8,628 matches
-
În calitatea lui de instructor de schi. În vreme ce luam prânzul Împreună pe vârful Snowmass Mountain, mi-a explicat cum Îi mergea afacerea, iar eu i-am explicat, pe baza a ceea ce-mi explicase deja, că el, Howard Freeman, tocmai pășise pe noua linie de mijloc ca „Mare lămuritor“. Să mă explic: Pe vremea când Freeman și-a deschis afacerea, În 1977, era specializat În developare, duplicare și mărire de fotografii realizate de profesioniști, cum sunt cei care lucrează pentru Architectural
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
Aproape că am suficiente ore pentru a absolvi, șînsăț deocamdată bugetul meu și cursurile tehnice pe care le-am urmat nu sunt suficiente pentru obținerea licenței“. OMULEȚII VERZI Când trei miliarde de persoane din China, India și fostul imperiu sovietic pășesc pe platforma lumii plate Într-o perioadă relativ scurtă și fiecare dintre ei vrea o casă, o mașină, un cuptor cu microunde și un frigider, dacă nu Învățăm cum să facem mai multe lucruri cu consum mai mic de energie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
energiei care, În 10 ani, să Îi asigure Americii independența energetică. Dacă pentru președintele Bush independența energetică ar fi echivalentul omului pe Lună, dintr-o lovitură ar secătui veniturile care alimentează terorismul, ar forța Iranul, Rusia, Venezuela și Arabia Saudită să pășească pe calea reformelor - ceea ce nu vor face niciodată atâta timp cât un baril de petrol costă 60 de dolari -, ar Întări dolarul și și-ar Îmbunătăți imaginea În Europa, realizând un proiect grandios care să reducă Încălzirea globală. Ar crea, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
numără și oamenii pe care eu Îi numesc lipsiți de putere. Ei reprezintă un grup numeros de persoane care nu au fost cuprinse În procesul de aplatizare a lumii. Spre deosebire de cei prea bolnavi, care Încă așteaptă o șansă pentru a păși În lumea plată, cei lipsiți de putere sunt oameni despre care se poate spune că sunt pe jumătate aplatizați. Sunt oameni sănătoși, care trăiesc În țări ale căror teritorii au fost În bună parte aplatizate, dar care nu dispun de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
noi, pentru generația noastră și pentru generațiile ce ne vor urma! Lumina pe care o revarsă ei trebuie să se convertească și în ființele noastre în acte de trăire, de realizare vie, în întruchipare văzută de către cei din jur ce pășesc pe stradă, în propriul cămin și la locul de muncă, în atelier, pe câmp, în instituții, în orice comunități omenești, ca slujitori ai obștii, în intimitatea ființei, necunoscută decât de Dumnezeu. „Ca oamenii văzând faptele voastre cele bune să creadă
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
a proceselor intentate românilor. Cei condamnați erau duși după pronunțarea sentinței la închisoarea în care trebuiau să-și execute pedeapsa, de obicei Aiud sau Gherla. Cei care trebuiau să piară erau duși pentru necesități organice la un closet interior, unde, pășind pe o trapă, cădeau în hazna și mureau acolo. Cât am locuit în colonie, aripa respectivă devenise insălubră din cauza igrasiei și a zidurilor măcinate; primăria a obținut dreptul să demoleze iar cărămida să fie întrebuințată la o lucrare comunală. Am
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Mă făcea să mă retrag de la fereastră și să mă întorc în mine, să încerc să citesc viitorul apropiat și de perspectivă. Ce voi găsi acasă? Va mai fi cineva în viață? Dacă nu, alegerea va fi mult ușurată. Voi păși pe calea cea strâmtă, mort pentru lume și lumea moartă pentru mine, voi trăi în strădania de închinare a vieții mele neîmplinite, în nădejdea împlinirii ei în Hristos. Dar dacă părinții..., sau unul dintre ei trăiește? Datele problemei nu se
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
retragă, grupuri, grupuri. Se mirau: Ce douăzeci, mă! Douăzeci și doi! Tata mergea sprinten la cei 71 de ani ai săi, puțin cam aplecat din cauza unei hernii neoperate la timp, având în vedere munca și povara suferințelor, mai ales. Mama pășea destul de greu, la aceeași vârstă. Și-a revenit repede din emoția pe care o trăise, deși era hipertensivă. Înaintam spre căsuță, între ei, și aveam impresia că visez, eram în extaz, stare provocată probabil și de tabloul necunoscut care mi
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
în Belgia și a sfîrșit prin a ocupa un post executiv în cadrul Ministerului Agriculturii și Comerțului. Viața lui Gheorghe s-a desfășurat paralel cu cea a fratelui său, deși existențele lor rareori s-au intersectat. Îl puteai vedea pe Iorga pășind vioi, cu diplomatul sub braț, în timp ce Gheorghe pășea elegant și lent. Iorga îmbrăcat cum dădea Dumnezeu; Gheorghe afișînd o eleganță spilcuită. Cu excepția soției lui, pe Iorga nu-l prea interesau femeile, în timp ce Gheorghe manifesta un interes deosebit față de sexul frumos
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
un post executiv în cadrul Ministerului Agriculturii și Comerțului. Viața lui Gheorghe s-a desfășurat paralel cu cea a fratelui său, deși existențele lor rareori s-au intersectat. Îl puteai vedea pe Iorga pășind vioi, cu diplomatul sub braț, în timp ce Gheorghe pășea elegant și lent. Iorga îmbrăcat cum dădea Dumnezeu; Gheorghe afișînd o eleganță spilcuită. Cu excepția soției lui, pe Iorga nu-l prea interesau femeile, în timp ce Gheorghe manifesta un interes deosebit față de sexul frumos. Nicolae i-a simțit lipsa abia în 1934
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Iorga) organizaseră un cerc de dezbateri marxiste, în care Iorga a fost binevenit. Cincizeci de ani mai tîrziu, un Iorga purificat își amintea cu tristețe cît de mult îl împresionase Capitalul. Și-a părăsit studiile "ca să citesc abstracțiile și să pășesc pe drumul pietros și arid al silogismelor și sofismelor argumentelor lui Marx: legile cererii și ofertei, ale valorii surplusului care îi aparține muncitorului, ale lacomului capital exploatator și ale jafului pe care îl săvîrșește acesta în fiecare zi", ale viitoarei
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de identitate. La început, cărțile lui ni se păreau pecetluite cu șapte peceți; apoi, dintr-o dată, sufletul ni s-a deschis larg mesajului său și ne-am minunat de ce nu-l înțelesesem pe Eminescu de la bun început! Ca și cum am fi pășit pe drumul spre Damasc, ca și Saul, cel care nu înțelegea Cuvîntul. Brusc, o lumină pătrunzătoare a strălucit cu atîta putere încît a căzut la pămînt în fața trecerii semizeului; semizeu care nu ne-a mai părăsit niciodată sufletele după aceea
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
eradicarea relelor sociale care amenințau țara! A explicat că evreii erau țapi ispășitori pentru situația insuportabilă, afirmînd că "evreii își iubesc țara [România] așa cum își iubește copilul mama". Că lui însuși, mîndru că este supus britanic, "i-ar plăcea să pășească din nou pe pămîntul natal", susținînd că evreii au o afecțiune profundă pentru țărani, care nu le voiau nici un rău. Problema părea să fie guvernul. Gaster a încheiat afirmînd că evreii erau prea săraci ca să fie cămătari și că dacă
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
său, cu figurile politice românești și de peste hotare, cu savanții și cu oamenii obișnuiți care apelau la ajutorul lui. Iorga nu lăsa nici o scrisoare fără răspuns. Circulă și acum o istorioară care îl prezintă pe Iorga citind o carte în timp ce pășește de colocolo prin fața a trei stenografi, oprindu-se din cînd în cînd ca să le dicteze acestora simultan o carte, o piesă și un editorial. Spiritul relatării lui Stahl este dominat de caracterul apocrif al incidentului. Fără ajutorul magnetofonului, al procesoarelor
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
a murit în 1965. Florica a trăit pînă în 1956. Motivul real al eșecului căsniciei a fost probabil presiunea exercitată de stilul de viață al lui Iorga asupra a doi oameni extrem de tineri, care se căsătoriseră mai mult din romantism, pășind pe văzduh și magie, decît pe baza stabilirii compatibilității lor. Iorga s-a căsătorit a doua oară (la 4 februarie 1904) cu Catinca Bogdan, sora prietenului și colegului său, profesorul Ion Bogdan, specialist în slavistică la Universitatea din București. Familia
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
să fie atît de valoroase. Iată cîteva citate din rîndurile scrise de el cu 60 sau mai mulți ani în urmă despre comunismul rusesc, atunci cînd puțini (chiar și din cei de la Kremlin!) se îndoiau de faptul că Rusia nu pășea pe adevărata cale a internaționalismului proletar. Măsurile tactice nu erau decît retrageri temporare, care, cu prima ocazie favorabilă, erau recuperate prin facerea a cel puțin doi pași înainte. La începutul verii lui 1920, atunci cînd, după ce trupele Rusiei Sovietice intraseră
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
că Șumuleanu și Cuza erau autorii acestei manifestări ofensatoare anti-Iorga). Iorga i-a înfruntat pe studenți. Așa cum comenta el ulterior, dacă ar fi dat vreun semn de ezitare, n-ar fi făcut decît "să încurajeze o asemenea insolență". Iorga a pășit în mijlocul mulțimii amenințătoare și a spus: "Ferice de părinții care v-au dat naștere!" Dr. Angelescu a încercat să-i facă pe studenți să judece rațional. În cele din urmă (ca și Iorga puțin mai înainte) vocea i-a fost
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Iorga nu înțelegea că oamenii aceștia (din Vechiul Regat, Transilvania sau Bucovina) nu priveau înapoi spre satele lor cu dragostea lui sămănătoristă! Majoritatea acestor români trăiau într-o sărăcie chinuitoare, suportînd zilnic umilințele inerente acesteia. Un țăran din satele acelea, pășind pe cîmp în urma boului sau a catîrului său din zori pînă-n amurg pentru mai nimic, alegîndu-se doar cu bălegar, și toate acestea în mijlocul abuzurilor inerente traiului la cheremul moșierilor, considera plecarea în Statele Unite și șansa de a munci pentru un
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de aranjament limitat nu va fi capabil nici să confere o nouă identitate noii Europe, nici să-i asigure securitatea. Dacă este să se realizeze unitatea pe un continent atît de încărcat de istorie ca Europa, atunci trebuie să se pășească pe o sîrmă subțire atunci cînd te apropii de o națiune. O asemenea sarcină nu este pe măsura ideologilor maniaci sau a birocraților insensibili, ci a unor oameni de stat extraordinari. O Europă Unită nu poate deveni niciodată un "creuzet
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de Roumanie devant le Congrès de Berlin (1878-1880), Montpellier, 1988 23 O viață de om așa cum a fost, vol. I, pp. 17-18 24 Op. cit., pp. 37-38 25 Op. cit., pp. 79. Iorga își amintea cu tristețe: "Nu-mi amintesc să fi pășit pragul casei mele vreunul din colegii mei" 26 Op. cit., pp. 72-75 27 Op. cit., pp. 137-139 28 Op. cit., pp. 101-102 29 Op. cit., p. 137 30 Op. cit., p. 115. Iorga avea în familie un singur om pe care-l putea numi prieten
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
Oare nici aici n-am să scap de năpasta publicității?) Nu, vărul James nu a reprezentat niciodată o figură importantă sau activă în tranzacțiile vieții mele. Însemnătatea lui ține exclusiv de spiritul meu. Ne întâlnim rar, dar când ne întâlnim pășim pe un teren de vechi și profunde amintiri. Amândoi eram fii unici a doi frați foarte apropiați ca vârstă (unchiul Abel era ceva mai tânăr decât tata), care, la rândul lor, nu aveau alți frați sau surori. Deși rareori ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
urmărea probabil cu răceală aceste efuziuni lipsite poate de semnificație, dar pe mine mă impresionau. Mătușa Estelle avea o voce melodioasă și obișnuia să fredoneze cântece în vogă la vremea primului război mondial, sau ultimele șlagăre romantice. („Trandafirii din Picardy“, „Pășind printre lalele“, „Oh, cât de albaștri“, „Eu și John în avion“, și altele de felul ăsta.) Îmi amintesc că o dată când a venit la Ramsdens ca să facă preparativele pentru înnoptarea mea acolo, a intonat un cântec ale cărui cuvinte sunau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aceea era nevoie de o bucată de timp până să-și revină la normal. Când Rolls-Royce-ul lui Abel Arrowby cotea, în cele din urmă, dispărând de pe strada noastră, mama se cufunda în tăcere, răspundea doar monosilabic, în timp ce eu și tata pășeam în vârful picioarelor, evitând să ne privim în ochi. La școală mă simțeam fericit, deși nu legasem prietenii strânse, nu trăiam momente dramatice, nu aveam profesori venerați, chiar dacă unii dintre ei, ca domnul McDowell de pildă, aveau influență asupra mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
că v-am întrerupt... cina. Sper că veți veni în curând să-mi faceți și mie o vizită. Aveți telefon? — Da, dar e deranjat, răspunse Fitch. Hartley se ridică în grabă de pe scaun. M-am ridicat și eu și am pășit peste scoarța mițoasă. — Ce scoarță frumoasă! — Da, încuviință Hartley, e o scoarță făcută din petice. — O... ce? — O scoarță din petice. Ben le confecționează. Deschise ușa camerei de zi. Fitch se ridică mai greoi și acum când se apropie ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am descurcat în grabă cu închizătoarea complicată a porții, și am izbutit să ies în stradă. Am coborât dealul în grabă. Fără să alerg. Apoi am început să merg mai încet, tot mai încet, și când am ajuns în sat, pășeam agale. Senzațiile sfredelitoare de furie, frică și de rușine clocotitoare începeau să se domolească treptat. Fugisem ca un câine bătut? Am hotărât că răspunsul la această întrebare nu avea nici o importanță. Mi-am atins obrajii încinși și mi i-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]