8,125 matches
-
Dați-le apă!“, salutul cu care erau Întîmpinați pantalonii mei scurți pînă la gambe, care nu erau tocmai pe gustul meu, ci reprezentau un model moștenit de la un prieten generos, dar mai scund. LOS EXPERTOS Experții Ospitalitatea chiliană, nu voi obosi niciodată s-o spun, este unul dintre motivele pentru care călătoriile În țara noastră vecină sînt atît de plăcute. Iar noi am profitat de ea cît am putut. Mă trezeam pe-ndelete În așternuturi, apreciind valoarea unui pat bun și calculînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Soarelui Își expun cu indiferență piatra de culoare gri; oricît de mare ar fi dezastrul supunerii În fața opresorului, nici o piatră nu se clintește de la locul ei. Dar răzbunarea lui Kon e totuși neînsemnată față de proporțiile insultei aduse. Pietrele gri au obosit să se tot roage de zeii lor protectori să-i distrugă pe cuceritorii disprețuiți, iar acum arată numai o epuizare neanimată - ce folosește doar pentru a trezi murmure de admirație din partea cîtorva turiști. Ce rost a mai avut munca plină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Topografia neregulată a țării aproape că nu are nici o zonă plată, cu excepția regiunilor Împădurite de pe lîngă Amazon. Sarcina noastră a Început să devină din ce În ce mai dificilă odată cu trecerea orelor, din moment ce animalele, pierzîndu-și stratul de rumeguș pe care stăteau, au Început să obosească stînd În aceeași poziție și Înghițind zgîlțîielile camionului, și s-au prăbușit la pămînt. A trebuit să le ridicăm Înapoi, pentru că un animal călcat În picioare de către celelalte ar putea muri. La un moment dat, lui Alberto i s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
comunist; că de ce am îndemnat poporul ca să aibă copii; la această acuză am răspuns: „Biserica catolică obligă pe soți la datoria lor cât privește zămislirea copiilor deoarece umanismul catolic e superior umanismului comunist”. În anumite zile anchetatorul era plictisit și obosit de atâtea întrebări; avea momente de liniște naturală și atunci profitam să-i fac un pic de învățătură morală zicându-i: „Și până când o să purtați cizme lustruite, galoane și chipiu chipeș, că eu numai cu atâta și asemenea satisfacție nu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
păcat. Să ne spovedim des, ca să fim mereu fără prihană, precum cere Sf. Paul (1Tim 3,2). În această muncă purificatoare să avem încredere nesfârșită în mila Domnului: „Qui dat lasso virtutem... fortitudinem et robur multiplicat...” - El dă tărie celui obosit... și cei ce se încred în Domnul, își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii, aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc”. (Is 40,20-24). V - Să avem pururi o dorință vie de a plăcea în toate bunului Dumnezeu, străduindu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
această muncă purificatoare să avem încredere nesfârșită în mila Domnului: „Qui dat lasso virtutem... fortitudinem et robur multiplicat...” - El dă tărie celui obosit... și cei ce se încred în Domnul, își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii, aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc”. (Is 40,20-24). V - Să avem pururi o dorință vie de a plăcea în toate bunului Dumnezeu, străduindu-ne din răsputeri de a executa în toate și întotdeauna voința preasfântă a lui Dumnezeu, în aceasta rezumându
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
ocupat în aceste ultime zile, ceea ce de fapt a fost un noroc pentru mine: aveam tot timpul ceva urgent de făcut, nu aveam ocazia să rămân singur. În felul acesta am putut evita orice melancolie... și totuși, mă simt oarecum obosit și aș vrea să revin la modul meu de viață obișnuit. Dar până spre sfârșitul săptămânii nu cred că voi avea această ocazie. În aceste ultime zile am avut motive destul de importante să fiu nemulțumit de mine însumi: trebuie să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Lucrul acesta mi-a făcut bine, căci eu îl iubesc nu știu cum, nici de ce și nici nu vreau să știu: îl iubesc pur și simplu! Sunt singur în seara aceasta, căci cu Tata nu am aproape nici un fel de tangențe. Puțin obosit și într-o dispoziție melancolică... și din nou încep să doresc somnul - cel mai sigur mijloc de a evada din această realitate care ne înlănțuie... De a evada pentru câteva ore măcar... Până acum simțeam nevoia să-mi povestesc iubirile
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
și mi-am spus: „Nu este chiar așa de grav, căci el (adică tu) nu va rezista în fața prostiei!“ Mi-ai mai vorbit și de mitomania amicului, precum și de pretențiile sale de exclusivitate... Apoi, te-ai scuzat de a fi obosit... „Doamne, ce prost e!“, m-am gândit (de data aceasta era vorba de tine), „să-mi spună asta, ca și cum la orele unu noaptea eu n-aș fi la fel de obosit și n-aș fi mulțumit să pot adormi imediat“. și te-
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de această clipă de slăbiciune și înregistrează, fiindcă n-o să mai ai adeseori prilejul de a auzi asemenea mărturisiri, ba chiar dimpotrivă! Cu aceasta am încheiat introducerea sentimentală a scrisorii mele. Să trecem la lucruri pipăibile. Cu ocazia Sărbătorilor am obosit cumplit: acasă, la lucru, aiurea... și totuși am reușit să păstrez un soi de echilibru, inspirat din Glossele lui Eminescu: N’aie pas d’espoir, n’aie pas peur! Încerc, și închipuie-ți că reușesc, să fiu indiferent față de toate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
apese... În sfârșit - un pic de răgaz pentru a mă ocupa după dorință de lucrurile care îmi sunt dragi. Ieri-seară am asistat la confesiunea lui Giglio față de Mihai. L-am ascultat cu interes, dar, până la urmă, a început să mă obosească. Mi se făcuse somn. Pentru că era un fel de expunere în care găseai de toate - un soi de analiză a situației sale prezente, văzută din toate punctele de vedere posibile. O infinitate de idei ingenioase din care lipsea însă un
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
că această stare de lucruri m-a amuzat destul de mult. Agitația odată depășită, abia am avut timpul să mă reapuc de treburile mele obișnuite, când, deodată, am fost apucat de o veritabilă criză de creativitate literară. De data aceasta însă, obosit de a fi mereu propriul meu erou - acest personaj dubios și prea puțin recomandabil -, m am ocupat mai cu seamă, date fiind și ultimele evenimente, să reiau Libertinii. Iar pe de altă parte viziunea lui Vasile Macedoneanul creștea în mine
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Buenos Aires. Părinții săi, prietenii și Paul l-au condus la aeroport. Era o zi cețoasă. În câteva clipe avionul se ridică peste pătura joasă de nori și dispăru în lumină. Pe pământ însă ploaia continua să cadă în picături rare, obosite... Pentru Paul, care fusese mobilizatorul celor două familii și veriga lor de legătură, Casa aceasta comună nu mai avea nici un sens. Bucuriile ei s-au destrămat, au rămas doar grijile și responsabilitățile. Totul fusese o mare iluzie!“ Până la urmă am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Singurătate Toată viața m-am jucat de-a viața... și, în nebunia mea, am vrut să-i fac și pe ceilalți să mi se joace în preajmă. Uneori - oamenii se lăsau furați de sminteala visurilor mele și mergeau alături. Până oboseau... Ori își dădeau seama de inutilitatea mitului și jocurile rămâneau neterminate... Dacă vrei să joci, trebuie să joci singur! Marea lecție a tinereții mele: credința profundă, aproape înnăscută, proprie firii mele, credința într-un mod de viață unic, rațional, bun
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
că Mutica își face de pe acum griji ca nu cumva să exagerez în această privință, dar să știi, draga mea, că nu ai nici un temei de îngrijorare: citesc cel mult 2-3 ore pe zi, iar cărțile sunt ușoare și nu obosesc. În schimb, cititul este foarte plăcut, cu atât mai mult cu cât de foarte mult timp n-am mai citit așa, pur și simplu de plăcere, ci urmăream mereu niște scopuri utilitare. Mă culc aproximativ pe la opt și jumătate și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pleci. Orașul și Cele șapte Sate sunt foarte primitoare. Afară e o zi divină și suntem fericiți, cu toate că obosiți. Răspunde-ne imediat, ca să știm unde să-ți scriem. Te sărut, al tău Pierre Scumpul meu, așa cum îți scrie Pierre, suntem obosiți, însă nu putem rezista îndatoririlor presante, care în fond sunt admirabile plăceri. E păcat să ne limităm numai la scris. Instituțiile de aici sunt primitoare și, se pare, bine aprovizionate, cel puțin din punctul de vedere al optimismului nostru. Vally
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de viață. Simt că trăiesc. Este sfârșitul psihologic al convalescenței. Am uitat că am fost bolnav! 23 august 1954 În noaptea aceasta Roland Barthes a venit la mine în vizită. Nu s-a schimbat aproape deloc, doar că era puțin obosit și puțin trist. Era îmbrăcat într un costum gri. Părinții mei aveau musafiri. Roland s-a retras în spatele biroului, părea trist și vorbea puțin. Eu i-am arătat scrisorile sale, pe care le-am păstrat toate, ca să-i fac plăcere
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
potârnichile speriate pe la casele noastre, sărind prin tramvaie, pitindu ne pe sub streșini și balcoane, cu ziare pe cap, care mai de care mai uzi și mai plictisiți. Iar azi-dimineață toate au luat culoarea cenușie, culoare decentă printre toate, care nu obosește, care te adună pentru muncă și te stimulează. și, cu toate acestea, în ciuda bunelor intenții și a dorinței de a schimba fie chiar și binele, numai de a schimba cu orice preț, undeva, în străfundul inimii, un piculeț de tristețe
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Nou nu mai contează, am ieșit din roata bucuriilor și chiar a nă zuinței de a mă bucura; reîntoarcerea la serios, la important. Reîntoarcerea treptată, pe puncte, dar dârză. Față de alte dăți asemănătoare, am acum avantajul de a nu fi obosit prea tare... 3 ianuarie 1955 Mă pot felicita cu un an nou bun... Cu libertatea lui, cucerită asupra mea însumi mai cu seamă, dar și asupra celorlalți. Primul spectacol vizionat a fost un spectacol de libertate: De doi bani speranță
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
să renunț la toate celelalte ca scop în sine, ca program premeditat și urmărit, și să nu le accept decât sub formă de accident și numai în măsura în care contribuie în mod direct sau indirect la realizarea sarcinii principale. Nu mă mai obosesc urmărind vreo continuitate. Am revăzut ieri-seară Don Carlos ca urmare a invitației amabile a regizorului (Sigfried). Mai mult ca oricând, umblu și mă mișc ca la curtea Spaniei. Apare conștiința rolului propriu în univers, a funcției pe care numai singur
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
său, ros de viermele nimicniciei, se fărâmițează în pulbere și neant: moare! și eu voi muri curând, știu, peste un an, peste zece, o sută, dar până atunci aș vrea totuși să mă odihnesc puțin, atât de tare m-a obosit dorința de mai bun și de mai frumos (căci cum ar putea să existe dorință fără credință, sau credință fără acțiune, sau acțiune fără dezamăgire?...) O, și cât ar fi de odihnitor să te lași în voia necugetată a vieții
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
unul dintre cele trei așa-numite blocuri-turn, în cel mijlociu. La etajul cinci al unei cutii de beton de la marginea orașului. Pe ferestrele camerei se vedea stadionul, pe geamul de la bucătărie zăream spitalul raional, cunoscut și pentru faptul că cei obosiți de viață obișnuiau să se azvârle de la ferestrele sale. Iar între ele, la mijloc, câmpul se târa până spre ultimul drum asfaltat. Deasupra - cerul gol. Era gri-portocaliu de la fumul din fabrici. Fereastra era mai sus decât cerul, pentru o pereche
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și să las sarcina pe sol sprijinindu-mă cu spatele de ea. Dar asta ar fi dus la fărâmițarea totală a conținutului din sac. Totuși, Mircea a găsit modalitatea să mă ajute; era un băiat isteț și inteligent. Mircea, am obosit, mi-e greu, te rog ajută-mă puțin! Eram tot o apă; "grisinele"-mi tremurau din cauza efortului iar sforile subțiri îmi intraseră adânc în carnea umerilor piperniciți. La semnalul meu S.O.S. care anunța o iminentă trecere a emitentului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
unui profesionist și salvat de intervenția rapidă și salutară a arbitrului de colț oprind meciul dintre doi adversari inegali, prin gestul simbolic al aruncării prosopului peste rugii care mă trântiseră la pământ rânjind într-o satisfacție meschină. Acum ne îndreptam obosiți spre casă, călcând tot prin miriștea dușmănoasă, agresivă și inconștientă, împiedicându-ne frecvent de rugii de mure care se întindeau pe toată suprafața miriștii, asemenea unor liane din jungla inospitalieră, dar crescute pe orizontală. Praful drumului, înfierbântat la maximum, ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
vizibilă cu ochiul liber doar ziua. Dar acum aproape că se întunecase, pământul era complet acoperit de zăpada viscolită de crivățul dușmănos, așa că nimeni nu putea bănui această adâncitură de înălțimea unei trepte între solul arat și cel nearat. Mama obosise până la epuizare și cu greu mai putea ține în mâini cele două lucruri: sacoșa și sufertașul. Forțându-și propriile sale limite fizice, a mai încercat o ultimă tentativă de înaintare. Un pas, doi, trei și piciorul drept a călcat fix
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]