8,525 matches
-
adunat într-o frică neînțeleasă. Pandele i-a întins peste masă palma subțire, aproape străvezie. Privirile i se șterseseră și veselia din ochi îi pierise. Parcă nu mai vedea lucrurile prea apropiate. - Eu sânt jupîne, sărut mîna! - Stai colea, pe fotoliul ăsta! Se așezase. 83 - Ia spune-mi, ce vânt te aduce pe la mine? Iar scoase țigaretul lui, în care vârâse o Remesea. O aprinsese și în odaie se răspândise mirosul aromat al tutunului. Stere nu știa cum să înceapă. I-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu Wellington și compania...”. Înainte de a-l zări pe Byron, care Își joacă la Început, când sosesc invitații, rolul de gazdă alături de ceilalți „clubiști”, Lady Wilson remarcă nepăsarea ostentativă a lui Brummell. Acesta nici măcar nu catadicsește să se ridice din fotoliu, să salute, să facă reverențe, deși e chiar regele neîncoronat al „Wattier”-ului. Dezinvolta doamnă se apropie apoi, ca atrasă de magnet, de un bărbat Înveșmântat Într-o haină lungă până la pământ, maronie, Încinsă cu o centură de piele. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
costumul cam jerpelit din tinerețe, mănuși roșii sau albe, dantele, pantaloni albi, tiviți În culori violente și niște plete rebele sub o uriașă pălărie de catifea roșie. Și modestul său apartament, În care a rămas o singură piesă prețioasă, un fotoliu Louis XIII, cu armele cavalerului d’Aurevilly, trădează aceeași „nobilă sărăcie” trăită timp de peste 30 de ani. Când Îl observă trecând, ca un „copil bătrân”, prin grădina Luxembourg, Anatole France e emoționat de aerul său cu „aparențe de fanfaron”, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
gesturile seducătoare Îi cuceresc pe toți. Soții Carlyle sunt pur și simplu vrăjiți de prezența lui. Un „Phebus Apollon al dandysmului”, spune Thomas Carlyle, privindu-l sever, dar cu admirație, pe d’Orsay, „ca pe un scarabeu de aur”, din fotoliul său desfundat. Întors la Paris abia În 1849, protejat al lui Napoleon al III-lea, numit secretar de stat al Artelor Frumoase, strălucitorul conte, sufocat de griji și datorii, se stinge În acorduri de Chopin (interpretate la căpătâiul său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Cross, Cui i-e frică de Virginia Woolf, înclinată până sus de tot, plină ochi cu rafturi cu cărți, covoare din blană artificială și șezlonguri de piele. Bez și electricianul șef, al cărui nume îl uitasem, stăteau tolăniți pe niște fotolii, urmărind scena cu interes. —Mă simt îngrozitor. Numai că am avut o criză absolut groaznică - nici măcar nu știu cum să-ți explic. Încearcă, îi sugeră MM. Vocea ei era cât se poate de calmă și prietenoasă. Mă îndoiam că putea s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
așa de mare, încât mă oprii în prag, cu gura căscată. Apartamentul de lux al lui Margery Pickett avea un birou dotat cu tehnologie de ultimă oră, o măsuță pe care se aflau o mulțime de reviste, străjuită de două fotolii care păreau foarte confortabile, o fereastră spre lume pe pervazul căreia erau plante foarte bine întreținute, un arbust de yucca într-un colț, iar podeaua era acoperită în întregime cu mochetă într-o nuanță caldă de culoarea piersicii. Ușa din dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Parcă am intrat printr-o ușă magică într - unul dintre standurile expoziției pentru case și grădini. Râse. —Ești drăguță. Vrei niște cafea? E proaspătă. Nici nu mă așteptam să nu fie. Nu, mulțumesc. —Păi, ia loc. Arătă spre unul dintre fotolii. — Îmi plac hainele tale. Sunt atât de practice. O privi nedumerită; cu tricoul meu mulat și fusta din lycra, aveam la fel de multe în comun cu Femeia Jaeger ca și cu Nancy Reagan 1. De obicei, am un simț al ironiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
chef, zisei eu, băgând capul pe ușă. Pot să trec acum? Își ridică privirea, din spatele biroului. — Ah, Sam! Da, intră. Pun ibricul imediat. — Sigur? spusei eu din politețe. Eram deja în mijlocul camerei, pe punctul de a mă așeza într-un fotoliu, cu ochii pe cutia cu biscuiți. Da, e bine. Chiar aveam nevoie de o pauză. Și voiam să te întreb despre toată această oribilă... - făcu un gest cu mâinile - mizerie, încheie ea. Nu avem ce să-i reproșez în legătură cu cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sfeșnice de argint. M-am ghemuit pe canapeaua, tapițată cu mătase galben-pai și am luat o înghițitură de ceai. Surprinzător, îmi dădusem seama că, de fapt, nu-mi era deloc foame. Nu prea mănânci, observă Hugo, sprijinindu-se de spătarul fotoliului și întinzându-și picioarele cu gleznele încrucișate. Dintr-un obscur motiv, numai de el știut, Hugo purta pantaloni de tweed și fuma țigări Sobraines. — Mă tot aștept să scoți un ceas cu lanț, zisei eu, fără prea mare legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sub atingerea mângâietoare a lui Sophie. Nu asta, ci Casa păpușilor. Voiam să faci tu costumele. Rochia pe care mi-ai făcut-o pentru spectacolul ăsta e atât de frumoasă - îmi cunoști corpul atât de bine... M-am așezat pe fotoliu și mi-am întins picioarele. Chestia asta avea să dureze ceva timp. Între timp, Sophie se îmbujoră de mândrie. N-o puteai acuza pe Violet că e prea subtilă, dar, de obicei, tehnica ei mergea drept la țintă. Deci te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
acoperit frumos cu o husă din plastic de un gri deschis și așezat pe masa din lemn de cireș de lângă fereastră. Violet e încăpățânată ca un catâr, continuă el, dibuind o scrumieră de cristal, pe care o așeză pe brațul fotoliului său. — Totuși, trebuie să facem ceva, spuse MM cu hotărâre. Așa nu se mai poate. De acord, zise Hugo. Deși, ce anume o să facem e puțin mai greu de spus. De ce s-o atace cineva pe Violet la petrecerea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
vorbind rapid prin stație. Am clătinat din cap. Dar pun pariu că știu unde se duce, zisei eu. *** M-am întors sus, unde am găsit o atmosferă cumva mai calmă. Hugo se eliberase din funii și se trântise într-un fotoliu, preocupat de durerea de cap. Când am intrat, și-a ridicat privirea și mi-a oferit cel mai frumos zâmbet pe care-l văzusem vreodată. —Modesty, zise el. Ești bine? De acum în acolo așa o să te strig, la modul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fervoare, Bovadiglia se aruncă la picioarele lui; Guicciardini îl ajută să se ridice, mulțumindu-se, în ce-l privea, să-i sărute mâna papei, politicos, dar scurt. M-am apropiat la rându-mi. Leon al X-lea stătea nemișcat în fotoliu, arătând un chip spânatec, rotund și plăcut, o gropiță în bărbie, buze cărnoase, mai ales cea de jos, ochi liniștitori și cercetători totodată, degete netede, ale cuiva care n-a muncit în viața lui cu mâinile. În spatele lui, în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în vreme ce străbăteam un coridor în direcția Vaticanului. Cel care a răspuns a fost Guicciardini, cât mai sec cu putință. — Este vineri, 20 noiembrie 1523. Ajunsese la o ușiță. Bătu și intră, făcându-mi semn să-l urmez. Erau acolo trei fotolii roșii și goale, în chip de mobilier. Se așeză, fără a mă pofti să fac la fel. Nu-mi puteam explica atitudinea lui. El care fusese un prieten atât de apropiat, un confident, el care, o știam bine, aprecia așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să alunec pe podea, ieși. Guicciardini izbucni în râs. M-am sculat și am înaintat către el, cu un aer amenințător. — Să te îmbrățișez sau să te snopesc în bătaie? A râs și mai strașnic. M-am prăvălit într-un fotoliu fără să mă fi invitat. — Spune-mi, Francesco, am visat cumva? Prin încăperea asta a trecut într-adevăr cardinalul Giulio, înveșmântat în alb? Lui i-am sărutat mâna? — Cardinalul Giulio de Medici nu mai există. A fost ales ieri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
papă. Cât m-a pus florentinul la curent cu toate cele întâmplate de la întemnițarea mea, Clement al VII-lea era deja înapoi. A cerut să nu fie deranjat și a venit să se așeze, fără nici un fel de ceremonie, pe fotoliul pe care i-l rezervaserăm. Credeam că cele mai bune farse din Roma erau cele ale regretatului cardinal Bibbiena. Însă găselnițele lui messer Guicciardini merită să fie ținute minte. S-a îndreptat ușor în jilț, iar chipul i s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
iar când unul dintre oamenii milițiilor populare a venit să mă cheme de urgență în apartamentele pontificale, nu aveam nici cea mai mică idee despre ceea ce avea să mi se ceară. Cei doi bărbați stăteau așezați în bibliotecă, pe niște fotolii apropiate. Papa Clement nu se mai bărbierise de două săptămâni, în semn de doliu și de protest împotriva soartei care îi era menită. Îmi ceru să mă așez și mi-l prezentă pe vizitatorul său ca „fiu foarte drag, prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
își dădu seama, în acel moment, că nu o va mai vedea niciodată. Capitolul 13 Ierusalim, marți, 8.45 p.m. Amir Tal bătu la ușă cu două lovituri vioaie, apoi, fără să aștepte un răspuns, intră în biroul prim-ministrului. Fotoliul lui Iaakov Yariv era întors cu spatele la ușă: Tal nu îi vedea decât aura argintie din jurul capului. Se întrebă, așa cum mai făcuse până atunci, dacă bătrânul nu trăgea un pui de somn. —Rosh Ha’memshalah? Scaunul se întoarse imediat, dezvăluind ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să-și dea seama dacă evita strângerea de mână din motive politice, fiindcă servea o administrație americană detestată pentru impunerea capitulării Israelului, sau din motive religioase, pentru că era femeie. Sunteți amândoi bineveniți, spuse respirând greu, așezându-se din nou în fotoliu. Prima surpriză: accentul newyorkez. — În mod normal eu ar trebui să vin în vizită. Ai suferit o pierdere extrem de însemnată, Uri, și știi că poporul lui Eretz Yisroel e alături de tine, oamenii de pe întreg cuprinsul Israelului. Maggie înțelese că traducerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aș vrea să mă ajuți pe mine cu ceva. A ajuns un nou transport săptămâna asta. Mi s-a spus că mai sunt multe lucruri ca acestea, dar pe moment, asta avem. Se aplecă, odihnindu-și un braț pe un fotoliu ponosit de piele, din care ieșea umplutura, ca să ridice o tavă de pe podea. Pe ea, așezate pe patru sau cinci rânduri, erau cele douăzeci de tăblițe de lut pe care i le adusese Henry Blyth-Pullen cu câteva zile mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
s-ar lumina, s-ar rotunji, s-ar lipi mai repede de noi... pentru că sufletul e și el un copil care așteaptă ceva... GARDIANUL (Indecis.): Hm. ARTUR (Propulsat de acest „hm”.): Nu? Am putea aranja tribuna, am putea împrumuta câteva fotolii... Uite, chiar aici, am putea ridica un eșafod discret, simplu, grațios... Și din resturile astea... am încropi un baldachin... Și dac-am aduce un covor roșu, închipuiește-ți ce efect... Și putină mătase, pe eșafod... și buturuga tronând într-un ocean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în lespezile peronului.): Nu se poate! Nu se poate! ȘEFUL GĂRII (Face ocoluri largi, nu îndrăznește să se apropie de grupul celor trei; totuși, se repede la HAMAL bruscându-l.): Taci! Taci! (Se retrage din nou. Se va reașeza în fotoliul său și va asculta atent ceea ce se va întâmpla, uneori ascunzându-și capul în mâini.) CASIERUL (Încercând să-l liniștească pe HAMAL.): Grubi... Liniștește-te... Ce dracu’... Zău... Grubi... HAMALUL (Încă agitat, către CASIER): Ai auzit? Ai auzit! Tu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mirat și indecis. Mătură în jurul călătorului, îi trage câteva păsări de sub fotoliul-leagăn, face gesturi largi și insistente, sperând să-l trezească pe călător. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE murmură ceva neclar, își trage și mai bine pătura sub bărbie, se strânge în fotoliu și continuă să doarmă. HAMALUL (Atingându-i umerii.): Hei... domnule... (Își repetă de câteva ori mișcarea.) N-ați plecat? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Se trezește greu, chinuit, își freacă ochii, privește în jur, rămâne mai departe înfrigurat, ascuns sub pătură.): Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
rog, și ia loc. De-o vecie te-aștept; cît mai aveai de gând să Întârzii? L-am privit surprins: glumea? Își bătea joc de mine? Judecând după fizionomie, nu s-ar fi zis. Adam Adam era așezat Într-un fotoliu larg și mă privea cu o curiozitate calmă, decentă, aproape științifică. Nu se ridicase când am intrat, dar mă așteptase zâmbitor, cu mâna Întinsă. Primul lucru care mi-a sărit În ochi după ce ne-am salutat a fost acela că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mă fixeze calm și provocator, cu o liniște Încropită la vedere, ostentativ neîndemânatic. În spatele ei se Întrevedea o stranie, o inexplicabilă Încordare. Privirea i se Îngustase, ochii, de un cenușiu mineral, Încremeniseră imobili În așteptare, În timp ce mâna dreaptă părăsi brațul fotoliului, Înaintând au ralenti prin aerul lichefiat, dibui pe nevè ceașca de cafea și o duse mecanic, cu Încetineală intenționată, la buze. Nu clipea. Poate de aceea am reușit să sesizez că pleoapa stângă i se zbătea uneori În reprize scurte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]