării, el a trecut, cu ajutorul unor exemplare puțin folosite, pe care i le-a dăruit unul care i se pretindea prieten, la pipă, care până în ziua de azi nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în toamna lui 1959, a apărut într-o primă ediție romanul Toba de tinichea, Anna și cu mine am călătorit de la Paris la Târgul de carte de la Frankfurt, unde am dansat până-n zori. Iar când, în anul care a urmat, abandonat și ne-am luat din nou, la Berlin, o locuință într-o semi-ruină, am început imediat, pe Karlsbader Straße - acolo unde, din cinci camere, una îmi revenea mie - să desenez și să scriu din nou, căci cu Olivetti a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
iar porcul, a cărui culoare șovăie Între alb și negru, l-a Întovărășit personal până când i-am pierdut din vedere. Ambianța s-a luminat o dată cu plecarea porcului etc. și eu m-am proptit În balansoar, unde, stând comod, m-am abandonat lecturii pe diagonală, În vederea trecerii În revistă, ordonată și judicioasă, a broșurii de referință. Așteptările nu mi-au fost Înșelate! Îmi aștern la repezeală impresiile pe hârtie: Efortul nostru e salutat cu lăudabilă satisfacție. Numărul din Litera și rândul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
aceeași impresie: totul În jur Îi amintea de cabina unui avion: cele trei fotolii pentru pilot, copilot și navigator; aspectul exterior al instrumentelor. În mod cert, mașinăria asta era făcută să zboare. Și totuși, ceva nu era În ordine... Se abandonă Într-unul din fotolii. Materialul moale, cu aspect de piele naturală, era aproape prea confortabil. Auzi un gâlgâit: oare era umplut cu apă? — Sper că n-ai de gând să zbori cu ventuza asta, râse Ted. — Nu, nu. — Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
zise Harry, a ieșit și ea afară. — Da, și În felul ăsta a lăsat zona nesupravegheată. Și deodată Își dădu seama de ce era atât de supărat: pentru că-i fusese teamă. Într-un moment de mare primejdie pentru el, Beth Îl abandonase. Rămăseseră doar trei inși acolo jos și aveau nevoie unul de altul - trebuiau să se bazeze unul pe celălalt. Dar pe Beth nu te puteai baza și asta Îl făcuse să-i fie teamă! Și Îl supărase, — Mă auziți? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
-mi amintesc să fi vorbit cu ea. Beth interveni: — Întreabă-l, Norman. O să-ți confirme. — El zice că n-a spus niciodată așa ceva. Păi atunci nu e Întreg la minte. Pentru numele lui Dumnezeu, chiar crezi că te-aș fi abandonat În timp ce te aflai afară? Și, după o pauză: — N-aș fi făcut asta niciodată, Norman. — Îți jur, Îi spuse Harry lui Norman. N-am avut nici o discuție cu Beth. N-am vorbit deloc cu ea. Când m-am trezit, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Harry. Las-o mai moale cu el. AȘ PUTEA CU UȘURINȚĂ SĂ TE FAC SĂ ÎȚI REGREȚI CUVINTELE, NORMAN. Norman observă, În treacăt, că vocabularul și sintaxa lui Jerry erau acum fără cusur. Toată pretinsa naivitate de origine extraterestră fusese abandonată. Dar Norman se simțea, pe măsură ce conversația avansa, mai puternic și mai Încrezător. Acum știa cui i se adresează. Nu era vorba de nici un extraterestru. Discuta cu latura copilăroasă a unei alte ființe umane. POSED MAI MULTĂ PUTERE DECÂT ÎȚI POȚI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
care credea, Împotriva a tot ce era important și omenesc. Trebuia să se Întoarcă. „Mi-e frică să mă Întorc.“ În sfârșit, asta era. Frica, a cărei existență o negase atât de hotărât; frica - sentimentul care Îl determinase să-i abandoneze pe ceilalți. Apăsă pe butoanele cuvenite, oprind ascensiunea. Când Începu să coboare Înapoi, mâinile Îi tremurau. 01.30 ORE Submarinul se așeză ușor pe fundul oceanului, În apropierea habitatului. Norman pătrunse În sas și inundă compartimentul. Apoi coborî din submarin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Dar, deodată, între cei doi, venită din neant, a apărut o spaimă. Peste un prag, dulceața este toxică... Din păcate, evidența mă obligă să recunosc că omul suportă greu, și-n cantitate limitată orice fericire. La un moment dat, o abandonează și fuge înspăimîntat de frica să nu putrezească înăuntrul ei. Eu tînăr și Elena am început să ne lovim unul pe altul ca durerea să ne aducă aminte de sfîrșit și să ne reîntoarcă înăuntrul monadei. Consternat, mă întrebam, pe
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Doctor iată că îl privește pe V. fumînd și pare nemulțumit de raționament. “-Dacă Elena s-ar întoarce la tine, ce-ai face? Ai alunga-o? ” V. tînăr, parcă sînt electrocutat. „-În nici un caz”-răspund. Oricum aș fi ajuns, aș abandona tot pentru a mă reîntoarce. E fericirea mea nepremeditată. Asta-i ceva sacru, înțelegi?“ „-Cum reușești însă să mai surîzi cînd știi că asta nu se va întîmpla niciodată? Cum îți mai vezi fericirea?“ V. tînăr închid ochii stîngîndu-i cu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Mă căsătoresc, fac copii, scriu ca disperatul mulțime de cărți ciudate care fac criticii să strige că ar trebui să fiu împușcat. Cei apropiați mie vor să mă transforme în unealtă, în instrumentul propriei lor mulțumiri și îi sfidez. Îi abandonez, deși rămîn în mijlocul lor la fel cum, văzîndu-mi mai departe de treabă, mă abandonez eu însumi. Renunțînd la a-mi face bine. Încerc drogul, ignorînd sfaturile Doctorului, căutîndu-mi boala cu îndîrjire. Și simt cum alunec spre ziua în care voi
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
să strige că ar trebui să fiu împușcat. Cei apropiați mie vor să mă transforme în unealtă, în instrumentul propriei lor mulțumiri și îi sfidez. Îi abandonez, deși rămîn în mijlocul lor la fel cum, văzîndu-mi mai departe de treabă, mă abandonez eu însumi. Renunțînd la a-mi face bine. Încerc drogul, ignorînd sfaturile Doctorului, căutîndu-mi boala cu îndîrjire. Și simt cum alunec spre ziua în care voi renunța la Bine în general. Nu mă mai hrănesc și mă spăl, doar, cu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
spăl, doar, cu îndîrjire căci, renunțănd la igienă, s-ar duce naibii toată morala pe care am clădit-o. „-Iubești oamenii?”-m-a întrebat odată Doctorul curios să știe dacă țin pe lumea asta la cineva cu adevărat. Acum i-am abandonat pe toți. De unde iubire? Elena nu dă doi bani pe vreo putere de-a mea de a gîndi sau judeca asupra existenței noastre împreună. Mă ironizează ca pe un lăudăros oarecare la colț de stradă și nici măcar n-o interesează
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
iei universul sub aripă și să încerci, odată cu tine, dăruindu-te Lui, să fii aidoma lui Dumnezeu. Să cîștigi totul. Și univers ca și pe tine însuți. Tot spiritul cosmic în infinite forme îngerești. Ce-a fost creat și apoi abandonat în dragoste și bunătate. Așteptîndu-te pe tine, să te săvîrșești și să le pui pe toate la un loc. Poți depăși lumea dar, nu uitînd-o și nu risipindu-te ci, urcînd. Să n-o ignori căci și-a avut rostul
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
-ți gândul în sclipiri de lumină Adunate cu ardoare și strânse la piept Azi Trece-ți palmele prin diafanul zorilor Răcorește-ți fruntea zâmbeste albastrului Și nu mai risipi roua pe gene Azi Poți trece cu ușurință bariera spre Viață Abandonând agonia contrastelor Din necuprinsul firii scapă prin rugă Azi..
Azi by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83266_a_84591]
-
și agonie... În spatele unei măști mi-am transformat toate investigațiile despre iubire... Atâta frumusețe încât mă înspăimântaseră acele suflete însigurate pe platforma victimelor dezmințite... Din calea neputinței mele de a găsi un om care să nu chinuie pe alții, am abandonat cea mai liniștită speranță a vieții... O insulă în care sunt anii legați de zile și nopți fără întoarcere, sunt ani și nimeni n-a dorit să afle cele trăite de inima mea. Am trăit poezia, făclie a iubirii, unde
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
diferite chipuri ce-au existat de-a lungul anilor în sufletul meu. Mă avertizau în ochii mei obosiți și plini de mânia dezbrăcată în chinurile cerului. Îmi repetam că nu am decât 34 de ani și am încercat să-mi abandonez zorile pentru a distruge mutrele vinovaților ce mi-au rănit spovedaniile din cele mai sincere umbre... Ca un regat al urletului defilau acești nenorociți ce mi-au strangulat trupul. Uitarea ar fi vrut să mă închidă-n zidurile unei cetăți
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]