7,472 matches
-
colonii. Doar Încet-Încet, și nu fără un regret reținut, politicienii olandezi au ajuns să acorde atenție deplină treburilor europene, abandonând vechile priorități. Același fenomen s-a petrecut, Într-o măsură sau alta, cu toate puterile coloniale și foste coloniale din Occident. Cercetătorii americani, care proiectează experiența și preocupările Washingtonului asupra restului lumii vestice, pierd din vedere câteodată această trăsătură distinctivă a Europei postbelice. În Statele Unite, cel mai mult conta Războiul Rece: prioritățile interne și externe, precum și discursul public reflectau acest lucru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
britanică din acei ani era practic apolitică. Partidul Laburist, aflat În opoziție În timpul crizei Suezului, a fost incapabil să Întoarcă eșecul lui Eden În avantajul său, pentru că electoratul nu mai trecea experiențele realității prin filtrul partidelor politice. Ca și restul Occidentului, britanicii trăgeau spre consum și distracție. Aplecarea spre religie era pe cale de dispariție și, odată cu ea, orice apetit pentru mobilizarea colectivă. Harold Macmillan, politician conservator cu instincte liberale - un cameleon politic din clasa de mijloc care poza În nobil de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1 „Politica SUA față de sateliții sovietici din Europa de Est”). Încă de la Înăbușirea revoltei din Berlin În 1953, Departamentul de Stat ajunsese la concluzia că Uniunea Sovietică va păstra În viitorul apropiat un control de nezdruncinat asupra „zonei” sale. Singura strategie a Occidentului În Europa de Est era „neintervenția”. Dar rebelii unguri nu aveau de unde să știe. Mulți dintre ei sperau sincer În ajutorul occidental, Încurajați de tonul ferm al discursului public american și de transmisiunile postului de radio „Europa Liberă”, ai cărui redactori i-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu mai credeau. Est-europenii au simțit evenimentele din 1956 ca pe o condensare a dezamăgirilor acumulate În timp. Speranțele lor legate de comunism, reînnoite pentru scurtă vreme de promisiunea destalinizării, au fost făcute scrum; la fel și nădejdea În ajutorul Occidentului. Dacă dezvăluirile lui Hrușciov despre Stalin ori mișcările ezitante de reabilitare a victimelor terorii sugeraseră până În acel moment că ideologia comunistă conține sâmburele schimbării și eliberării, după evenimentele din Ungaria sentimentul dominant era unul de resemnare cinică. Această situație a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
scriitorul francez Jean Fourastié publica un studiu despre transformarea economică și socială a Franței În cei treizeci de ani de după al doilea război mondial. Titlul - Les Trente glorieuses, ou La révolution invisible de 1946 à 1975 - era bine ales. În Occident, cele trei decenii care au urmat Înfrângerii lui Hitler au fost realmente „glorioase”. Uimitoarea accelerare a dezvoltării economice a fost Însoțită de debutul unei epoci de nemaiîntâlnită prosperitate. Pe parcursul unei singure generații, economiile țărilor din Europa de Vest continentală au recuperat decalajul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mare parte a schimbării petrecându-se În primul deceniu. În Italia a scăzut de la 63,8‰ la 29,6‰ și În Franța, de la 52,0‰ la 18,2‰. De asemenea, bătrânii au Început să trăiască mai mult - cel puțin În Occident, unde rata deceselor a scăzut constant de-a lungul aceleiași perioade. Rata supraviețuirii nou-născuților În Europa de Est s-a Îmbunătățit și ea, ce-i drept, prin comparație cu o cifră de start mult mai proastă: În Iugoslavia, rata mortalității la copii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un substitut pentru camionetă), a adăugat patru uși, capotă și scaune mobile și motorul unei motociclete de mărime medie. În ciuda acestor variații culturale, mașinuțele din anii ’50 aveau toate același scop: să aducă un automobil la ușa fiecărei familii din Occident. Ani buni după Începutul revoluției transportului În Europa postbelică, oferta de mașini nu a putut ține pasul cu cererea (o situație care În Europa de Est a durat până În 1989). Astfel, o vreme au Înflorit afacerile cu biciclete, motorete și motociclete cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
descria cândva pe sine drept „o invenție americană”. Dar este important să subliniem că acest tip de influență și exemplu american a depins curios de puțin de implicarea economică directă a Statelor Unite. În 1950, America avea trei cincimi din capitalul Occidentului și cam aceeași parte din producție, dar un procent foarte mic din profituri zbura peste Atlantic. Investițiile de după 1945 au venit mai ales din partea guvernului Statelor Unite. În 1956, investițiile private americane În Europa se cifrau la doar 4,15 miliarde
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atins mai ușor departe de Paris, dar cu fonduri de la guvern și suport ministerial. În schimb, Într-o țară realmente descentralizată precum RFG, cultura și artele emanau direct din politica locală și interesul regional. În Germania, ca peste tot În Occident, bugetul pentru arte a crescut dramatic În deceniile postbelice. Dar cum problemele culturale și educaționale intrau sub autoritatea regională, efortul s-a dublat. Fiecare land și majoritatea orașelor aveau o operă, săli de concert, o companie de dans, teatre și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
chiriași” nu-și permiteau să Închirieze locuințe În apropierea locului de muncă. Ei erau astfel sortiți navetei cu mijloace de transport inadecvate - sau cu mașinile proaspăt cumpărate, care solicitau și mai mult infrastructura urbană. Dar urâțenia caracteristică arhitecturii urbane din Occident În acești ani nu poate fi atribuită numai presiunii demografice. „Noul Brutalism” (cum l-a botezat criticul de arhitectură Rayner Banham) nu era un accident sau o scăpare. În Germania de Vest, unde multe dintre orașele mari au fost reconstruite
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
luptătorilor de gherilă din Lumea a Treia. Chiar și așa, ele nu au avut niciodată un succes de masă În Europa. În ciuda personalității remarcabile a lui Che Guevara, transformat În martir de statură hristică și idol al adolescenților plictisiți din Occident, În Europa, anii ’60 au fost clar eurocentrici. „Revoluția hippie” nu a traversat cu adevărat Atlanticul. În cel mai bun caz, a eșuat la țărmul Marii Britanii și al Olandei, lăsând În urmă doar vagi sedimente: un LP de o originalitate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
putea fi adaptat la gusturile și modele contemporane. Lamentația romanticului de Început de secol al XIX-lea Împotriva modernității capitaliste și efectului dezumanizant al societății industriale se potrivea perfect cu protestele contemporane Împotriva „toleranței represive” din Europa Occidentală postindustrială. Criticii Occidentului erau scoși din sărite de flexibilitatea infinită a Vestului prosper și liberal, de capacitatea sa de a absorbi pasiuni și diferențe. În societatea burgheză, pretindeau ei, represiunea este endemică. Imposibil să se fi evaporat. Represiunea care lipsea pe străzi trebuia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fabricile și birourile din Europa nu erau bune: Într-o uzină tipică din Milano - sau Birmingham, sau de pe centura industrială a Parisului -, muncitorii activiști, revoltați, erau supravegheați de patroni despotici, cu care nu comunicau aproape deloc. În anumite părți ale Occidentului, „relațiile industriale” reprezentau un oximoron. Același lucru era valabil În serviciile și profesiile liberale. La ORTF (Radioteleviziunea franceză) și Commissariat à l’Énergie Atomique, ca să luăm doar două exemple proeminente, personalul tehnic, de la jurnaliști la ingineri, fierbea de nemulțumire. Stilul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Leonid Brejnev (3 august 1968) Abia după Primăvara de la Praga din 1968 am Început să vedem cine este fiecare. Zdenìk Mlynáø Ieri a venit dintr-odată. Paul McCartney În blocul sovietic, anii ’60 au fost evident trăiți altfel decât În Occident. După 1956, destalinizarea a Încurajat dorința de schimbare, așa cum decolonizarea și dezastrul din Suez o făcuseră În Vest, dar Înăbușirea revoltei din Ungaria a arătat clar că reformele nu se vor produce decât sub auspicile Partidului. Lucru care amintea la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
presiuni asupra intelighenției. În septembrie 1965 au fost arestați doi tineri scriitori, Andrei Siniavski și Iuli Daniel. Sub pseudonimele Avram Tertz și Nikolai Arjak, ei scoseseră clandestin din țară diferite lucrări de ficțiune, cu intenția de a le publica În Occident. Lui Tertz-Siniavski Îi apăruse În străinătate un scurt eseu critic despre literatura sovietică modernă, intitulat Despre realismul socialist. În februarie 1966, cei doi au fost judecați. Cum nici o lege sovietică nu interzicea publicarea de lucrări peste hotare, autoritățile au susținut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
marxist Leszek Ko³akowski - fuseseră marxiști ortodocși până În 1956. Ei nu și-au renegat orientarea peste noapte. Dimpotrivă: și-au petrecut următorii doisprezece ani Încercând, cum spunea scriitorul slovac Milan Șimečka, „să găsească eroarea din ecuație”. Ca mulți marxiști contemporani din Occident, ei credeau cu tărie că se poate face o distincție clară Între credibilitatea marxismului și crimele lui Stalin. Pentru mulți marxiști est-europeni, stalinismul era o parodie tragică a doctrinei marxiste, iar Uniunea Sovietică amenința În mod permanent credibilitatea oricărui proiect
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
maghiar”, ci cel mult o soluție practică parțială pentru dificultățile locale. Ungaria avea, Într-adevăr, o situație unică: cu cinism, Kádár flutura În fața conaționalilor dornici de călătorii, ca pe un soi de premiu de bună purtare, perspectiva accesului liber la Occidentul prosper - recunoscând astfel tacit eșecul comunismului. țara era condusă acum de și pentru „noua clasă”, cum o numea disidentul iugoslav Milovan Djilas Într-o lucrare importantă din 1957: o tehnocrație educată, formată din specialiști și birocrați, preocupată să-și amelioreze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Încalce obligațiile frățești, loialitatea armatei era acum pusă sub semnul Întrebării, iar În presa necenzurată apăreau scrierile disidenților sovietici. Studenții ruși În vizită la Praga citeau și auzeau oameni și opinii interzise de mult acasă. Praga devenea o fereastră către Occident. În iulie 1968, Moscova a ajuns la concluzia că evenimentele din Praga scăpaseră de sub controlul partidului - și poate că așa era. Într-o Întâlnire a șefilor de partid din URSS, Polonia, RDG, Bulgaria și Ungaria (dar nu și Cehoslovacia), desfășurată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Grație instituțiilor statului asistențial - și, poate, entuziasmului politic moderat din acea perioadă -, protestele au fost ținute sub control. Dar n-au lipsit. În anii 1969-1975 au existat marșuri, greve, demonstrații și petiții furioase de-a lungul și de-a latul Occidentului industrial, din Spania (unde grevele industriale din 1973-1975 au cumulat 1,5 milioane de zile de lucru pierdute) până În Marea Britanie, unde două greve masive ale minerilor (În 1972 și 1974) au convins un guvern conservator timorat că ar fi mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dar În condițiile economice severe ale anilor ’70 acest lucru nu compensa salariile mici și nesiguranța locurilor de muncă. Salariile egale cu ale bărbaților și creșele Înființate aproape de locul de muncă au devenit astfel solicitările de bază ale salariatelor din Occident și au rămas de atunci permanent pe agenda politică. Femeile cu serviciu (și cele fără) căutau sprijin pentru Îngrijirea copiilor, dar nu doreau neapărat să aibă cât mai mulți copii. Ba chiar, odată cu creșterea prosperității și a timpului petrecut la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Central, cât pentru păstorii evident ne-locali, mulți dintre ei tineri radicali plecați recent din Paris sau Lyon și transformați În fermieri pe coastele sălbatice ale „Franței profunde”. Evident, câmpul de luptă nu mai era același - cel puțin nu În Occident. În Europa de Est, doctrina producției nelimitate de bunuri primare - și absența oricărei voci oficiale În opoziție - a lăsat mediul la mila poluatorilor oficiali de toate felurile. Dacă Austria a fost constrânsă de opoziția internă să renunțe la energia nucleară, nimic nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dramaturgul Václav Havel 4. Cu timpul, o critică ecologistă comună avea să devină numitorul comun al noilor forme de protest din Est și Vest. Dar, În circumstanțele de la Începutul anilor ’70, nici una dintre părți Încă nu știa - și, În cazul Occidentului, nu se sinchisea - de problemele și vederile omologilor de cealaltă parte a Cortinei de Fier. Ecologiștii occidentali erau prea absorbiți de constituirea unei baze electorale locale pentru a-și Îndrepta atenția spre politica internațională (cu excepția cazurilor În care problema Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
șeful său de cabinet, Egon Bahr, o nouă direcție În politica externă a țării, o nouă abordare a relațiilor Germaniei cu blocul sovietic: Ostpolitik. Până atunci, politica externă vest-germană fusese dominată de ideea lui Adenauer că noua Republică, ancorată În Occident prin Uniunea Vest-Europeană, Comunitatea Economică Europeană și NATO, trebuie să nu recunoască cu nici un preț Republica Democrată Germană (RDG). Pretinzând că RFG era singurul stat care reprezenta Germania, Adenauer a refuzat să recunoască și statele care aveau relații diplomatice cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eveniment sinonim cu această transformare, un moment simbolic În care viziunea despre sine a Europei postbelice a basculat, el s-a produs la Paris pe 28 decembrie 1973, când Arhipelagul Gulag de Aleksandr Soljenițîn a apărut pentru prima oară În Occident. Într-o cronică din The Guardian la traducerea engleză, W.L. Webb scria: „A trăi În ziua de azi și a nu cunoaște această lucrare Înseamnă a fi păcălit de istorie, a ignora o parte vitală din conștiința timpului”. Ironia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau demistificarea chiar mai timpurie a Uniunii Sovietice de către Victor Serge și Boris Souvarine 1. Dar venea la momentul oportun. Criticii intelectuali ai comunismului n-au lipsit niciodată, Însă impactul lor a fost atenuat timp de zeci de ani În Occident (și, după cum am văzut, și În Est până În anii ’60) de dorința generală de a găsi ceva bun, cât de puțin, În urgia socialismului de stat care lovise jumătate de continent, după ce apăruse În Rusia În 1917. „Anticomunismul”, indiferent ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]