10,350 matches
-
de cumpănă în literatura română în care constrângerile se exercită din toate părțile, indiferent de regimul politic, există o presiune asupra scriitorilor de a fi în concordanță cu cerințele epocii. Din punctul de vedere al tematicii abordate, al surselor de inspirație "recomandate" este, într-adevăr, un deceniu de tranziție. Și, în acest sens, se observă oscilările, ezitările unora dintre poeții care debutează cu o poezie modernistă chiar cu influențe avangardiste și care se vor "converti" curând la poezia de inspirație socială
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de inspirație "recomandate" este, într-adevăr, un deceniu de tranziție. Și, în acest sens, se observă oscilările, ezitările unora dintre poeții care debutează cu o poezie modernistă chiar cu influențe avangardiste și care se vor "converti" curând la poezia de inspirație socială, cea în care este cântată lupta de clasă. Poezia deceniului al V-lea care pare, într-adevăr, să conteze într-o istorie a literaturii române este cea din prima parte a acestei perioade pentru că apoi ingerințele politicului fac să
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
strânge poezii din perioada anterioară (1934-1939), texte în stil clasic redactate pe tema trecerii timpului (Panta rhei, Cântec de vremelnicie). Nici volumul Împlinire (1942) nu marchează o modificare în tonalitatea liricii sale, de altfel și el prezintă texte mai vechi, inspirația din marile mituri ale Greciei antice dominând și aici (Faunul, Centaurul, Narcis). În poezia lui Pillat nu se reflectă schimbările epocii sau poate detașarea aceasta clasică e modul prin care creatorul se opune prăbușirii lumii vechi. În 1944, sub titlul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
altă invitație de a fi uniți, pe de o parte, și, pe de altă parte, de a exprima în opera lor gânduri despre realitate, despre viața semenilor și a țării lor. Se regăsește și aici aceeași revoltă împotriva literaturii de inspirație personală, împotriva lirismului subiectiv: "Să lăsăm acum suspinele și dorurile personale, să neglijăm încondeierile cu cuvinte smălțuite și frazele de paradă, o recuzită de carnaval, meschină, neserioasă. Îndemnându-ne unii pe alții la chibzuire, la seriozitate, la cumințenie; să domolim
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
un text al Elenei Diaconu Șah în care universul uman este văzut ca o desfășurare de forțe pe tabla de șah. Poate ceva mai interesant este poemul Inimi al lui Florin Lucescu, poem ce se situează undeva între poezia de inspirație baudelairiană și cea modernistă a generației lui Ion Caraion, cu acele umanizări ale peisajului ce vin totuși dinspre suprarealism: "tăcerile svâcnind ca niște inimi speriate (...)/ rod aburul rece de moarte/ al craniilor - eu trec mai departe"142. Pe aceeași pagină
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a unei posibile evadări dintr-un univers claustrant: Se pregătește undeva o ardere violentă, cu chipuri prelungi, transparente, vii, ca pentru o viață viitoare". Poemul lui Marin Sârbulescu - Dialog - se situează undeva în vecinătatea poeziei lui Blaga (din textele de inspirație folclorică) sau a celei a lui Ion Barbu: "Merg spre vis de empireu", continuarea însă, "să ne ierte Dumnezeu" e o alunecare spre poezia mediocră, spre derizoriu. Tot în acest număr se propune și o traduce din Richard Dehmel, aceea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
din care ironia și autoironia nu lipsesc și conduce inevitabil tot spre moarte. Stelaru este singurul care păstrează și o imagine a feminității ideale, abia întrezărite, dar aceasta nu se asociază cu obiectul reveriei erotice, ci, mai degrabă, cu imaginea inspirației sau cu proiecția inconștientă a animei. Cenușiul existenței este, de asemenea, central în poemele acestei generații. Vom prezenta aici câteva dintre elementele care definesc imaginarul poetic al acestor scriitori, precizând că ele se înscriu într-o rețea de simboluri care
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Și vei râde, vei râde/ De trupul de opal/ Din întinsul tău,/ De clarul mormânt;/ Dar eu voi visa...", Apele morții) pentru a se regăsi apoi prizonier în universul coșmaresc abia schițat. Vocile lirice sunt adesea ambigue, Eumene, voce a inspirației, a animei, a conștiinței este poate cea mai puternică. În discursul poetic, eul se dedublează și dialoghează cu sine sau se proiectează în ipostaza de receptor al unui monolog care a luat naștere parcă din neant. Poezia pare, la rândul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
din finalul poemului: "Nu întrebați de cetățile albe/ Porțile lor se deschid o singură dată/ Și armonia străbate flăcările", căci nu există o cale unică pentru toți și nicio știință a cunoașterii, altfel spus a întâlnirii cu ilimitatul sau cu inspirația. Se conturează astfel nimicnicia omului, a creatorului care nu-și poate alege momentul evoluției. Feminitatea se caracterizează prin aceleași contururi difuze. Uneori femeia nu capătă nume, alteori numele, fie că reflectă realitatea sau domeniul ficțional, rezonează cu ciudata rețea de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
e incertă. Numele, masculin în zona de proveniență, a fost asociat, mai târziu, cu feminitatea. În cazul lui Stelaru, se constată evidențierea unor trăsături care sugerează identificarea cu idealul. Aspectul feciorelnic, caracterul diafan al aparițiilor, asocierea cu poezia sau cu inspirația o fac să fie o expresie a animei, o proiecție a sufletului aflat în criză. Dorința de a afla ("marile însetări") este dezvăluită de "șarpele lumii" la trecerea prin "zodia morților". Metafora mitică redevine instrument al poeticului din moment ce semnificațiile tradiționale
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
lacul negurilor adânci. (...)// Atunci porțile zorilor s-au deschis/ Și glasul Eumenei peste turnurile norilor a strigat:/ "A fost un vis. N-a fost decât un vis/ Unde ești? Vino, te-am așteptat."", Dragostea zorilor). Eumene este, în egală măsură, inspirația și uitarea, gândul și dispariția acestuia. Caracterul diafan al acestei prezențe lunare face ca textele în care apare să fie voit ambigue. Ipostazele feminității sunt multiple. Ele capătă nume sau se desprind din masa anonimatului. De fiecare dată însă se
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
subiectul se surprinde încercându-le. Cadrele se fluidizează în încercarea de a surprinde inefabilul, focul comorilor rămâne un simbol ambivalent, e iluzoriu, ispită a unei posibile bogății, dar, în egală măsură, poate fi și atribut al maleficului. Focul iubirii/ al inspirației/ al arderii interioare în căutarea sinelui are aceleași caracteristici, e o reunire a contrariilor, căutare în concret și abstract totodată, vâlvătaie și pierdere în cenușă, începutul și finalul par astfel a se confunda, e o imagine spre care eul nu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
drept "năzdrăvănii" poate să pară disonantă. Termenul trimite însă, într-un limbaj familiar, la coruperea realității în jocul fanteziei. Când Eumene își face simțită prezența, textul se transformă în artă poetică. Peisajul marin care se dezvăluie celui aflat în căutarea inspirației pare a fi unul dezolant ("Nisipul te vâră în midii sparte/în corturile tulburi ale crabilor -/ cum să fii joc pașilor artei?", Eumene). Discursul se compune din frânturi de afirmații, de interogații aparent fără vreo legătură logică între ele. Nisipul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a crea sau, mai bine zis, de a-și adapta creația la rigorile epocii astfel încât să aibă rezonanța dorită în sufletul cititorului. În decorul acesta spiritual, pescărușii (păsări ale idealului, imagine baudelairiană a avântului lăuntric al creatorului aflat sub fascinația inspirației) sunt înlocuiți cu "zece păsări de foc" (proiecție cosmică a degetelor Eumenei), focul fiind o izbucnire a suferinței din adânc pentru că aprinde inima de durere. Nu e inspirație "divină", ci străfulgerare a spaimelor, a temerilor secrete, a dorințelor refulate (căci
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ale idealului, imagine baudelairiană a avântului lăuntric al creatorului aflat sub fascinația inspirației) sunt înlocuiți cu "zece păsări de foc" (proiecție cosmică a degetelor Eumenei), focul fiind o izbucnire a suferinței din adânc pentru că aprinde inima de durere. Nu e inspirație "divină", ci străfulgerare a spaimelor, a temerilor secrete, a dorințelor refulate (căci se pierde în "jocul învelit cu adânc"). Asocierile oximoronice menite să contureze universul de nedefinit în care se zbate sufletul creatorului sunt uneori facile "munții mării negre" (asociația
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
tot un însemn al morții, "cu stolul de corbi se rotea", o imagine descriptivă, simbolică desprinsă mai degrabă din zona artistic-picturală decât din cea a textelor religioase. Imagine a poetului desprinsă din veac, Cavalerul Auster își pierde și el vitalitatea, inspirația, cunoscut fiind faptul că pintenii de fier sunt o sugestie, din punctul de vedere al psihanalizei, a bărbăției, a libidoului ce ar trebui să se exteriorizeze. Debemur morti (referința se face iarăși la Arta poetică a lui Horațiu, 63, e
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nu mai aveam pălărie...". E o trezire la realitate dintr-o lamentație a singuraticului, a inacceptatului. Alunecările spre un astfel de lirism al confesiunii sunt rapid amendate. Un alt text construit pe temele comune ale singurătății și ale lipsei de inspirație este Insomnie. Asocierea concretului cu abstractul e și aici prezentă, "creionul și gândul, inerte. Foaia e totuși albă". Textul se constituie din fraze scurte, în cazul cărora conectorii logici sunt reduși la minimum. Derutant e tocmai acest "totuși" care ar
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cuvântul "merg"", când tocmai a merge înseamnă desprinderea din încremenire, depășirea barierelor, viață. Textul se constituie din alternarea afirmațiilor și comentarea lor în dialog, ironic, demistificator al lor, astfel poemul s-ar putea realiza din redarea gesturilor absurde în căutarea inspirației: " Dacă aș agita - inexplicabil - foaia,/ fâșâitul hârtiei ar indica o prezență,/ întunericul ar putea să devie alb și sonor.../ (Dar numai gândul ăsta e un semn de demență!)". Ieșirea din nemișcare nu se realizează decât ca prezumție, ca ipoteză. Finalul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
adevărată teatralizare a tabloului morții. Și aici însă apa, călătoria acvatică sunt simboluri ale alunecării în neant. Aparițiile feminine se încadrează în două categorii: femeia pusă sub semnul bolii, al suferinței și ivirile diafane care par să indice mai degrabă inspirația, anima decât imaginea unei persoane reale. Apar astfel poeziile închinate Eumenei care pare să ilustreze, în egală măsură, inspirația și uitarea, gândul și dispariția acestuia și care pare să aibă capacitatea de a da valoare unei lumi a pustiului și
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
se încadrează în două categorii: femeia pusă sub semnul bolii, al suferinței și ivirile diafane care par să indice mai degrabă inspirația, anima decât imaginea unei persoane reale. Apar astfel poeziile închinate Eumenei care pare să ilustreze, în egală măsură, inspirația și uitarea, gândul și dispariția acestuia și care pare să aibă capacitatea de a da valoare unei lumi a pustiului și a decăderii. Dialogul cu poezia tradițională, romantică se produce și la Geo Dumitrescu, în cazul căruia textele sunt permanente
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de ani ai mei nu vor fi fost trăiți zadarnic. Astăzi la ziar: o adevărată conspirație a "jegoșilor" ("les crasseux"): Geo Dumitrescu, Tiberiu (Tretinescu), Ierunca, Marin Preda, și, culmea, Dimitrie Stelaru. Unul mai talentat ca altul, acoperiți de daruri, de inspirație, de tinerețe, de talent și de sărăcie. Îi iubesc și-i admir, și sunt una cu ei.", Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai, apud Ilie Constantin, "Jurnalul lui M.R. Paraschivescu", în România literară, nr. 2/ 2005. 173 Ibidem. 174 "Acela
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
masa de lucru”. Scria sub salcie? Să scrii într-o grădină publică (într-un parc) e suspect, devii - vrînd-nevrînd - obiect de curiozitate. Cert, lua „note”, ceea ce e altceva: reținea un „vers dat”, o imagine, în momentele scurte și rare de inspirație. în rest, în grădina publică, datorită prezenței oamenilor și lucrurilor din jur, starea sa sufletească era adesea cea pe care o arată următorul fragment Dintr-un text comun - destinsă, prielnică unei melancolii ușoare, chiar surîzătoare: „Iubire, muzică de noapte la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
afectare. „Versuri fără de talent” Aprecierea aceasta, din „Vînt”1), naște o serie de întrebări. Ce înțelege Bacovia prin „versuri fără de talent”? Au vreo legătură cu poemul în care se amintește de ele? „Talentul” e o dispoziție de moment asemănătoare cu „inspirația”? Dacă nu-i o ironie 2), această autocritică e neobișnuită. Ea evocă un soi de neputință despre care se vorbește doar în jurnalele intime, sub pecetea secretului. Autori care să se refere negativ, în poezii, la versurile altora sînt destui
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fiecare dată, fără plăcere: „în van peste foi, singur, un condei/ Frec” („Monosilab de toamnă”), „Voi scrie un vers cînd voi fi liniștit”(„Destul”), „Dacă nu-i cu cine vorbi,/ Se scrie” („Glossă”)4) Deci numai în aceste condiții! Locul „inspirațiilor” și „gîndirilor” sale e, de cele mai multe ori, parcul, zăvoiul, cîmpul,- mai rar odaia sau iatacul. Dar - singur recunoaște - „să scrii în aer liber nu e ușor”5). Și nici în cafenele, berării, restaurante, crîșme. Scrisul e fixare a „inspirației”: „Cu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Locul „inspirațiilor” și „gîndirilor” sale e, de cele mai multe ori, parcul, zăvoiul, cîmpul,- mai rar odaia sau iatacul. Dar - singur recunoaște - „să scrii în aer liber nu e ușor”5). Și nici în cafenele, berării, restaurante, crîșme. Scrisul e fixare a „inspirației”: „Cu un creion de grafit, culoarea gri, sau plumb, am transpus cîteva momente aici [într-un local aglomerat - n. m.]; am plecat să continui într-alt loc, mai favorabil, o inspirație poetică”6). Mă îndoiesc că a scris vreodată ușor
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]