8,268 matches
-
Acestea sunt: structura, procesele, creșterea și dezvoltarea. Termenul de structură se referă la cele mai stabile și mai trainice aspecte ale personalității. Acestea reprezintă “cărămizile” edificiului numit personalitate. Ele sunt comparabile cu părțile componente ale corpului uman sau cu ceea ce atomii și moleculele sunt în fizică și chimie. Concepte structurale precum trăsăturile, răspunsurile, obișnuințele, sinele, etc. au devenit foarte populare și utile în încercările de a răspunde la întrebarea “ce sunt oamenii”. Procesele se referă la conceptele dinamic-motivaționale pe care le
Psihologia personalității () [Corola-website/Science/314092_a_315421]
-
corp este însoțită de un consum de energie. În emisia radiațiilor electromagnetice, de exemplu a luminii în procesele de chemiluminescență, energia radiaței se dobândește din reacțiile chimice; în procesele de electroluminnescență, ea provine din energia electronilor care excită moleculele și atomii; în catodoluminiscență, din energia razelor catodice care ciocnesc substanța luminescentă. Prin încălzirea lor, corpurile emit radiație: energia este luată de la corpurile înconjurătoare, sau în cazul încălzirii metalelor datorită trecerii curentului electric din energia electrică care se transformă în căldură.Radiațiile
Corp absolut negru () [Corola-website/Science/314142_a_315471]
-
o temperatură constantă T. În acest caz radiația termică se mai numește și "radiație de temperatură" sau "de echilibru". Mecanismul producerii și absorbției radiațiilor termice se poate explica pe baza teoriei câmpului electromagnetic al lui Maxwell. Materia este formată din atomi și molecule, aranjate într-o structură spațială caracteristică fiecărui material și stare de agregare. Din punct de vedere dinamic, particulele constituente ale materiei (atomi, molecule, electroni, protoni) se află într-o perpetuă stare de agitație termică, constând în mișcări de
Corp absolut negru () [Corola-website/Science/314142_a_315471]
-
termice se poate explica pe baza teoriei câmpului electromagnetic al lui Maxwell. Materia este formată din atomi și molecule, aranjate într-o structură spațială caracteristică fiecărui material și stare de agregare. Din punct de vedere dinamic, particulele constituente ale materiei (atomi, molecule, electroni, protoni) se află într-o perpetuă stare de agitație termică, constând în mișcări de translație, rotație și de vibrație. Intensitatea agitației termice este direct proporțională cu temperatura absolută a sistemului, anulându-se la zero absolut (temperatură la care
Corp absolut negru () [Corola-website/Science/314142_a_315471]
-
într-o perpetuă stare de agitație termică, constând în mișcări de translație, rotație și de vibrație. Intensitatea agitației termice este direct proporțională cu temperatura absolută a sistemului, anulându-se la zero absolut (temperatură la care încetează orice formă a mișcării). Atomii constituenți, datorită distribuției spațiale a sarcinii electrice formează dipoli oscilanți, care potrivit teoriei lui Maxwell generează radiații electromagnetice ce sunt emise în spațiul înconjurător. Atât punerea în evidență cât și descrierea cantitativă exactă a generării radiațiilor electromagnetice de către dipolii oscilanți
Corp absolut negru () [Corola-website/Science/314142_a_315471]
-
făcută de Heinrich Hertz. Calitativ, cu cât temperatura corpului este mai mare, cu atât crește și intensitatea oscilațiilor dipolurilor hertz și ca urmare intensitatea radiațiilor emise va fi mai mare. Procesul invers, de absorbție a radiațiilor are loc prin excitarea atomilor la nivele energetice superioare. Diagrama în care se reprezintă valoarea intensității radiațiilor emise (în valori absolute sau relative) în funcție de lungimea de undă (sau frecvența) rediației emise se numește spectrul energetic al radiației termice. Radiația emergentă este amestecul tuturor componentelor. Emitanța
Corp absolut negru () [Corola-website/Science/314142_a_315471]
-
cu excepția gravitației. Mecanica cuantică stă la baza mai multor discipline înrudite, incluzând fizica materiei condensate, electromagnetism, fizica particulelor sau parțial al cosmologiei și este instrumentul principal de investigare în biologia structurală. Tot ea stă la baza explicării proprietăților chimice ale atomilor. În cadrul ștințelor inginerești, mecanica cuantică joacă un rol foarte important în dezvoltarea nanotehnologiei si electronicii. Bazele mecanicii cuantice au fost puse la începutul secolului 20 de ideile inovatoare ale lui Max Planck și Niels Bohr. Termenul "mecanică cuantică" a fost
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
experiment destinat să studieze frecvența luminii sau alte caracteristici "de undă" dovedesc natura sa ondulatorie și că efectuând un experiment destinat să studieze momentul său sau alte caracteristici ale particulelor dovedesc natura sa materială. Mai mult, obiecte de mărimea unui atom sau chiar unele molecute, și-au dovedit natura lor "de undă" atunci când experimentele au fost realizate într-un mod anume. Cei mai renumiți dintre fizicieni au avertizat că dacă va fi imaginată o explicație a mecanicii cuantice care să aibă
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
zone întunecate. O asemenea dispunere de frecvențe poartă numele de linie spectrală. Anumite linii ies în afara limitelor luminii vizibile și pot fi detectate doar cu filme fotografice speciale sau alte dispozitive asemănătoare. Oamenii de știință au emis ipoteza că un atom poate emite lumina în modul în care coarda unei vioare emite sunete - nu doar la o frecvență fundamentală (atunci când întrega coardă se mișcă în aceași direcție) dar la câteva armonici superioare (ce se formează atunci când coarda se împarte la jumătate
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
direcție opusă). Pentru o lungă perioadă de timp nimeni nu a reușit să găsească o cale matematică care să descrie frecvențele din linia spectrală a unui element. În 1885, Johann Jakob Balmer (1825-1898) a arătat modul în care frecvențele unui atom de hidrogen depind unele de altele. Formula este una simplă: unde "formula 2" este lungimea de undă, "R" este constanta Rydberg iar "n" este un număr întreg ("n" =3, 4...) Această formulă poate fi generalizată pentru a se aplica și atomilor
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
atom de hidrogen depind unele de altele. Formula este una simplă: unde "formula 2" este lungimea de undă, "R" este constanta Rydberg iar "n" este un număr întreg ("n" =3, 4...) Această formulă poate fi generalizată pentru a se aplica și atomilor mult mai complicați decât hidrogenul, însă în această expunere ne vom limita a ne referi doar la hidrogen (din acest motiv deîmpărțitul din prima fracție este exprimat ca un număr ridicat la pătrat). Următorul pas as fost descoperirea Efectului Zeeman
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
Zeeman (1865-1943). Explicația fizică a efectului Zeeman a fost dată de Hendrik Antoon Lorentz (1853-1928). Lorentz a emis ipoteza că lumina emisă de hidrogen este produsă de vibrația electronilor. A reușit să obțină informații despre ceea ce se întâmplă într-un atom deoarece electronii aflati în mișcare creează un câmp magnetic și astfel pot fi influențați de către un câmp magnetic extern într-o manieră asemănătoare modului în care un magnet metalic va atrage sau va respinge un alt magnet. Efectul Zeeman poate
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
magnet. Efectul Zeeman poate fi interpretat ca o dovadă a faptului că undele de lumină sunt produse de către electronii care vibrează pe orbitele lor, însă fizica clasică nu poate explica de ce electronii nu se prăbușesc de pe orbitele lor în nucleul atomului și nici de ce orbitele electronilor pot fi doar cele conforme seriilor de frecvențe care derivă din formula lui Balmer și care pot fi observate în linia spectrală. Cu alte cuvinte, a apărut întrebarea: de ce electronii nu produc un spectru continuu
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
este, în cea mai mare parte, spațiu gol. De îndată ce acest lucru a devenit clar, s-a emis ipoteza că entități încărcate cu sarcină negativă numite electroni înconjoară un nucleu atomic încărcat pozitiv. La început toți oamenii de știință credeau că atomul trebuie să fie asemănător unui sistem solar în miniatură. Însă această analogie simplă ducea la concluzia că electronul ar trebui să se prăbușească în nucleul atomic în aproximativ o sutime de microsecundă. Cea mai importantă întrebare a începutului secolului 20
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
devenit mai apoi cunoscut sub numele de Modelul atomic al lui Bohr. În esență Bohr a emis ipoteza că electronii pot ocupa doar anumite orbite în jurul unui nucleu. Existența acestor orbite poate fi dedusă analizând linia spectrală produsă de un atom. Bohr a explicat existența orbitelor pe care electronii le pot ocupa corelând momentul unghiular al electronilor din fiecare orbită "permisă" cu valuarea lui h, constanta lui Planck. El a spus că un electron aflat în cea mai joasă orbită are
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
valoare este înmulțită cu numere întregi succesive va da valoarea altor orbite posibile. Bohr a determinat mai târziu valoarea lui K ca fiind K = 1/2π . (Vezi o discuție mai detaliată pe această temă la adresa .) Teoria lui Bohr a reprezentat atomii ca înconjurând nucleul unui atom într-un mod care diferă uimitor de ceea ce știm din experiența noastră cotidiană. El a arătat că un electron care își modifică orbita nu se mișcă pe o traiectorie continuă de pe o orbită pe alta
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
întregi succesive va da valoarea altor orbite posibile. Bohr a determinat mai târziu valoarea lui K ca fiind K = 1/2π . (Vezi o discuție mai detaliată pe această temă la adresa .) Teoria lui Bohr a reprezentat atomii ca înconjurând nucleul unui atom într-un mod care diferă uimitor de ceea ce știm din experiența noastră cotidiană. El a arătat că un electron care își modifică orbita nu se mișcă pe o traiectorie continuă de pe o orbită pe alta. În schimb, el dispare subit
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
comportamentul cuantic al orbitelor electronilor. Deoarece electronii nu pot fi observați pe orbitele lor, Heisenberg s-a concentrat pe crearea unei descrieri matematice a mecanicii cuantice care să se bazeze pe ceea ce se poate observa, adică, pe lumina emisă de atomi și care formează spectrul său atomic caracteristic. Heisenberg a studiat orbitele electronilor bazându-se pe comportarea sarcinilor electrice într-un oscilator dizarmonic. Heisenberg a explicat mai întâi acest tip de mișcare observată în termenii legilor mecanicii clasice care se aplică
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
ușă în Londra și pășește direct pe o stradă din Los Angeles. Efectul tunel este un caz în care electronii par să fie capabili de a se deplasa în modul ciudat pe care Heisenberg îl descrie ca având loc în interiorul atomilor. Amplitudinea poziției și momentului care au o perioadă de 2π precum un ciclu dintr-o undă este descrisă prin Serii Fourier. Heisenberg a descris proprietățile de particulă ale electronului dintr-o undă prin poziția și momentul acestuia. Când aceste amplitudini
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
sale. Pentru că particulele pot fi descrise ca unde, către finalul lui 1925 Erwin Schrödinger a analizat modul în care arată un electron privit ca o undă în jurul nucleului atomic. Folosind acest model, și-a formulat ecuațiile pentru particule-unde. În loc să descrie atomul prin analogia cu un sistem planetar, el a tratat totul ca pe o undă, fiecare electron având funcția de undă proprie. O funcție de undă este descrisă în ecuația lui Schrödinger prin trei proprietăți (mai târziu Wolfgang Pauli a adăugat-o
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
care acționează asupra sistemului. Cu alte cuvinte, momentul unghiular reprezintă rezistența unui obiect aflat în rotație la creșterea sau scăderea vitezei sale sub influența unei forțe externe. Numărul cuantic azimutal "l" reprezintă momentul unghiular orbital al unui electron în jurul nucleului atomului său. În locul literei "l" se folosesc alte litere pentru a descrie forma orbitei. Prima formă este cea sferică (circulară) și se notează cu litera s. Următoarea formă este asemănătoare unei haltere și se notează cu litera p. Următoarele forme ale
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
sa. Mai degrabă electronul trebuia descris de către toate punctele în care acesta ar fi putut să existe. Calcularea punctelor localizărilor probabile pentru electron aflat pe o orbită cunoscută creează imaginea unui nor de puncte sub formă sferică pentru orbitele unui atom de hidrogen, de fapt a unor sfere așezate concetric în jurul nucleului. Această imagine poate fi numită și distribuție de probabilitate. De aceea "n", numărul atomic al lui Bohr, pentru fiecare orbită este cunoscut și ca "sfera n" în modelul tridimensional
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
hidrogen, de fapt a unor sfere așezate concetric în jurul nucleului. Această imagine poate fi numită și distribuție de probabilitate. De aceea "n", numărul atomic al lui Bohr, pentru fiecare orbită este cunoscut și ca "sfera n" în modelul tridimensional al atomului. Aceasta a condus la următoarea aserțiune a lui Heisenberg: dacă nu s-a efectuat nici o măsurătoare a electronului atunci el nu poate fi descris ca fiind situat într-o anume locație ci în întreg norul simultan. Cu alte cuvinte, mecanica
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
de fază". Principiul incertitudinii stabilește o limită minimă pentru cât de fin poate fi împărțit spațiul de fază clasic, astfel încât numărul de locuri în care un electron poate fi localizat pe orbita sa devine finit. Poziția unui electron într-un atom este stabilită undeva pe orbita sa, dar nu între nucleu și începutul următoarei n-sfere. Fizica clasică a arătat începând cu Newton că dacă este cunoscută poziția stelelor și a planetelor precum și detalii despre modul lor de mișcare atunci poate
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]
-
unui electron, starea electronului devine o eigen-stare a poziției, ceea ce înseamnă că poziția are o valoare cunoscută. Principiul exluziunii al lui Pauli spune că nici un electron (sau alt fermion) nu poate fi în aceași stare cuantică cu altul din același atom. Wolfgang Pauli a extins principiul excluziunii al lui Pauli folosind ceea ce el a denumit "grad de libertate cuantic bivalent" pentru a descrie observațiile unui dublet, care înseamnă o pereche de linii ce diferă printr-o mică valoare (de ex., ceva
Introducere în mecanica cuantică () [Corola-website/Science/314087_a_315416]