8,186 matches
-
trebui să se debaraseze de toate regiunile neruse, popu‑ late de străini - majoritatea sunt în Caucaz, dar și în Siberia - și să se concentreze pe dezvoltarea și moder‑ nizarea Federației Ruse. Nu le-a plăcut această teorie responsabililor de la Kremlin. Ciudat e că nici occiden‑ talii n-au apreciat teoria lui Soljenițîn, considerându-l naționalist. Chiar încetase să mai fie un erou pentru lumea liberă. A.M.P. : Ce frumos ar fi ! Numai că Rusia nu a avut nici‑ odată un model
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
probleme de acceptabilitate externă. Puțină lume s-a repezit să recunoască alegerile din 20 mai. Lumea din Occident dădea din colț în colț. Și atunci de ce să complice și mai tare situația ? V.A. : PĂi, tocmai asta mi se pare ciudat. După ce ai obți‑ nut un parlament cu o majoritate covârșitoare, de ce să mai provoci represiunea asta ? Doar ca să astupi gura presei, a opiniei publice, ca lumea să se sperie, să omori în fașă opoziția politică ? A.M.P. : Cred că au
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
nu rămâne, fără îndoială, doar o Mecca a bibliotecilor, un loc al respirației largi și al discreției față de cei câțiva savanți germani pe care i-ar fi putut întâlni - Carl Clemen, viitor colaborator la Zalmoxis, dar mai ales Jakob Hauer: „Ciudat cum fenomenul german te silește să gândești politic. Dacă aș sta aici, aș face și eu politică militantă șs.m.ț”4, ajunge să-i mărturisească fie și lui Cioran; iar un an mai târziu, situația politică europeană constituie deja
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
situația politică europeană constituie deja pentru el o problemă de interes constant, în mod și mai precis cea germană: „Suntem la Berlin de aproape o săptămână. Este a treia vară de când lucrez la Berlin și îmi place din ce în ce mai mult. E ciudat, dar nu există, sau nu se lasă, să se vadă ura împotriva Franței. Nici gând de război (...). Ei înșiși recunosc că Anglia se înarmează, și asta exclude războiul. Recunosc de asemenea că problema Spaniei e încurcată (...). Coloniile din Africa, de
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
v-am trimis șdejaț extrasele sale4. Am adăugat articolul meu din Eranos Jșațhșrțbșucțh XX. (Conține o singură observație interesantă, cu privire la paradoxul legat de kÌaña, care poate deveni „moment favorabil”, kàiros șsic!ț - dar nu am dezvoltat această analiză.)5 Este ciudat că și dumneavoastră l-ați citit pe Papini în liceu: este cazul meu. Un uomo finito a fost prima mea carte italiană; de altfel, am învățat italiana pentru a putea citi restul cărților sale. Și am fost entuziasmat - la 16
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
științific. Ce-i drept, o deconectare pe 640 de pagini tipărite mărunt, iar noi, cei care nu (prea) suntem răsfățați cu asemenea prestații academice, am putea fi tentați să-l felicităm fie și numai pentru acest lucru. Ar fi fost ciudat dacă în carte n-ar fi apărut mici speculații academice. Dar în rest ea conține multe alte lucruri captivante, întreținând suspansul, astfel încât cei care pot sări peste părțile speculative mai pot savura totuși descrierea tumultuoasă a atmosferei și a oamenilor
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
a scriitorilor angajați partinic decît tăcerea roditoare. Ajunge să condamne melancolia, el care o elogia la Eminescu, cere eradicarea tristeții (sentiment condamnat de ideologia vremii), pe motiv că "este un defect de educație civică, iar acum, sub regim socialist, mai ciudat ca oricînd, a-l analiza și a-l suprima este datoria noastră". I. Negoițescu, în Istoria sa, trece sibilinic peste momentele de "angajare partinică", în epocă, ale lui G. Călinescu. Singura observație este că, în Scrinul negru (1966), "face greșeala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
În decembrie 1952, a venit în mină, în completare (că efectivele se răreau mereu), un nou lot de deținuți. Între ei, un macedonean, profesor de istorie, Puiu Aristide. Fusese parașutat, venind din Franța. Scopul parașutării, potrivit declarației lui, era cam ciudat: să intre în închisoare ca să ridice moralul deținuților! Am lucrat cu el în echipă. Ei bine, Aristide ne spunea: Toate comunicatele astea date după întîlnirile dintre americani și ruși nu spun nimic. Important e ceea ce se discută în secret. Uite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
doare și ce ne dorim, ca și cum nu s-ar ști? sîntem atenți să desprindem îndemnurile care ni se dau: inima acum e pe recepție". Jurnalul fericirii se încheie cu cîteva afirmații: "Numai creștin fiind mă vizitează în pofida oricărei rațiuni fericirea, ciudat ghelir. Numai datorită creștinismului nu umblu crispat, jignit, pe străzile diurne, nocturne ale orașului spațiu proustian descompus de timp și nu ajung să fiu și eu cum spune François Mauriac în Destine unul din acele cadavre pe care le poartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
grotești îi trec prin față, Cristi nemaiputând să deslușească exact ce se întâmplă cu el. De-acolo este împins și tras pe un culoar semiîntunecat, într-o lumină slabă, roșiatică, un culoar îngust, tot numai cărămidă dură, cu un miros ciudat de umiditate și de boală, ca de spital. Tot mai amețit și speriat în ultimul hal, Cristi vomită, mai mult pe el decât pe jos. Matahalele îi dau drumul și încep să-i care deodată niște pumni zdraveni în spate
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
dăruiau timpul și istoria - regăsirea unor „seminții” disparate ce foloseau același idiom lingvistic, stăpâni ai unui teritoriu și ai unei istorii milenare, auguste -, nu „avea chef” de profeți! Nici măcar de cel mai trivial, mai „bărbătuș”, căruia i s-au Închinat, ciudat, unele spirite de excepție și care a fost asasinat de regele acelui moment la modul nedemn - ha, se pare, un rege și un propagandist, un profet, pe măsură! Carol al II-lea și Codreanu, care au exersat, enigmatic pentru noi
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pentru cei care vor să răzbune o injustiție, de orice fel, o armă extrem de practică, de eficientă. Cine nu visează și În acest mod, dacă nu va fi un invins al realității, ceea ce se cheamă un ratat, va fi un „ciudat om liber”, atât de „liber” de a face ce are chef cu ziua și cu viața lui Încât ea-și va pierde toate Înțelesurile și, adesea, demnitatea. Deoarece un om care visează cu putere și cu o gravă tenacitate va
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
dos, va fi liber - deși va părea singuratec și crispat de propria-i imagine -, când alții vor alerga Încolo și Încoace pe marile bulevarde ale necesității. Realitatea, da, această magnifică formă și esență nu se forjează, oricât ar părea de ciudat, În marile „ateliere” și spații publice, În sălile unde prezidează mai-marii zilei, inși care au acces la levierele puterii, cei care pot muta din loc o stradă sau un oraș, cei care pot Împinge dintr-o parte În alta a
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
frunte cu Gh. Șincai, Petre Maior sau Samuil Micu, care Îndrăznesc o istorie a „celor ce se zic Români”, trăitori de-o parte și de alta a Carpaților, la Nord de Dunăre, propunând o grafie latină unui „idiom” ce avea ciudat de mari asemănări de flexiune și de vocabular cu una din limbile de cea mai augustă civilizație a globului! Sau preotul de țară Vasile Lucaciu care, impresionat În tinerețe de cea mai mare catedrală a Europei, San Pietro de la Roma
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Nici azi nu știu bine de ce „mă’ntorc mereu - contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu”, cum cântă Blaga. Dar, revenind la „discuția noastră” despre „vina În istorie”, am avut, cum spuneam, Încă din pubertate, acel reflex suficient de rar ca să pară ciudat - atunci și acum! - de a-mi căuta propria-mi vină, propria neputință În aproape toate eșecurile sau fundăturile nefericite pe care ți le Întinde viața socială, dar și personală, din belșug. Uneori până la marginile ridicolului, și a trebuit să aștept
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
individ. Sau, la fiecare este altfel, ca să nu mai vorbim de diferențele mari ce se cască Între continente, climate și culturi. Nu, cu excepția unor momente de ușoară stupefacție când, uneori, În clipele cele mai „neașteptate”, Îmi surprind părul de pe creștete ciudat de alb, de albit, Încât trebuie să fac eforturi să-mi Închipui felul În care cei cu care mă Întâlnesc mă văd - eu, atît de obișnuit să par și să mă mișc În fața „lor” ca un ins tânăr sau viguros
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Materiei, nu cumva Își găsește echilibrul tocmai În infima și „disprețuita” mea ființă? În spiritualitatea mea născută atât de labirintic și În urma unor atât de Îndelungate și contorsionate prefaceri istorice ale materiei, cea care, printr-un „act” Încă neexplicat, profund ciudat, paradoxal, a făcut saltul enorm din anorganic spre organic și apoi, Încă o dată, un al „dolilea salt”, să „extragă” din milioanele de specii vii una care să fie aptă, În timp și neînțelegînd ea Însăși prea bine ce i se
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Îi imită, uneori destul de reușit, pe bucureșteni sau pe parizieni, iar aceștia, ce să facă?! Având simțul humorului și pozând, pozând la nesfîrșit, cu ingeniozitate și farmec, Îi imită pur și simplu pe eroii unor romane la modă. (Nu e „ciudat” că marii creatori de tipuri romanești vin din provincie? Stendhal și Balzac „urcă” la Paris, Sadoveanu și Rebreanu „coboară” la București?Ă „Norocul” de a fi fost desemnat de la vârsta de șaisprezece ani ca „dușman de clasă” al noii orânduiri
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ca pe un „tine Însuți” care e capabil de a Înghiți alimente și șocuri inimaginabile, un individ cu un formidabil stomac moral! Stomacul, Într-adevăr, al unui geniu! Și... continuam să-i strig În minte fostului meu prieten, care, ce ciudat și ce ironic, se pregătea tocmai să „intre”, cu arme și bagaje, În stupul năclăit și urât mirositor din care eu tocmai ieșeam - și pentru că În prima mea tinerețe am fost desemnat ca „inamic” de o „nouă organizație, de o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cei care au păstrat cu adevărat demnitatea umană și națională au fost aceste „figuri În zeghe”, aceși foști demnitari sau scriitori mărunți, inși aflați la vârste cărora li se prezic toate hatârurile existenței și cărora zeii le fac acest „dar” ciudat; un dar ca o lovitură de ciocan a timpului, o nenorocire, o năpastă care, la capătul ei... da, doar la capătul ei, te Întâmpină cu brațele pline, mai mult decât atât: te Întâmpină cu darul Însuși al existenței, cu demnitatea
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
la zid. Sigur, nu era ușor să scrii despre Breban În acei ani și mai ales despre aceste cărți dintre care unele, precum Bunavestire, au provocat mari taifunuri mediatice și apostrofe brutale venind din „sfânta-sfintelor” partidului, c.c. Ce e ciudat și m-a Întristat În relația noastră veche de amiciție În anii „de luptă”, cei care nu se uită, a fost că În toată această lungă perioadă În care Breban nu mai făcea parte din comitetele literare, nu avea un
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
afirmă, Își „amintește”, evocă, comentează, acceptă sau respinge. Mai sus vorbeam de „falsele, enormele și extrem de coloratele, abisalele amintiri” din epopeea lui Proust A la recherche du temps perdu; evident, subtitlul de „roman” scuză orice, deși, În mod cu totul ciudat, uneori dăm mai multă crezare ficțiunii - afirmată ca atare! - decât unor mărturisiri sau „amintiri”. În primul volum al prezentei scrieri afirmam o paradoxalitate, pentru unii, și anume că marii creatori sunt mai sinceri În romanele lor decât În jurnalele pe
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
tânărul Adolf Schikelgruber de către intelighenția bavareză când era așezat și bavarda la o masă Într-una din cafenele müncheneze, În anii tulburi postbelici, când, se pare, pentru câteva luni a servit și ca informator serviciilor secrete locale. Dar... ce prost ciudat, un „prost” care, cum o spuneam, e suficient de „nebun”, de „mândru” de infirmitatea sa socială, Încât, În loc s-o ascundă, cu răbdare, calm, prudență până la marginile vicleniei - se știe, prostia și nebunia folosesc adesea viclenia, pentru a se „strecura
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
T O L U L IV (Bătrânețeaă 1 Cam pe la cincizeci de ani am simțit „primul fior” al unei „alte vârste” (Lucian Blaga: „un scârțâit de osii ca de zodii - sus!”Ă, apoi, la șaizeci, cu o anume fermitate, dar, ciudat - din pricina vitalității sau a unui naiv optimism, acea formidabilă capacitate de auto-Înșelare cu care ne păcălim, dar ne și insuflăm un tip de curaj, inexplicabil celor din jur! -, Îmi părea că această vârstă, În sfârșit, senectutea!, se depărtează mereu, fuge
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a suferinzilor lumii - cei handicapați Într-un accident rutier -, că brutala răsturnare a vieții și deprinderilor lor, impotența, singurătatea și miile de ore de umilință fizică și psihică sunt, de fapt, „norocul” lor! Câți dintre aceștia - victime ale unui nou, ciudat „război” planetar, pe care Îl face tehnica umană, câți vor avea nemaipomenita dârzenie și curaj moral de a se „aduna din fărâmături” și de a-și clădi o nouă viață? Nu numai de a ajunge campioni olimpici la olimpiada handicapaților
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]