12,849 matches
-
Imperiului, grav amenințată de Vitellius. Vitellius învinsese. Era adevărat că Vespasianus fusese ales împărat în Africa, dar Orientul nu era oare prea departe? La capătul pieței era o masă lungă, pe care servitorii se grăbeau să pună torțe pentru a lumina adunarea. Din Pretoriu ieșiră, unul după altul, Cornelius Fuscus, Arrius Varus și Vedius Aquila, comandantul Legiunii a treisprezecea, care se așeză încruntat. Printre soldați înaintă încet și solemn Tampius Flavianus, legatul întregii Pannonii, pe care soldații îl priveau cu neîncredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldați tineri se năpustiră înainte și reușiră să taie frânghiile, înainte de a fi uciși. Antonius văzu trupurile celor doi eroi alături de catapulta devenită inutilă. În clipa aceea, luna se ivi, imensă, la orizont și începu să se ridice pe cer, luminând câmpul de luptă. Se afla în spatele flavienilor, iar strălucirea ei îi orbea pe vitellieni. Oamenii și caii din armata lui Antonius Primus li se păreau acestora niște umbre uriașe, neclare, care nu puteau fi atinse de săgeți, căci lumina lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vitellieni. Oamenii și caii din armata lui Antonius Primus li se păreau acestora niște umbre uriașe, neclare, care nu puteau fi atinse de săgeți, căci lumina lunii era înșelătoare și-i făcea să-și greșească ținta. În schimb, ei erau luminați din plin, devenind ținte sigure pentru armele flavienilor. Antonius trecea călare printre rândurile soldaților săi, încurajând cu glas puternic legiunile din Pannonia, în special pe a treisprezecea: — Pe acest câmp veți putea șterge rușinea înfrângerii pe care ați suferit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
capului meu și legea morală pe care zeii au pus-o înăuntrul meu. Datorită acelei puteri simțise prezența constantă a Velundei. Ridică din nou amuleta transparentă. Velunda... O văzu trecând pe lângă el, ținându-și părul cu mâna; ochii îi erau luminați de zâmbet. Avea pașii ușori și hotărâți cu care se ducea și venea din lumea morților - din lumea zeilor - în lumea celor vii, când o chema sufletul curat al lui Valerius, care nu ucidea, nu comitea sacrilegii, nu se păta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
donațiile cu care împăratul încercase să câștige bunăvoința poporului. Cineva îi sfâșie veșmintele. Vitellius rămase gol în fața mulțimii. Mulți râseră de fața sa roșie din pricina băuturii, de pântecele revărsat, de piciorul bolnav, din cauza căruia șchiopăta, de trupul enorm și flasc luminat de flacăra tremurătoare a torțelor. Ca la un semn, mulțimea amuți și se dădu în lături. Își făcu apariția Valerius. — Orpheus... Numele acela trecu din gură în gură. Murmurul mulțimii părea un oftat de ușurare ce se ridica spre cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tiran. Așteptau să se facă dreptate toți cei ce credeau în pax romana, cei ajunși în mizerie din cauza războiului civil, cei ce luptaseră și își dăduseră viața pentru idealurile vechilor tradiții. Privi în jur. Oamenii tăceau. Le văzu chipurile crispate, luminate de torțe. Printre soldații călare, ale căror siluete se decupau pe cerul înnorat, îl recunoscu pe Antonius și i se păru că simte focul privirii sale ațintite asupra lui. Își dădu repede seama că fratele său era rănit. Strânse sabia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
interval aparent nesfârșit până când Ammaji avea să-i gătească și să-i servească cina, o umbră căzu dintr-odată peste soare, la fel de repede cum o zi de iarnă se topește într-o seară cețoasă și apoi în noapte, iar după-amiaza luminată în alb se prefăcu în pergament când cerul se întunecă. Draperii albe zburau de la fiecare fereastră. Bucăți de ziare și pungi vechi se iviră peste tot pe străzile indigo. Aerul se subție și se transformă într-o boare care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
din capul ei. Îi cuprinse creierul, o masă și o incluse în sunetele apoase, până ajunse să simtă că ea însăși ar putea să se transforme în furtună și să dispară în zbuciumul acela care sufla, care gemea și care lumina, rapid ca bătaia de aripi a unui fluture de noapte. Dacă ar da drumul cadrului de metal al ferestrei, ar putea lua zilele acelea năucitoare de vară și ar putea da cu ele de pământ, preschimbându-le în apă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
zi. Ținuse lumânarea suficient de departe cât să-i piardă căldura, și totuși suficient de aproape cât să-i păstreze lumina. Își aminti cum o dusese la oglindă. Cum, având în față răsuflarea ei dogoritoare și plină de nerăbdare, flacăra luminase ciudat o bărbie și un obraz, o mână, un nas, o gură. Își privise buzele compunând cuvinte, orice cuvinte, uneori doar „bună“, alteori doar „mmmm“. Își amintea cum rămăseseră suspendate preț de o clipă în aer, apoi felul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
zilele acelea periculoase, la ce trebuiau să fie atenți, ce întâmplare neaștepată putea să apară? Nu erau în siguranță. Și, în plus, trebuiau să fie atenți la maimuțe. Ce vor face în continuare? La cel mai mic foșnet în noapte, luminau cu torțe strălucitoare copacii; deseori, Sampath se trezea din cauza sclipirii unei lumini de căutare. Ce bine ar fi dac-ar adormi paznicii ăștia în post, așa cum știu numai paznicii, se gândea Sampath. Dar nu, grupul acesta era o brigadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
parcă din cer, o cascadă venea la vale pe pante împădurite, atât de vagă și îndepărtată că nu știa dacă era reală sau doar o născocire a minții și vederii sale. Nu erau sate, case, oameni... Doar păduri și stânci luminate de soare și apa vie, dură și albă. Privi plin de gelozie păsările care zburătăceau în jurul lui în căutare de firimituri: creaturile acestea micuțe, cu coaste delicate, cu aripi ale căror bătai dădeau la iveală inimi ușoare ca zăpada prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
care se ridica drapelul. brigadierul sosi și el la ora stabilită, și, mărșăluind impecabil către poarta principală, se urcă în jeep-ul lui personal. — Gata? lătră el. Bine, atunci, înainte ma... În momentul acela, deși cerul abia începea să se lumineze, observă, cu ochii lui de vultur, dorința cea mai aprigă a inimii sale: acolo, în dudul cel bătrân de lângă poartă, porumbelul verde cel modest, care-l necăjise atâta vreme, îl înnebunise și îl sedusese cu trilurile sale fluide, cu amintirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
să bâzâie undeva dincolo de livadă. Sub pământ, auzea apa gâlgâind, auzea cum era absorbită de copacii din jurul lui; auzea respirația frunzelor și mișcările maimuțelor adormite. Ici și colo pe crengile din jurul său, ultimele guave din acel anotimp atârnau printre frunzele luminate de lună. Una, două, trei din ele... atât de coapte, de grele, încât cea mai mică atingere le putea face să cadă din copac. Culese una. Formă perfectă de Buddha. Fermentând la interior, neinteresată de lume... Fruct frumos și distant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Hutch. Mai există și un Burger Shack și un Burger Bower. Mâncarea la minut înseamnă bani la minut. Știu: doar și eu am pus umărul. Mai e loc și pentru alte asemenea localuri ca să scoată un ban. Fiecare fereastră puternic luminată scoate la iveală un butic. De câte buticuri luminate a giorno are nevoie o stradă - de treizeci, de patruzeci? Cândva exista aici o librărie ale cărei cărți erau așezate în ordine alfabetică și în funcție de tematică. Nu mai există. Locul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pe cugetări - expansiv, introspectiv, filosofic, dacă nu beat de-a dreptul. Selina era la Helle, prietena ei de la butic. Aveam un cadou pentru Selina: un carnet de cecuri nou-nouț. I-l voi da așa, dintr-odată, ca să văd cum se luminează Și Selina avea un cadou pentru mine: niște chestii excitante noi, câteva desuuri noi, luate pe sub mână de la Helle. Stăteam acolo nemișcat, fără măcar să respir, ca un șarpe, când cine crezi că se așează drept în fața mea, dacă nu chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sub vuiet. * — Nu ești excitat am fost eu întrebat zece minute mai târziu. — Da și nu. — Ei, hai. Ooo, trebuie să fii atât de excitat. — Pai, cam așa ceva, am răspuns. Cred că sunt. Într-adevăr, eram într-o cameră încuiată, luminată cu lumânări, complet gol, singur cu harnica She-She, a cărei mână dreaptă, cărnoasă, se mișca mângâietor pe partea interioară a coapsei mele presărată cu păr... Un timp, presat de situație, am ezitat să fac o alegere. Poate că o voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în timp, trebuie să mă apuc de ceva, trebuie să fiu sigur că m-am agățat ca lumea. Dincolo, Selina se foiește prin cameră, păstrându-și atitudinea, distanța, veghea. Am strigat-o pe nume. Și-a făcut apariția în cadrul ușii, luminată din plin, dar distantă, fără să fi fost pe de-a-ntregul acolo, dusă într-un alt film sau o altă poveste... Azi, în stația de taxiuri a aeroportului, pe cine crezi că văd, dacă nu chiar pe Ossie Twain. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
altă misiune, legată de ceva ce părea a fi un scandal sau măcel pe Strada Poponarilor. Unul din proastele jocuri de cuvinte ale Manhattan-ului, o glumă nereușită a Manhattan-ului. Știi, John“, mi-a spus Butch Beausoleil în timpul repetițiilor, cu fața luminată de o autoapărare surprinsă, „de ce le-o fi spunând veseli? Pentru că toți par tare nefericiți.“ Așa e, mi-am spus eu. Al dracului de stupid, Fielding avea dreptate. A mai apărut o mașină a poliției urmată de o ambulanță, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
beznă - în timp ce sunt purtat pe vârtejurile parchetului, prin coridoarele tainice, până dincolo de viziunile ascunse înfășate în lumină. Trebuie să stai la coadă și să plătești bani grei dacă vrei să stai printre translatori răi de gură și japonezi cu fețele luminate de blitzuri, bâlbâiți bombastici, indivizi hrăpăreți, studenți, singuratici, pipițe, eșantioane și consumatori bine stabiliți, împrăștiați de orașul-treierătoare. Am remarcat că mulți dintre cei prezenți fac parte din clasa muncitoare cu tendințe ascensioniste, turiști cu veste lucioase și costume căcănii. Bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
că uitasem cum mai arată ploaia, dar azi ploaia mi-a amintit și acest lucru. Ploaia arăta de parcă n-ar fi fost niciodată plecată, că era în elementul ei, acolo unde îi era locul. Mi-am dat seama că frumusețea luminată de soare a lui Avenues - e pur și simplu, nimic altceva, încadrat cu o mare strictețe și simetrie, dar numai aer. Acum perspectiva a dispărut în ceață - fălci căzute cu respirația plină de fum. Week-end-ul de Ziua Muncii, străzile fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
obraz morocănos și drag... o față frumoasă, cu două pete trandafirii bine izolate care par să se plictisească grozav pe o piele prea albă se inventează în oglinda ferestrei... fulgerul îi desenează acum o mustață bizară, în formă de furculiță... luminând tot ceea ce iubesc eu: rugina care macină tăcut, într-un fel de revoltă vagă și obstinată, cadrul ferestrei, scândura putrezită a mansardei și felinarul chior, întinzându-și o băltoacă de toată rușinea în jurul trupului costeliv... dar care nu-mi mai
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
noul concept se întrupează în realitate carne și sânge viu, iar dacă nu, este lăsat să se usuce pe picioare, steril cum îi este originea. Ei, cei mulți, lasă realitatea, din trupul ei să sară noul, ca o scânteie ce luminează o altă potecă în noaptea lucrurilor; să învie, din trupul istovit al seminței care moare, foșnetul nesfârșit al holdelor viitoare. Pentru asta luptă mereu cei mulți în fiecare grai la modul ființal organic al bunului‐simț. Iar poetul când își
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
mâna în tăcere. Ea i-o strânse violent. Era pentru amândoi o declarație ireversibilă, ieșind într-un final la iveală dintr-o eternitate de tăinuiri. — N-aș putea suporta să te pierd, spuse ea. Vultur-în-Zbor ridică privirea înspre muntele Calf, luminat în amurg. Se înălța abrupt prin păduri pierdute, amenințătoare, verzi, care se opreau undeva sus, pentru a face loc orașului K. Muntele Calf: tot atât de străin pentru el ca și pentru lumea pe care o cunoscuse. Și totuși exista o asemănare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
doamna O’Toole, când un ghiont l-a făcut să se trezească de-a binelea. în fața lui stătea Dolores O’Toole, goală, cu cocoașa la pândă în spatele ei, cu sânii ei veștejiți bălăngănindu-i-se la fiecare răsuflare, cu fața luminată de o invitație înspăimântătoare și cu buzele schimonosindu-i-se într-un zâmbet. — O, Doamne! a spus Deggle și a închis ochii, gândindu-se la Imperiu. Apoi i-a deschis. Ea era tot acolo și-l sorbea din priviri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și numele și chiar dacă sânii îi erau un pic prea plini, încetase de foarte mult timp să-și mai facă probleme din cauza asta. Arătau destul de bine așa, umflându-se prin cămașa de noapte din dantelă albă, lungă până-n pământ, și luminați de lumânarea pe care o ducea în mână în timp ce făcea turul clădirii. îi plăcea să se îmbrace astfel. O făcea să se simtă curată. Pe de altă parte, așa cum știa foarte bine, fiecare angajat orice puteau ei să facă, madame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]