8,340 matches
-
se extinde asemenea unui nor de aburi care se ridică pentru a învălui întregul univers. Cum este să rătăcești prin univers ca „astronaut cosmic”? Probabil că descrierea cea mai bună redată vreodată în limba engleză este aceea a primei călătorii cerești a lui Saihung din Pelerinul taoist, călătorie pentru care a trebuit să petreacă mai mulți ani în meditație zilnică intensă, în izolare totală, în adâncul unei peșteri subterane: Marele Căuș a venit la el. El l-a chemat. El a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
mari. Înăuntru, cald, plăcut. Era cum nu se poate mai mulțumit de mansarda sa. Datora acest confort și femeii care trebăluia În bucătărie printre cratițe, În bikini și fără sutien, vitrinieră la Art-Design, treizeci și doi de ani Împliniți. Mană cerească pentru un ins comod ca el, asistent universitar pe viață, la mica universitate Petru Maior din oraș. Un oraș suficient de mare ca să aibă o universitate. Când a cunoscut-o, se chinuia să instaleze un cort la Casa Vacanței. Operațiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
putea renunța Încă la paharul cu vin și nici la ceașca de cafea. Drept urmare uneori avea convulsii puternice și stări de agitație cu care Marta nu se putea obișnui. El Însă socotea boala de care suferea ca pe un semn ceresc și o trăia cu smerenie. Singura sa neliniște, nemărturisită până azi, era că, de un timp, Îi veneau În minte cuvinte pe care le folosise doar În copilărie, În casa notarului din Vinț, bunicul său dinspre mamă, domnul Inocențiu Șildan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și sora ei și că sunt eleva ei, pentru că n-ați mai văzut și nici n-ați mai auzit de o moașă la fel de pricepută ca ea. Are mâinile lui Isis și iubește copiii la fel ca zeița, are o milă cerească față de mame și de copiii lor. Meryt, cu obrajii îmbujorați de căldura familiei ei, vorbea despre mine ca o negustoreasă la târg care-și vinde marfa. - Și este de asemenea oracol, dragii mei. Visele ei sunt puternice, iar de mâinia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lână, de care nu se despărțea niciodată, nici vara, și se poreclise singur, în derâdere, „Cobaiul lui Dumnezeu”. Dar nu era un șarlatan. Credea, din câte mi-am dat seama, cu aceeași pasiune și în plăcerile lumești și în împărăția cerească și tocmai aceasta era drama lui, că nu putea împăca aceste pasiuni și nici nu era ipocrit ca să ascundă una din ele, pentru a părea fie depravat, fie sfânt. Nu, Călugărul se încăpățâna să nu renunțe la nimic, justificându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ar fi acum în Atlantida, poate că numai Marele Preot ar fi în stare să găsească în mintea lui adâncă măcar un crâmpei de lămurire. Pe când aici... Să încerce oare să-i vorbească lui Tefnaht? Slujitorul Zeului Puterii cunoștea stelele cerești și lucrurile pământești destul de bine, chiar dacă îndeletnicirea lui era mai mult cunoașterea neamurilor și a bogățiilor lumii. Oricum, pentru cercetarea, dacă nu și pentru înțelegerea acestei nedumeriri, i se păru mai potrivit preotul decât căpetenia armatei. Ajunse cu aceste gânduri
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu prea adâncă era altul, înfățișîndu-se pe alocuri verde, pe alocuri stâncos. Pieziș, către jumătatea arcului dintre miazănoapte și răsărit, se zărea aburind un munte rotund și pieptos, mai puțin înalt, iar departe spre zarea răsăriteană se contopea cu albăstrimile cerești al treilea munte, lung și crestat ca un pieptene. Mai spre miazăzi, numai ochii buni puteau desluși, dacă le cunoșteau dinainte, trei piscuri scunde așezate în triunghi. Iar întorcînd privirea pe dunga dintre miazănoapte și apus a orizontului, puteai zări
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
știa de ce se uitase la cer. Genunchii începură să-i tremure... Simți o năvalnică durere de cap. Lăsă fruntea în jos. Stătu un timp, sugrumat de tulburare. Apoi ridică ochii iarăși spre cer. Stelele sclipeau ca totdeauna, în apa neagră cerească. Încet, privirea lui Auta coborî spre straniul turn. Iar în clipa aceea se deschise un fel de ușă care până atunci nu se vădise prin nimic. Auta holbă ochii. Din ușă năvăli un val de lumină, ca a soarelui. Simți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Străinii se ridicară toți și veniră să se uite. Atunci Auta scrise semnul cuvântului om și rosti om cu glas tare, arătîndu-se pe sine... Începutul era făcut. Mai multe ceasuri stătură cu toții și fără întrerupere scriseră cuvinte atlante și cuvinte cerești. Ca să poată însenina sunetul vorbelor străine, Auta se folosea de semnele cu care atlanții scriau numele oamenilor și cuvintele altor popoare. Unde nu avea semne, Auta născoci câteva pentru el. Se făcuse târziu când ieși din steaua sau din turnul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
căutând să-și ascundă îngrijorarea. Auta îi cercetă ochii și se gândi o clipă, apoi răspunse, moale: - Nu, stăpâne... numai câteva vorbe. Limba noastră li se pare prea grea. Străinul îl privi pe Auta și spuse ceva în limba lui cerească. - Ce spune? întrebă repede Tefnaht. - Mă întreabă dacă tot nu credeți că are trei sute patruzeci de ani, zise Auta senin. Străinul zâmbi și apoi se apropie de Marele Preot la un pas. Acesta nu se mai feri. Străinul îi spuse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din ceea ce îi spunea pesemne Tefnaht Marelui Preot: "...numai să nu afle prea mult!" Întâia oară în viață mulțumit că scapă de Marele Preot, Auta se întoarse în fugă la turnul argintiu. Râdea. CAPITOLUL XVIII Auta se obișnuise cu oaspeții cerești și se obișnuiseră cu dânsul și ei. Alături de ei, se simțea din ce în ce mai bine. Cei doi preoți plecaseră de mult. Aproape că-i și uitase. Începea să nu se mai simtă rob. Aici, în turnul argintiu, afla multe taine și, chiar dacă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încredere în blânzii și înțelepții străini. Totuși, unele lucruri i se păreau așa de încurcate, încît în cele din urmă nici nu se mai căznea să le priceapă, dîndu-și seama de uriașa depărtare între mintea lui și mintea acestor oaspeți cerești. într-o zi, Auta fu întrebat de ei dacă nu vrea să-i însoțească într-o călătorie prin Atlantida. - Vrem să facem o călătorie scurtă în care să vedem tot ce este mai de seamă în insula asta! spuse unul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strămoșii noștri au fost tot așa? Apoi adăugă rîzînd: Bine, Auta, dacă vrei tu, vom fi zei buni. Mai ales că zeilor buni nu li se cere să omoare. Cuvântarea lui Auta nu fu zadarnică. Miile de robi auziră glasul ceresc ieșind din pasărea cu creastă rotitoare de văpaie, care rămăsese atârnată deasupra văzduhului. Fără îndoială că acea pasăre nu putea să fie decât Zeului Cerului. Slujbașii și soldații aruncară bicele și armele și fugiră să se ascundă de focul mâniei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ieșind din pasărea cu creastă rotitoare de văpaie, care rămăsese atârnată deasupra văzduhului. Fără îndoială că acea pasăre nu putea să fie decât Zeului Cerului. Slujbașii și soldații aruncară bicele și armele și fugiră să se ascundă de focul mâniei cerești. Robii începură să-și taie lanțurile de la picioare sau frânghiile cu care erau legați de mijloc. Cu topoarele lor în mâini, căzură în genunchi ridicând brațele spre cel pe care-l credeau zeu și care le strigase. Părea să aibă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pasăre de foc și argint. Și atunci auziră același glas: - Robi care nu mai sunteți robi, luați armele aruncate de paznicii voștri, luați-vă topoarele și plecați sus pe Muntele de Foc! Strigați acolo numele omului negru Mai-Baka, plăcut zeilor cerești. Acolo, pe Muntele de Foc, zeii cerului vă apără de moarte și de primejdii! Toți cei din luntre priviră apoi cu încîntare în jos, la marea de sclavi care se sculaseră și tălăzuia în valuri negre și roșii și galbene
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
căpetenie își dădu seama cât de greu era să facă din ei soldați adevărați în atât de puține zile. Zilele treceau în nerăbdare. Când aveau să se împlinească cincisprezece zile de la plecarea ei, luntrea văzduhului urma să se întoarcă. Oaspeții cerești veniseră cu alt plan pe pământ, iar acum planul li se știrbise. Când și-au dat seama că le pot fi robilor de folos, chiar dacă știau că acestor robi le mai trebuia și altceva decât patima răzbunării ca să poată ajunge
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
picioare, până când se așeză ușor, culcat în lung, pe sania uriașă. Prin grâu și ierburi, pe nisip ori pe drumuri pietroase, nesfârșitul convoi de măgari izbuti în sfârșit să aducă marea luntre pe țărmul mării. Și numai iscusința cârmaciului luntrei cerești și iscusința cârmaciului corăbiei mărilor pământene izbutiră să împiedice înecul, în ceasul chinuitor de greu pentru toți al așezării turnului de argint pe puntea fără catarg. Dibaci și el, meșterul pânzei născoci, ca să fie pe placul zeilor, o crăcănă puternică
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
el, meșterul pânzei născoci, ca să fie pe placul zeilor, o crăcănă puternică din bârne groase, înțepenite sub punte, pentru așezarea altui catarg. Nimeni dintre corăbieri nu mai avea răgaz și poate nici nu îndrăznea să se întrebe ce fac zeii cerești cu ciudatul lor turn și unde anume îl duc. Corabia pluti întîi spre miazăzi trei zile și trei nopți, apoi tot atâta spre răsărit și, ocolind munții de unde făcuse Iahuben rost de arme, cârmi spre miazănoapte pe o mare fără
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vorbise, era și înțelept, și frumos, și bun, și că trebuia să fie pentru ea totul. Știind ce pedeapsă i-ar fi așteptat pe amândoi, și-a ascuns dragostea care poate de aceea a crescut nestăvilită. Iar aici, în luntrea cerească, între înțelepții oameni ai altei lumi, a înțeles că trufia și ura tatălui ei și cruzimea fratelui ei i-au retezat drumul spre singurul dor adevărat și au nimicit cea mai frumoasă țară a lumii cu tot cu oamenii ei. Din clipa
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Mehituasehet își uită teama de zei. Fiindcă străinii nu îndrăzneau să se scalde, neștiind dacă apa îi va ține sau nu cu mișcările lor greoaie și obosite, Auta ieși din valuri mai repede și îmbrăcîndu-se veni lângă cei doi prieteni cerești care se așezaseră la umbra unor tufe. Îi spuse cîrmaciului: - Păcat că am zburat așa de sus; aș fi vrut să văd orașul acela nou, Zidul Alb. - La întoarcere ne putem opri să ne plimbăm prin el, răspunse cârmaciul. Dar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se apropie de ceilalți, luând cu bucurie din mâna harnicei Ntombi o bucată de pasăre friptă. Apoi îi spuse cârmaciului, alintîndu-se: - Nici nu știu cum să te strig pe nume, zeu străin! Mi-ai spus, dar eu nu pot rosti vorbele voastre cerești. Ar trebui să ciripesc ca o pasăre. - Spune-mi cum vrei tu! zise el. Mai ales că nici nu sunt zeu... Mehituasehet se uită la el puțin descumpănită, apoi vorbi cu voce schimbată: - Acum nu mă mai păcălești, știu că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tu! zise el. Mai ales că nici nu sunt zeu... Mehituasehet se uită la el puțin descumpănită, apoi vorbi cu voce schimbată: - Acum nu mă mai păcălești, știu că nu visez. Crezi că nu-mi dau seama că un cârmaci ceresc nu poate fi decât zeu?! Numai nu știu ai cui zei sunteți voi doi... Poate v-a trimis Osiris să ne luați pe toți în țara lui! Dar nu-mi pare rău. Sau poate că sunteți zeii Min și Uh
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
doi s-au mai dus. Când se apropiară de coliba lui, Abraam se sculă și li se închină până la pământ. - Noi suntem... vru să înceapă Auta, însă bătrânul zise surâzând șiret: - Știu cine sunteți voi! Tu ești Enoh, știutorul tainelor cerești, și celălalt este îngerul Domnului. Ați venit să pedepsiți fărădelegea Sodomei și a Gomorrei. Auta se gândi că nu mai era timp de zăbavă: lumea știa. Îi tălmăci tovarășului său ceea ce i-a spus bătrânul. Dar bătrânul Abraam, pesemne om
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din pământ numai de o palmă. - Oare prietenul tău n-a mințit? Din Gomorra au plecat toți care trebuia să plece? întrebă străinul, dar Auta îl liniști: - Firește că au plecat. Ne socotesc zei și își închipuie că este poruncă cerească îndemnul de a pleca din cetăți. Altminteri, nimeni nu ne crede în stare să dărâmăm măcar o casă, necum două cetăți mari. N-ai văzut cum râdeau ginerii lui Lot?! După aceea plecară spre luntre. Pe Uh îl găsiră așteptîndu-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o mai văd o dată, s-o dezmierd cu palma care s-a dezvățat de ea. A doua zi s-au urcat în luntrea cea ușoară Min, Anu și Auta și patru femei, trei pământene, Nefert, Mehituasehet și Iștar, și una cerească, străina gingașă căreia i se spunea Maat. Mai-Baka nu mai voia să vadă nimic, fiindu-i teamă să nu mai piardă o dată libertatea cu care abia se obișnuise. Întâiul lor drum fu spre locurile nimicite. Se lăsară în apropiere de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]