KorAP: Find »[drukola/base=intim & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...294 295 296 ...437 >

10,921 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866

creatorului însuși e firească. Numai că întreprinderea aceasta implică întotdeauna o armă cu două tăișuri și, prin urmare, este mai întotdeauna riscantă. Se poate presupune însă că întregul organism al operei, secționat în fel și chip întru aflarea celor mai intime taine ale creației, este imun la "disecție". Indiferent cât de fine sunt instrumentele cu care s-ar opera, organicitatea operei rămâne aceeași. Singur timpul constituie proba de foc a conținutului esenței sale și este acela care o face (sau nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
Pelinii suri c-argintul cu dulcile miroase/ Ce împlu-adormitoare tot aerul cel cald/ Și vișini cu crengi grele de boabe-ntunecoase/ Și lanțul ce se mișcă în valuri de smarald 68. Sunt extrem de pregnante sunetele, culorile și miroasnele în structura intimă a imaginarului eminescian: Miros, lumină și un cântec nesfârșit, încet, dulce eșind din roirea fluturilor și a albinelor, îmbătau grădina și casa69 (s.n.). De altfel, trecute în basm, casa și incinta apar în aceeași proză eminesciană la fel ca în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
fagi!/ Amândoi ca-ntr-o poveste/ Ei își sunt așa de dragi!131". Este una dintre cele mai profunde imagini poetice ale comuniunii cu natura pe care Eminescu a creat-o. Imaginea codrului și senzația copilăriei se întrepătrund, un fluid intim se furișează, scurgîndu-se dinspre codru înspre copilul ipoteștean, care va "traduce" poetic, mai târziu, un posibil dialog, precum: O rămâi, rămâi la mine,/ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu știu să le-ascult (s.n.)132

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
albă și gingașă de-ai fi tăiat-o c-un fir de păr și curios ca un motan, el își crease multe plăceri domestici, cari altfel nu supărau pe nimenea. Dușmănia lui cu gânsacii și cu gâștele cu pui, amicia intimă cu Șoltuz, cânele de la stână, pe care îmbla și călare, puii de gâscă mici pe care-i închidea în cușcă ca să vadă de-or cânta cum canarii, în fine stima ce-o avea pentru moș Miron prisacarul, care-i spunea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876

de lectorul bucureștean Iulian Costache. O lucrare serioasă documentată până-n exces, pusă limpede sub semnul echilibrului chiar dacă este redactată într-un stil prețios-universitar ce poate timora cititorul "de rând". Concluzionând: nimic nu-i nou sub soare. O filiație, o legătură intimă între contestările veacului XIX și cele din mileniul 3 nu se poate însă stabili decât forțând nota și recurgând abuziv, din rațiuni oratorice, la vorba de duh "marile spirite se întâlnesc". Mobilurile sunt, acum, altele, mijloacele de analiză și comunicare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
parte cunoscute, parte inedite. În mare, imaginea asasinului a milioane de ruși n-are nici cum și nici de ce să fie despărțită de sintagma "criminal sângeros" ce l-a definit și-l va defini în veci. Este, însă, revelat mecanismul intim al terorii și se propun corecturi de imagine, fie prin negarea unor acuze, fie prin recurgerea la nuanțări adesea surprinzătoare. Prin 1953, posesorii Marii Enciclopedii Sovietice au primit prin poștă un text despre Marea Bering, odată cu sfatul imperativ să-l

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
germană și italiană, o bună parte a textului rămâne inaccesibilă. * D e-a dreptul ciudată noua carte a lui Theodor Codreanu, "Numere în labirint", Ed. Opera Magna, Iași, 2008. Este o culegere de cugetări și aforisme, dar și un Jurnal intim, ținut în perioada 1970-1975, o mini-istorie a literaturii vremii, văzută dintr-un unghi inedit, acela al dascălului de țară cu legitimă pretenție de accedere în breasla literaților, un "Jurnal de cărți" cu diagnostice pe cât de sincere, pe atât de pătrunzătoare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
absolventă de filologie cu care pare a fi posibilă stabilirea "acordului fin" intelectual, altfel de nerealizat în interiorul unei căsnicii pripite și nepotrivite. "Codul eticii și echității socialiste" acționa discreționar pretutindeni, iar membrul de partid Codreanu trebuia să-și alinieze viața intimă preceptelor oficiale. De unde tot soiul de presiuni, ingerințe, mizerii, turnătorii, anonime, persecuții. Tânărul dascăl începuse să publice în "România literară", era, totuși, un "cadru" de perspectivă, se cuvenea recuperat și, de ce nu, utilizat în aparatul de partid al municipiului Huși

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
Poate. Peste două zile, avea să-l împuște Rubby: Oswald știa prea multe. Ucis și Rubby, la rândul lui. De-un cancer provocat. Așa se scrie istoria! * C hiar să vezi și să nu crezi! Citesc sumedenie de amintiri, jurnale intime, interviuri: n-ar lipsi din vreunul barem sugestia, dacă nu chiar declarația explicită că, în răposata orânduire, "intimatul" a avut amare suferințe personale, dar și luări de poziție anti-sistem. Mai ales literații cad adesea în penibil, autozugrăvindu-se ca luptători de la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-i transporta într-un spațiu ce nu și-l pot asimila organic până la capăt. Nu știu cine-i dr. H. Balzli (?), dar are perfectă dreptate atunci când compătimește "omul care părăsește câmpia și-și petrece existența între ziduri. Orice ființă care rupe legătura intimă cu Natura Mamă pierde calități însemnate, cunoaște boala și degenerarea." Pe vremuri, dezvoltarea urbană era prezentată, la noi, triumfalist, ca vector al modernității și semn indubitabil al progresului. De la România rurală, la cea urbanizată doar și-n definiția comunismului figurează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
se cade unui intelectual și rămân credincios acestui vis." Se poate stabili vreo similitudine reală cu cazul să zicem Caraion? Anticomunist până-n ultima fibră, Caraion a făcut servicii Securității din motive care n-au nici o legătură cu adevăratele sale convingeri intime. Norvegianul Knut Hamsun l-a vizitat pe Hitler (1943) spre a-i mărturisi aprobare și susținere pentru invadarea țării sale de trupele Wehrmacht-ului. Mai mult: i-a dăruit lui Goebbels medalia Nobelului primit în 1920 (gestul a stârnit oroare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820

Amintiri. Evocări. Întâmplări. Portrete și scurte caracterizări ale unor oameni dragi, prieteni, cunoscuți, personalități contemporane etc. Și toate acestea sunt scrise dintr-o răsuflare, într-un stil alert, antrenant, spontan, captivant, memorialistic, din care ni se dezvăluie ca într-un intim ceas de taifas, de spovedanie omul, profesorul, istoricul, cu gânduri, sentimente, judecăți, atitudini. Cartea de față are o arie tematică diversă, caleidoscopică, aidoma curcubeului, cu întreg spectrul său de culori diferite, mai puțin sau mai mult vizibile, inegale ca intensitate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
și materie nu-i decât o legătură formală, întocmai ca aceea dintre o haină și cuierul pe care o agățăm, să se sprijine, când ne dezbrăcăm..." Atent la răspunsul studentului, profesorul Moscovici auzind acest citat, cine știe din ce motive intime, ascunse, s-a ridicat de la catedră și s-a îndreptat spre cuierul care se afla pe peretele din dreapta noastră, în continuarea ușii de acces în sală; s-a oprit în fața unui raglan din capătul cuierului, a băgat mâna în buzunarul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
ei erau oameni de tot felul. Și buni. Și ariviști, neserioși. Destul de numeroși! Bosul între boși era Ștefan Panaiotache. Un omuleț iute ca ardeiul roșu și sprinten ca prâsnelul. Avea apucături de fanariot. Înfățișarea și culoarea îi erau tuciurii. Și intimii mai realiști chiar dintre activiști îl porecliseră, în ascuns, "omul negru"! Terminase Academia "Ștefan Gheorghiu". El țesea și ținea în mână toate ițele propagandei, învățământului și culturii. Conștientizându-și și onorându-și calitatea și înălțimea funcției sale, el se cățărase

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
apar ca niște cutii de chibrituri, zorind în ambele sensuri, iar oamenii de pe trotuare sunt doar ca niște punctulețe minuscule care, însă, se mișcă foarte încet, în comparație cu acele cutii de chibrituri, mașinile, de mărimi diferite. În acele clipe, de taifas intim, care au loc mai ales atunci când servim cafeaua de obicei la 8,30, după-amiaza pe la orele 16,30-17 la care, însă, eu, neștiind că ceaiul natural, chinezesc, este tot atât de dătător de insomnii nocturne ca și cafeaua, am preferat la început

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
ascult și să simt pulsul orașului, fie și numai în această parte, de la gară până la Râpa Galbenă și de la Fundația Eminescu, în sus, pe Copou, spre Universitate. Să revăd orașul sub miresmele și dezmierdările toamnei. Să port, totodată, un dialog intim cu mine însumi. De fiecare dată, când mă reîntorc în împărăția Almei Mater de pe Copou, la cea mai veche Universitate a țării, mă revăd în candidatul timid și candid, venit să-și încerce norocul. Și simt așa, în taină, pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
i s-au oferit cu generozitate și admirație premii, flori, omagii, cum puțini dintre artiștii noștri au avut fericirea să-și dorească și să trăiască așa ceva. În sfârșit, s-ar cuveni, poate, să aflăm răspuns și la o întrebare mai intimă: cât de mulțumit s-a simțit maestrul după o astfel de realizare și, mai ales, ce și-a zis când a admis acel compromis? O astfel de întrebare m-a frământat și m-a chinuit cu atât mai mult în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
Comitetului județean pentru Cultură, profesorul Alexandru Toma și semnatarul acestor rânduri când, pe neașteptate au intrat în birou, maestrul Irimescu și doamna sa. I-am invitat la o cafeluță. Și am stat împreună, vreme de vreun ceas, la un taifas intim. Discuțiile au început ca de obicei spontan, fără nici un plan, despre sănătate, despre popasurile sale între Fălticeni și București, despre proiectele de viitor, despre vrute și nevrute. Cum stam și discutam, la un moment dat maestrul s-a întors spre mine cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
câștigat! Da, am câștigat cu vârf și îndesat... Spune-le, Nelule, ce s-a întâmplat, mai departe... Maestrul se uita când la noi, când la ea. Și părea jenat, încurcat. Rușinat. Se înțelegea că doamna a divulgat o anumită chestiune intimă. S-a foit puțin în fotoliul pe care stătea. A zâmbit unui gând tainic, ascuns. A scos din geanta pe care o avea lângă scaun, o sticluță bondoacă de Teacher's. Și, cerându-ne câteva păhărele, a turnat în ele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
nici nu putem să deținem cheia acestei înțelegeri. Fiindcă suntem subiectivi. Părtinitori. Judecăm lucrurile mai mult cu inima. Suntem direct implicați... Și ura ne stăpânește încă... Rămase iarăși tăcut. Turnă din nou în pahare și căzu în aceeași muțenie, complice, intimă, comună... Să-ți spun ceva zise el, privindu-mă blând și oftând... Ceea ce mă întrebi dumitale, pe mine mă frământă de când mă știu... Poate și din cauza asta am urmat istoria. Și, poate, din același motiv și geografia. Disciplinele astea se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
s-a așezat tacticos și silențios în scaunul înalt, anume rezervat, din capătul stranei din dreapta noastră, dinspre altar. Vreme de câteva ore bune ne-am simțit ca în sânul lui Avraam. Și-am trăit clipe de meditație. Și de dialog intim cu noi înșine și cu Cel de Sus, uitând de griji și de necazuri, de supărări și de tot felul de întrebări grele. Sufletul a vibrat, a devenit mai curat, mai iertător, mai bun, mai înțelegător, mai puternic. Iar corul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
cerească, făcută să dăinuiască după cei ce plecaseră "dincolo". O lume care se afla, trăia, deasupra mizeriilor zilnice, ale prejudecăților și nedreptăților, peste obișnuitul și urâtul vieții. Răbdător, meticulos, pasionat, bădia s-a apucat de treabă. A stat în sfat intim cu profesorii ce i-a avut în gimnaziu și liceu, inclusiv cu bătrânul Vasile Ciurea. I-a ascultat pe bătrânii târgului. A intrat în biblioteci și în case. A închegat și dezvoltat o întinsă și pasionantă corespondență ori s-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
bucovineanului Leca Morariu drept "multe și mărunte". Însă, aceste rânduri ca și rubrica permanentă ținută într-o vreme în "Monitorul de Suceava" anunță stilul său, predilecția pentru detaliile vieții spirituale de odinioară, plăcerea de-a se cufunda într-un univers intim al celor ce-au visat și încercat a înfățișa oameni, locuri, întâmplări, preocupări și frământări ale acestora și puzderia lucrurilor ce pot deveni simple amintiri ori piese de muzeu. II. Simțindu-se cu mult mai bine printre cărți decât printre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
austrieci, stabiliți pentru totdeauna pe pământul țării și devenind români prin căsătoria cu autohtonii". Dincolo de aspectul precumpănitor documentar, captivant și antrenant al cărții, autorul e prezent în fiecare pagină, conducându-ne binevoitor și erudit, obligându-ne la un tainic și intim dialog cu eroii cărții și cu noi înșine. Românii au primit din prea plinul altor popoare, precum cel francez, oameni cu talente și calități valoroase, oameni care au contribuit la făurirea și îmbogățirea patrimoniului nostru material și spiritual; dar și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
de poet: "Nu e păcat Ca să se lepede Clipa cea repede Ce ni s-a dat?" (Eminescu) ... Acesta-i bădia Eugen Dimitriu basarabeanul, un octogenar care și-a descoperit și folosit secretul vitalității, căutând în trecut și stând la un intim taifas cu cei care au trecut "dincolo" și au vrut, cât au trăit să dea din prea plinul vieții și bunătății lor un preț cât de mic clipei trecătoare... DESTINE -1 Când coborî în gara orașului Câmpulung Moldovenesc, Bițu era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]