7,857 matches
-
dar și rolul lui Carol I în tutelarea unei asemenea politici. Un moment decisiv în cadrul acțiunii liberale l-a constituit campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. Hotărâți să acționeze pe aceeași platformă împotriva guvernului conservator, încă de la 4 ianuarie liberalii alcătuiau un comitet central electoral, care își propunea coordonarea activității politice la scara întregii Românii. În aceeași conjunctură, la 23 ianuarie începe editarea unui periodic semnificativ intitulat „Alegătorul liber”, iar două zile mai târziu întemeiau o ligă menită a combate
Partidul Național Liberal (România) () [Corola-website/Science/296892_a_298221]
-
comitet central electoral, care își propunea coordonarea activității politice la scara întregii Românii. În aceeași conjunctură, la 23 ianuarie începe editarea unui periodic semnificativ intitulat „Alegătorul liber”, iar două zile mai târziu întemeiau o ligă menită a combate guvernul conservator, liberalii coalizați tipăreau manifeste și broșuri, difuzau programe de acțiune și profesiuni de credință, organizau reuniuni politice în capitală, în diverse alte orașe și chiar la sate, adresându-se direct maselor populare. Această activitate propagandistică crease o stare de spirit de
Partidul Național Liberal (România) () [Corola-website/Science/296892_a_298221]
-
guvernului conservator, care devenea cu atât mai criticabil cu cât recurgea la forță spre a asigura liniștea publică. În ciuda unei intense activități politice, a unei acțiuni combative, deschisă direct nu numai spre electorii din colegii ci și spre masele populare, liberalii coalizați nu reușeau să-și asigure o preponderență în corpurile legiuitoare, rămânând în opoziție. Deveniți mai preocupați de necesitatea închegării unei puternice formațiuni politice, de desăvârșire a procesului de raliere, la 24 mai 1875, fruntași ai diferitelor formațiuni, cărora li
Partidul Național Liberal (România) () [Corola-website/Science/296892_a_298221]
-
lui N. Ionescu constituiau și ei o puternică organizație la Iași, afiliată la Partidul Național Liberal. În acest fel, până la finele anului 1875, structuri liberale erau implantate nu numai în orașele ci și în statele României. Reuniți sub aceeași conducere, liberalii de toate nuanțele întemeiau astfel cea mai puternică forță politică a României. Ion C. Brătianu a fost primul președinte al PNL, până la moartea sa în 1891, urmat de Dumitru Brătianu (1891-1892), Dimitrie A. Sturdza (1892-1909), Ion I. C. Brătianu (1909-1927), Vintilă
Partidul Național Liberal (România) () [Corola-website/Science/296892_a_298221]
-
fărâmițare și radicalizare a scenei politice din România. PNL a format cele mai multe guverne din perioada interbelică și a fost promotorul Constituției din 1923. Liderul opoziției a fost Iuliu Maniu, fost președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, apoi președinte al PNȚ. Liberalii au continuat, în schimb, să joace un important rol politic, reprezentând în practică cel mai puternic partid politic al perioadei interbelice. Ei au condus neîntrerupt din 1914 și până în 1919 (cu o scurtă întrerupere între martie-noiembrie 1918), când, asemenea altor
Partidul Național Liberal (România) () [Corola-website/Science/296892_a_298221]
-
1914 și până în 1919 (cu o scurtă întrerupere între martie-noiembrie 1918), când, asemenea altor partide liberale europene, au pierdut alegerile organizate de ei pe baza votului universal. După o scurtă perioadă de organizare și de extindere în teritoriile nou alipite, liberalii s-au reîntors la putere, și au guvernat între 1922-1928 (cu o întrerupere între martie 1926 și iunie 1927) și 1933-1937. În perioada 1922-1926 guvernul lui Ion I. C. Brătianu a unificat administrativ și centralizat Regatul României; au fost de asemenea
Partidul Național Liberal (România) () [Corola-website/Science/296892_a_298221]
-
a încetat activitatea în noiembrie 1947. Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale, în vreme ce alții au fost forțați să ia calea exilului. Timp de aproape 50 de ani, liberalii din exil, mulți dintre ei foști lideri ai studenților și tineretului PNL, au continuat să-și promoveze ideile și crezurile și au păstrat viu spiritul PNL. 1990 este anul „reinventării” liberalismului românesc. 1990 este atât momentul reînființării Partidului Național Liberal
Partidul Național Liberal (România) () [Corola-website/Science/296892_a_298221]
-
cum avusese loc în Rusia, în 1917. Totuși, unii istoriografi consideră că Ludendorff avea un motiv ulterior pentru planul său. Reformele sale ar fi transferat puterea politică membrilor Reichstag-ului, partidelor de centru - în special, în această perioadă: partidul centrist, liberalii și social-democrații. Astfel, cum Ludendorff ar fi acordat acestor partide mai multă putere, ei ar fi avut autoritatea să ceară un armistițiu. Luând act de cele 5.989.758 de victime germane (1.773.700 morți, 4.216.058 răniți
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
demotică”. Mare parte din elite o considerau însă pe aceasta un dialect țărănesc și erau hotărâți să restaureze greaca veche. Ca urmare, documentele guvernamentale se publicau în greaca "" (purificată), o formă pe care puțini greci obișnuiți știau să o citească. Liberalii favorizau recunoașterea demoticii ca limbă națională, dar conservatorii și Biserica Ortodoxă s-au opus oricărui efort în acest sens, până într-acolo încât, atunci când Noul Testament a fost tradus în demotică în 1901, au izbucnit revolte în Atena și guvernul a
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
de altfel l-a și pus în practică după Revoluția rusă. Teoriile lui Lenin au fost o sursă de controverse încă de la început, având critici atât dinspre stânga (de exemplu: social-democrații, anarhiștii și chiar alți marxiști), dinspre centru (de exemplu: liberalii) și dinspre dreapta (de exemplu: conservatorii, fasciștii, etc). Lenin afirma că proletariatul nu poate atinge conștiința revoluționară decât prin eforturile unui partid comunist care își asuma rolul de "avangardă revoluționară". Lenin mai credea că un asemenea partid nu-și putea
Leninism () [Corola-website/Science/298234_a_299563]
-
Revoluției din Februarie. A fost înființat un Guvern Provizoriu, ales de către Duma de Stat, condusă de , fost ofițer al țarului, monarhist și moșier bogat. La 15 martie, conducerea acestuia a fost preluată pentru mai multe luni de prințul Lvov, un liberal . Astfel, chiar dacă acesta este produs de o revoluție a muncitorilor și soldaților, puterea era în mâinile unui guvern provizoriu condus de politicieni liberali, în primul rând din partidul KD (Partidul Constituțional Democratic, fals denumit „Cadeții”), care reprezenta burghezia liberală. În
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
provizorie între proletariatul urban și țărănime. Astfel, în cele câteva luni foarte grele dinainte de tratatul de la Brest-Litovsk, noua putere a reușit să evite pericolul de a-și înstrăina și mai mult masele rurale, care deja se confruntau cu ostilitatea țariștilor, liberalilor, și a unei părți importante a formațiunilor socialiste. Dar a moștenit problema catastrofală a aprovizionării orașelor, care deja dusese la răsturnarea lui Nicolae al II-lea și a lui Kerenski. Nevoia de a continua rechizițiile de cereale pentru a supraviețui
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
Don în jurul cazacilor lui Krasnov aliat cu generalul Denikin, și în Siberia în jurul amiralului Kolceak, care a instalat o autoritate țaristă la Omsk. În toate teritoriile controlate, teroarea albă s-a abătut la început asupra populației țărănești răsculate, asupra evreilor, liberalilor, și asupra elementelor revoluționare. Troțki a repurtat împotriva lor primele victorii importante ale tinerei Armate Roșii în luna iulie la Țarițîn, apoi la Kazan la începutul lunii august. Regimul bolșevic s-a confruntat în același timp, cu revoltele țăranilor și
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
au devenit practici banale. Întrebarea dacă lagărele deschise de Ceka în timpul războiului civil prefigurează sau nu Gulagul stalinist rămâne o discuție deschisă. Conform istoricului britanic George Leggett, aproximativ de oameni au murit ca rezultat al terorii roșii. Menșevicii, anarhiștii, socialist-revoluționarii, liberalii sau democrații au fost vânați și scoși în afara legii, la fel ca Albii și naționaliștii, și chiar ca pacifiștii tolstoiști, sioniștii, etc, precum și ca mulți dintre cei ale căror origine socială și marginalitate au fost suficiente pentru a-i face
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
fost în curând pline de bolșevici. Ivan Maiski, ministrul menșevic al muncii, număra 4000 de deținuți politici. Dumele și zemstvele municipale au fost restabilite, iar sovietele, ca organe de clasă, au fost ținute departe de viața politică”. În mod similar, liberalii constituțional-democrați s-au supus, în general, soluțiilor dictatoriale acolo unde subzistau — cu unele excepții, și în Crimeea, unde s-a menținut un regim constituțional și parlamentar care a păstrat libertățile personale și chiar a prezentat o timidă reformă agrară. În
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
acestea cu prețul greu și ascuns a milioane de victime, consecință a ambiției totalitare a puterii de stat. Cauzele acestei „degenerări” sunt explicate diferit. Pentru anarhiști, ele se datorează principiilor „autoritare” ale partidului bolșevic. Pentru alții, cum ar fi unii liberali, aceasta își are rădăcinile în ideile lui Karl Marx. Pentru mai mulți marxiști nebolșevici, Lenin a comis o eroare fatală din dorința de a declanșa o revoluție a muncitorilor într-o țară copleșitor țărănească și a supraestimat potențialul revoluționar al
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
Nicolae al II-lea să accepte cererile populației, fapt confirmat de publicarea "Manifestului din Octombrie." Acest document era redactat de Serghei Witte, și avea rolul de a izola stânga (și cererile ei de ordin social) prin acceptarea cererilor politice ale liberalilor: acordarea libertăților civile, un regim constituțional, un guvern (Rusia sub țarism, la început de secol XX, nu avea încă un guvern reunit permanent, format din miniștrii însărcinați cu rolul de a administra și coordona diversele arii de activitate ale administrației
Nicolae al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/298304_a_299633]
-
în mandatul lui Lloyd George, și când Bonar Law a demisionat de la conducerea partidului, i-a luat locul Austen Chamberlain ca lider al unioniștilor din Parlament. Liderii unioniști nu erau dispuși să lupte la alegerile din 1922 în coaliție cu liberalii, dar la 19 octombrie, parlamentarii unioniști au ținut o întrunire în care au votat pentru ieșirea din coaliție. Lloyd George și Austen Chamberlain au demisionat, iar Bonar Law, pensionar, a revenit în activitate pentru a conduce Unioniștii ca prim-ministru
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
în Camera Comunelor în ovațiile conservatorilor, orchestrate de cei doi, iar primul ministru a fost emoționat de prima ovație pe care a primit-o din partea partidului său din luna mai. Churchill a returnat loialitatea, refuzând să accepte tentativele laburiștilor și liberalilor de a-l îndepărta pe Chamberlain din guvern. Când presa l-a criticat și când fostul prim-ministru a aflat că laburiștii intenționează să se folosească de o sesiune secretă a Parlamentului pentru a-l ataca, Chamberlain i-a spus
Neville Chamberlain () [Corola-website/Science/298299_a_299628]
-
o parte a națiunii române în jurul unui singur conducător. În 1862 cele două principate s-au unit formal sub numele de România, cu capitala la București. Pe 23 februarie 1866 o așa-numită "Monstruoasă coaliție", compusă din conservatori și radicalii liberali, l-a forțat pe Cuza să abdice. Prințul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost desemnat Prinț al României, în speranța asigurării sprijinului german pentru o viitoare unire și independență. Descendenții săi au devenit regii României, până la venirea la putere a
Regatul României () [Corola-website/Science/297113_a_298442]
-
exista o viață de apoi, cea mai îndelungată și severă pedeapsă ar trebuie rezervată celor care "l-au defăimat pe Dumnezeu inventând Iadul". Asimov a devenit un suporter devotat al Partidului Democrat în timpul politicii New Deal, rămânând în continuare un liberal. El a protestat împotriva Războiului din Vietnam din anii '60 și l-a susținut public pe George McGovern în cadrul unui interviu televizat din anii '70. El era nemulțumit de ceea ce considera o atitudine "irațională" promovată de mulți activiști politici radicali
Isaac Asimov () [Corola-website/Science/297103_a_298432]
-
ale țării. De pe la 1970, principalele partide politice belgiene s-au împărțit în componente distincte ce reprezintă în principal interesele lingvistice și politice ale comunităților. Marile partide din fiecare comunitate, deși apropiate de centrul politic, aparțin a trei grupuri principale: creștin-democrații, liberalii, și social-democrații. Alte partide notabile s-au înființat mult după jumătatea secolului al XX-lea, în principal în jurul unor tematici lingvistice, naționaliste sau ecologiste sau pe agende liberale de nișă. O serie de guverne de coaliție de orientare creștin-democrată începută
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
sau pe agende liberale de nișă. O serie de guverne de coaliție de orientare creștin-democrată începută în 1958 s-a rupt în 1999 după criza dioxinei, un mare scandal legat de contaminarea alimentelor. A apărut o „coaliție-curcubeu” de șase partide: liberali, verzi și social democrați flamanzi și francofoni. Ulterior, „coaliția violet” a liberalilor și social-democraților s-a format în urma dispariției din Parlament a verzilor după alegerile din 2003. Guvernul condus de premierul Guy Verhofstadt între 1999 și 2007 a guvernat cu
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
de orientare creștin-democrată începută în 1958 s-a rupt în 1999 după criza dioxinei, un mare scandal legat de contaminarea alimentelor. A apărut o „coaliție-curcubeu” de șase partide: liberali, verzi și social democrați flamanzi și francofoni. Ulterior, „coaliția violet” a liberalilor și social-democraților s-a format în urma dispariției din Parlament a verzilor după alegerile din 2003. Guvernul condus de premierul Guy Verhofstadt între 1999 și 2007 a guvernat cu bugete echilibrate, cu unele reforme fiscale, o reformă a pieței muncii, a
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
politică. Această criză a fost de așa natură încât mulți observatori au speculat pe marginea unei posibile dezmembrări a Belgiei. Din 2007 până la 2008, a fost în funcție, interimar, al treilea guvern Verhofstadt. Această coaliție de creștin-democrați flamanzi și francofoni, liberali flamanzi și francofoni cu social-democrații francofoni a fost guvern interimar până în 2008. În acea zi, noul guvern, condus de creștin-democratul flamand Yves Leterme, câștigătorul alegerilor federale din , a depus jurământul în fața regelui. La 2008, Leterme a anunțat demisia guvernului său
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]