9,387 matches
-
Aurora”, „Flacăra”, „Adevărul literar și artistic”, „Cuvântul liber”, „Contimporanul”, „Clopotul” etc. Dă la iveală acum Aspecte și direcții literare (I-II, 1921-1924), o nouă ediție, îmbogățită, a Inscripțiilor (1922), monografia Ernest Renan (1923), romanul Conservator & C-ia (1924), culegerea de nuvele Crima din Strada Nopții (1925) și îngrijește volumul Poeme al lui Ștefan Petică. Spre sfârșitul decadei tipărește Iudeea (1927), prima parte a poemului ciclic Cântecul Omului, romanul Vioara mută (1928) și Leagăn de cântece (1929). Ales vicepreședinte al Societății Scriitorilor
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
câteva insule de poezie autentică. Urmându-i pe maeștrii săi francezi, Théophile Gautier și Villiers de l’Isle Adam, din care și traduce, D. încearcă uneltele prozatorului încă din prima sa frază de creație. În volumul Sfinxul, sunt incluse două nuvele (Ibolya și Nebunia lui Dugrès), având în centru personaje la limita patologicului, precum și dezvoltări ale unor episoade biblice (Maria din Magdala, Femeile), câteva povestiri fantastice (Zâna din fundul lacului, Nitokris cu obrajii de trandafir), un eseu epic (Duhovnicul și Don
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
câteva povestiri fantastice (Zâna din fundul lacului, Nitokris cu obrajii de trandafir), un eseu epic (Duhovnicul și Don Quichotte), fizionomii și pagini dintr-un jurnal de campanie. Același eclectism caracterizează și antologia Crima din Strada Nopții, căreia i se adaugă nuvela de atmosferă poescă ori cea istorică, pe un motiv biblic (Patriarhală), povestirea cu nervuri onirice etc. Pe aceeași traiectorie, dar cu obiective mai ambițioase, se înscriu și romanele. Cel dintâi, Conservator & C-ia, a fost perceput la apariție ca o
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
romanului, în special, asupra relațiilor interumane, asupra iubirii, dar și să consemneze reverii, experiențe onirice, precum trăirea în întregime „a Antichității grecești într-o noapte”, în pagini de autentică poezie. După 1933, prozatorul va mai da câteva povestiri satirice, o nuvelă, Boresele din peșteră, în care mediul tradițional al satului de munte este bine surprins, și două nuvele istorice, Evocare și A doua întâlnire, ambele de o artă superioară. Personalitate contradictorie, D. a lăsat o operă inegală, din care totuși rezistă
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
în întregime „a Antichității grecești într-o noapte”, în pagini de autentică poezie. După 1933, prozatorul va mai da câteva povestiri satirice, o nuvelă, Boresele din peșteră, în care mediul tradițional al satului de munte este bine surprins, și două nuvele istorice, Evocare și A doua întâlnire, ambele de o artă superioară. Personalitate contradictorie, D. a lăsat o operă inegală, din care totuși rezistă o parte însemnată. Critica d-lui N. Davidescu evoluează în cercul unor preocupări moderniste; cu tot excesul
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
Feraru, pref. Const. Ciopraga, București, 1977; Fântâna cu chipuri, îngr. și pref. Cătălin Davidescu, Craiova, 1990. Ediții, antologii: Ștefan Petică, Poeme, București, f.a., Opere, pref. edit., București, 1938; Din poezia noastră parnasiană, București, 1943. Traduceri: Villiers de l’Isle Adam, Nuvele, București, 1911, Vestitorul, București, 1915; Théophile Gautier, Arria Marcella, București, 1911; Oscar Wilde, Parabole, București, 1916; Anatole France, Domnișoara Roxana, București, [1925]. Repere bibliografice: Chendi, Pagini, 518-519; Sadoveanu, Cărți, I, 131-133, 249-250; Trivale, Cronici, 161-164, 318-319; Șerban Cioculescu, „Inscripții” de
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
mici bijuterii de vervă și stil. SCRIERI: Șugubina, București, 1977; La noi, când vine iarna, București, 1979; Scaunul de pânză al actorului, București, 1985; În Bucureștii de odinioară cu Mircea Diaconu, București, 1998. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, A povesti o nuvelă, RL, 1978, 19; Al. Piru, Prozele unui actor, LCF, 1978, 24; Doru Mareș, „Scaunul de pânză al actorului”, TMS, 1986, 1; Ulici, Lit. rom., I, 431-433; Cosma, Romanul, II, 199-200. T.R.
DIACONU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286752_a_288081]
-
sa cu T. Maiorescu, pe care-l ironizează la rubrica „Tutti frutti”. Conflictul se adâncește în urma acuzei de imoralitate pe care Comitetul central de inspecțiune școlară (din care făcea parte și Maiorescu) o lansează la adresa revistei în care Hasdeu publicase nuvela Duduca Mamuca. În replică, Apărarea redactorului la procesul de presă ce i s-a intentat, sclipitoare prin argumentația logică și ironie, e și profesiunea de credință, realistă, a autorului, portretist al societății. Revista a adăpostit articolul lui C. Negruzzi, Studii
DIN MOLDOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286784_a_288113]
-
pledoaria în apărarea lui I. L. Caragiale, în procesul acestuia cu C. Al. Ionescu-Caion (1902), cu trilogia alcătuită din piesele Apus de soare (1909), Viforul (1910) și Luceafărul (1910), la care se adaugă, de data aceasta palid, câteva dramatizări ale unor nuvele mult lăudate în momentul apariției (Irinel, 1912, și Hagi-Tudose, 1913). La izbucnirea primei conflagrații mondiale, pledează înflăcărat pentru intrarea în război, gândind că țara va fi întregită prin eliberarea Transilvaniei. Semnarea unei păci separate cu Germania i se pare umilitoare
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
cu seamă prin interpretarea stilistică originală. În proză, este un imagist care intuiește și stilizează poetic realitatea, fantasticul, cultivă plasticitatea și muzicalitatea limbajului. Obișnuitul, realul se transfigurează metaforic, hiperbola tinde spre hieratic sau dă contur terifiantului și patologicului. Cea dintâi nuvelă a sa, Sultănica (1885), drama unei fete de la țară, mistuită de dragoste și amărăciune, dar și Bunicul, Bunica evidențiază una dintre paradigme: univers patriarhal, lume pură, mirifică, cu eresuri și mistere, legi și soroace, în care intervin uneori drame, întâmplări
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
și se întoarce în delir spre amintiri, cufundându-se într-o trăire voluptuos onirică. Cu mai accentuate note morbide, eroul din Liniște apare tulburat nu numai de drama lui sentimentală, ci și de conștiința fatalității, de neputința în fața firii. Alte nuvele (Paraziții, Iancu Moroi, Milogul) alternează perspectiva melodramatică și privirea lucid critică, sarcastică. Într-o galerie de portrete figurând ființe ratate, sunt convocate înduioșarea, umanitarismul, dar și tușa groasă, utilizată în descrierea grotescului sau a patologicului. Remarcabilă în opera scriitorului, ca
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
Milogul) alternează perspectiva melodramatică și privirea lucid critică, sarcastică. Într-o galerie de portrete figurând ființe ratate, sunt convocate înduioșarea, umanitarismul, dar și tușa groasă, utilizată în descrierea grotescului sau a patologicului. Remarcabilă în opera scriitorului, ca și în evoluția nuvelei românești, este Hagi-Tudose, nuvelă publicată în câteva versiuni, începând cu cea din „Lupta literară”, care purta titlul Hagiu (1887). Într-un desen aproape clasic, labruyerian, D. realizează aici portretul caracterologic al unui avar. Scriitorul își strunește lirismul, își impune obiectivitate
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
și privirea lucid critică, sarcastică. Într-o galerie de portrete figurând ființe ratate, sunt convocate înduioșarea, umanitarismul, dar și tușa groasă, utilizată în descrierea grotescului sau a patologicului. Remarcabilă în opera scriitorului, ca și în evoluția nuvelei românești, este Hagi-Tudose, nuvelă publicată în câteva versiuni, începând cu cea din „Lupta literară”, care purta titlul Hagiu (1887). Într-un desen aproape clasic, labruyerian, D. realizează aici portretul caracterologic al unui avar. Scriitorul își strunește lirismul, își impune obiectivitate, o stilistică sobră. Din
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
în a-și inhiba pornirile firești și să-l facă să se căiască pentru momentele de slăbiciune. Personajul seamănă astfel marilor posedați. Moartea, care îl află îmbrățișându-și comoara, îi este un fel de apoteoză. Când, în 1912, prin dramatizarea nuvelei, Hagi-Tudose este adus pe scenă, personajul își pierde dimensiunea tragică. Scos din singurătatea sa, fărâmițat într-o serie de relații cu oamenii din jur, Hagi-Tudose devine un hapsân de rând, de unde nuvela îl prezentase ca pe un personaj aproape fabulos
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
fel de apoteoză. Când, în 1912, prin dramatizarea nuvelei, Hagi-Tudose este adus pe scenă, personajul își pierde dimensiunea tragică. Scos din singurătatea sa, fărâmițat într-o serie de relații cu oamenii din jur, Hagi-Tudose devine un hapsân de rând, de unde nuvela îl prezentase ca pe un personaj aproape fabulos. Din pasiunea lui D. pentru teatru s-au născut și Irinel, dramatizare după propria-i nuvelă, reprezentată în 1911, dar și drama psihologică A doua conștiință, o interesantă anticipare a pieselor de
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
într-o serie de relații cu oamenii din jur, Hagi-Tudose devine un hapsân de rând, de unde nuvela îl prezentase ca pe un personaj aproape fabulos. Din pasiunea lui D. pentru teatru s-au născut și Irinel, dramatizare după propria-i nuvelă, reprezentată în 1911, dar și drama psihologică A doua conștiință, o interesantă anticipare a pieselor de factură lirică ale lui Mihail Sebastian și Victor Ion Popa, publicată fragmentar în 1914, iar integral abia postum, în 1923, precum și piesa Războiul, scrisă
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
Trebuie să înfrunte, de fapt, pe toți cei care îl mustră pentru nevrednicie, amintindu-i de vitejia și înțelepciunea lui Ștefan. Egocentric, obsedat de himera puterii, sfidător, nesăbuit și semeț, ajunge să săvârșească fapte odioase. Ca și Alexandru Lăpușneanu din nuvela lui C. Negruzzi, Ștefăniță este imaginat a-și primi o pedeapsă înfricoșătoare: moare otrăvit chiar de mâna soției sale. În Viforul, piesă construită după alte reguli decât Apus de soare, personajul nu mai este un erou. Aici D. optează pentru
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
1965-1979; Jurnal de război, îngr. și pref. Emilia Șt. Milicescu, București, 1972; Discursuri, îngr. și postfață Constantin Călin, București, 1977; Teatru, postfață Constantin Cubleșan, București, 1978; Paraziții, îngr. și pref. Ioan Buduca, București, 1982; Teatru, postfață Doina Modola-Prunea, Cluj-Napoca, 1982; Nuvele. Povestiri, îngr. Emilia Șt. Milicescu și Mihai Dascal, București, 1987; Opere alese, îngr. și introd. Emilia Șt. Milicescu, Chișinău, 1994; Crochiuri și portrete. Articole politice, îngr. Emilia Șt. Milicescu, București, 1996; Nuvele, îngr. Al. Săndulescu, București, 1996; Teatru, postfață Al.
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
București, 1982; Teatru, postfață Doina Modola-Prunea, Cluj-Napoca, 1982; Nuvele. Povestiri, îngr. Emilia Șt. Milicescu și Mihai Dascal, București, 1987; Opere alese, îngr. și introd. Emilia Șt. Milicescu, Chișinău, 1994; Crochiuri și portrete. Articole politice, îngr. Emilia Șt. Milicescu, București, 1996; Nuvele, îngr. Al. Săndulescu, București, 1996; Teatru, postfață Al. Săndulescu, București, 1996; Nuvele și povești. Teatru, îngr. Constantin Mohanu, București, 1999; Discursuri parlamentare, îngr. Emilia Șt. Milicescu, București, 1999. Repere bibliografice: Maiorescu, Critice, III, 71-81, 259; Nicolae Petrașcu, Figuri literare contimpurane
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
Șt. Milicescu și Mihai Dascal, București, 1987; Opere alese, îngr. și introd. Emilia Șt. Milicescu, Chișinău, 1994; Crochiuri și portrete. Articole politice, îngr. Emilia Șt. Milicescu, București, 1996; Nuvele, îngr. Al. Săndulescu, București, 1996; Teatru, postfață Al. Săndulescu, București, 1996; Nuvele și povești. Teatru, îngr. Constantin Mohanu, București, 1999; Discursuri parlamentare, îngr. Emilia Șt. Milicescu, București, 1999. Repere bibliografice: Maiorescu, Critice, III, 71-81, 259; Nicolae Petrașcu, Figuri literare contimpurane, București, 1893, 65-115; Iorga, Pagini, I, 280-304; Caragiale, Opere, III, 251-266, IV
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
Gyula, Ungaria), „Românul american” (Detroit, SUA) ș.a. Debutul editorial s-a produs în 1972, cu Anotimp de aur, carte de reportaje, care prin priza la real, dispoziția pentru comunicare și suflul poematic anunțau certe calități de prozator. În volumul de nuvele Stânca tarpeiană (1975), aflat sub umbra tutelară a lui Cehov (cum remarca Sorin Titel), autoarea folosește un ton discret, evită, de regulă, melodrama și exploatează faptul insignifiant cu subtext poetic. Trecută prin școala reportajului, ea dovedește înzestrare, verism, dar și
DIMA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286765_a_288094]
-
de nuntă, București, 1986. Traduceri: Adam Müller-Guttenbrunn, Micul șvab, pref. Nicolus Berwanger, Timișoara, 1978 (în colaborare cu Erwin Lesll). Repere bibliografice: Marcel Pop-Corniș, Valentina Dima, „Anotimp de aur”, O, 1973, 11; Sorin Titel, Două prozatoare, RL, 1975, 26; Lucian Alexiu, Nuvele și povestiri, O, 1975, 26; Al. Ruja, Valentina Dima, „Stânca tarpeiană”, F, 1975, 9; Dan Rebreanu, Valentina Dima, „Casa florilor”, TR, 1977, 14; Mira Preda, „Casa florilor”, T, 1977, 8; Șerban Cioculescu, Adam Müller-Guttenbrunn, „Micul șvab”, FLC, 1978, 43; Dan
DIMA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286765_a_288094]
-
un scriitor rus încă neidentificat. A mai tălmăcit, trimițând-o revistei „Dacia literară”, povestirea romantică Tunsul de A.F. Veltman (semnată cu pseudonimul Radu Curălescu); tălmăcirea va apărea integral în „Calendarul pentru poporul românesc”. Iscălind A. Dio, D. transpune o nuvelă a scriitorului polonez Osip Senkovski, Toată viața femeiască în câteva ceasuri (1840). În cooperare cu Constantin Negruzzi, traduce, cu unele libertăți față de original, Satire și alte poetice compuneri de Antioh Cantemir (1844). D. a fost un scriitor popular, mai ales
DONICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286829_a_288158]
-
reînhumat la Chișinău, potrivit dorinței scriitorului. Debutează cu o povestire, În căutarea veșnicului adevăr (1909, în limba rusă), publicată în revista „Svetoci” din Sankt Petersburg. În scurt timp, devine cunoscut și apreciat în cercurile literare petersburgheze, consacrarea aducându-i-o nuvela Mon plaisir (1911), scriere manifest anticlericală. Anul 1913 se dovedește a fi unul fast pentru D.: el obține un succes răsunător cu romanul Novaia bursa [Noul seminar], în care continuă, cu accente de critică incisivă, rechizitoriul la adresa moralității dubioase a
DONICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286827_a_288156]
-
printre scriitorii de renume. Tălmăcit în limba română de G.M. Ivanov și prefațat de Adrian Maniu, romanul va fi tipărit la București în 1929. Urmează tot un roman, Apele mici (1914), interzis de autoritățile rusești, iar în 1915 culegerea de nuvele Floare amară (transpunerea în românește aparținând tot lui G.M. Ivanov, se publică în 1930) și volumul de publicistică Funingine și fum (1915). Dintre nuvelele apărute în revistele din România, rețin atenția cu deosebire Marele Archimedes („Viața românească”, 1922), surprinzătoare proiecție
DONICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286827_a_288156]