9,120 matches
-
exploatăm numai». Și au dreptate: două treimi din femeile «elegante» și trei pătrimi din tinerii «lei» sînt străini, adică nu născuți în Paris”. Relatarea lui Artemiu Homorodeanu e, cum se vede, minuțios documentată și făcută cu distanță, iar ici-colo cu ironie. în „La Belle Époque”, epoca studenției lui Bacovia, și în cea interbelică, multe din obiceiurile pariziene erau împrumutate și ilustrate copios de „Micul Paris”. Celibatare și prostituate Două categorii de femei stimulează compasiunea lui Bacovia: celibatarele („fetele cu multe roze
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cu compătimire și cordialitate. Indulgența lui nu poate fi apreciată îndeajuns decît comparînd poemul său cu alte scrieri din epocă. „Pietre în casă”, „fecioarele îmbătrînite”, „fetele nemăritate” erau subiect de fabulă și de anecdotă veselă; - obiect de glumă și de ironie. în timp ce în succintul tablou psihologic și somatic pe care li-l face Bacovia ele au o anume grandoare și solemnitate, la ceilalți apar ca ridicole, antipatice, penibile. „Fetele bătrîne (fecioarele întîrziate) care n-au avut contact cu bărbații, din cauza abstinenței
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aceasta, din „Vînt”1), naște o serie de întrebări. Ce înțelege Bacovia prin „versuri fără de talent”? Au vreo legătură cu poemul în care se amintește de ele? „Talentul” e o dispoziție de moment asemănătoare cu „inspirația”? Dacă nu-i o ironie 2), această autocritică e neobișnuită. Ea evocă un soi de neputință despre care se vorbește doar în jurnalele intime, sub pecetea secretului. Autori care să se refere negativ, în poezii, la versurile altora sînt destui 3). Bacovia o face, iată
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în „Pulvis”, imaginea lui vine ca un contrapunct al elanurilor erotice, le sancționează ca o poantă implacabilă și le plasează în derizoriu: „Imensitate, veșnicie,/ Pe cînd eu tremur în delir [iubea „o fată din oraș” - n. m.],/ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”3). Thanatos se împotrivește lui Eros. Cimitirul e o „lecție de viață”. Alexandru Vlahuță își mustra iubita cu ideea de cimitir, spațiu imaginar în care sînt plasate iluziile, visurile, sentimentele defuncte: „Acum, cînd nu ne
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
10) și din „Requiem” („Dar, tot aceeași poezie la infinit!?”) 11), indispune și irită. Bacovia consemnează, apoi, existența unui „infinit demonic” (formulă reținută, se pare, din „Ruga de seară” a lui Arghezi) ce avivează amintiri penibile: „Un infinit demonic/ Și ironii amare,/ Dureri ce-au răsunat/ în umbre solitare...” 12) E atracția unei lumi de care se credea detașat. Scriitor Bacovia a fost scriitor atît în sensul actual al cuvîntului, cît și în cel vechi. în acesta „scriitor” însemna slujbaș: copist
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
rînduri din „Dintr-un text comun” trebuie citite împreună cu poemul „De iarnă” (în ecouri bocitoare) sau cu „Și ninge”. Un ironist tutelat de un sentimental, autorul Scînteilor galbene și-a exprimat nu o dată inaderența la timpul său. Ce altceva decît ironii la adresa demagogiei de atunci (similară cu cea de azi) sînt aceste versuri: „Vor fi acum de toate cum este orișicînd” din „Nervi de primăvară”? Sau „Mulțimea anonimă se va avea în vedere” din „Note de toamnă”? Sau acel „Deocamdată e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
el i-a oferit acestuia șansa unei activități (asociindu-l la conducerea revistei, o revistă - subliniez - alcătuită pe profilul său intelectual) și pe cea, ca să întrebuințez un temen la modă, a unei „socializări”. Dar, am spus-o deja, printr-o ironie a istoriei (sînt locuri în lume unde istoria a fost prea ironică și continuă să fie), cel ajutat, o anexă de lux, a devenit uzurpator. Evident, - repet -, nu fiindcă ar fi vrut aceasta. Bacovia și-a lăudat protectorul, într-un
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
transit(I)” și „Antrenare” sînt ortografiate diferit (și de ce), orice nedumerire și orice interpretare tendențioasă ar fi fost excluse. Datoria unui editor e să argumenteze tot ce i ar putea contraria pe cititori. Viorel Savin a sesizat lipsa, și pac! ironiile și supoziția amintită. Mai departe de asta, însă, el intră pe un teren pe care nu-l cunoaște îndeajuns și, evident, greșește. Susține, de pildă, că „între cele două războaie, limba romînă se ortografia (sic!) cu «Î», cu apostrof și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Cioculescu, Liviu Călin, EPL, 1962, p. 16 18. 6. Scrieri alese, 3, ediția cit., p. 24. 7. Op. cit., p. 18. 8. Op. cit., col.”Destin”, Madrid, 1965, p. 79. 9. Extinsă și asupra altor produse pentru care se făcea insistent reclamă, ironia lui Arghezi era primul pas în „desființarea” unei piese de Duiliu Zamfirescu: Lumină nouă. „Titlul este, fără îndoială, frumos. Puține titluri și nume sînt frumoase; în afară de acela de academician, abia cunosc cîteva, demne de o luareaminte deosebită. Aș putea aminti
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
văd brazde de iarbă cosită de curînd”. Tot Vlahuță îl folosește, pentru puterea lui evocatoare, și în cîteva poeme. în discuția de atunci, i-am mai citat pe Bacovia („Buciumă toamna/ Agonic - din fund”, sau: „Imensitate, veșnicie/.../ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”, sau: „E toamnă... metalic s-aud/ Gorniștii, în fund, la cazarmă”), Voiculescu („Din fund amara sevă suind, se îndulcește”), Neculuță („Prin codri adînci, prin fund de zări”), însă nu și pe Șt. O. Iosif, în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
după studenție. Ca și Kirkegaard (v. „Allocution de René Maheu”, în Kirkegaard vivant. Colloque organisé par l’Unesco à Paris du 21 avril au 23 avril 1964, Gallimard, Idées, 1966, p. 14), Bacovia „decelează vidul sub existența noastră obișnuită”. Și „ironia e prisma prin care filtrează percepția sa a realului”. în poemele în proză ale lui Bacovia sînt mici sinteze intelectuale, făcute cu efort, dar duse pînă la capăt. Opintirile se văd în fiecare paragraf, căci Bacovia nu prea are poftă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Poetul s-a comportat decenii la rînd ca un Rege Lear care nu mai aude zgomotele și intrigile lumii din jur. I-a lăsat pe ceilalți să dezbată situația sa. Dintre poeții de la „Ateneu”, Ovidiu Genaru a evoluat în sensul ironiei bacoviene (n-am citit încă un poem de-al său „autocritic”, cu umbre și remușcări, în care să-și reproșeze ceva), iar Ioanid Romanescu în sensul tragismului bacovian (la el, dimpotrivă, aproape totul e suferință). Cum se vor fi simțit
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
plimbat cu trenul regal. Deși nu cred că ținea să aibă așa ceva, Bacovia a primit (ca să folosesc o formulă de ferpar) ordine și medalii: la 51 de ani, la 54 și la 75. Primele două de clasa a II-a. Ironia e însă că poetul a fost decorat cu opt ani mai tîrziu decît fratele său mai mic, ziaristul Constantin Vasiliu-Langa, căruia i s-a acordat, în august 1924, „Steaua Romîniei” în grad de cavaler. Maestru recunoscut de o serie de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
patru decenii. Cînd ții prea mult pe șantier o lucrare, nu se poate să nu ajungi la îndoieli asupra oportunității ei ori la soluții contradictorii pentru a o definitiva. Deși impulsionat de nevastă, care-mi amintește vîrsta, și sancționat cu ironii de un prieten, care-mi spune, zîmbind, o serie de adevăruri, stau totuși pe loc cu volumul III al Dosarului. Simt că n-am pus încă în el tot ce ar putea explica uimitorul „triumf ” (cum îl numesc în subtitlu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
înțeleg (cum cred că a făcut și Bacovia) situația în locul și timpul în care trăiesc, mă compar, mă raportez la cunoscuți și necunoscuți, disociez între adevăr și minciună, între aspirații și posibilități. îmi trec prin minte devize, formule, vorbe tari, ironii, care mă urmăresc și în casă și la plimbare, de unde, nu o dată, mă întorc la fel ca poetul, „pierdut”, „cu brațele învinse”. Gîndindumă la mine, aș vrea în unele momente, să pun punct gîndului, să-l încui în interiorul meu, neștiut
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
democrația radicală se referă la construcția unui nou proiect hegemonic, care încearcă să articuleze revendicări destul de diferite. Astfel, democrația radicală trebuie să construiască un adversar, pentru a contracara principiul divide et impera. Așa cum notează Laclau și Mouffe (1985), una dintre ironiile lumii contemporane constă în faptul că, pe de-o parte există o multitudine de grupuri care luptă pentru un număr în creștere de revendicări emancipatoare (de la dreptul minorităților sexuale la discursul ecologist sau la apărarea drepturilor animalelor), și pe de
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
politicii într-o practică plebiscitară, care subminează legitimitatea și puterea instituțiilor politice (partide și parlamente) și ale corpurilor care nu sunt alese (organizații precum băncile centrale sau diversele instituții de control), dar care sunt indispensabile "bunei guvernanțe". (6) Ca o ironie, militând pentru deschiderea vieții politice pentru cei care nu aparțin elitei, populismul cu înclinațiile sale majoritariste și cu patosul său antielitist poate cu ușurință să conducă la o îngustare a "politicului" și prin aceasta la o contracție a spațiului efectiv
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
partid capabil să guverneze, au ieșit încă o dată la suprafață, generând formarea unei noi facțiuni, Alianța pentru Viitorul Austriei (BZÖ). Cancelarul federal Wolfgang Schüssel (ÖVP) a prelungit existența coaliției cu noul și mai pragmaticul BZÖ (condus la început, ca o ironie a sorții, de Haider), în timp ce FPÖ a intrat în opoziție, unde și-a reluat vechea strategie a maximizării numărului de voturi și a criticii continue a guvernului. În alegerile generale din 2006, ambele partide populiste de dreapta au obținut împreună
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
se înfățișa ca un dezmoștenit al soartei care se luptă cu o elită unită, în timp ce de fapt el exercita toată puterea în stat. Prima încercare a fost aceea de a-și zugrăvi opoziția ca fiind unită în interior. Ca o ironie, concentrarea propriei puteri a făcut ca acest lucru să fie mai ușor, dându-le adversarilor o cauză comună și inspirația de a coopera în maniere cu totul improbabile înainte, dincolo de diferențele lor ideologice și etnice, cum a fost, de exemplu
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
nota Connery despre reportajele lui Stephan Crane având ca temă New York City, "Crane uzează o mulțime de tehnici literare incluzînd contrastul, dialogul, descrierea obiectelor, structurarea atentă a scenelor, selecția riguroasă a cuvintelor ca pe un repertoriu al imaginarului și al ironiei" ("Third Way" 7). Romancierul Crane a practicat jurnalismul literar narativ cel târziu din 1892 când reportajele sale despre New York au început să fie publicate - povești cu subiect profund uman despre viața de zi cu zi în metropola aflată în plină
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
fi surprinzător că naturaliștii vor conchide că analizând lumea materială fără să se țină seama de perspectiva morală, rezultatul va fi că cea dintâi va fi o lume în bună parte indiferentă, a cărei indiferență se va poziționa ca o ironie față de aspirațiile umane, fără să aibă vreo importanță cât de nobile și morale aceste aspirații ar putea fi. Mai mult, prin analiza atentă a lumii materiale, ceea ce va deveni evident va fi că ea nu este în nici un caz rațională
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
fabulos au un loc în jurnalism, fie obiectiv sau literar, dar că dezvoltarea jurnalismului modern este evoluționară și că la un moment dat relatările fantastice au fost considerate la fel de adevărate precum cele care puteau fi verificate în lumea reală. Desigur, ironia este că în a doua jumătate a secolului al XX-lea deconstrucția a putut determina de una singură ca textul să fie o reflecție distorsionată a lumii înconjurătoare, iar acele texte sunt într-o anumită măsură mereu de senzație sau
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
istoriile secrete erau la modă, autenticitatea reală sau presupusă a unei relatări era un avantaj pentru scriitorul de ficțiune" (Sutherland, 214). Un exemplu concludent sunt subtitlurile lucrărilor Maiorul Clancie de Settle și Jonathan Wild de Defoe. Dar una din marile ironii în dezvoltarea prozei narative este că în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea situația s-a inversat, dacă luăm în calcul observațiile de și în legătură cu James Boswell, jurnalist, biograf și scriitor de povești adevărate. Samuel Johnson a remarcat
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
cei ce deviază traumele, în acel caz, evaluând ce este abstract din punct de vedere statistic și, în celălalt, comportamentul de parcă ar avea un pariu de onorat dar nu ar avea nici un interes personal față de subiect. Prin această metodă a ironiei Thoreau și Crane își confruntă cititorii cu problema subiectivităților care evită implicarea lor cu Celălalt. Astfel de caracterizări pun în opoziție o alegorie despre ceea ce reprezintă jurnalismul narativ literar: încercarea de a implica subiectivități. Având acest lucru în vedere, putem
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
rămas peste noapte în Mentone. Totul părea foarte vesel și curat și normal și frumos... Firește, într-o călătorie atât de scurtă, nu am avut nici o ocazie de a vedea cum stau lucrurile cu țara și locuitorii săi" (353). Prin intermediul ironiei, Hemingway neagă genul de generalizare care obiectivează și în care se angajează "aperitivele" jurnalistice convenționale, cum sunt numite eforturile de a surprinde starea de spirit a unei comunități sau țări. În mod clar, ca o felie de viață zilnică, anecdota
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]